libris.ro

Nu ne zgâriem pe ochelari că n-am scos un anumit titlu

[interviu cu Un Cristian / Casa de Pariuri Literare]

Publicaţi autori sau cărţi? După ce criterii? Dacă (şi) autori – v-aţi propus să aveţi şi scriitori „proprii”?

Am făcut din start, încă de când am dat drumul editurii, distincţia asta: nu există autori ai unei edituri (decât în strategia de marketing a unora). Cum să spui că e autorul editurii tale, când a scos cărţi şi la alte edituri? Cum să spui că e autor Portocala SRL, când traducerile şi le “stoarce” singur şi tu, ca editură, ai cotă parte la ele doar prin semnătura pe care ţi-a dat-o pe un contract, de multe ori nedrept pentru autor. Când aud povestea asta cu autor Portocala SRL sau Mandarina SA sau KIWI FM, mă ia puţin cu ameţeală. Asta ce înseamnă? Că numai dacă are ştampila pusă îi dăm un comunicat de presă sau îi facem poster la târgurile de carte? E una dintre cele mai nereuşite ştampile pe care o regăsim pe piaţa editorială actuală. Cum poate fi un autor al unei edituri, când editura doar îi reeditează un titlu apărut în altă casă editorială? Pornind de aici, nu ne interesează să avem autorii noştri, ci cărţile noastre. Reeditări sau cărţi originale, titlurile pot purta ştampila asta. Autori, nu, pentru că nu sunt o marfă, să-i poţi lega de catarg o viaţă întreagă. Lucrurile pot evolua, nu poţi ţine sub papuc un autor doar pentru că a apucat să semneze cu tine un contract. Nu ne-am propus să avem autori proprii, ci să scoatem cărţile celor mai importanţi scriitori români contemporani. Fără să-i cumpărăm pe ei, ci doar să le achiziţionăm titlurile sau să le punem altfel în valoare.

Contactaţi voi autorii sau acceptaţi şi manuscrise propuse de necunoscuţi?

Ambele variante. De regulă, planul editorial are nişte priorităţi. Sigur că pariul cu necunoscutul e foarte important.

Refuzaţi multe manuscrise?

În luna noiembrie am primit 23 de manuscrise, unul singur a primit acceptul de publicare. Se scrie, după cum se vede, enorm.


[Un Cristian © CDPL]

Ce oferiţi autorilor? Aveţi o ofertă generală sau e negociată cu fiecare scriitor în parte?

Depinde de la caz la caz. În primul rând, le oferim un contract bun. Drepturi de autor. Ediţii digitale, cărţi tipărite ok, o copertă de comun acord, un preţ rezonabil de vânzare pentru cartea tipărită. Un site decent (cu intenţii să devină profesionist) şi câteva lansări. Arhivă foto şi video proprie. Chestii normale. Şi, în timp, şi accesul în librăriile partenere.
În ce mă priveşte, nici nu ţin să devin prieten cu un autor (poate nu mă place, poate nu-l suport, poate nu mă consideră prietenul lui, de ce să încurcăm borcanele? ). Dar cartea lui e altceva. Vreau doar să fie tratat corect şi să nu-i condiţionez cartea de simpatiile sau antipatiile personale.

Aveţi conexiuni în presă (nu neapărat culturală) pentru a oferi autorilor expunere în media după lansarea cărţilor lor? Le solicitaţi eforturi în acest sens sau rămâne la latitudinea lor dacă-şi sprijină ori nu cărţile?

Sigur că trebuie să te mişti puţin pentru a face cărţile vizibile. Nu doar în presa culturală. De regulă, criticii sunt obişnuiţi să primească titlurile. Facem acest efort. Cel puţin 30 ex din fiecare titlu merg spre critică. Pe de altă parte, nici nu e prea normal să aruncăm cu cărţi pentru reviste/critici, chiar site-uri. Sunt foarte multe şi într-unele nici n-aş ţine morţiş să apară tot soiul de cronici obscure. Dar revistele importante şi criticii care contează primesc cărţile CDPL. Cum se promovează singur un autor, e treaba lui. Nu garantăm cronici, premii, dacă la asta te referi.


[Val Chimic © CDPL]

Aveţi încredere în concursurile literare (pentru volume tipărite) de la noi? Dacă da, trimiteţi voi cărţile sau lăsaţi la latitudinea autorilor eventuala participare? Dar către reviste şi site-uri culturale, trimiteţi voi cărţi sau lăsaţi asta în seama autorilor?

Nu pot avea încredere în concursurile literare de poezie, dar trimitem cărţile la ele. Le trimitem pentru că autorii merită o şansă, şansa lor. Personal, nu pot accepta concursurile care au în juriu editori. Dar practica asta e curentă în concursurile de poezie. Totul ţine acolo de influenţe, găşti, experţi şi alte năzbâtii. Nu e cazul premiilor importante: Observator cultural, România literară, Radio România Cultural, Uniunea Scriitorilor, ASB, „Iustin Panţa”. Acesta sunt premiile care contează. Premiile de poezie sau premiul Academiei pe mine nu mă interesează. Sunt deja compromise. Revistele sigur că primesc semnale. Dar nici să existăm doar aşa.
Şi să-şi dau un exemplu. Există tot felul de concursuri şi premii judeţene. Uite, în 2011, se lansează la Adjud, Concursul Naţional de poezie „Constantin Ghiniţă”. În mod normal, dacă trimitem cărţile de debut editate în 2010, există mari şanse de câştig. Dar cum să faci un autor să câştige un astfel de premiu?

V-a fost „furat” deja de către o editură mai mare vreun autor cu care aveaţi o înţelegere preliminară?

Nu se pune problema de furt. Poţi avea o idee foarte bună, te poţi înţelege cu un autor, dar el nu se poate rupe, prin contract, de editura cu care a semnat. Pot înţelege aceste lucruri, până la urmă roata se tot învârte, nu există monopol pe literatura română (din fericire). Dar nu asta contează. Contează ca respectiva idee să fie bună pentru autor şi el să fie mulţumit. Mai devreme sau mai târziu se va produce şi proiectul comun. E tot timpul, nu ne presează nimeni, nu avem deadline-uri în privinţa autorilor români.


[Nora Iuga © CDPL]

Credeţi că se poate face profit publicând exclusiv literatură de calitate?

Nu. Nu există cumpărători, librăriile percep un rabat comercial exagerat. Vii cu bani de acasă, cauţi nişte sponsori sau cobori nivelul. Sau pierzi nişte ani din viaţă ca să faci ceva onest. Totul e să nu pierzi prea mult timp pentru un sistem cu vicii de procedură şi anomalii strigătoare la cer.

Veţi scoate pe piaţă şi traduceri, respectiv cărţi comerciale gen manuale, sfaturi etc. sau preferaţi să vă limitaţi la literatura română? Dar dacă un autor român v-ar propune o carte într-o limbă străină?

Sloganul nostru este Literatura română scrie pe mine. Deocamdată trebuie să creştem şi apoi să vedem dacă o şi putem exporta. Cât despre cărţi în limbi străine, debutul lui Cezar Nicolescu e bilingv. Are şi traducere în engleză. Despre cărţile comerciale nu vreau să vorbim (am refuzat nişte titluri vandabile), de manuale nu se pune problema (oricum nu au acces editurile mici). Nu uita, nu există editură de top care să fi început, de la zero, exclusiv pe partea literară. Banii de investit au venit din vânzări reale. Literatura română contemporană nu vinde decât la max 40% din necesar.


[Bogdan Lipcanu © CDPL]

Care este cel mai mare tiraj în care aţi scos o carte până acum? De la câte exemplare vândute vă veţi proclama (sau consideraţi) o carte best-seller?

1000 ex, Playlist de Mihnea Blidariu, la primul tiraj. Best-seller poate fi şi un volum de versuri vândut în 300 ex, la o adică. La roman trebuie să vindem 2-3000 ex pentru a conta şi la nivel de vânzări. Dar de ce să scoţi un best-seller prost doar pentru a urni puţin căruţa?

Aţi încercat să traduceţi cărţi din portofoliul editurii în vederea publicării lor în afara ţării sau măcar aveţi planuri în această direcţie? Dar în ceea ce priveşte eventuale ecranizări şi alte moduri de a monetiza suplimentar literatura?

Mergem prea departe. Traducerile încă nu au prioritate deocamdată, sunt instituţii care consumă bani publici pentru asta şi se pot orienta. Ecranizările presupun alte costuri.

Cum vă descurcaţi cu distribuţia cărţilor editate? Cum ajunge cititorul la cărţile voastre? Plănuiţi şi metode alternative pentru ca volumele voastre să ajungă la cititori sau vă veţi limita la cele clasice (librării, site propriu, târguri de carte)? Vi se pare uşor sau greu să faceţi o carte cunoscută şi disponibilă în cat mai multe locuri din ţară?

Pe site există o listă a tuturor librăriilor în care se găsesc cărţile noastre. Stand la Gaudeamus am avut, am semnat cu câteva librării importante, facem lansări. Vânzarea directă e cea mai sigură. Cine vrea să cumpere cărţile CDPL poate ajunge foarte uşor la ele prin site. În plus, preţurile sunt mai mult decât rezonabile. Ne mişcăm cu paşi mici, dar siguri. Vom intra doar în librăriile care nu consideră că ne fac un favor, până la urmă avantajele sunt reciproce.

Ce părere aveţi despre afirmaţiile unora cum că viitorul cărţilor e în format electronic? Veţi încerca să vă vindeţi direct e-book’urile sau intenţionaţi să apelaţi la firme deja specializate în domeniu, gen amazon?

Scoatem deja ediţii digitale profesioniste, iar cartea lui Cezar Nicolescu se vinde pe Amazon. Aici stăm foarte bine.


[Cezar Nicolescu © CDPL]

V-aţi propus să ajungeţi în curând să trăiţi doar de pe urma editurii sau aceasta preconizaţi că vă va rămâne doar ca ocupaţie secundară sau hobby? Dacă e valabilă prima variantă, cam pe când credeţi că va produce suficient ca să puteţi renunţa la alte surse de venituri?

Sigur că ne-am propus să trăim din povestea asta. Şi nu ca un hobby. E o pasiune. Suntem interesaţi de literatura română. Vreau să cred că nu există autor român important care măcar să audă de noi. Pentru că nu scoatem din calcul nicio colaborare. Dar înainte de toate ne-am propus să rezistăm. Piaţa e competiţională, apar jucători noi, de regulă cu fonduri multiple şi abili în a prelua idei. În doi ani ştim unde putem ajunge. În principiu, cu bani, nu cred că avem concurenţă decât pe partea de marketing. Relaţia noastră cu autorii e foarte bună, putem oricând convinge un autor că proiectul nostru este avantajos. Singura problemă sunt banii, nu concurenţa sau tradiţia. Suntem la 10% din potenţial şi am ridicat ştacheta foarte sus. În plus, nu facem compromisuri. Asta nu înseamnă că nu ne cunoaştem forţele. Nu suntem în prima ligă. Trebuie să evoluăm, să creştem numărul de apariţii, să angajăm oameni. Nu ne putem compara cu editurile de top decât la modul simbolic. Ştim ce ne permitem, ştim ce ne dorim. Oricât ne-am fi dorit, nu puteam ajunge chiar aşa de sus. Există o decenţă, o logică, o evoluţie în aspiraţiile noastre. E ridicol să facem comparaţii cu editurile mari. Am vrea să fim măcar 10% din Humanitas sau Polirom, ca vânzări. Respectăm toate editurile mari, pe care le-am studiat (individual) în aceşti ani.

Numiţi o carte recent apărută pe care v-aţi dori s-o fi publicat voi. Eventual şi una „îngropată” de editura care a scos-o şi căreia voi i-aţi fi putut oferi o soartă mai bună.

Aer cu diamante. E cartea pentru care aş fi închis editura. Aşa, într-un fel, asistând la relansarea ei, am deschis-o. E ca un botez. Aer cu diamante nu o puteam scoate noi. Nu era nici moral, nici ok din punct de vedere al imaginii.
Sigur că există multe cărţi îngropate. La unele nu vom ajunge, nu ne putem mişca atât de repede. Dar e bine să fie dezgropate oricum. Nu ne zgâriem pe ochelari acum că n-am scos noi un anumit titlu. Cărţi sunt, Slavă Domnului! Important e ca şi cei care au lipici la titluri să aibă lipici şi la cărţi, să le editeze cel puţin ok şi să se bucure toată lumea că au fost dezgropate. Pentru că aici mai este o problemă, dacă tot le numim cărţi, să şi arate ca o carte. Mulţi nu înţeleg că o carte presupune mai mult decât tiparul. E nevoie de redactor, de o copertă, de o calitate a hârtiei, de lucruri aparent minore, dar care fac să arate a carte, nu doar să se numească aşa. Din fericire, Aer cu diamante arată cum eu personal mi-am dorit să arate. O carte pe care numai atingând-o, să te înfiori. Nu acelaşi lucru l-aş putea spune despre unele cărţi apărute în 2010. Dar nimeni nu trage de urechi editurile pentru calitatea proastă, uneori incredibil de proastă, a unor cărţi. În fond, nu există decât topuri despre cărţi, nu şi despre cum arată acestea.

Cărţile proprii ale celor din editură intenţionaţi să le scoateţi pe piaţă doar voi sau veţi sonda întâi ofertele altora şi doar în caz extrem vi le veţi edita singuri?

E periculos să scoţi cărţi proprii la editura ta. Nu dă bine. Trebuie să ai o editură foarte bună sau să fii teribil de slab să te autoeditezi. Sau, să nu accepţi cenzura. Morţii Mă-tii, romanul meu, apare la Casa de pariuri literare pentru că a fost refuzat de mai multe edituri (deci era slab, vorb-aia) şi pentru că n-am acceptat schimbarea titlului. Era mult mai simplu să apară în altă parte, dar asta, după cum se vede, nu în orice condiţii.

Planificaţi şi apariţia unor volume colective, antologii, best-of‘uri etc. sau vă rezumaţi la (re)publicarea unor volume originale?

Vor fi şi antologii, albume, volume colective. O luăm încet.

Grafica volumelor voastre este realizată intern sau colaboraţi cu specialişti în domeniu? Cât de important consideraţi că este aspectul coperţii pentru o carte?

Grafica ţine exclusiv de Victor Jalbă-Şoimaru, prietenul şi partenerul meu în această poveste. Cu acordul autorului sau al graficienilor cu care acesta vine la noi. Totul cu fotografii, desene, imagini creditate oficial, pentru care există copyright legal. Coperta e foarte importantă şi, cel puţin până acum, a fost un punct forte al nostru. Ca regulă generală, nu punem fotografia autorului pe copertă.

V-aţi implica(t) în acţiuni umanitar-culturale, cum ar fi oferirea gratuită a unor cărţi scoase de voi unor biblioteci, şcoli, case de copii etc., eventual ca premii?

Dăm premii la concursuri radiofonice, am donat suficiente cărţi, în turneul de lectură prin licee facem astfel de cadouri. După 10 ani de underground editorial, în care totul se dădea gratis, am rămas cu această meteahnă.

Preferaţi să trataţi direct cu autorii sau aţi considera binevenită apariţia agenţilor literari şi pe la noi?

Agenţii literari sunt o glumă în România. Tratăm doar cu autorii.

Luaţi în calcul să păstraţi un autor, care v-a plăcut sau a avut succes, pentru a-i publica opera completă? Aveţi deja autori cu asemenea potenţial?

Vrem să facem un an editorial Nora Iuga în 2011. Asta nu înseamnă că-i facem serie de autor. Nu mergem pe contracte mai lungi de 2 ani pentru că nu ştim cât rezistăm pe piaţă. De ce să condiţionăm un autor pe 5-7 ani când putem să refacem anual înţelegerea? Orice autor  are un potenţial pe termen lung. Dar nu toate cărţile lui se pliază pe un anume proiect editorial. Tocmai de aceea nu cred în ideea de autor de editură.


[afiş lansare Nora Iuga © CDPL]

Planificaţi lecturi publice ale autorilor voştri? Le veţi organiza singuri, eventual cu ajutorul autorilor, sau căutaţi colaborări în cadrul instituţiilor culturale locale, regionale sau naţionale?

Avem turneu de lectură prin licee, lansăm cărţile pe unde mergem. Cu o singură excepţie. Personal nu asociez lansările CDPL cu acţiuni patronate de pleşcari sau persoane compromise. Prin urmare, standardul calitativ al cărţii e dublat de standardul moral al partenerilor. Nu se asociem cu oricine, pentru că ţinem la calitate, nu la cantitate, poză de grup sau context general. Suntem selectivi, asta e slăbiciunea noastră.

De ce aţi înfiinţat editura?

Eu pentru că avem o tradiţie în povestea asta. 10 ani de underground şi 3 ani de provizorat editorial.
Pentru că e loc pe piaţă, pentru că avem ce spune şi pentru că respectăm scriitorii români. Victor, la rândul lui, a lucrat într-o editură profesionistă. Cred că toate amănuntele astea contează. În definitiv, în mainstream trebuie să lucrezi la nivelul marilor concurenţi. Trebuie să evoluezi pentru a conta pe piaţă şi a-ţi spune povestea. Din fericire, underground-ul a avut o poveste şi ea are o continuare logică, nu forţată, alipită, conjuncturală, care să ţină de maturizarea omului care o spune. Ţine exclusiv de continuarea poveştii. E singura editură care a început de la zero, a urcat (nu a ars/sărit/descoperit peste noapte) toate treptele (ediţii sonore, sistem editorial underground, revista) pentru a ajunge spre tipar, forma cea mai apreciată a producţiei literare. E ceva care s-a construit în timp, nu cu banii pescuiţi de pe la fundaţii sau autori altfel inexistenţi valoric.

V-aţi lansat editura în Club A. De ce o lansare de editură?

Pentru că n-am mai auzit să se facă o lansare de editură şi, de regulă, când porneşti un proiect care are şi un manifest la bază, trebuie asumat printr-un eveniment. De-asta am ales să ne lansăm.


[Lansarea CDPL © CDPL]

În Club A, săptămânal, la unu şi unu, aveţi un stand mobil de carte. E o formă de vizibilitate?

Da, în primul rând e o formă de respect pentru ce înseamnă Club A. Apoi, sigur, e bine să existe o relaţie permanentă cu publicul.  Să nu uităm că acolo vin autori de la toate editurile.

Ce pregătiţi pentru 2011?

Câteva cărţi de interviuri (volumele 2 şi 3 din trilogia lui Cucu), Nora Iuga, t.s.khasis, lista e mai lungă. În principiu, anunţăm pe site (cdpl.ro).


[Ion Cucu © CDPL]

Nu vă temeţi să pierdeţi anumite cărţi odată anunţate?

În heirupismul editorial e posibil orice. Dar cred că există o limită de fair play. Nici noi nu ne-am arunca la tituluri anunţate de alţii, deşi le-am edita mult mai bine. Sau n-am face presiuni pe unii autori dacă am afla că se orientează spre altceva. În definitiv, fiecare merge unde vrea. Dar avem pretenţia să fim înştiinţaţi/consultaţi când cărţile apărute la CDPL sunt luate ca reper în antologii. E momentul să se profesionalizeze cumva lucrurile. Unii cred că totul e gratis. Nu prea e aşa.


[Lansarea CDPL © CDPL]

De câte titluri e nevoie pentru a avea un an editorial bun?

În 3 luni de existenţă am avut 9 titluri. Dacă e să păstrăm media, 36. Îmi propun 50. Vom vedea ce zice şi Victor. Cărţi ar fi, dar trebuie să ne rămână şi timp pentru noi. În definitiv, nu avem nimic de demonstrat altora, e doar pariul nostru. Suntem la început, fiecare carte costă timp, bani şi poziţionare pe piaţă. Oricât am vrea, trebuie să creştem echilibrat.

Cum vă raportaţi la concurenţă?

Să delimităm puţin povestea asta. Încă nu suntem concurenţii marilor edituri. A intra pe piaţă nu înseamnă că eşti concurent cu Humanitas, Polirom sau Paralela 45. E nevoie de răbdare, de cărţi, de inovaţie, de cumpărători. Cu acestea nu ne putem compara. De fapt, ca să intri în Asociaţia Editorilor, ai nevoie de 2 ani vechime şi câteva condiţionări reale. Cum spuneam, studiem piaţa editorială. Putem face nişte comparaţii, putem vedea unde ne aflăm. Şi, evident, când suntem în apropierea unui eveniment care necesită o reverenţă reală, ştim să-l respectăm cum se cuvine. La Gaudeamus, pe perioada lansării Aerului cu diamante, ne-am închis standul. Fără falsă modestie, nu ştiu câte edituri cu pretenţii de fair play ar putea face un asemenea gest de normalitate.

Şi editurile noi?

Cresc, e o nouă modă. E foarte bine, competiţia creşte calitatea. Da, sigur că observăm ce se întâmplă. Personal mă întreb de unde au unii bani, dar asta e problema lor, pentru că la alte capitole nu pot folosi acei bani. Dar e benefic. Pentru că toată această concurenţă ajută autorul. El se va orienta mai bine, va avea de unde alege.

Volumul Ritei Chirian n-a mai ajuns la voi.

E adevărat, cel din 2010 n-a mai ajuns. Asta e, se întâmplă. Oferta îi fusese făcută din partea Ninpress, între timp a apărut CDPL, am amânat puţin, pentru că lucrurile bune nu se fac bătând din palme şi s-a dus la Vinea.


[Dumitru Bădiţa © CDPL]

Ai perceput-o ca pe o înfrângere?

E o onoare să concurezi cu Vinea, chiar dacă vremurile ei de glorie nu mai există de multişor. Nu poţi să faci abstracţie de magnetul pe care acest brand l-a avut pentru unii poeţi contemporani. Se ştie reticenţa mea când vine vorba despre Vinea, nu vreau s-o dezvolt acum, o să apară o carte despre editoriadă şi reprezentanţii ei, de la veterani la mai tinerii experţi. A fost o întreagă şcoală de compromisuri şi manevre specifice acea perioadă.  Se va vedea acolo cum a prosperat şi ce a produs acest boom literar.
La Rita nu văd de ce ar fi vorba despre o înfrângere. Când va exista măcar un blog pe care să văd cartea ei la vânzare, putem vorbi de o oarecare concurenţă. Pe de altă parte, Rita mai are cărţi de scris. Cum spuneam, dacă e să fie, va fi şi un proiect comun, nu trebuie să avem exclusivităţi. Editarea nu e ca un mariaj. Nu ne jurăm credinţă, cel mult ne respectăm opţiunile. Noi nu eram pregătiţi să-i facem şi ediţie digitală şi să o şi scoatem la timp, de ce să ne fi  supărat aiurea? Pe de altă parte, nici noi nu mai suntem în măsură să reluăm calificările. Adică dacă ne-am înscris într-o cursă, acceptăm concurenţa cu atleţi de aceeaşi valoare, nu o luăm de la capăt cu calificările, să vedem dacă ajungem în finală. Autorul e suveran, vrea echipament sportiv performant sau vrea altceva, alege singur.

De ce v-aţi ales un arici ca logo?

Pentru că poartă ochelari şi seamănă cumva cu amândoi. Uită-te la cercei (foto ataşat, marca Laura Oprea), par simpatici. Măcar par.


[Cezar Nicolescu © CDPL]

Aţi fost cenzuraţi la Gaudeamus.

Da, Victor a primit un telefon din partea unui organizator cum că Morţii Mă-tii nu poate figura în programul lansărilor, pentru că asta e subcultură, blabla. Am cerut un răspuns oficial, n-am primit, dar am refuzat să mai scot cartea la târg, pentru a putea pune pe ea şi subcultură. De la underground la subcultură, nu-i tocmai rău. De altfel, în programul oficial, cartea lui Bogdan Lipcanu, Fuck tense, e trecută F… tense, iar Morţii Mă-tii apare Morţii-Mă… Curios, însă, pe blogurile care se pretind serioase, povestea asta n-a apărut (e amuzant să vezi rebeli care altminteri au fost cenzuraţi şi au acceptat asta) să vorbească despre cenzură. Aşa că am amânat apariţia MM-ului pentru 2011.

Care e treaba cu MM-ul? Va fi o surpriză pentru cei care nu te vedeau scriitor.

Păi nici nu sunt scriitor. Sunt personal literar auxiliar. Preţuiesc scriitorii foarte mult, pe mulţi dintre cei mai importanţi scriitori români îi cunosc personal şi nu vreau să fiu scriitor. Nu pot asocia nişte autori de cărţi tipărite cu statutul de scriitor. Mă amuză mai ales cei care se recomandă scriitori printre nescriitori şi nescriitori printre scriitori. Pentru mine, scriitori sunt Mircea Horia Simionescu, Mircea Cărtărescu, Mircea Ivănescu… Cum să fiu eu scriitor ca ei? Am o mare rezervă în ceea ce priveşte calitatea de scriitor a multora. Tocmai de aceea sunt mulţumit cu acest statut: personal literar auxiliar. Cât priveşte MM, e un pariu. Am vrut să văd dacă pot scrie un roman bun. Atâta tot. Dacă e bun nu înseamnă decât atât, că e bun, nu că sunt scriitor. Dacă nu e bun, nu-nseamnă nimic. Dar să aşteptăm, sunt un tip răbdător, ştiu ce-nseamnă să faci  o surpriză celor care nu se-aşteaptă. Şi, fără să mă laud aiurea, surprizele îmi ies.


[Oana Cătălina Ninu & Un Cristian © CDPL]

Spui că sunteţi selectivi. Aşa se-ntâmplă şi când vă alegeţi partenerii?

Da, mai ales că la noi parteneriatle nu-s pe vorbe. Adică există un acord între noi, nu preluăm siglele de pe un site pe altul. Cele mai multe cărţi sunt recomandate de Observator cultural, volumul lui Ion Cucu e recomandat şi de România literară şi de Uniunea Scriitorilor din România. Suntem parteneri cu Liternetul, Club A, Tiuk-ul şi revista Echinox, dar şi cu librăriile în care avem cărţile la vânzare.

Ce hibe crezi ca are astăzi sistemul editorial în general?

Calitatea oamenilor şi lipsa unei infrastructuri echilibrate. Un public rupt de realitate şi o miză economică forţată până la extreme. Dar resursa umană e în pricipiu cea mai alterată. O mentalitate de gaşcă (ce e al meu e sfânt, ce face altul e o prostie), obsesia posesiei, mafia premiilor locale şi a juriilor, lipsa de caracter a oamenilor (chiar unii tineri) care cred că nu contează decât autorii de la 3 cărţi în sus publicate (vezi lista plecărilor în străinătate) sau alte astfel de bazaconii. Sistemul e atât de parşiv, de găunos şi de agresiv, că te poate doborî. Important să i te poţi sustrage şi să nu-l consideri decisiv. De-asta spun că underground-ul a fost un exerciţiu bun. E bine să te pui mai puţi suflet, altfel rişti, cu toate eforturile să rămâi neglijat. Un singur exemplu: deşi am avut acele colecţii de poezie, deşi biblioteca de poezie e o sursă sigură de informaţii importante despre scriitorii români de valoare, nici măcar o dată n-am primit măcar o invitaţie formală de a merge la Botoşani (se ştie celebrul concurs de debuturi). E simptomatic acest fapt: tot soiul de funcţionari cu acces la fonduri devin, treptat, persoane importante la nivel organizatoric şi, pentru că la noi se confundă administrarea unor lucruri cu valoarea lor, încep să emită pretenţii. Nu e de mirare că-n 20 de ani avem un număr record de scriitori, generaţii aşteptate eşuate şi moşite exclusiv de media, experţi cu studii liceale şi câte şi mai câte. Pretenţii, confuzii şi un amestec valoric de invidiat. Haosul ţine de pupincurismul generic, de lipsa de verticalitate specifică, de incapacitatea de a reacţiona sau face ceva ok pentru o comunitate, nu doar pentru interesul personal. E o luptă surdă pentru portofolii, pentru accesul la fonduri, pentru cum să fac ca al meu să iasă primul. Şi din toată treaba asta, scriitorul e cel mai păgubit. Ştii cât câştigă un autor important pentru cartea lui vândută cu 30 de lei? N-o să-ţi vină să crezi.

Unde vă vedeţi cu editura peste 10 ani?

E un termen lung. Dacă nu începe un război, dacă piaţa se stabilizează, dacă redevenim o ţară normală, ajungem destul de sus. Dacă nu, ne-am distrat pe banii noştri. E un mare avantaj să te distrezi pe banii tăi. Poţi spune şi DA şi NU, fără ocolişuri.

Într-o vreme aveaţi un parteneriat cu editura Charmides. Îl mai continuaţi sau era doar un subterfugiu pentru a vă scoate legal cărţile înainte de a înregistra oficial CDPL? Veţi recupera sub sigla CDPL şi apariţiile sub vechiul nume NINpress sau chiar cele underground?

Parteneriatul cu Charmides există în continuare. Nu pe hârtie, n-a fost vorba de înţelegeri scrise. Provizoratul de care vorbeam mai sus la asta se referea. Parteneriatul dintre Ninpress (editura Oanei Cătălina Ninu, la care eu eram redactor) şi Charmides a scos 3 dvd-uri (Leac, Khasis, Doina Ioanid) si trei cărţi (Ioan Es. Pop – ieudul fără ieşire, Moni Stănilă – Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei, Nora Iuga – Autobuzul cu cocoşaţi). Cu excepţia cărţii lui Moni Stănilă (copertă Ana Toma, redactor Florin Toma) şi, parţial (coperta Ana Toma) a Autobuzului, toate celelalte au fost paginate de către Victor Jalbă-Şoimaru. Dar asta era o asociere neoficială. Pentru că, personal, am vrut să pun capăt unor bârfe de doi lei ale unor răspândaci cu ifose literare, am închis Ninpress-ul şi am mers pe o cale mai profesionistă, asociindu-mă cu Victor. Ne ştiam de pe vremea ultimului număr din pana mea, paginat tot de el. Aşa am pus bazele Casei de pariuri literare (cei care cunosc revista, vor vedea că era recomandată de Casa de pariuri literare, o fantomă la acea vreme). Charmides-ul e un partener al nostru, sigur că titlurile scoase în Ninpress/Charmides vor intra în portofoliul noului proiect. Cât despre titlurile apărute în underground, aici sunt mai reticent. Există autori care nu-şi meţionează acele carneţele (sau le pasează sub titulatura de samizdat), dar există şi autori care au fost prea mult băgaţi în seamă şi cred acum că reprezintă ceva. Oricum, underground-ul mi-a folosit foarte mult ca experienţă (a fost singurul sistem personalizat de editare care a caricaturizat editoriada). CDPL e un pas înainte. Mereu un pas înainte. Dar e bine de văzut că modelul lui contează (chiar şi indirect). Pentru cei care vor face o istorie a editurilor româneşti, povestea asta va avea substanţă. Nu se va rezuma la un album de fotografii, nişte contracte şi nu ştiu ce plan de dezvoltare făcut de autori pasabili transformaţi în manageri pentru a intra în conştiinţa publicului şi a mai ciuguli din traista ciobanilor literari. Va fi o poveste cu cap şi coadă, cu a fost odată şi am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată.


[Lansarea CDPL © CDPL]

#

cărţile editate până acum de Casa de Pariuri Literare:

× Ion Cucu – Cum ar arăta viaţa fără fotografie? [vol. I], interviu, 2010
× Eva Precub – aici nu mai locuieşte nimeni, poezie, 2010
× Bogdan Lipcanu – Fuck Tense, poezie, 2010
× val chimic – umilirea animalelor, poezie, 2010
× Mihnea Blidariu – Playlist pentru sfârşitul lumii, roman, 2010
× Dumitru Bădiţa – Invitat la Săvârşin, poezie, 2010
× Cezar Nicolescu – Lil 1.0, poezie (bilingv RO/EN), 2010
× Nora Iuga – Dactilografa de noapte, poezie, 2010
× Nora Iuga – Spitalul manechinelor, poezie, 2010

în curând:
× Constantin Abăluţă – Drumul furnicilor, poezie (reeditare)
× Grigore Şoitu – Poeme de stânga, poezie
× Un Cristian – Morţii Mă-tii, roman
× Călin Torsan – O zi. Ultima, roman
× Raluca Ciochină – greva tăcerii, poezie

libris.ro%20

3 Comments

  1. Pingback: prezentare CDPL în egophobia « literatura română scrie pe mine

  2. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #29-30 – avanpremieră

  3. Pingback: De-ale literaturii… « strada principală, nr 359

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *