Tessa Nadir: “Vremea Justițiarului”

[Ed. Vremea, 2017]

de Oliviu Crâznic

 Tessa Nadir (n. 1988) este juristă și romancieră (Sânge și flori de portocal, 2015; Lacrimi de ceacâr, 2016).

Printre opiniile critice favorabile autoarei, amintim pe cele formulate de: I. Roșu (adevărul.ro), lect. univ. dr. O. Sîrbu, lect. univ. dr. V. Borcan.

Raportat la teoria literară, cel de al treilea roman publicat de T. Nadir, Vremea Justițiarului (Ed. Vremea, Colecția „Roșu și negru”, 2017) aparține stilului funcţional beletristic, curentului literar postmodernist, categoriei estetice a straniului, genului literar epic, speciei literare (din punct de vedere formal și, respectiv, tematic) a romanului de suspans, subspeciei literare a suspansului psihologic.

Din perspectiva literaturii comparate, opera poate fi asociată unor titluri precum Cei trei fii ai Dreptății (The Three Just Men; E. Wallace, 1924), Vrăjitorul (Again the Ringer; E. Wallace, 1929), Crima din Orient Express (Murder on the Orient Express; A. Christie, 1934), Cocoșatul are alibi (R. Ojog-Brașoveanu, 1973), Tăcerea mieilor (The Silence of the Lambs; Th. Harris, 1988), Duios demonicul Dexter (Darkly Dreaming Dexter; J. Lindsay, 2004), În sângele tatălui (C. Mitoceanu, 2012), Justițiarul (S. Someșan, 2016).

Din punct de vedere al subiectului, Vremea Justițiarului urmărește, pe de o parte, jocul de-a șoarecele și pisica (cu roluri schimbătoare și cu derapaje romantice) dintre o psihiatră cu trecut traumatizant și un criminal în serie carismatic (motivul „frumoasa și bestia” în variantă postmodernistă, foarte în vogă acum, dar pe care autoarea știe să îl exploateze, după cum vom vedea, într-un mod care ferește opera de alunecare în literatura clișeisticii), pe de altă parte, ancheta condusă de o echipă polițienească eterogenă și, ne dăm seama pe măsura ce înaintăm cu lectura, într-adevăr inedită.

Ne vom opri, mai jos, asupra principalelor motive (în ordinea în care ne atrag acestea atenția pe parcursul lecturii) care fac din Vremea Justițiarului o lectură recomandată, distingând-o de alte opere de gen, și din T. Nadir o autoare cu o carieră demnă de urmărit:

  1. Un postmodernism… imperfect. Adresându-se unui public larg, și nu doar elitelor, literatura postmodernistă se caracterizează, printre altele, printr-o simplificare semnificativă din punct de vedere stilistic – scriitura devine, prin definiție, mai puțin pretențioasă, directă, „pe înțelesul tuturor”, chiar dacă rămâne, desigur, îngrijită. Romanul Vremea Justițiarului respectă, în mare parte, aceste caracteristici ale curentului în care se înscrie și ale epocii în care este publicat (întâlnim în câteva locuri timpul „perfect compus” utilizat în locul „mai mult ca perfectului”, care s-ar fi impus pentru a marca acțiuni trecute înaintea altor acțiuni trecute, dar, din fericire, această scăpare de ordin stilistic nu se manifestă des). Pe de altă parte, însă, autoarea alege (programatic sau instinctual) să insereze în text pasaje de o bogăție stilistică tipică romantismului, demonstrând, în felul acesta, că nu este doar o prozatoare pricepută, ci și una talentată: Venea ca o adiere crudă și uscată. Un mozaic de celule malefice, un amalgam de gânduri criminale și o lipsă desăvârșită de sentimente omenești. Știu că nu avea rost să țipe, să strige, să șoptească sau să icnească. Se opri din mers, așteptând mișcarea lui, cu inima bătându-i ca un ceas stricat.
  2. Un personaj de cursă lungă. Ne referim aici, desigur, la locotenentul Marlow (numele nu este întâmplător ales, admiratorii literaturii detectivistice vor înțelege imediat referința), polițistul demodat, asocial, avar, indolent, coleric, cu înfățișare aproape burlescă, îndrăgostit de orașul Boston, nu lipsit de curaj, cu fler și cu o filozofie și o experiență de viață care îi permit să vadă oamenii așa cum sunt. Nu este nici Poirot (pe care îl urăște), nici Columbo (mult prea inofensiv prin comparație), dar este singurul adversar demn de temutul Justițiar care elimină, unul câte unul, infractorii metropolei. Și este, totodată, acel tip de personaj pe care cititorii îl țin minte și îl invocă în conversații, chiar și când acestea nu au legătură cu opera în care „viețuiește” (anti)eroul.

III. Un deznodământ „în cascadă”. Prea puțini autori contemporani reușesc să asigure poveștii create un deznodământ imprevizibil; atunci când reușesc totuși, este de obicei un deznodământ neverosimil ori neinteresant. T. Nadir izbutește să ridice suspansul la cote înalte odată cu punctul culminant al romanului, și să îl păstreze pe un trend ascendent până în chiar clipa finală, încununând speculațiile anterioare cu o soluție spectaculoasă și, totodată, verosimilă (chiar dacă nu toate episoadele care jalonează ancheta „ero(r)ilor” au aceeași aură de credibil, amănuntele pălesc în fața rezolvării ingenioase propuse de scriitoare). De altfel, cum era și de așteptat de la un roman de suspans psihologic (cu puternice accente sociologice și satirice, trebuie să o spunem), suspansul în cauză se bazează tocmai pe suspiciunile și revelațiile realiste, atent conturate în intrigă și care scapă de sub orice control al personajelor ori al cititorilor în ultima parte a cărții (acțiunea fizică, luptele corp la corp ori schimburile de focuri nu lipsesc din Vremea Justițiarului, dar sunt sporadice și autoarea nu le acordă o atenție deosebită, preferând să le plaseze în plan secund).

