1 la 1 cu LeBron James

de Ştefan Bolea [România]

for the English version please click here

 

 
Pe unul dintre cele şaisprezece terenuri de baschet ale unui liceu din Manhattan, Cosmin Lăzărescu, fiul de 17 ani al unor imigranţi români, îşi începea a 23-a partidă de 1 la 1. Juca atât de bine, încât mulţi îşi întrerupseră meciurile şi se aşezară să-i urmărească jocul. Se adunaseră cam 50 de spectatori ocazionali. Avea 22 de victorii consecutive, dar de data asta sorţii păreau împotriva sa. Adversarul său, un negru de 1.98 (cam cu 5 centimetri mai înalt decât Cosmin) conducea cu 8 la 1. Cosmin îl plagie în sinea sa intenţionat pe Jim Morrison: publicul s-a adunat aici să mă vadă pierzând! Era obosit şi ceru un time-out, să bea nişte Gatorade şi să-şi consulte pe Kindle colecţia de Sun-Tzu, Machiavelli, şi Baudelaire. Cei doi prieteni apropiaţi, care nu se mirau că un tip cu IQ de aproape 180, ce a renunţat la liceu pentru că se simţea nevalorizat între valurile de mediocritate ale colegilor săi, poate să joace baschet atât de bine, îl încurajară discret. Samuel îi spuse: „Încă mai ai o şansă. Dar trebuie să-ţi îmbunătăţeşti jocul din apărare…” Charlie îl plagie (tot intenţionat, era o referinţă arhicunoscută în cercul lor) pe Al Pacino din The Devil’s Advocate: „Maybe it’s your time to lose.” Cosmin îi aprobă tacit, îşi trase răsuflarea (juca de aporape 6 ore, cu minime intermitenţe) şi se întoarse pe teren. Câţiva dintre spectatori îl încurajară, alţi priveau foarte concentrat în tăcere. Eddie, malacul negru, avea mingea – îi mai trebuiau 3 atacuri reuşite ca să-i întrerupă seria nemaiauzită a lui Cosmin. Făcu un cross-over, o fentă de dibling în stângă, se închise în unghi şi aruncă din cădere peste blocajul cam indolent al lui Cosmin: 9-1. Charlie se gândi: „The point of no return.” Eddie se gândi: „Încă una şi am set-1.” Cosmin nu gândi nimic şi faţa sa părea resemnată, deşi cei care-l cunoşteau puteau să-şi dea seama că acesta este un look înşelător.

 

 Eddie prinse curaj, nu-l bătuse pe Cosmin niciodată şi mulţi îl considerau o legendă al acelui teren de baschet, cu momente de geniu în care rivaliza cu cei mai buni din NCAA. Păcat că nu avea liceul, putea să fie sigur draftat. Eddie făcu un dribling în faţă şi sări la slam-dunk. Îşi subestima adversarul şi vroia să încheie în forţă şi spectaculos. Câteva gagici din public oftară când, Eddie, asemenea unui Othello dezlănţuit, cu detenta sa performantă de aproape 1.40 sări la slam. Surprinzător, asemenea unui Titus Andronicus, care cu o mână te pofteşte la masă, cu cealaltă te hrăneşte cu stârvurile familiei tale, Cosmin îl blocă pe panou, apoi recuperă. Eddie era uimit: blocaj + recuperare, când el mai avea două atacuri, când auzea deja proverbiala muzică a victoriei… Cosmin nici nu se mai chinui prea tare, ieşi din căciulă şi făcu un stop-shoot perfect, direct în lanţurile coşului liceului. 2-9. La următoarele faze, Cosmin îşi doză eforturile şi nici măcar nu atacă: înscrise 6 coşuri din stop-shoot, obosindu-şi advesarul cu dribling-uri, care păreau că îl îndepărtează de coş şi aruncând din unghiuri moarte. Spectatorii erau din ce în ce mai excitaţi, urmărind această inversare a raportului de forţe (dar şi revenirea imperatorului din Manhattan). Un procent nesemnificativ dintre ei erau chiar sictiriţi de jocul de evitare al lui Cosmin, care nu mai ataca, ci arunca perfect, dar tot mai departe de coş. 8-9. Stop-shoot pentru egalitate. De data asta Eddie, cu fizicul său superior nu mai înghiţi pilula, mirosind deja strategia leneşă şi şmecheră a lui Cosmin şi-l blocă pe acesta, undeva în stânga coşului, în apropierea liniei de trei puncte. Fiind mai agil, Cosmin recuperă, îi trecu mingea adversarului său printre picioare şi cu un ultim efort, egală printr-un lay-up simplu.

 

 
De la 9-1 la 9-9, Eddie era mai degrabă frustrat şi îşi dori măcar să pună nişte capace urâte, la limita fault-ului, anticipând că adversarul său se va scoate cu stop-shoot-uri păduchioase. Cosmin se gândi la asta, văzând privirea duşmănoasă de lup a lui Eddie şi îşi schimbă automat tactica. Oricum vroia să încheie frumos, pentru public. 9-9. Cosmin îşi începu seria de dribling-uri enervante şi înşelătoare, tot mai departe de coş: se îndrepta spre centrul terenului, spre limita lui, dar Eddie se ţinea de el ca un poliţai de frontieră sau un controlor de autobuz. Ca la tangou, dar invers, Cosmin începu să dacă doi paşi înainte, unul înapoi: acum erau la linia de 3: Cosmin dribla în spate, iar Eddie era împlântat în jurul lui, cu cea mai agresivă apărare de care era capabil. Cosmin făcu fentă de dribling, Eddie porni după fentă, iar adversarul lui aruncă mingea cu pământul în panou, întorcându-se 360 de grade pe lângă Eddie şi aruncându-se într-un slam-dunk sălbatic. Spectatorii erau în urale, deja 90% filmau, unii îşi scoaseră laptop-urile şi uploadau în direct pe youtube. Oricum era o fază imposibilă: aveai nevoie de reluare ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Fentă, self-alley-oop à la Tracy McGrady şi evitarea adversarului prin piruetă. Profitând de buimăceala adversarului, care credea că joacă cu un extraterestru, la ultima fază, Cosmin aruncă un stop-shoot simplu, peste blocajul mai mult simbolic al lui Eddie şi încheie a 23-a partidă consecutivă cu 11-9.

 

 
A doua zi, Cosmin era deja star pe you tube. Primise o grămadă de mailuri şi sms-uri de la fani. Se întinse în pat şi citea ceva de Heidegger, când îi sună telefonul: „Salut, mă numesc James O’Brian şi fac recrutări pentru NBA. Am văzut cele 23 de filmuleţe pe youtube. Eşti un adevărat geniu!” „Nu sunt la liceu, am renunţat!” „Sunt convins că se poate rezolva cumva. Eşti, la cei 17 ani ai tăi, mult peste media jucătorilor din NBA. Am vrea să facem un meci promoţional cu tine şi cu unul dintre cei mai buni jucători din NBA!” „Bine, dacă-i aduceţi la fostul meu liceu. Eu numai acolo joc!” „Cred că am putea rezolva şi asta. Cu cine ai vrea să joci? Ce spui de Kobe Bryant?” „E prea bătrân, l-aş bate prea rău!” Agentul râse zgomotos şi continuă: „Ei, nici chiar aşa! Pe cine-ţi doreşti tu atunci?” „LeBron James! Cred că le-aş face în sfârşit dreptate celor de la Cleveland, dacă l-aş umili…” Agentul continuă: „Excelentă alegere! Lăzărescu vs. LeBron, viitor vs. prezent, cred că s-ar vinde bine meciul acesta!” „Atunci ne-am înţeles!”

 

 
În ziua meciului, LeBron îşi privea manichiura plictisit: „Joc iar pe un teren de liceu, cu ceva loser pentru scopuri caritabile. Bine că-mi primesc milioanele pentru a-mi mişca curul până aici”. Zâmbi, ca pentru sine: „Îs curios dacă adversarul meu primeşte destul pentru un hamburger şi un shake.” Vreo 16 televiziuni îşi fixaseră carele pentru transmisii în direct (inclusiv PRO TV România, care prezentau meciul ca lupta dintre Sf. Gheorghe şi Balaurul), terenul liceului era ticsit de superstaruri de la Hollywood şi de scouteri din NBA. Înainte de a ajunge pe teren şi de a-şi începe încălzirea, LeBron fusese interpelat de agentul său: „Vezi, nu-l bate prea rău … Lasă-l să bage şi pe el vreo 5 coşuri! Joacă aşa, cam la 60%. It’s just some kid!” LeBron râse superior: „Bineînţeles, să creăm un pic de suspans pentru televziune. Un pic de dramă!”

