poeme de Andrei-Codrin Bucur

 

duminică. merg să votez

sunt plimbat de la o secție de votare la alta

pentru că erau multe în acea zonă

iar polițistul urzică cu indicațiile lui de rahat

n-a făcut decât să mai pună un semn de exclamare

dinapoia răspunsului la întrebarea de câți polițiști

este nevoie pentru…

 

mă enervez și pun ștampila în interiorul ambelor patrulatere

mâine vom afla dac-o să mai avem sau nu același președinte

și din nou… dezinteresul acela care ne paște pe toți

apare în discuție și riscă să strice totul

 

îmi verific banii: 51 de lei în portofel 250 de lei datorie

în frigider mai am câteva paste cu sos de roșii

bașca trei conserve cu carne de ton în cămară

 

începând cu ora 19:00 îmi odihnesc oasele în biserica

minoriților de lângă teatru unde un anume sfânt de padova

stă înconjurat de patru-cinci copii îmbrăcați sumar și se roagă

 

și în timp ce se roagă el așa… pe fresca altarului principal

iar cei prezenți la slujbă cântă și se-nchină-n maghiară

îmi verific încă o dată banii. aceeași poveste niciun miracol

 

scot un leu din portofel îl plasez în ciorapul pentru colectă

le zic celor de lângă mine vă rog dați-mi voie!…

și-ncerc să ies fără să deranjez

 

îmi notez întâmplarea în caiet și îi spun sfântului din padova

că poate să-și înnoade iarăși degetele în unicul pumn admis

de doctrina creștină

ca să spargă franciscănește glazura zaharisită a stratosferei

și să-mi poarte întru înălțimi sentimentul că mulți sunt

chemați dar puțini aleși

e un alt mod de-a spune că poticnirile trebuie să vină

dar vai de omul acela prin care ele vin

de fapt aceeași șmecherie teologală…

ceva legat de înțelepciunea lui păcală

 

trag aer în piept just for fun

și simt atâta desfătare

încât îmi vine să mă opresc imediat.

**

prostia va nimici lumea nicidecum antihristul

e întocmai ca la alegeri: cineva susține pe altcineva

și se face răspunzător de faptele ulterioare ale aceluia

 

când privești gloata de aplaudaci – adamul acesta

debil metafizic

e cu neputință să nu-ți ieși din pepeni și să nu-i înjuri

ca pe vite

ovațiile lor huruitoare sunt percepute ca sunetul

unui cutremur de pământ și atunci se declanșează

ceva în tine și intuiești că sfârșitul se apropie

 

țin acest jurnal ca o dovadă scrisă a ceea ce sunt

dacă dumnezeu are un caiet în care-mi ține evidența

nu văd de ce n-aș avea și eu unul

că până la urmă judecata finală nu-i decât o confruntare

a manuscriselor:

EL cu ale lui   NOI cu ale noastre.

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #55 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.