de Mihai Bogdan Lupescu
„Guvernul te taxează când vii acasă cu salariul. Te taxează atunci când faci un apel telefonic. Te taxează când aprinzi o lumină. Te taxează atunci când vinzi un lucru. Te taxează când îți umpli mașina cu benzină. Te taxează când mergi cu avionul. Te taxează când te căsătorești. Apoi te taxează când mori. Aceasta este o nebunie fiscală și trebuie să se termine”.
[J.C. Watts, Jr., US Congressman, 1995 – 2003]
De câte ori guvernul cheltuiește banii, pe care nu-i are, dar îi împrumută la dobânzi amețitoare de pe piețe externe, nu de la români, să nu-i îmbogățească, numai el știe pe ce, à la Diderot și nimeni nu-i cere socoteală, singura idee pe care o are este să ceară alți bani, cu nerușinare, de la noi, numiți și contribuabili.
Această cerșeală de milog se numește „lărgirea bazei de impozitare”. Nici măcar la cerșit guvernamental nu ne pricepem. Chiar și pentru cerșit îți trebuie nu numai tupeu ci și o pregătire specială, o recuzită adecvată, o mimică anume, lucruri și abilități, toate lipsă la palat(e)… Mergeți la training, nesăbuiților! Faceți un benchlearning, nevoiașilor! Aici aveți voie să faceți și copy-paste! Învățați de la cerșetorii profesioniști.
Un exemplu celebru, din noul mileniu, este anunțul din noiembrie 2005 al guvernului „celor 1000 de zile de haos” (după cum era numit în moțiunea de cenzură a PSD), până la urmă rezistând peste 1500 de zile, cu zeci de miniștri și moțiuni de cenzură fără număr, practică prin care și-a început mandatul și pe care a legalizat-o în același an, 2005, dacă-și mai amintește cineva.
Guvernul Popescu-Tăriceanu, căci despre el e vorba, ne pregătea pentru 2006, ce filotim!, și ne anunța că „va lărgi baza de impozitare prin anularea unor facilități fiscale”. Comunicatul guvernului nu preciza dacă în „facilitățile fiscale” erau incluse și salariile și pensiile, speciale și nesimțite și atunci.
Facilitățile celor nespeciali nu au mai scăpat de „cuțit” în guvernul Boc, cum nu a scăpat nici guvernul însuși de chiuretare, prima a unui guvern după ’90. Despre decădere, numai de rău… Nimeni nu dă importanță și nu vrea să priceapă că decăderea și deteriorarea unui guvern începe imediat după depunerea jurământului. Sau chiar în timpul ceremoniei de învestire? Propușii oricărui guvern sunt deja prezumtivi de vinovăție.
Sărim peste subguvernele și variantele remaniate în pripă pe prispă și ajungem la guvernul Ponta, care voia, artificial și malițios ca un software piratat și un doctorat plagiat, să lăbărțeze și el baza de impozitare, probabil până aproape de punctul de plesnire.
Pericol de a se dezintegra înainte să se prelungească „crahul imunitar”.
Atunci când se iscă o oarecare opoziție verbală, timidă, și nu pe tot locul din partea celor nemulțumiți, apare și comunicatul de presă, „varianta oficială”, prin care ministerul finanțelor publice face precizări.
„Proiectele (…) nu sunt încă documente publice”, deci nu confirmă că se vor mări sau înmulți taxele și impozitele. Doar unele accize pe lux, pe ici, pe colo.
Și când devin publice proiectele, apar alte explicații. Până la „noi ordine (directive) europene”, retractări și motivări, ne-am gândit la noi direcții de întindere, până la explozie, a bazei de impozitare.
Cu alte cuvinte, cele ale lui Benjamin Disraeli, „Ceea ce anticipăm noi se întâmplă rar; ceea ce ne așteptăm cel mai puțin se întâmplă în general”.
Și au venit guvernele de inflație și umflație… Din 2019 până în 2022 am avut 5 guverne ale prăpădului, sărăciei, durerii, penibilului și urdoarei. Niște monofiletici. În 2023 avem guvernul rotit pe loc, în gol. România guvernului bine prefăcut. Un guvern artizanal, de unică folosință, cu imagine racemică.
„Tejgheaua unei cafenele este parlamentul poporului” scria Honoré de Balzac în urmă cu aproape două secole. Nu s-a schimbat nimic, nicăieri, nicăazi.
Să analizăm 3 exemple paralele între guvernele României înainte de 1940 și după 1990.
Guvernul Gheorghe Mironescu (1) a rezistat o zi întreagă și o noapte (7/8 iunie 1930) cu misiunea de a organiza actul restaurației. Nu știm ce misiune a avut Cătălin Predoiu, interimar, trei zile! (6-9 februarie 2012). După 10 ani a revenit și mai misionar și mai profetic ca oricând. Ne amenință că pregătește niște pachete, dar nu pentru ajutoare, ci pachete de legi, împreună cu tocmeala. S-a schimbat zicala, acum unde-i lege e și tocmeală în același pachet.
Guvernul Gheorghe Argeș(e)anu, cu al 40-lea premier, fost Ministru al Apărării Naționale, care după ce a coordonat asasinarea a 300 de fruntași legionari, a fost și el asasinat la Jilava în 1940. A fost boier în fruntea guvernului o săptămână (21-28 septembrie 1939). Atât a stat și interimarul Eugen Bejinariu (21-28 decembrie 2004). Cine-și mai amintește?
Până mai alaltăieri am avut premier un alt fost Ministru al Apărării Naționale!
Istoria se repetă? Nu, doar își bate joc de noi. Ciucăăă a făcut dreapta-mprejur! Bâlbele istoriei se transformă în tragicomedie.
Guvernul Barbu Știrbey de Uniune Națională, un talmeș-balmeș, cam ce avem azi, care a ridicat nivelul la 16 zile (4-20 iunie 1927). Ceva mai mult decât s-a plimbat, sau s-a odihnit(?) interimarul Alexandru Athanasiu (13 – 22 decembrie 1999). După 1989 au fost 7 interimate! Restul au fost primate perimate.
Toți o apă de plouă și-un pământ uscat și crăpat.
După 1989 am avut 18 premieri și 34 de guverne în 33 de ani. Aproape anul și guvernul. Aproape 2 guverne pe cap de premier. 11 premieri de dreapta, 1 independent, 6 de stânga. 2 dintre cei 18, amestecați, adică premieri ai unei coaliții contra naturii, V.V. Ponta la primul mariaj, N.I. Ciucă la a doua descălecare și prima lăsare la vatră.
À propos de vatră, dintr-un singur cartier bucureștean al anilor 60-70, de exemplu de la Vatra Luminoasă până la trei străzi mai departe, spre centru, a cărui structură eteroclită îngloba de la infractori de toate delictele (de la găinari la criminali, foști condamnați sau în exercițiu), de la curve și șomeri, la șoferi, bucătari, strungari, valutiști, avocați, doctori, sportivi profesioniști sau profesori universitari, inclusiv cei cu școala vieții, cum se spunea, puteai forma un guvern cu toate cele 8 niveluri de calificare, cu competențe, cunoștințe, abilități, experiențe excepționale și muuultă demnitate, peste orice guvern postdecembrist ce a atins vârful de formă pentru cel mai incompetent, fraudulos, infracțional, fals, pervers, ticălos, oximoron și analfabet din istoria României!
PNL împreunat iar cu PSD.
E ca și cum ți-ai vinde a doua oară virginitatea. 2 găuri negre, 2 guri nesătule, 2 sinoMime. O trâmbă contingentă care a inversat politica ultimilor 33 de ani.
PeNeLe și PeSeDe sunt (con)strânse precum calul și călărețul, cum spunea Talleyrand referindu-se la Franța și Anglia. Singurul lucru important este să nu fii calul. Dar între cal și călăreț stă de obicei șaua. În acest concubinaj, U-DeMeRe a jucat rolul șeii? Ei sunt obișnuiți și în alte roluri, dar asta e situația actuală.
Trebuie să se adune, nu-i așa, „forțele politice responsabile”, sub comandă unică, ce ironie, ceea ce nu prea era pe placul șeii. Cam la mijloc, a trebuit să suporte forțele de acțiune și de reacțiune și de sus în jos, și de jos în sus. În politică trebuie să faci și compromisuri stânjenitoare, fie și de ev mediu pretimpuriu, după secolul IV, când au apărut în Europa și azi au pretenții obraznice. Calului și călărețului nu le pasă. Am putea bate și iapa și călăreața să priceapă șaua. Sau mai bine invers. Acum au eliminat șaua, să se simtă mai apropiați. O puteau face demult, fără să le mai roadă noada sau spinarea. O pauză eternă este întotdeauna bine meritată.
Tripla nefastă alianță, triunghiul carakudelor, Marx-Engels-Lenin, s-a destrămat. Întrebarea pe care mi-o pun eu, poate și alții, este dacă mezalianța ar fi căzut în Paradoxul bărbierului. După ce tundea PNL și pe UDMR îl „săpunea” doar pentru o ajustare la barbă, PSD s-ar fi tuns zero, singur, după învârtire? Acum e mai ușor. Doi pe un balansoar. Se privesc direct și văd diferit. Se prefigurează o frumoasă poveste de ură între parteneri?
Pentru moriști la guvernare nu trebuie să facem alegeri. Dacă te duci la vot să alegi între 2 rele mai bine stai acasă unde poți face aceeași alegere.
România este o țară liberă pentru cei care plătesc taxe, impozite, asigurări, credite, facturi, și mai liberă pentru cei care trăiesc liberi într-o Românie fără justiție, poliție, taxe, impozite, asigurări, facturi…
Unii cu salarii și pensii cât furnica și alții cu salarii și pensii de la stat cât cămila. Halal să ne fie!
Politicienii sunt cei mai mari contribuabili la distrugerea României. Aleg…, ei aleg!, să piardă miliarde de euro din PNRR, pentru a nu-i deranja pe căpătuiții speciali! Așa e mai mult e-furt, nu? Românii rămân muți în continuare, dar nu de mirare, ci de nepăsare. Într-adevăr, ne merităm și soarta, și cleptocrații, și kakistocrația. Somez guvernul să ne plătească pentru toate promisiunile false și minciunile debitate, indiferent de oră și zi, Taxa pe Tulburarea Metabolismului.
Să plătească impozit pentru zădărnicirea combaterii corupției, hoției, sărăciei și favorizarea dezastrului. Și pentru toate relele tratamente aplicate prietenului său, românul, pe care-l vaită zilnic.
Cinci glume proaste circulă prin România: morala, justiția, educația, sănătatea și democrația.
Alegerile ar trebui să aibă loc a doua zi după plata taxelor și impozitelor. În 2023, după Învierea Pascală urmează Înmormântarea Fiscală. E mai bine, poate nu mai ajung mulți la urne. Este nevoie de nimic mai puțin decât de un contract social al guvernului cu cetățenii pentru bunuri și servicii publice, protecția mediului, agricultură, sănătate, educație, cercetare, transporturi, pensii, centre comunitare și de asistență socială.
Prim ministrul trebuie să poarte în permanență „servieta roșie a bugetului” și să prezinte periodic un raport guvernamental, așa cum era în Anglia după război.
Orice datorie la care se angajează guvernul să fie în sprijinul populației, nu populiștilor, nu fripturiștilor, nu specialilor, nu lingăilor, nu amantelor, nu rudelor sau altor derbedei penali de partid și de stat.
Cronometrul datoriei suverane să fie amplasat în fața guvernului, să poată fi văzut de orice trecător și ziua și noaptea, în timp real, ca ceasul de la Universitate.
Fiecare ales, parlamentar, primar, șef de consiliu județean, prefect și celelalte sinecuri și indulgențe, trebuie să facă propriul contract individual cu cei pe care-i reprezintă, cu obiective, clauze, termene, sancțiuni, nu sporuri de stres (de sex n-aveți?), de dres, de praf, de scame, de brumă, de umbră, de lumină roșie, de durere în cot, de scuturat hârtii și alte năstrușnicii.
Și, bineînțeles, un consult psihiatric, un test de inteligență și un control al averii înainte de candidatură și la fiecare început de an de mandat. Asta, evident, la următoarele alegeri, cipate, anticipate, dar neviciate, când vom scăpa de cabalele unite ale României și, poate, și de stupiditatea deliberativă chibzuită. Mai lăsați-i și pe alții, mai răsfilați-vă pe la căsoaiele voastre, moașe ale haosului. Aventura eraticei Românii și a nestatornicei sale politici trebuie să sfârșească. România e crepitantă, dar, totuși, nu parapantă! România este ciuca bătăilor de joc, interne și externe. Am ajuns imameáua Europei. Nu mai suntem în aceeași comunitate de destine.
Este timpul de reconstrucție, cum scria Yuval Levin în cartea sa „A Time to Build”, 2020, despre societatea americană: „Noi, americanii, trăim o criză socială”.
Cum se potrivește, ce să vezi, și aglomerației românești, descriind o criză de „singurătate și izolare, neîncredere și suspiciune, alienare și polarizare”.
Și continuă Yuval Levin, „Ne-am pierdut încrederea în instituții: de la marile afaceri, bănci și profesii până la ramurile guvernului federal, mass-media, munca organizată, sistemul medical, școlile publice și academie…”
Ce ziceți? Sau vreți să așteptăm alienarea planetelor? Sau, ca să-l parafrazez pe Orwell, nimic nu există decât un prezent nesfârșit în care Puterea are întotdeauna dreptate?
Ocupați prezentul, dar repede, că trece și ăsta!
Din păcate, românii nu se îngrijorează, ei cred că merge și așa, că pot supraviețui, cu toate secăturile (sic!), cum au făcut-o de secole, în ciuda conflictelor, cataclismelor și pestilenței.
„Între timp, oameni normali, competenți, raționali au stat pe margine și i-au lăsat pe sociopați să conducă spectacolul. Ne îndoim de propriile noastre abilități, temându-ne că influența noastră asupra vieții altora îi va răni. A dori putere pare greșit. Și, ca urmare, lăsăm conducerea societății celor mai răi oameni” scria matematicianul și filosoful Bertrand Russel.
Ați înțeles, voi oropsiți ai amestecului neaoș de kakistocrație, plutocrație și timocrație, într-un cuvânt duopol?