 

 
Când intră pe teren, LeBron fu primit ca un gladiator roman, cu ovaţii dar şi cu înjurături din inimă. Cosmin se încălzea deja. Dădu mâna cu puştiul, care era cu vreo 10 ani mai mic ca el şi cu 10 cm mai scund. LeBron se gândi să nu-l traumatizeze prea tare. Văzuse el câteva filmuleţe cu Cosmin pe youtube, dar nu fu tare impresionat. „La urma urmei, dacă ar fi existat youtube pe vremea când aveam eu 13 ani, acum aş fi fost deja sanctificat!” LeBron se considera un titan, un zeu printre oameni şi avea impresia că mişcările sale influenţează noile tehnologii media: PS 3-ul se modula după harul lui excepţional. Şi la o adică, nu greşea prea tare. În ultimul meci din NBA, marcase 7 coşuri de 3 puncte în prelungiri, 2 de aproape de la mijlocul terenului. Era obişnuit să fie adulat, controversat, divinizat. Era, de asemenea, obişnuit să-şi subestimeze toţi adversarii. Pentru că nu se gândea prea mult la ei: n-aveau cum să-l oprească pe LeBron!”

 

 
Primul atac: : LeBron, cu largheţe, îl lăsă pe Cosmin să înceapă. El era cel dezavantajat. Juca cu cel mai mare baschetbalist din lume. Cosmin începu dribling-urile, LeBron stătea departe, nici nu se sinchisi să se apare prea atent: 1-0, 2-0, 4-0. Numai din stop-shoot. La al patrulea coş, LeBron chiar sări la capac cu toată forţa şi energia sa, dar Cosmin aruncă din cădere şi cumva dinspre dreapta, din unghi imposibil. Şi se făcu 4-0. Mulţimea era împărţită: unii urlau de bucurie, alţii se întrebau dacă meciul e cumva trucat. Dubiile acestora din urmă se risipiră, când văzură faţa suferindă a lui LeBron. „Cum a marcat? Era imposibil! Trebuie să mă concentrez! Destul cu joaca!” La faza următoare, Cosmin îl driblă fin pe LeBron dar la lay-up, fu trântit urât la pământ de adversarul lui, care era cu 30 de kile mai greu ca el. Mulţimea era de partea victimei. Comentatorul de la CNN: „O manevră murdară de wrestling a lui King James!” Cosmin reluă atacul după ce se şterse de sânge şi praf, dribla cu spatele la LeBron: intercepţia era în aer, când Cosmin aruncă cu spatele la panou, sfidând orice posibilitate de blocaj: 5-0. Deja, agentul lui LeBron îşi făcea probleme: „WTF? Is this for real?” LeBron ceru time-out. Consilierul lui psihologic veni lângă el, dar star-ul îl ignoră total. Nici nu auzi ce bârâia. Se gândi: „Copilul e înşelător. Nu e bun, dar e foarte şmecher. Până la 3-0, l-am lăsat (Nu-l lăsase decât până la 1-0). Dar e 5-0 deja şi trebuie să-i iau mingea. Bag pula, doar o intercepţie să fac şi să vezi că bag 11 dunk-uri consecutive. Le dau numai cu panoul sau cu pase printre cracii lui. Îi iau eu mingea la fraier…”

 

 
Cosmin nu-i auzi gândurile dar i le intui perfect: „Dacă pierd mingea, pierd meciul. Nu te poţi apăra la LeBron. Trebuie să fac în aşa fel încât să ne se poată apăra el la mine.” Stop-shoot 6-0. 7-0. Le Bron, la următorul atac, făcu al doilea fault urât, ultragiind toată America. Se aruncase cu cotul în ceafa lui Cosmin, care căzu rău, nu înainte de a înscrie prin lay-up. 8-0. LeBron avea faţă de boxer, care se tot retrage într-un colţ, sau de taur, care este atacat de o mie de toreadori deodată. Al doilea time-out al superstarului: „Îl omor pe fraier! Îl omor!” Cosmin: „Încă trei atacuri…” Stop-shoot: incredibilul 10-0. Minge de meci. LeBron era într-o excitare nervoasă teribilă. Nu se mai simţise aşa din primul an al său din NBA, când simţea că are de demonstrat ceva. Era umilit şi neputincios. Cosmin făcu fentă de pătrundere, LeBron merse o fracţiune de secundă pe fentă, apoi reveni, în timp ce Cosmin aruncă la coş de la vreo 9 metri. După ce aruncase deja mingea (cum s-a văzut pe reluare şi a fost comentat cu indignare la toate televiziunile sportive din lume), Cosmin simţi cum i se prăbuşeşte cartierul în cap: LeBron „alunecase” intenţionat pe el. 11-0. LeBron pierduse pentru prima dată în viaţa lui matură un 1 la 1, dar măcar îl buşise bine pe puşti. „Sper că are asigurare medicală bună.” Înainte de a leşina, sute de reporteri se repeziră la Cosmin, spre a înregistra declaraţia campionului: „Cum ai reuşit să-l baţi pe cel mai bun jucător din lume?” Nimeni nu înţelese pe moment: „Zenon, I did it for you!”

 

 
La spital, Cosmin îşi revenea încet dar sigur după contuzia cerebrală uşoară, provocată de LeBron. Declaraţia sa cu Zenon era pe toate canale, profesori de elenism de la Harvard explicau paradoxurile logicii clasice. Şi declaraţia lui LeBron era peste tot, urla furios: „L-am lăsat! A fost un blat pentru divertisment. Sau voodoo, ce vreţi voi.” Şi când reporterii râdeau batjocoritor: „Oricum, vreau rematch!” Cosmin notă liniştit în jurnal, un jurnal care se va vinde într-o zi mai bine ca Sun-Tzu: „Lecţia am învăţat-o când am revenit la 1-9 ca să câştig cu 11-9. În primul rând adversarul meu se relaxase, îi ieşea totul şi presimţea victoria, oricât de bun aş fi fost eu. Dar eu m-am schimbat la 1-9. El a rămas în fostul lui film. Am zis: nu mai pierd nici o minge. Şi aşa a fost. Dacă nu pierd mingea, dacă nu pierd atacul, pot să bat nu cu 11-9, ci cu 100-9, cu ∞ – 9. Dacă pierdeam un singur atac, m-aş fi demoralizat şi mai mult, adversarul ar fi simţit gustul sângelui şi aş fi pierdut totul. Esenţial era că scorul încă îmi permitea revenirea: era 9-1, nu 10-1. Între 9-1 şi 10-1 sunt o mie de intervale. Esenţial este să-ţi revii pe marginea abisului, nu când eşti deja cu un picior în groapă. Altfel spus: îţi mai aminteşti filmul acela cu universurile paralele în care Jet Li ajunge în infern? Jet Li nu ar suferi în infern, i-ar bate pe toţi. Aşa când stăteam şi eu în metrou, care era full ca de obicei şi aveam 3 locuri libere în preajma mea. Nimeni nu putea să stea lângă mine, pentru că mă uitam la ei urât şi ameninţător. Nu la toţi deodată, la unul câte unul, în aşa fel încât nici măcar nu îndrăzneau să-şi dorească să stea lângă mine. Care este legătura? Poţi să-ţi înfrângi toţi adversarii din lume, dacă eşti bun luptător şi îi iei unul câte unul. Poţi să baţi 1000, 10000, 1 miliard. Unul câte unul. Nu vei obosi, ci puterea ta va creşte cu fiecare nouă victimă. De ce l-am bătut pe LeBron, care e un jucător de 10 ori mai bun ca mine, mai bun ca oricine, dacă e până acolo? Nu pentru că m-a subestimat, surpriza a dispărul la 4-0, ci pentru că nu i-am dat nici o şansă! Dacă pierdeam o minge, pierdeam tot meciul!”

 

 
Telefonul lui Cosmin sună din nou: „Sunt agentul lui Shaquille O’Neal. Aşteptaţi o clipă, vă fac imediat legătura cu domnul O’Neal.” „Salut Cosmin!” „Salut Shaq!” „Vrei să joci 1 la 1 cu mine la Boston?” „Asta da provocare…”, gândi Cosmin şi surâse încântat.

5 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro 1 on 1 with LeBron James

  2. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #31 / sumar

  3. LeBron

    auzi ma, ti-a cerut cumva la romana sa faci o compunere si te-ai gandit s-o bagi pe net ? tu chiar vrei sa credem asa ceva ??!! du-te ma nene la copii de 3 ani si povesteste-le lor. vezi sa nu-i adormi !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.