Rezumând cele de mai sus, Vremea Justițiarului are stil (autoarea dovedind că știe diferența dintre stilul beletristic și alte stiluri funcționale, cum ar fi cel colocvial sau cel jurnalistic), are personaje și, mai ales, are o idee aparte la baza tramei.

Tomul are o copertă sugestivă, este tipărit pe hârtie albă de calitate superioară și este bine redactat și tehnoredactat (prezentând totuși câteva erori de literă).

În concluzie, romanul se adresează atât iubitorilor de romane criminalistice clasice, încorporând o șaradă de tipul „Cine-i vinovatul?” plasată în „ograda” poliției judiciare, cât și admiratorilor de povești bizare, care explorează (uneori critic) latura întunecată a personalității umane.

*

Despre autorul rubricii:

 

OLIVIU CRÂZNIC (n. 1978; părinții: Oliviu, prof. evidențiat gr. I Limba și literatura română, distins cu diploma de onoare „Creativitate și eficiență”, și Dorothea, prof. gr. I Limba și literatura română; studii: licențiat în „Științe juridice”, specializarea „Drept”, cu lucrarea de diplomă intitulată Particularități tactice privind confruntarea dintre inculpat și persoana vătămată, susținută la disciplina „Criminalistică”, și absolvent al unui curs de formare a mediatorilor) este scriitor (prozator și poet), traducător literar, critic literar, conferențiar şi consilier juridic (membru al Ordinului Consilierilor Juridici din România și al Colegiului Consilierilor Juridici București). În 2010, a publicat romanul gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea). Ulterior, a publicat numeroase povestiri şi nuvelete (majoritatea se regăsesc în volumul de colecție Ceasul fantasmelor, Ed. Crux Publishing, 2015), foarte bine primite de critică şi de public, şi a câştigat numeroase premii, inclusiv un premiu acordat de Societatea Europeană de Science Fiction. A fost publicat în diverse antologii şi reviste alături de nume importante ale literaturii universale contemporane (G.R.R. Martin) sau clasice (A. Blackwood, A.C. Doyle, R.E. Howard, R. Kipling, H.P. Lovecraft, G. de Maupassant, Saki). Apare menționat în monumentala The Encyclopedia of Science Fiction (ed. J. Clute, P. Nicholls), iar operele lui sunt tratate pe larg în diverse reviste de specialitate: în Caietele Echinox (revistă tipărită sub egida Fac. de Litere a Univ. „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca; eseul semnat de dr. în filologie Şt. Bolea – Once Upon Atrocity. Gothic Music Influences in the First Romanian (Neo)gothic Novel), în revista culturală EgoPHobia (eseul Sfârșitul care începe, semnat de dr. în filologie M.A. Aldea) etc. Apare, ca personaj, în nuveleta Ispășirea, scrisă de prof. doc. C. Mitoceanu. Cronicile de carte, articolele şi studiile sale de teorie şi istorie literară sunt apreciate pe scară largă – unele dintre acestea fiind publicate şi peste graniţă, ceea ce i-a conferit statutul de membru al organizației scriitoricești și artistice „Imagicopter: The Author/Artist Cooperative” (2012-2017). A apărut, în calitate de expert în istoria vampirismului, în serialul Expedition Unknown, realizat de Travel Channel. În România, a fost invitat, în mai multe rânduri, să vorbească studenților Fac. de Limbi și Literaturi Străine a Univ. din București (prelegerea Literatura gotică și romantismul întunecat american. Sec. al XIX-lea: Hawthorne, Melville, Poe și moștenirea lor culturală) ori studenților Fac. de Limbi și Literaturi Străine a Univ. Creștine „Dimitrie Cantemir” (prelegerea Lumi ficționale în literatura modernă, în colaborare cu conf. univ. dr. A.M. Negrilă), și a participat la sesiunea științifică a Academiei Române – Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei, cu comunicarea Literatura științifico-fantastică și căutarea (modelarea?) viitorului. A participat, în calitate de moderator al serii dedicate literaturii științifico-fantastice, la cea de a VII-a ediție a „Festivalului Internațional de Literatură de la București”. A susținut prezentarea publică Fantasticul de impact: De la „Ghilgameș” la „Urzeala tronurilor” (în colaborare cu scriitoarea și critica literară A. Medaru). A participat, în calitate de invitat, în repetate rânduri, la emisiuni culturale televizate sau radiodifuzate. Pagină virtuală oficială: Facebook: Oliviu Craznic (https://www.facebook.com/oliviucraznicofficialpage).

„Oliviu Crâznic chiar este un romantic, un personaj coborât efectiv din propria-i operă extraordinară și spectaculoasă, melanj de Baudelaire, Edgar Allan Poe și Walter Scott, sub ochii necruțători ai lui Bram Stoker și H.P. Lovecraft. Citiți-i romanul și povestirile și o să înțelegeți imediat la ce mă refer!” (Șt. Ghidoveanu, realizatorul emisiunii Radio România Cultural Exploratorii lumii de mâine, în Galileo Online, nov. 2012)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *