libris.ro

Writer’s block [followed by writer’s rush & final block]

de Ştefan Bolea

click here for the English version
clique aqui para ver a versão em português

 

Ajunsesem la un punct mort. Reîncepusem să preţuiesc virtuţile anului –1. Neautenticitate patentă. Forţa gravitaţională excesivă a melancoliei. Aerul greu, spiritul greu, acedia ca un coşciug. O traumă idioată mânca din mine ca un vierme gras din sufletul mumificat al lui Banquo. Şi teribila alianţă a instinctelor îmi proiecta melancolia ca un mecanism de supravieţuire. Mai era şi dezgustul faţă de rod. Vrei să te ridici deasupra ta? Vrei să creşti ca un nor negru care deschide calea uraganului? Vrei să fii semiluna lui Baiazid din Scrisoarea III? Vrei să fii muşcătura şarpelui, bisturiul sau slam-dunk-ul lui Dwayne Wade peste cinci apărători? „I am become Death, the destroyer of worlds…” Nu vei fi nici una din cele de mai sus. Dar vei creşte cu mai multă ură şi resentiment şi cu mai multă dragoste vitriolată. Experimentezi depresia cuceritorului şi a stăpânului de sclavi, nu cea a nevolnicului sau a frustratului, care condamnă strugurii. Dar totuşi ţi-e silă, oricât de satisfăcut ai fi că ceva s-a împlinit. Ţi-e silă de realisatio, experimentezi micimea, incredibilul de încurajator sentiment al facelessness-ului, dezamăgirea unui dezacord, care te pălmuieşte din gheare… Sentimentul de insatisfacţie şi repulsie, senzaţia de gol interior, ca să mimez un clişeu, senzaţia că te-ai aruncat într-o fântână şi nu mai dai de fund iar secunda de groază ţine cât distanţa temporală de la Bing Bang la apocalipsă, toate aceste mici – să zicem – „neîmpliniri” te motivează, te ascut şi îţi esenţializează fulgerul. Să lupţi în rezistenţă, chiar dacă ştii că eşti din ultima celulă, pentru că doar în străfunduri încolţeşte floarea dinamitei. În fine, acesta era background-ul. Am reuşit să ies din propriul mormânt datorită unor triple circumstanţe favorabile. Mă simţeam ca-n Limitless, îmi veneau strălucite idei structurale, scriam ca în transă, mă trezeam. M-am trezit? Încă nu ştiu sigur, poate este doar un false awakening. You have to struggle constantly, otherwise you shall constantly lose. În altă ordine de idei, îmi plăcea senzaţia păşirii pe teren virgin, chiar dacă era minat. Eram obsedat într-o vară de ideea sinuciderii, despre care scriam un eseu (citisem multă antropologie şi sociologie). Finalizasem cumva tema, deşi nu eram mulţumit de concluziile mele. M-am întors cu un grad înainte de punctul culminant şi, observând că adoptasem cumva direcţia bunului simţ (direcţie pe care şi alt cercetător putea să meargă), am remarcat că exista o altă rută riscantă, pe care aveam şansa să pariez, deşi pe acest drum nu m-ar fi urmat nimeni. Şi am făcut ajustarea, deşi mi-a fost mult mai greu să apăr sau să argumentez ipotezele noi. Am simţit cumva că ies afară, că văd/gândesc dincolo şi poate era un detaliu minor sau, dimpotrivă, învăţam să înţeleg transgresiunea. Încă două lucruri despre scris, unul care mă irită şi altul care mă amuză, un adevărat ego booster. Cuvintele nu (prea) contează. Trebuia să apară semne pe cer, cearcăne în creierul zeilor, cutremure, ciocniri interplanetare, dacă intensitatea stărilor care au produs poemele mele ar fi rezonat cu cosmosul. La o scară mult mai modestă, voiam să văd un efect oarecare în creierul şi în anima cuiva. Oricui. It feels like masturbation sometimes… You write, take death inside your heart, because you kill natural life when you live in writer’s time and sometimes purposelessness makes you choke or puke. Pe de altă parte, sunt articulat, you can hate me but you know I’m right. Pot să potrivesc cuvintele în aşa fel încât primesc agilitatea şi ascuţimea unei arme albe. Totuşi, uneori mă gândesc să pun parolă la editorialele de la EgoPHobia şi să le deschid doar celor care ajung în vecinătatea epilepsiei datorită dezgustului şi revoltei. Celor care distrug-creând le-aş scris texte personalizate, cu instrucţiuni ca-n proiectul Mayhem: dacă nu putem înjunghia sistemul, să ne destindem cu mici acte de sabotaj, care nu fac rău nimănui dar ridică multe semne de întrebare. Uneori şi asta mi se pare lame şi îmi vine să-mi parolez toate textele şi să nu dau nimănui combinaţia. Pe de altă parte, scrisul mi se pare o fatalitate şi vreau să-mi închei cariera cu mai multe cărţi de peste 1000 de pagini, postume bineînţeles. I’m starting to feel that I’m hard to follow and I really need a cigarette break so that’s it.

libris.ro

5 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #31

  2. Pingback: www.egophobia.ro O bloqueio do escritor (seguido pelo tumulto do escritor & pelo bloqueio final)

  3. Pingback: www.egophobia.ro Writer’s block [followed by writer’s rush & final block]

  4. Pingback: EgoPHobia #31 e online

  5. Pingback: EgoPHobia # 31 | Morgothya

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *