Unora li se pare normal

(egoZaur)

de Sorin-Mihai Grad

să nu se accepte de către o revistă o recenzie pozitivă a unei cărți despre care a apărut deja o cronică negativă în acea publicație
ca unele reviste să ignore toate cărțile apărute la anumite edituri
ca librăriile să returneze editurilor după multe luni cărți despre care angajații lor nu știau că le aveau la vânzare
ca criticii să solicite cărți despre care nu scriu
ca criticii să ceară bani de la autori sau edituri pentru cronici pozitive
ca unele reviste să refuze să publice recenzii ale unor cărți motivând că volumele respective ar fi fost refuzate de alte edituri înainte de a fi în sfârșit publicate și că eventuala apariție a acelor cronici ar putea periclita bunele relații cu aceste edituri
ca unele volume să fie ignorate sau chiar desființate de anumiți critici doar pentru că au fost apreciate sau scrise de oameni cu care ei se află în conflict
ca recenziile să comenteze mai mult persoana autorului cărții în dezbatere decât conținutul acesteia
ca premiile literare să se dea pe criterii neținând de valoarea literară a cărților sau manuscriselor aflate în competiție
ca librăriile să nu informeze editurile asupra vânzărilor cărților lor
ca editurile să nu-și informeze autorii cum li se vând cărțile și să nu le achite drepturile promise
ca criticii să recenzeze pozitiv doar cărțile editurilor de la care sunt solicitați pentru prefețe, postfețe și alte servicii de acest gen

Mie nu. Ție?

Unora li se pare normal

4 thoughts on “Unora li se pare normal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top