Povestea asasinilor mei

o istorie de buzunar

de Ana-Maria Negrilă

          Unul dintre scriitorii importanți ai literaturii indiene, Tarun J. Tejpal, fondator al cotidianului Tehelka, prezintă în romanele sale o imagine a Indiei diferită de cea prezentată în operele altor autori indieni contemporani. Considerat de BusinessWeek printre elitele noii generații și printre cei mai puternici oameni ai Indiei, editor al câtorva publicații de prestigiu, Tarun J. Tejpal a debutat ca romancier în 2005 cu romanul Alchimia pasiunii, urmat de Valea măștilor (2011) și de Povestea asasinilor mei (2012).

          Povestea asasinilor mei are la bază evenimente reale, ce au avut loc ca urmare a implicării sale în proiectul Tehelka. După cum mărturisește autorul într-un interviu acordat site-ului Bookbrowse, acest roman nu face nicio concesie gustului societății occidentale și dorește să prezinte realitatea așa cum este, fără cosmetizări umaniste, experiența sa ca ziarist oferindu-i o bază de informații extraordinară despre corupția din poliție, justiție, sau despre inegalitățile sociale.

          În prima parte,  romanul urmărește povestea unui ziarist care este anunțat de către poliție că urma să fie victima unui asasinat. Din fericire, cei cinci presupuși asasini au fost deja arestați, dar, pentru a fi în siguranță, i se asigură protecție. De la început, toată această situație este învăluită într-un mister pe care niciun ofițer de poliție nu dorește să îl lămurească. Personajul principal trăiește o viață comodă, are o soție frumoasă, aleasă de familie, pentru care este invidiat, dar de care nu se simte apropiat. Astfel,  ajunge să își caute consolarea în brațele unei activiste feministe, pe care, de asemenea, nu pare s-o iubească și de care doar se folosește. Este o lume cu mici necazuri, situată foarte departe de adevărata Indie. Nici chiar dificultățile financiare cu care se confruntă ziarul, pe care îl conduce împreună cu un prieten, nu par să îl scoată din monotonie, iar viața sa este marcată de o imensă plictiseală. A doua parte a romanului este cea în care se realizează incursiunea în spatele cortinei ce desparte India modernă, civilizată, prosperă, de cea aflată parcă într-un obscurantism de Ev mediu, plin de sărăcie și violență. Poveștile celor cinci presupuși asasini deschid o cutie a Pandorei, în care oamenii săraci nu au drepturi, în care cei din castele inferioare se tem de cei din castele superioare, în care dreptatea se împarte numai pentru cei bogați, iar cei care trebuie să vegheze la respectarea legii nu pot, sau nu doresc, să facă acest lucru.

          Este o lume halucinantă care se supune altor legi decât celor moderne. Astfel, orice devine posibil, de la povestea unui copil al străzii, abandonat de cineva într-o gară, la cea a unui tânăr ce devine asasin profesionist după ce își răzbună familia, sau a altui tânăr care este distrus fizic și psihic după o perioadă petrecută în beciurile poliției.

          Față de această latură a Indiei moderne, episodul în care ziaristul oftează pe genunchii amantei sale activiste, sau chiar și încercările acesteia de a forța autoritățile să își facă datoria, nu par niște acțiuni adevărate, ci mai mult niște umbre de gesturi în marea de întuneric a unei lumi aflate în alt secol.

          Povestea asasinilor mei este o lectură pe alocuri brutală, descriind oameni care au fost născuți să influențeze destinele altora, pe alocuri idealistă, vorbind despre cei care cred că pot influența mersul lucrurilor, pe alocuri, găunoasă, atrăgând atenția asupra superficialității lumii moderne. Dincolo de toate acestea, este o lectură extrem de interesantă prin contrastul pe care îl realizează, nu atât între două lumi, ci între două sisteme de gândire și, în final, între două perioade istorice diferite, India modernă și cea de Ev mediu, ajunse, printr-un capriciu al sorții, să ocupe aceeași linie temporală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.