libris.ro

Cum am început să-mi omor vecinii într-o după-amiază de februarie

de Cristina Nemerovschi [România]
click here for the English version

Astăzi am aruncat agenda cu numerele de telefon, televizorul, mobilul, mi-am şters toate conturile de pe site-uri. Am tăiat cablul de net. Am găsit în fundul unui sertar un mobil mai vechi, care avea câteva numere ale unor foşti colegi de facultate. Am sărit cu bocancii pe el, după care l-am aruncat pe geam. Mi-am aprins apoi o ţigară, extenuat de atâta efort şi am privit minute în şir, ca hipnotizat, fumul care urcă pe pereţi. Parcă mi se golise casa dintr-o dată, deşi îmi alungasem cunoscuţii nu din garsonieră, ci doar din minte, sau pe aproape. Am simţit un sentiment atât de puternic de libertate, ca în copilărie când cel mai negru coşmar al tău se dizolva dintr-o dată, nu doar pe neaşteptate, dar împotriva oricăror logici şi succesiuni de fapte. Ca atunci când părinţii tăi sunt chemaţi la şedinţă la şcoală, şi rezultatul va fi o bătaie soră cu moartea dar, cu câteva ore înainte de ea, învăţătoarea are un atac de cord. Sau ia foc şcoala. Sau se anunţă alegeri anticipate şi toată lumea uită de tine. Mi-am mai aprins încă o ţigară şi am desfăcut o sticlă de vin.

M-am îmbătat singur şi, pentru prima dată în ultimele luni, nu m-am mai plictisit. Nu am fost agasat de tonurile unor voci subţiri, repetitive, cicălitoare, nu m-am mai lansat în conversaţii absurde ce se finalizau întotdeauna în certuri sau chiar bătăi. Am privit în gol şi am fost fericit.

Am hotărât apoi să şterg orice trecere prin viaţa mea a vreunei persoane străine. Am luat toate cărţile care aveau dedicaţii pe copertă şi le-am rupt foile. Le-am aruncat pe geam. Chiar şi pe cele cu dedicaţie de la mama. Am descoperit, prin toate ungherele casei, jurnale, oracole, tot felul de chestii greţoase. Felicitări de crăciun şi de anu’ nou. Le-am aruncat pe geam. Pe o parte din ele, de care mă temeam cel mai mult, pentru că erau o dovadă că mă complăcusem să am oameni împrejur, mă scăldasem în apa împuţită a socializării întâmplătoare, le-am adunat într-o grămăjoară în baie şi le-am dat foc. Mi-am aprins o ţigară şi am fumat-o până când s-au făcut toate scrum.

M-am simţit şi mai liber, aşa că am mai desfăcut încă o sticlă de vin. M-am gândit că ideal ar fi să îmi şterg toate amintirile cu oameni pe care le-am avut vreodată. Am vrut să mă sinucid, dar m-am răzgândit şi am mai desfăcut o sticlă.

Citisem undeva că, dacă reuşeşti să te desprinzi cu adevărat de tot rahatul din jur, nişte consecinţe fizice nu vor întârzia să apară. Îmi vor creşte antene sau nişte căcaturi asemănătoare şi voi începe să aud ţânţarii din blocul vecin, cum se pregătesc să pişte o grasă.

Mi-a trecut pe urmă prin cap că o idee tare bună ar fi să îmi omor toţi vecinii. Simplul gând că există cineva care locuieşte atât de aproape de scorbura în care tocmai hotărâsem să hibernez pentru totdeauna aşteptând să îmi crească antene, cineva care aprinde aragazul în aceeaşi clipă cu mine şi care trage apa la veceu odată cu mine, îmi zbârlea părul pe mâini. Iau un rucsac, în care azvârl un topor, un ciocan şi două cuţite de bucătărie şi ies pe hol.

Sun la baba de vizavi. Scoate capul cu gura ştirbă şi bonetă deasupra prin crăpătura uşii. Probabil adormise în timp ce se uita la happyhour. Noile ştiri de la ora 5, în varianta mondenă. Îmi aruncă o privire nedumerită. Ţin rucsacul deschis şi mă gândesc dacă acum e momentul potrivit să scot ciocanul şi să o lovesc în cap. Sau poate un cuţit i s-ar potrivi mai bine? Dacă n-aş şti că e senilă, aş întreba-o cu ce preferă să o omor. Aşa ar trebui să decurgă lucrurile. Fiecare ar trebui să poată alege cum preferă să moară… Mă rog, cu ce cuţit să fie înjunghiat. Îmi dau seama însă că nu am un unghi prea bun. La o adică, şi-ar putea retrage capul înăuntru şi adio crimă. Mai bine intru în apartamentul ei, e mai sigur. O întreb dacă îmi poate împrumuta puţin ulei. Băjmălgeşte ceva, după care închide uşa. Morţii mă-sii, trebuia s-o lovesc cu ciocanul în cap când am avut ocazia. Acu’, poftim, s-a baricadat în casă. Aştept câteva minute, mă gândesc că nu are niciun rost să mai încerc să sun, baba deja şi-a luat măsuri de precauţie, mă îndrept spre uşa mea, nesatisfăcut. Amân omorul pe mai târziu. Poate mâine. Îmi fac planuri pentru cel de-al doilea vecin pe care ar trebui să îl elimin, sunt mai mulţi de fapt, un cuplu de pensionari cu doi căţei şi trei mâţe. Mă gândesc că poate o să adopt una din mâţe, când totul va fi gata. Poate că au să sufere. Nu le place să rămână orfane, mai ales că nu mai sunt atât de tinere. Nu apuc să pun mâna pe clanţa mea, că… apare baba în uşa apartamentului.

Spune că a stat să desfacă lanţul de la încuietoare şi că să poftesc înăuntru, are ulei o grămadă. Entuziasmat, intru în apartamentul babei. Într-adevăr, se uită la happyhour. Cu eleva emo care şi-a omorât mama cu toporul. Ce potriveală, îmi spun. Uite aşa se rezolvă toate dilemele noastre existenţiale. Totul e mult mai simplu decât ne imaginăm.

După douăzeci de minute ies, intru în garsoniera mea, îmi schimb tricoul, îmi şterg o pată roşie, enervantă, de pe blugi, mă spăl pe mâini şi cobor să mai iau o sticlă de vin. Sper să nu se fi închis la nonstop.

libris.ro%20

3 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro How I started kiling my neighbours on a February afternoon

  2. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #32 / sumar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *