Jaffa – Traseu turistic si gurmand

de Adrian Grauenfels

Ne-a vizitat și încântat cu prezența sa dl. Răzvan Voncu, conferențiar universitar de la Facultatea de Litere a Universității București și redactor șef la prestigioasă revistă România literară, venit special pentru lansarea a două cărți recente datorate condeiului lui Roni Căciularu, reporter, ziarist și scriitor de seamă în spațiul de limba română al Israelului. Iată un bun prilej să vizităm împreună cu oaspetele nostru, într-o plăcută seară de noiembrie, cartierul Newe Tzedek din Jaffo -Tel Aviv.

Primul popas este la brutăria Abulafia, existentă din 1879, pe strada Yefet, care parcurge oraşul în paralel cu marea. Evrei şi arabi îşi văd de afaceri, cafenele şi negoţ de mărunţişuri care dau viaţă şi culoare locurilor. Abulafia este un nume comun la evreii sefarzi (Abu = tată, affia = stare bună), dar şi la maurii din peninsula Iberică unde aceştia din urmă au avut controlul timp de 700 de ani, perioadă în care cele trei religii convieţuiau în deplină pace şi armonie. Au fost mai mulți evrei purtând acest nume care s-au evidenţiaat pe parcursul istoriei. Meir Abulafia a fost un cărturar renumit, provenind dintr-o familie bogată. La moartea tatălui său în 1225 Meir capătă titlul de Nassi, adică prinţ.

Abraham Abulafia, născut în 1240 la Saragosa, a învăţat Tanah şi Talmud din copilărie. La 18 ani, când tatăl îi moare, pleacă spre Eretz Israel sperând să descopere soarta celor 10 triburi evreieşti. Dar cruciadele şi haosul care domnea în ţară îl împiedică să treacă mai departe de portul Acco. Întors în Europa se dedică studiilor şi, fiind un om carismatic, atrage studenţi setoşi să audieze lecţile lui despre Kabala şi filosofie. Reîntors în Spania se dedică studiilor mistice şi începea să aibe vizuini. O voce interioară îl trimite la Roma cu scopul convertirii Papei Nicolas III la iudaism cu o zi înainte de anul nou evreiesc 1280. Popa ordonă ca fanaticul să fie ars pe rug, dar imediat moare lovit de un atac cerebral. Abulafia a rămas după gratii timp de patru săptămâni, după care este eliberat. Începe să declare că este Messiah şi scrie Kabala până în anul 1291, când dispare fără urmă în Sicilia. Multe scrieri rămase de la el au fost publicate în Ierusalimul modern. Un alt Abulafia de vază a fost Samuel Halevi, membru al unei familii ilustre care servise regii Castiliei timp de generaţii. În 1356 ridică sinagoga El Transito la Toledo, mai înaltă şi mai mare decât bisericile creştine, care devine faimoasă pentru interiorul splendid decorat, rivalizând cu Alhambra sau Alcazarul, iar din 1910 funcţionează ca muzeu al ritului sefard. După expulzarea evreilor din Spania (1492), familia Abulafia se aşează la Zfat, oraş religios, în care membrii ei stabilesc o dinastie rabinică. Rabinul Haim Abulafia se stabileşte la Tveria (Tiberias) la conducerea unei comunităţi în dezvoltare. Sinagoga spaniolă din oraş îi poartă numele, iar mormântul sau este un loc de pelerinaj des frecventat. In 1907 un nepot al său, Shlomo, a construit o casă în cartierul Newe Tzedek, pe strada Rokach. Un tânăr bărbat pe nume Shmuel Yosef Czaczkes închiriază o camera modestă la mansarda acestei locuinţe. Mai târziu omul îşi schimbă numele în Shai Agnon, scriitorul. Agnon descrie din camera închiriată vederea sa spre mare, trenul turcesc, deşertul, portocalii din Neve Tzedek. Trimite ocheade frumoasei Margalit Schlouche din fereastra de vis a vis, dar avansurile sale sunt refuzate de familia fetei care consideră că scriitor este o meserie nerespectabilă. Într-un text remarcabil Agnon scrie cum de la ferestrele sale vede marea, la nord nispurile (pe care va fi construit orașul Tel Aviv), la sud casele și moschea orașului arăbesc Jaffo, iar spre est, dealurile Ierusalimului și ochii Margalitei. Mai târziu Agnon capătă premiul Nobel pentru poezie şi în onoarea sa portretul îi va fi aplicat pe bancnota de 50 de șekeli. Acelaşi Shlomo Abulafia se numără printre primii locuitori ai Jaffei care cumpără un teren la nord de portului de pescari.

La 11 Aprilie 1909, 66 de familii se adună pe o dună izolată că să tragă la loterie parcele din acest teren. Copiii lor au adunat scoici şi fiecare familie şi-a scris numele pe o scoică. Un băieţel şi o fetiţă au ales la întâmplare scoicile din cutie cât şi numere, astfel că fiecare familie a căpătat o parcelă pentru casa dorită. Acest eveniment marchează fondarea oraşului Tel Aviv. Pe când Shlomo Abulafia este considerat unul dintre părinţii oraşului, alt Abulafia, pe nume Said, de descendenţă arabă, marchează ceva mai devreme locurile când în 1879 deschide brutăria care îi poartă numele şi functionează neîntrerupt de 138 de ani. Tot un Said, strănepotul lui Said fondatorul, trăieşte în Jaffa, despre care este mândru pentru pluralismul multicultural. Said urmaşul are de povestit o fabulă emoţionantă despre predecesorul său.

În 1970 rabinul Shlomo Zalman poseda o fabrică de pantofi vecină cu brutăria. În timpul sărbătorii paştelui evreii nu consumă pâine aşa că toate brutariile se închid pentru 7 zile. Brutăria Abulafia, condusă de un arab, rămânea deschisă, spre marea supărare a rabinului care vedea cum evreii fac coadă să cumpere pâine. Rabinul nostru l-a întrebat pe Said câţi bani câştigă în săptămâna de paşte evreiesc. Era o sumă însemnată, pe care rabinul a propus să o acopere dacă brutăria va sta închisă de paşte. Said a acceptat.

Acest aranjament a funcţionat timp de cinci ani, în al şaselea an Said l-a vizitat pe rabi Zalman o săptămâna înainte de paşte, spunându-i: “familia mea a avut mari câştiguri în aceşti cinci ani, Allah ne-a binecuvântat că stăm închişi de paşte, aşa că nu mai vrem să luăm bani de la tine”. Întelegerea celor doi s-a încheiat, brutăria rămânând închisă de paşte, an de an, până în prezent. În restul anului funcţionează 24 de ore pe zi, folosind cuptoare mari din cărămidă care produc produse delicioase. O specialitate este patiseria Sambusak, un foietaj umplut cu cartofi, ceapă, ciuperci şi brânză. E servită lângă un ou fiert tare şi mult piper negru. Azi, Said, proprietarul brutăriei, combină munca lângă cuptor cu rolul de avocat și administrator al averii familiei care a adăugat o branşă în portul Tel Avivului. În timpul liber, omul joacă fotbal american într-o echipa locală multinaţională. Said reprezintă minunat etosul convieţuirii în Jaffa. Este un bun exemplu şi nu singurul în Israel când arabii, creştinii şi evreii pot munci şi se pot distra împreună aşa cum o făceau strămoșii lor acum 15 generaţii în Andaluzia-Spania.

Un alt cartier vecin celebru este Newe Tzedek (Oaza Dreptăţii), fondat la 1887 de câteva famili de evrei sefarzi care căutau să evadeze din suprapopulata Jaffa. Promotorul aşezării în această regiune a fost Aharon Shelouche, evreu algerian născut în Oran. Era bancher şi giuvaergiu. În memoria sa o stradă a cartierului îi poartă azi numele. Cartierul a fost construit din case joase, cu un singur etaj şi străzi foarte înguste. Unele au fost decorate în stil Art Nouveau şi mai târziu Bauhaus. La începutul secolulul 20, artişti şi scriitori se mută în cartierul pitoresc. Pictorul Nahum Gutman născut la Teleneşti în Basarabia deschide un studio-atelier, azi devenit muzeu. După ce Tel Avivul s-a dezvoltat şi crescut mult devenind metropolă, mulţi locuitori au părăsit cartierul Newe Tzedek şi au migrat la nord, spre oraşul nou, efervescent. Cartierul a decăzut şi după 1948 era candidat la demolare. Pe de altă parte, amatorii stilului retro şi de orientalism au revenit în semi-pastorala vecinătate a marelui oraş, renovând clădirile de seamă. Azi vom găsi buticuri, cafenele, magazine de ceramică, bijutieri, un mic hotel, iar strada principla Shabazi se termină la Staţia de tren turcească, şi ea renovată recent, o altă placută atracţie a oraşului. Terminăm micul nostru periplu cu o discuție însoțită de un pahar de vin roșu, israelian. Dar vinul, acest subiect incitant îl vom ataca cu o altă ocazie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *