Mă interesează cel mai mult ca romanul meu să ajungă la oameni inteligenţi

[interviu cu Cristina Nemerovschi, autoarea cărţii Sânge satanic, Herg Benet Publishers, 2010]

1. Ai mai publicat cărţi şi la alte edituri? Dacă da, ce n-a mers bine şi te-a determinat să cauţi o alta?

N-am mai publicat la nicio altă editură.

2. Cum ai ajuns să publici la HBP? Ai fost abordată de cei de la editură sau le-ai propus tu manuscrisul?

Le-am propus manuscrisul – ştiam că există la ei şansa ca romanul meu să apară foarte repede, în câteva luni. Ştiam şi că îmi vor oferi o libertate considerabilă în ce priveşte alegerea titlului, a coperţii, organizarea lansării, promovare ulterioară.

3. Eşti mulţumită de cum ţi-a tratat editura cartea (redactare, tehnoredactare, corectură, copertă, calitate hârtie şi tipar etc.) şi de cum arată aceasta?

Da, absolut, am fost foarte mulţumită pe toate aceste planuri “tehnice”, şi nu numai. Fireşte, m-am implicat şi eu destul de mult în procesul de corectură şi tehnoredactare; cred că orice autor care ţine la manuscrisul său doreşte să fie cât mai aproape de ceea ce se întâmplă cu viitoarea carte, din momentul în care o predă editurii. În final, a arătat aproape identic cu modul în care mi-am imaginat că va arăta.

[Cristina Nemerovschi]

4. Următoarea carte o vei oferi direct editurii HBP sau vei decide după ce o vei scrie? Te-ai gândit cumva la o colaborare permanentă cu această editură? Cum ai răspunde dacă ei ţi-ar propune aşa ceva?

În principiu, voi decide după ce o voi termina, mai ales că nu-mi place prea mult să mă gândesc la carte ca la un produs final în timp ce lucrez la ea, îmi place să mă las surprinsă şi să mă ducă ea pe mine în ce direcţie are chef. Pe de altă parte, şi ideea unei colaborări permanente cu o anumită editură sună tentant. Cred că te motivează destul de mult atunci când ai certitudinea ca manuscrisul la care lucrezi şi-a găsit deja unde să fie publicat.

5. Eşti dispusă să participi/colaborezi la activităţile promoţionale organizate de editură pentru a-ţi populariza cartea (lansări, autografe, interviuri, lecturi, apariţii la radio/tv etc.)? Ai organiza(t) astfel de activităţi şi pe cont propriu sau te-ai limitat doar la cele oferite de editură?

Da, fireşte, până la urmă aceste activităţi ajută în primul rând autorul şi titlul său, şi abia în al doilea rând sunt o modalitate de promovare pentru editură. În principiu, am colaborat cu editura la organizarea unor astfel de evenimente, nu am luat – nici eu şi nici ei – decizii fără a purta o discuţie în prealabil. Dacă îmi va mai veni o idee legată de activităţi promoţionale, o voi propune editurii şi ne vom ocupa împreună de aspectele legate de organizare.

6. Crezi în corectitudinea concursurilor literare? Ţi-ai trimis singură undeva cartea sau ai lăsat asta doar în sarcina editurii?

Uneori cred, alteori nu. La fel ca în cazul activităţilor promoţionale, mi se pare cel mai inspirat lucru să existe discuţii între autori şi editori, şi împreună să decidă unde ar fi bine pentru un anumit titlu să fie trimis în competiţie. Nu ştiu dacă aş lăsa lucrul ăsta doar în seama editurii, deşi pe de o parte sună tentant să nu-ţi baţi foarte tare capul cu concursuri şi critici.

7. Aceleaşi întrebări, dar referitoare la criticii literari. Cât de mult contează pentru tine ce se scrie în presa culturală despre cartea ta? Ce e mai important pentru tine, să ţi se vândă cărţile sau să fie bine receptate de critică?

Acelaşi răspuns, şi referitor la critici. Dacă sunt mai importanţi criticii sau cititorii (cu consecinţa lor directă – vânzările)… aici cred că s-ar putea argumenta că ambele „direcţii” au şi părţile lor bune, dar şi puncte slabe. Momentan, mă interesează cel mai mult ca romanul meu, Sânge satanic, să ajungă la oameni inteligenţi şi mişto, fie că aceştia sunt întâmplător critici, fie că sunt “simpli” cititori, la oameni pe care cartea mea, pe lângă plăcerea lecturii, i-ar putea inspira să ducă ideile mele mai departe, să creeze ceva personal şi autentic, la rândul lor. Am întâlnit critici foarte inteligenţi dar şi critici imbecili, cititori extraordinari (care îţi pot spune despre cartea ta lucruri care nici nu ţi-au trecut prin minte, într-un sens pozitiv), dar şi cititori care, sincer, era de preferat să rămână analfabeţi. Cred că pentru un scriitor aflat la început este cel mai bine să nu pună foarte mult preţ nici pe reacţiile negative, dar nici să se lase prea încântat de laude. Mă bucură mesajele primite de la cititori, apreciez şi atenţia primită din partea criticilor, dar cel mai mult şi mai mult mă încântă reacţiile pe care le primesc de la scriitori.