Ce mai schimbăm?

(egoZaur)

de Sorin-Mihai Grad

În această vară revista noastră a trecut prin cea mai calmă aniversare de până acum. Nu am organizat nimic retrospectiv, nu i-am dedicat nici un număr special sau vreo secțiune în cel curent și nici măcar acest text nu îi este dedicat. Această a cincisprezecea aniversare ne-a pus mai degrabă pe gânduri. Nu în sensul că ne-am propus atâtea și am realizat doar o parte din ele, ci în spiritul definiției pe care am dat-o de la început numelui revistei noastre: frica de ce ne lăsăm să devenim.

Eram tineri și entuziaști și ne doream o revistă culturală autentică, în care să ne regăsim atât ca autori cât și în calitate de cititori, ceva diferit de prăfuitele reviste literare care apăreau pe hârtie și, mai ales, viu. Toți cei care au trecut prin redacție și cei care au colaborat într-un fel sau altul cu noi au contribuit ca EgoPHobia să se apropie cât mai mult de ce ne doream de la ea. Împreună am câștigat încrederea autorilor și a cititorilor. Pe parcurs echipa noastră s-a mai schimbat, timpul alocabil acestei pasiuni fiindu-ne afectat de muncă, familii, alte hobbyuri, de viață în general, și e de înțeles când având de ales între a publica la noi un material și a-l oferi unei alte reviste contra unui onorariu decizia nu ne e favorabilă.

Ați văzut probabil anunțul prin care căutăm noi redactori. Dacă totul merge bine vom avea de-a face cu cea mai amplă restructurare a redacției EgoPHobia. Nu a plecat recent nimeni de la noi, iar dat afară nu a fost nimeni în toți acești cincisprezece ani. Însă pentru a ne feri de prăfuire, stagnare și alte păcate specifice vârstei ne dorim idei și impulsuri noi, pe care acum le căutăm în afara cercurilor noastre de confort.

Nu așteptăm de la viitorii noștri colegi să se încadreze în anumite tipare. Suntem deschiși atât spre liceeni sau studenți cât și spre cei de vârsta noastră sau dincolo de ea. Nu e relevant dacă doritorii să ni se alăture au publicat sau nu până acum, nici dacă își doresc să devină scriitori sau sunt doar pasionați de literatură sau filosofie. E de ajuns să fie dispuși să investească niște ore, nu multe, în fiecare lună, în trierea și corectarea textelor sosite la redacție și în pregătirea materialelor proprii. Munca la EgoPHobia nu presupune ședințe sau ore fixe, nici pretenții absurde, ci pasiune, entuziasm și interes spre lectură și scris.

În concluzie, așteptăm cu interes mesajele celor interesați să ni se alăture. Anunțul oficial poate fi citit aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.