La taclale cu Dan Rădoiu sau cum confecționezi povești fantastice în nuanțe de negru și roșu închis

#traiestefantastic

de Andreea Sterea

Dan Rădoiu este unul dintre “copiii rebeli” ai literaturii fantastice contemporane. Cine a parcurs volumul “Povestiri de la marginea realității” știe despre ce vorbesc – personaje bizare, intrigi nebunești,  cadre spectaculoase. O lume cu susul în jos în care cel mai mic element al realității imediate se poate transforma într-un adevărat portal spre o cu totul altă dimensiune.

Publicul bucureștean a avut prilejul de a-l surprinde pe Dan în plină acțiune creativă. Atelierele de confecționat povești fantastice i-au împins pe participanți să devină părtașii celor mai năstrușnice provocări: creație literară ad-hoc, show de improvizație, scriere după cărți de tarot sau zaruri cu povești, scriere în colaborare și câte și mai câte – toate coordonate, desigur, de creativitatea fără limite a lui Dan.

Și iată, la doi ani de la apariția primului ghid de explorare a lumilor de dincolo de vălul (uneori subțire și instabil) al realității, Dan Rădoiu ne surprinde cu volumul 2, pe care îl vom lansa oficial pe 25 noiembrie, în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus. Eu personal știu despre ce este vorba, dar astăzi îl descos pe Dan pe îndelete.

Andreea Sterea: Dan, hai să începem cu începutul: de ce al doilea volum al Povestirilor poartă subtitlul …în negru și roșu închis? Vrei să ne spui ceva despre asta?

Dan Rădoiu: De când mă știu am avut o fascinație aparte pentru aceste două culori. În mintea mea le văd ca pe emisarii pasiunii, a dorințelor puternice, a poveștilor cu fantome, a zonelor de întuneric ce există în fiecare dintre noi. Cred că fiecare dintre povestirile cuprinse în acest volum ar putea fi pictate folosind doar negru și roșu în diverse concentrații.

AS: E mai bun volumul 2? La fel ca primul? Ce diferențe vezi și simți între cele două?

DR: Când vine vorba de scris cred că există două feluri de talent: talent de scriitor și talent la scris. Cel de scriitor reprezintă capacitatea de a-l vedea pe David în interiorul blocului de marmură. Celălalt constă în capacitatea de a folosi dalta și ciocanul pentru a-l elibera de acolo. Cu prima cred că te naști; reprezintă capacitatea de a imagina lumi de poveste cu ochii în tavan. Cea de a doua, însă, zic eu că se formează ca orice altă abilitate, prin practică și exercițiu neîntrerupt.

Și ca să răspund la întrebarea ta, mi-ar plăcea să cred că noul volum vine cu povestiri mai bine închegate, cu personaje mai aproape de cele din lumea reală. Petrache din Miruna ar putea fi oricare dintre colegii sau amicii noștri, un personaj fermecător în aparență, însă un om de o violență ce frizează nebunia.

AS: În ce lumi noi și bizare îți vei purta cititorii de data aceasta? La ce ar trebui să se aștepte?

Case carnivore care apar peste noapte, despre care nimeni nu se întreabă cum au ajuns acolo? Psihopați care intră peste oameni în casele lor, ori profesori de lucru manual care își vopsesc ușa de la intrare cu pastă de dinți?

AS: Care este personajul tău preferat din volumul 2 al Povestirilor și de ce?

DR: Mi-a plăcut în mod deosebit de Alina, pictorița din Ziua în care n-a mai putut. Dorința ei de a pune o pată de culoare în toate acele tablouri alb-negru a rezonat la un nivel profund cu mine. În ce fel anume, nu ți-aș putea spune cu exactitate. Cred că în viața fiecăruia dintre noi ar trebui să existe un astfel de element care să provoace mediocritatea și cenușiul.

AS: Care este personajul tău cel mai puțin preferat din volumul 2 al Povestirilor și de ce?

DR: O întrebare la care pot să-ți răspund pe dată: Ionuț, fostul soț al Mirunei! Este genul de bărbat abuziv pe care chiar și atunci când îl urăști cu fiecare fibră a ființei tale de scriitor și tot simți că nu îți ajunge! Vorbind cu tine îmi dau seama că mi-aș fi dorit să prelungesc scena în care Dorin îl face atent să-și cenzureze limbajul.

A: Zi-ne și care este povestea ta preferată din întregul volum și de ce.

DR: Deși am menționat-o de mai multe ori pe Miruna, favorita mea din acest volum este Ziua în care n-a mai putut. Este o povestire cu adânci semnificații pentru mine, fiind dedicată tuturor celor ce și-au primit înainte de vreme aripile. Discuția dintre Valentin și Anca, despre cum ajung oamenii la suicid, a avut loc în realitate aproape cuvânt cu cuvânt așa cum este descrisă în carte.

AS: În ce măsură crezi că te-au ajutat (dacă te-au ajutat) Atelierele de confecționat povești fantastice să devii un scriitor mai bun?

Un bun prieten de al meu avea o vorbă: “Am să vă explic până am să înțeleg și eu”. Cam așa a stat treaba cu atelierele de tricotat povestiri fantastice. Împărtășind celor prezenți din modesta mea experiență de scriitor, am ajuns să-mi explic mie câteva dintre trucurile de care mă foloseam atunci când scriam. Cum să dai consistență unui personaj folosindu-te de metehnele și obiceiurile lui, cum să depășești momentul de blocaj când te uiți la propria povestire și habar n-ai ce se întâmplă în următoarea propoziție, care sunt principalele funcții pe care un personaj le poate acoperi într-o operă de ficțiune.

AS: Cam ce reacție (ideală) ai vrea să aibă cititorii tăi după ce vor lectura al doilea volum al Povestirilor?

DR: Un prieten de al meu a venit într-o zi și m-a rugat să-i dau un autograf pe un exemplar din primul volum al Povestirilor. Zis și făcut. Trec câteva zile și revine: “A spus soția mea să-ți transmit că autorul nu este întreg la cap”.

Partea proastă a fost că mi-a plăcut ce mi-a zis…

AS: Eu personal aș zice că acest volum poate fi citit în două chei: realismul magic și realismul tragic, în care viața bate ficțiunea la puncte serios de tot. Tu cum vezi amestecul ăsta de fantastic și real, mai ales în condițiile în care unele dintre textele acestui volum, deși nu au elemente de fantasy, sunt mai imposibil de crezut decât orice poveste inventată?

DR: La marginea realității nu găsim doar Pelicani Bombardieri sau pe Spânul care s-a săturat de o poveste prea mică pentru ambițiile lui, ci și pe Valentin Vlad, care angajează o pictoriță pentru a-i picta în tonuri de alb și negru povestea demisiei sale.

AS: Noi doi am pus la cale un plan și pentru Final Frontier din 2018. Le dăm spoilere cititorilor sau încă nu le spunem nimic?

DR: Am un mind map care conține în momentul de față 181 de notițe, și care ar trebui să se transforme într-o carte al cărui titlu îl văd ca fiind Capacul de canal. Însă, cum oamenii fac planuri și Universul râde cu lacrimi, să mai vedem ce o să se mai întâmple până la Final Frontier 2018…

Și acum să trecem la partea cu întrebări scurte și discuții ieșite din tipare, așa cum ne stă bine mie și lui Dan atunci când ne întâlnim…

AS: Ce carte celebră ți-ar fi plăcut să o scrii tu? De ce?

DR: Harry Potter, iar dacă s-ar putea, să fie direct în format de audiobook, citită de Jim Dale! Citesc fără întrerupere de la vârsta de șase ani, dar încă nu mi-a fost dat să întâlnesc ceva asemănător. Știu că mulți se vor uita la mine încruntați la auzul acestei afirmații. Cum adică, nici măcar Tolkien, RR Martin ori Stephen King? Dostoievski, Balzac ori – sacrilegiu! – Frank Herbert?!

Din punctul meu de vedere, o carte se aseamănă din multe puncte de vedere cu o partidă de șah. Ea poate fi scrisă cu atenția orientată către mat ori ca un mare maestru care vizează mai degrabă avantaje poziționale, strategii complicate, știind că procedând astfel victoria va veni de la sine. Practic poți să iei la întâmplare orice element din universul de poveste pe care autoarea l-a creat și să scrii o carte în jurul lui.

AS: Pe care dintre personajele din Harry Potter ți-ar plăcea să le aduci într-una din povestirile tale de la marginea realității? Ce rol ar juca, cu ce s-ar confrunta?

DR: Nu am vreun dubiu în direcția aceasta cine ar putea fi: Hermione Granger! Ceva îmi spune că dacă nu ar fi fost selecționată pentru Hogwarts, ar fi devenit programator – și încă unul foarte bun!

Cu ce s-ar confrunta? Cu orice i-ar trece autorului prin cap, și ar ieși învingătoare de fiecare dată. Pentru că nu există încercare pe care un programator să n-o poată trece cu succes, corect? Ne documentăm, studiem, încercăm întâi la lădița cu nisip, facem un prototip, apoi mergem și cucerim lumea. La fel de simplu ca și cum ai spune Expelliarmus!

AS: Tu ce personaj din Harry Potter ai fi într-una din povestirile tale? Cum ai face lucrurile diferit în pielea acelui personaj?

DR: Ups! Trebuie să-ți mărturisesc că această întrebare m-a luat prin surprindere. Probabil chiar Harry Potter. Ce aș face diferit? Aș studia mai mult. Îți dai seama? Să ai toată biblioteca din Hogwarts, toate acele cărți pentru care orice muritor l-ar bate pe Charon cu propriile lui vâsle pentru șansa de a arunca fie un ochi în ele?!

AS: Ce ai avea la tine în cazul în care ar trebui să te confrunți personal cu Voldemort? (pe lângă baghetă și vraja Patronus)

DR: Praf de scărpinat. Pun pariu că Voldemort n-ar arăta nici pe jumătate atât înfricoșător dacă ar trebui să se oprească din metru în metru ca să se clănțăne cu dinții la sub-braț. Ori prin alte locuri, mai puțin expuse luminii solare. Zic și eu…

AS: Ce putere magică ți-ai dori să stăpânești cel mai bine dacă ai studia la Hogwarts?

DR: Pe cele care mi-ar permite să fabric Piatra Filosofală. Odată elixirul vieții veșnice la îndemână, m-aș putea ocupa, pe îndelete, și de restul. Poțiunile pentru început. Îți dai seama câte boli am putea să vindecăm cu licorile profesorului Severus Snape?

AS: Un gând pentru cititorii care te vor întâlni în curând la Gaudeamus și care îți vor cumpăra volumul 2 al Povestirilor?

DR: Să țină lumina aprinsă în casă când se apucă de citit; drumul din pat până la întrerupător se poate dovedi unul plin de pericole. La limita realității, podeaua se poate transforma în orice moment într-o clisă mustind de sucuri digestive.