note la epistola către romani 1.1

(#gnostice)

de Marius-Iulian Stancu

“această epistolă reprezintă partea cea mai importantă a noului testament și cea mai pură evanghelie, fiind de folos nu doar ca fiecare creștin să o știe cuvânt cu cuvânt, ci să fie preocupat de ea în fiecare zi, ca de pâinea zilnică a sufletului.” [luther, prefață la epistola către romani].

1. introducere [1, 1-17]

1. prescript [1, 1-7]

“oricât de renumit și de important a fost pavel ca om, tema esențială a misiunii sale nu ține de el, ci îi este superioară – inaccesibil de distantă și indescriptibil de stranie.” [karl barth, the epistle to the romans, p. 27]. “chemarea” [klḗsis] este mai presus de toate anularea condiției anterioare de către vocație. ὡς μὴ, “ca și cum n-ar” [1 corinteni 7, 29], “aceasta este formula referitoare la viața mesianică și semnificația ultimă a lui klḗsis. vocația cheamă la nimic și în niciun loc. din acest motiv ea poate coincide cu condiția factică în care o persoană se vede pe sine chemată, însă, din același motiv, îi este revocată condiția în întregime. vocația mesianică constituie revocarea oricărei vocații. în acest fel ea definește ceea ce pare a fi singura vocație acceptabilă.” [giorgio agamben, the time that remains, p. 23]. nu despre o substituire este vorba [a unei vocații mai puțin autentice cu una mai adevărată]. vocația cheamă la vocația în sine.

modelul epistolei grecești se înfățișează potrivit următoarei secvențe: (i) superscriptio [numele expeditoriului], una foarte lungă în comparație cu celelalte epistole pauline [autocaracterizarea apostolului din v.1, evanghelia din v.2-3a, titlul fiului lui dumnezeu cu lămuriri din v. 3b-4 și misiunea apostolică în deplinătatea ei din v. 5-6]; (ii) adscriptio [numele destinatarului]; după modelul oriental și iudaic, (iii) salutatio [salutul] este separat de primele două secvențe printr-o frază personală, fiind înlocuită în cazul lui pavel de o binecuvântare. într-o manieră specific paulină, apostolul subliniază în permanență continuitatea dintre noua lucrare a lui dumnezeu întru fiul său, conținutul evangheliei și vechiul testament. scopul său este acela de “a diminua posibilele suspiciuni potrivit cărora evanghelia sa ar fi ceva nou…” [douglas j. moo, the epistle to the romans, p. 44].

• 1: origen interpretează termenul de «rob» în contextul capitolului 7 din 1 corinteni, în care apostolul vorbește despre căsătorie și feciorie, deoarece “cineva chemat la hristos pe când este căsătorit este un rob…absența înfrânării din partea unuia dintre parteneri pune în pericol castitatea celuilalt.” [origen, commentary on the epistle to the romans, p. 61].
• “orice persoană este chemată fie apostol, prooroc, învățător, un bărbat liber de o soție, fie un rob liber de legătura maritală…” [origen, commentary on the epistle to the romans, p. 63].
• 2: origen vorbește și depre “o altă evanghelie, pe care ioan o numește în apocalipsa «veșnică», care va fi descoperită atunci când umbrele vor dispărea și adevărul va veni, iar moartea va fi înghițită și eternitatea restaurată…” [origen, commentary on the epistle to the romans, p. 67]. cuvântul care s-a făcut trup pentru a aduce evanghelia celor care sunt în trup, nu «a fost văzut de îngeri» [1 timotei 3, 16] fără evanghelie. “dacă ar trebui să presupunem că un astfel de lucru a fost îndeplinit de acesta și în rândul celorlalte ierarhii de ființe cerești, că a apărut la fiecare după chipul fiecăruia binevestindu-le pacea, de vreme ce el, în adevăr, a împăcat cu dumnezeu prin sângele crucii sale nu doar pe cele de pe pământ, ci și pe cele din ceruri, aceasta este o problemă pe care vă las pe voi să o cercetați.” [origen, commentary on the epistle to the romans, p. 68].
• evanghelia nu este doar vestea bună din deutero-isaia, ori didahia creștină, ci o putere: “evenimentul lui hristos precede în același timp mesajul și se continuă pe sine în mesaj, astfel că nu este conținutul unei idei sau al unei doctrine între altele…pavel numește evanghelia o taină. propria propovăduire este orientată înspre stăpânirea escatologică asupra lumii de către hristos, care este prezent deja și despre care deja se mărturisește. caracterul ascuns al domniei lui hristos din lume conține ideea că domnia lui hristos devine proprietatea noastră. trebuie să fie primită în mod continuu de noi, și să ne plasăm în sfera sa de influență, pentru că suntem niște călători care nu au ajuns încă la destinație.” [ernst käsemann, commentary on romans, p. 9-10]. hristos nu este autorul evangheliei, ci conținutul ei.
• isus: “marchează punctul în care lumea necunoscută se intersectează cu lumea cunoscută.” [karl barth, the epistle to the romans, p. 29].
• 3-4: „referința aici este încoronarea lui hristos ca fiu al lui dumnezeu, iar duhul sfințeniei a fost puterea care a împlinit aceasta.” [ernst käsemann, commentary on romans, p. 11]. cum pentru apostolul pavel, însă, duhul vine de la hristos sau îl reprezintă pe acesta [nu acționează asupra sa], putem deduce că afirmația este pre-paulină [formulă liturgică]. formula nu presupune preexistența lui isus [a deveni fiul lui dumnezeu, nu a fi]. precum în fapte 2, 36; 13, 33, și în versetele din romani poate fi sesizată cristologia adopționistă a creștinismului primar. e posibil ca formula să fie legată de mesajul baptismal [primirea duhului și adopția fiind legate de botez de către creștin, botezul lui hristos constituind un model în acest sens]. ceea ce pavel reține, însă, ca decisiv pentru el [v. 9], este doar titlul de “fiu al lui dumnezeu”, care pentru pavel aparține celui preexistent. dacă totuși pavel se folosește de această formulă este pentru a le dovedi creștinilor de la roma că împărtășește împreună cu aceștia același fundament al credinței. fiul “s-a golit pe sine în nimicnicia cărnii fiind născut în lume…” [luther, lectures on romans, p. 13]. divinitatea se golește și se ascunde în carne. astfel, umanitatea se desăvârșește și este transfigurată în dumnezeire. “înainte de înviere aceasta nu era descoperită și manifestă, ci era ascunsă în carnea lui hristos.” [luther, lectures on romans, p. 14].
• “supunerea implică întotdeauna credință, iar credința implică întotdeauna supunere.” [douglas j. moo, the epistle to the romans].
• “doar atunci când harul este recunoscut ca fiind incomprehensibil este har cu adevărat. harul există, prin urmare, doar acolo unde este reflectată învierea.” [karl barth, the epistle to the romans, p. 31].

1. preambul [1, 8-15]

după siguranța afișată în prescript, acum lui pavel îi este foarte greu să își justifice epistola și plănuita vizită la roma. problema apostolatului lui pavel care influențează aproape toate epistolele sale apare aici din nou. “autoritatea pe care acesta o revendică nu concordă cu ceea ce i se recunoaște de fapt…cea mai importantă epistolă din punct de vedere teologic din istoria creștinismului constituie fără îndoială și consemnarea unei existențe care luptă pentru recunoaștere și al unui apostolat pus la îndoială.” [ernst käsemann, commentary on romans, p. 20].

• “importanța unui apostol este mai degrabă una negativă decât una pozitivă. un vid devine vizibil în el.” [karl barth, the epistle to the romans, p. 33].

1. tema [1, 16-17]

apare din nou cu claritate faptul că evanghelia și propovăduirea nu constituie același lucru. “ceea ce se mărturisește nu este nici acțiunea de a propovădui, nici conținutul acestei propovăduiri. evanghelia este mai mult decât mesajul actualizat în biserică. este declarația de salvare a lui dumnezeu pentru lume, care este dincolo de controlul uman, care este independentă chiar și față de biserică și slujitorii ei, și care devine în mod constant o realitate în sine în proclamație prin puterea duhului.” [ernst käsemann, commentary on romans, p. 22]. evanghelia nu este un miracol între altele, ci epifania puterii eschatologice a lui dumnezeu.

• „evanghelia nu este un adevăr între altele, ci punerea sub semnul întrebării a tuturor adevărurilor.” [karl barth, the epistle to the romans, p. 35].
• potențialitatea [dynamis] soteriologică a evangheliei are nevoie de credință [pistis] pentru a deveni eficace, potrivit opoziției tipice grecești între potențialitate [dynamis] și act [energeia, de care credința este alăturată adesea de pavel]. acest principiu, însă, nu este exterior anunțului, evangheliei, ci “credința este anunțul fiind în act, energeia” [giorgio agamben, the time that remains, p. 90].

cărțile:

1. karl barth, the epistle to the romans, published by oxford university press, 1968.
2. ernst käsemann, commentary on romans, published by william b. eerdmans publishing company, 1990.
3. douglas j. moo, the epistle to the romans, published by william b. eerdmans, 1996.
4. origen, commentary on the epistle to the romans, published by catholic university of america press, 2001.
5. luther, lectures on romans, published by westminster john knox press, 1961.
6. giorgio agamben, the time that remains: a commentary on the letter to the romans, published by stanford university press, 2005.