«interviu cu un vampir»

apocrife

[interviu cu & poeme de ema dumitru]

interviu & prezentare de Marius Iulian Stancu

(să) ne întoarcem dinspre discursul modern (scientia sexualis, vezi foucault) înspre dialogul socratic (în care sensul se face la modul erotic). altfel nu se poate avansa decisiv, saltul credinței cerut de adevărul sublim, deci terifiant, rămâne imposibil. pe cărarea aceasta (care nu duce nicăieri, cum ar spune magistrul heidegger) voi fi însoțit în cele ce urmează de ema dumitru (care se descrie pe sine drept «art girlfriend», ori ca « born in eastern europe, currently based in france, living the little dark age»; aproape totul aici – emadumitru.medium.com). despre ce (îmi place să) cred că scrie ema dumitru: despre celălalt; poezia unui tu imaginar, asociat cu nebunia eului care-l ține pe «celălalt» captiv, cu care sunt stabilite raporturi (auto)erotice, fiind în permanență invocat; poezia cuiva care iubește fără a fi îndrăgostit (vorba lui roland barthes). împotriva realismului carnal (ca adevărata iluzie). paradoxal, «celălalt» – vocea, nu împlinește nimic, ci marchează doar fantomaticul, singurătatea ce ne va supraviețui, care prin intermediul manifestării poetice lasă «urme». eterna poveste a «unului» și a «multiplului», în cadru poetic, deci schizoid. în spărtura dintre sine și memorie, acolo sunt(em).

spune-mi câte ceva despre șederea ta în franța – studii, job, plăcere?

după ce am prins doi ani (and still going) de restricții aici, parcă aș asocia franța cu suferința, nu plăcerea. nope, sunt nedreaptă, am suferit, dar mi-a și plăcut. înainte de asta am lucrat vreo 7 ani ca freelancer, am încercat de 2 ori joburi 9 to 5, mi-am dat demisia a doua zi la ambele. însă am avut dintotdeauna o convingere care e absolut tâmpită: o să apară oportunitatea, aranjamentul perfect pentru mine fix la țanc. asta mă face să trăiesc acum fără nicio grijă pe lume, fără să mă stresez că se scurge nisipul din clepsidră și nu voi ști încotro s-o apuc. delusionaaaal.

îmi place starea aia de început, în care nu știi exact ce faci, mai mult ți se întâmplă chestii. uneori lucrurile merg smooth, alteori toleranța mea la frustrare ar mai merge ridicată. ieri însă am avut o idee super mișto când eram cu cuțitul înfipt într-o pânză.

se poate trăi doar cu arta în sens erotic, pentru care subiectul să nu constituie decât obiectul unei instalații artistice existențiale totale? cum îți place să te privești: artist, muză?

încep cu ultima. am dat o căutare pe google, e cam greu de tradus –  https://www.flaneurlife.com/flaneur-meaning/. or as i joke with my friends: lazy, but pretentious. cum era aia? dragostea durează trei ani. eu sunt în al treilea, cred că îmi ajunge și pentru al patrulea. mi-am dorit mult în 2019 să fac asta pentru mine și să nu negociez mereu timp ca să fac una, alta. am vrut să mă trezesc dimineața ca să scriu poeme sau să plec să fotografiez, să citesc sau pur și simplu să stau și să privesc. așa că mi-am terminat masterul la drept, am pus pauză și am venit aici pentru patru ani. a very, very long sabatical. and, ofc, that raises the questions. what pays for the lifestyle? well, savings and investments, mostly. poezia îmi plătește vinul.

ești un vampir ema?

ema, vampirul care trăiește la strasbourg… yeah, sounds about right.

de ce engleză și nu română, franceză sau greacă?

uite, habar nu am. când eram în românia, n-am scris niciodată în engleză. de când sunt aici, n-am mai putut scrie o propoziție în română care să îmi placă. franceza e asul din mânecă la boulangerie, iar greaca în bucătărie .

care sunt scriitorii care îți sunt cei mai plăcuți? cine ești atunci când scrii, când fotografiezi și te fotografiezi?

angela marinescu, nora iuga, geo bogza, aglaja veteranyi, sylvia plath, edouard leve, fernando pessoa, octavio paz, thomas ligotti, patrick modiano, alessandro baricco, barthes, bukowski. de pe raftul meu de unde te poți servi cu o carte. cine sunt… i got something for this.

despre ce/ cine scrii și mai ales de ce?

ca să răspund la întrebarea despre ce sau cine scriu, cred că trebuie să explic scurt procesul. fiecare poem pornește de la un cadru, și de cele mai multe ori fotografiile mele sunt de fapt screenshoturi ale unor înregistrări (în special autoportretele). după ce am selectat câteva, urmează fixația pe ceva anume din fotografie, preferința (sau fascinația, aș zice mai degrabă) e cu ochii. i’m looking for something, someone to be revealed to me. poate că marea temă e asta –  inconștientul, lucrurile pe care mintea le ascunde de mine. așadar, scriu și fotografiez ca să trag cu ochiul la cealaltă. damn, am scris atât când puteam să spun din start că sunt voyeuristă.

ești o persoană care te definești muzical și vizual?

da, acum am intrat iar într-o perioadă în care mă obsedează imaginile; aşa că m-am reîntors la artele vizuale. nu mai ştiu cine zicea «eu nu am pasiuni, am obsesii.» odată am fost la premiera unei piese de teatru și atât de tare m-a obsedat zilele următoare încât le-am scris celor de la teatru dacă pot să îmi trimită scenariul. în cele din urmă m-au primit la ei în birou, l-au printat pentru mine, mi-au desemnat un fotoliu și m-au lăsat să-l citesc. măcar am plecat cu link-ul playlistului folosit în piesă. încă mă obsedează puțin și au trecut…4 ani.

Nothing to talk about

If there is no victim, and no torturer

Why are they killing me?

The wind, the movement,

This blue noon, interminable

Between silence and music

I become invisible, clearer, another river.

I have nothing to say, besides the unsayable.

I fail, I return, I dream

I learn how to call the other, the one I lost

without saying a word.

 

 

Tonight I Have No Words for You

Tonight I have no words for you.

A voice in the night

breaking free of itself.

You, my antagonist

deal death and every fiber

of darkness.

All your loneliness,

triumphant and blue

will survive you.

Blue eyed fever of morning.

Through clarity,

I bury you.

 

 

 

Full Virgo Moon

What story is wasting under your body?

What realm do you enter

as you sit on that chair

over your ashes?

You speak to me with your eyes

Eyes that open a crack in my sleep.

Dressed in a riddle.

You don’t contain any answers.

No such thing as a guiding hand

Only one that wipes off your traces.

How long before you return to me?

Your shadow always leaves me

before you do.

No Attachments

Now little words insinuate,

acquire the air.

Nobody dies or is born.

They are not quiet

in their cages,

red carnivorous mouths.

Demand no attachments.

If I’m alive, I’m ready to split.

I am Many. Not counting the shadows.

I hang myself on their hooks.

They simplify me.

 

Resurrection

These are not my roots

These are the roots of my memory

Why can’t I feel my mind

if it’s nailed to my head?

If the world is real

If it’s not a germination of nightmares

What does it want?

How are you real

if you contain nothing

but shadows?

An anonymous heartbeat

in the rhythm of the architecture

Your face is a resurrection

of another face.

 

Free Spirit Caught on Film

Entering a dark without windows

The house, a dreaming skull

The walls wrecked

They briefly engrave my memory

Stairs frail as fossils

I place one foot

And they hold breath

like the man preparing to shoot the arrow

The white light is vicious

It consumes me —

Yet my shape is intact

Bodiless, laughter flies

over the same mouths

that tried to kill it

The one long flash

hugs with a claw at my neck

The free spirit is caught on film.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.