The Birdcage Melodies

 

 de James Bent (Australia) 

Traducere de  Mădălina Gane, masterand MTTLC

for the English version, click here

 

Piazza Mattina

Franco trăgea fum dintr-o ţigară; lângă el, Milos îşi tot trecea uşor un deget peste sprânceană, privind înspre centrul piaţetei. O fântână din travertin cenuşiu înfăţişând statuia unui cal cu aripi desfăcute în dreptul omoplaţilor, cabrat între doi delfini poziţionaţi ca şi cum ar fi fost gata să sară din ea,  apa ţâşnind din boturile calului şi ale delfinilor.

Vizavi de Franco, Nico îşi ridică privirea din ziarul matinal, privind înspre o femeie ce purta o rochie neagră şi care bea o cafea la o altă masă. Aceasta îşi ridică braţele şi atinse marginea umbrelei roşii de deasupra ei, îndreptându-şi spatele şi umerii.

Materialul rochiei era întins pe pieptul ei, iar razele soarelui o băteau pe-o parte a feţei.

Nico îşi băgă mâna pe la gulerul cămăşii, apăsând cu degetele pe o parte a gâtului şi a umărului, dând din cap spre ea. Franco se întoarse, ţinând braţul pe spătarul scaunului pe care stătea Milos. Un vânticel ridică puţin scrum de la ţigara sa, aşezându-se pe tricoul lui negru.

El se scutură. Nico puse spre marginea mesei ceaşca de cafea, întinse ziarul pe masă şi începu să citească.

“Un bărbat s-a împuşcat singur în mână, sperând că avea s-o impresioneze pe fosta lui iubită, pentru ca aceasta să-l ierte. Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, a atras atenţia poliţiei publice, dupa ce s-a prezentat la spital, având o plagă împuşcată la nivelul mâinii, despre care iniţial susţinuse că era o urmare a unui accident petrecut la vânătoare de căprioare.  Întrebat mai multe detalii, bărbatul a recunoscut că se împuşcase singur, sperând că-şi va recuceri fosta iubită, în vârstă de optsprezece ani, după ce aceasta se despărţise de el. Bărbatul a declarat poliţiei că disperat fiind, a luat această decizie de a se împuşca singur. Mâna bărbatului se va vindeca, rănile nu îi pun în pericol viaţa. Surse locale afirmă că fosta iubită a bărbatului nu a fost impresionată, aceasta declarând că nu are de gând să se împace cu el”.

Franco privi în sus şi-şi atinse gâtul cu vârful degetului mare şi cu cel al arătătorului.

– De ce să te împuşti singur în mână ? Nu înţeleg.

– Odată o tipă m-a rugat să calc pe-o pioneză, deci bănuiesc că e la fel, spuse Milos.

– De ce te-a rugat să faci asta ? întrebă Franco.

– Mi-a spus că mă va săruta dacă o voi face.

– Câţi ani aveai ?

– Cinci ani.

– Şi ai făcut-o?

Milos dădu din cap în semn că da.

– Şi te-a sărutat ?

– Da.

– Bănuiesc c-a fost frumos să primeşti un sărut.

Nico ridică ziarul şi alinie partea de sus a paginilor de ziar cu linia bustului femeii îmbrăcate în rochie neagră, urmărind conturul pieptului ei.

– Fata aia mai stă la tine ?

– Care anume ? întrebă Franco.

– Cea scundă.

– Nu, a plecat.

– Te vei mai vedea cu ea ?

– Nu cred.

– Nu a pozat pentru tine, Milos ? întrebă Nico.

Milos dădu din cap că da.

– Te culci cu modelele tale ?  întrebă Franco.

– Cu unele, dar nu mereu. Niciodată nu intenţionez asta. Odată am avut un model care mi-a spus c-o excită atunci când este pictată.

– Cum aşa ?

Milos luă o ţigară din pachetul de pe masă.

– Mi-a spus că tabloul o frustra căci nu mai eram atent la ea, pentru că ea, deşi era dezbrăcată, eu nu îi acordam atenţie. Dacă nu mă culcam cu ea, refuza să mai continue.

– Şi te-ai culcat cu ea ? întrebă Nico.

– Da.

– A fost bine ?

– A fost foarte intens, dar după aceea am avut un sentiment de gol. Nu m-am simţit bine. A fost o chestie făcută mecanic, ca şi cum ea m-ar fi folosit. Tot ce-mi doream era ca ea să plece. Nici nu am mai terminat de pictat.

Îşi aprinse ţigara, privi cum apa cădea din gura calului direct în bazinul de la baza fântânii. Sunetul apei curgătoare făcea ecou în acel perimetru delimitat de clădiri albe şi cu o piaţetă pavată. Oamenii mergeau, vorbeau între ei, era murmurul şi mormăitul specific conversaţiilor matinale.

Nico coborî din nou ziarul şi privi pulpele femeii. Linia rochiei ei negre contrasta cu pielea sa albă. Franco aruncă ţigara pe jos, îşi frecă nasul cu arătătorul, simţind mirosul puternic de tutun. Privi spre o adolescentă care mergea ţinându-se de mână cu iubitul ei, în timp ce treceau prin faţa cafenelei.

Milos îl chemă pe chelner şi ceru un stilou. Desfăcu un şerveţel mare şi alb pe masă, desenând arabescuri, în timp ce ţinea ţigara în mâna cu care desena.

– Azi-noapte am avut un vis.

– Ce-ai visat ? întrebă Franco.

Milos se lăsă pe spătarul scaunului, răsuci şerveţelul la nouăzeci de grade, mototolindu-l.

– Eram într-o casă plină cu trofee de capete de cai împăiate, am luat pe unul dintre ele, m-am dus pe plajă şi am început să alerg dezbrăcat, crezând că eu călăream acel cal, dar era doar capul. Apoi l-am dus în apă şi am început să-l spăl şi erau nişte oameni care-mi spuneau

să nu-l mănânc.

– Ce crezi că înseamnă ? E cam de domeniul fantasticului, spuse Franco.

– Nu ştiu. A fost doar un vis, spuse Milos. Ea de ce a plecat ?

– Fata ? Ne-am petrecut câteva nopţi în pat sau bând, iar azi-noapte eram în pat amândoi şi nu spuneam nimic. De dimineaţă, când m-am trezit, ea plecase, lăsându-mi un bilet în care-mi mulţumea şi-mi spunea că trebuise să plece. Şi asta a fost.

– Ai plăcut-o ? întrebă Nico.

– Aşa şi-aşa.

– Păi, mai bine mai târziu decât niciodată, spuse Nico.

Femeia în rochie neagră, având părul negru prins într-o coadă şi ruj roşu pe buze, privi înspre el. Îşi linse sudoarea de pe buza de sus. Nico încercă să-i zâmbească, dar femeia se întoarse şi privi în direcţia opusă.

Deodată păsările îşi luară zborul, Milos îl privi pe-un bătrân pe bicicletă care trecu rapid prin faţa fântânii arteziene. În partea de sud a piaţetei, la intrarea cu stâlpi a unei librării vechi, un bărbat, purtând blugi şi un tricou alb, stătea pe trepte şi cânta la o chitară acustică.

Acesta privi cum păsările îşi luară zborul. O tânără îmbrăcată în blugi strâmţi şi purtând o bluză neagră, citea, stând aproape de el. Îşi puse cartea în poală pentru a-l asculta cum cânta.

Milos îl bătu pe urmăr pe Franco, arătând spre bărbat.

Franco zâmbi, râse, apoi se ridică în picioare.

– Deci, ce plan avem pentru restul zilei ?

– Nu ştiu sigur, dar va fi o petrecere în seara asta, spuse Milos.

– Unde ?

– La Albergo Constante. Raf ştie despre ea.

Franco scoase câteva monede din buzunar şi le lăsă lângă ceaşca sa de cafea.

– OK. Păi, vin, dar poate ne vedem în seara asta ?

Milos se aplecă, scuturând ţigara într-o scrumieră de sticlă de pe masă.

– Desigur.

Franco îi părăsi, merse către femeia îmbrăcată în negru, privi în jos, partea de sus a rochiei era strâmtă şi mulată pe corp. Merse pe partea de vest a piaţetei, pe partea cu soare, privi spre ferestrele deschise de la care atârnau cutii pline cu gălbenele strălucitoare. Obloanele ferestrelor erau deschise la maximum spre cerul albastru pe care se deplasau câţiva nori albi şi fini. Afară, în pragul unei uşi, doi bătrâni cu şepcile turtite fumau pipe, certându-se din cauza unei partide de şah.

Calder, “The Avalanches”, Fontano

 

Franco închise uşa apartamentului său, se descălţă, punând pantofii sub scările spiralate de metal din stânga, care duceau la mezanin. Sunetul aparatului de aer condiţionat din tavan; aerul sufla printr-o ţeavă din perete. Intră în spaţiul destinat bucătăriei, deschise frigiderul, luă o sticlă de apă minerală, deschise capacul şi brusc se auzi sunetul acidului. Îşi turnă într-un pahar. În timp ce bea, privi tavanul lung şi înalt al apartamentului. Două canapele cu mânere pătrate erau aşezate faţă-n faţă în zona de lounge, pe cealaltă parte se afla o masă din marmură neagră, o măsuţă de cafea între cele două canapele, aşezată pe o carpetă groasă.

În stânga, în spatele canapelei, pe un perete alb, stătea agăţată o pânză neînrămată înfăţişând conturul negru al unei femei goale, fără chip, ţinând o cutie neagră deschisă, pictată pe un fundal de roşu-carmin, conţinutul cutiei nefiind vizibil. În dreapta, în spatele canapelei, se afla o pânză de mărime medie, cu o ramă neagră, pictată cu o combinaţie de vopseluri în ulei de roşu aprins şi de roşu închis, definită de textura vopselii împroşcată în toate direcţiile.

În capătul apartamentului, un birou cu masa din stejar şi un scaun rectangular tot din stejar, aşezat în mijlocul camerei, un corp de rafturi aflat în partea stângă şi încărcat de un amalgam de discuri, cărţi, CD-uri, un casetofon, poze mici, un joc puzzle cu modelul Calder “Marea pasăre”. În partea dreaptă a biroului, se continua peretele alb şi înalt. Duşumeaua din lemn se potrivea cu uşile franţuzeşti şi cu draperiile roşii strânse. Franco merse şi deschise ambele uşi, iar o briză caldă umplu apartamentul cu un aer proaspăt şi cu lumină. Se îndreptă spre rafturile din stejar şi porni casetofonul. “Two  Hearts in 3/4 Time” a celor de la “The Avalanches”.

Uşile deschise dădeau spre un balcon din piatră cu o simplă balustradă din fier, fiind o continuare a apartamentului cu un metru în afara casei, deasupra străzii înguste. Vizavi, un alt apartament, cu un balcon identic, ferit de soarele dimineţii, prin ale cărui uşi deschise fluturau în briza blândă nişte draperii albe. Franco le privi şi aşteptă. Nimic schimbat. Se duse la masă, se aşeză pe scaun, îşi îndreptă spatele şi privi o vedere înrămată, “Fontana Concetto Spaziale Attesa”. O crăpătură lungă în pânza roşie, iar marginile crăpăturii împine în interior, dezvăluind întunericul din înăuntru. Luă un stilou şi un bloc de foi dintr-un sertar al mesei, desenă în centrul blocului, linii fine, încrucişate, paralele.

Telefonul de pe perete, de lângă uşa apartamentului sună de trei ori. Se ridică şi răspunse.

– Alo !

– Franco, sunt Raf.

– Ce faci ?

– Nu mare lucru. Ce faci în noaptea asta ?

– Nu sunt sigur. Milos mi-a zis ceva de-o petrecere.

– Da, aşa este.

– Cine o organizează ?

– O prietenă. Îţi va face plăcere s-o cunoşti.

– Bine, sună interesant.

– Fata aia mai stă la tine ?

– Nu.

– Deci eşti singur ?

– Da.

– Bine. Vin la tine mai târziu.

– Bine.

Franco închise, se aşeză pe canapeaua de sub tabloul roşu, închizând ochii. Cu capul pe-o pernă albă, ascultă sunetul aparatului de aer condiţionat, cum mergea încontinuu fără să-şi modifice ritmul, iar sunetul draperiilor fluturând în vânt se suprapunea cu cel al muzicii.

Roz pe alb

 

Din clipa în care uşile apartamentului său se deschiseră, Ynes se duse să se ascundă în spatele draperiilor albe, ascunzându-se după tocăria uşii, trăgând cu un ochi spre apartamentul lui. Obrajii i se îmbujorară, roz pe alb. Îl urmări cum răspunse la telefon, apoi cum a adormit pe canapea.

Albergo Constante

Franco se trezi la ora 18:00. Se duse în baie, îşi făcu nevoile, se spălă pe mâini şi pe faţă, se pieptănă, se întoarse în bucătărie şi-şi găti o porţie mică de paste cu bruschete, mozarella, măsline, ardei iute, provolone[1] şi anşoa, stropite cu ulei de măsline şi acoperite cu un praf de piper. Uşile de la balcon încă erau deschise, simţi un pic de vânt prin spatele mâinilor şi pe la gât, în timp ce căldura serii se disipa. Se întoarse şi privi umbra de pe balconul său, în vreme ce soarele încingea uşile închise ale apartamentului de vizavi.

Înainte de ora şapte, se auzi interfonul. Franco apăsă butonul pentru a deschide uşa de la intrare şi descuie uşa de la apartament. Se auziră paşi pe scări, iar Raf intră purtând un costum gri cu o cămaşă albă, cu guler, descheiată la primii doi nasturi de sus, reverele hainei erau scurte şi încheiate strâmt pe corp cu ajutorul unui singur nasture, pantalonii gri asortaţi peste nişte ghete din piele neagră. Părul său şaten era tuns şi aranjat în stilul nuova-pompadour[2].

Îl salută pe Franco, se îndreptă spre farfuria albă din care luă o măslină, o aruncă în gură, o mestecă, scoase sâmburele şi-l puse pe banca din marmură neagră.

– Ai dormit ? întrebă el.

Franco dădu din cap că da.

– Toată după-amiaza. M-am trezit acum o oră şi jumătate.

– Ai stat până târziu azi-noapte ?

– Da.

– Cu fata aia ?

– Da. A plecat în dimineaţa asta. Mă duc să mă schimb.

– Bine. Mă duc să pun ceva de băut.

Franco urcă pe scările spiralate, până la mezanin. Raf deschise dulapul de lângă frigider, scoase o sticlă de Cinzano Bianco, turnă în două pahare mici, le bău pe amândouă, apoi turnă

din nou în ele. Luă un pahar cu el, în lounge, se duse la rafturile de stejar şi se uită pe la CD-uri. Vampire Weekend, “Back to Mine”, Feist, Kistune Maison, K&D, Gotan Project, Vivaldi, Lhasa De Sela. Scoase “Le Quattro Stagioni”, litere în format Gill Sans de culoare verde închis şi cu alb pe coperta translucidă, de un verde deschis şi cu tonuri de alb.

Puse la loc CD-ul pe raft, scoase Lhasa De Sela, băgă CD-ul în player, apăsă butonul de forward şi apoi play. “De Carla a Pered”. Se aşeză  pe canapea, cu faţa la pictura cu fata roşie, se holbă la cutia neagră, se ridică şi se apropie de pictură. Faţa fără chip îl privea. Îi zâmbi, sorbi din băutură şi ascultă vocea deprimantă a muzicii ţigăneşti. Luă un stilou de pe masa lui Franco şi scrise un singur cuvânt pe o foaie.

Futere

 

Lăsă stiloul, rupse foaia şi o acoperi cu mâna, uitându-se la tabloul cu fata roşie.

– Tu mi-o arăţi pe-a ta şi eu ţi-o arăt pe-a mea !

Aşteptă şi râse, împături pe jumătate foaia şi o puse în buzunar, se duse în baie, închise uşa şi o încuie.

Tot peretele de deasupra chiuvetei de porţelan alb era acoperit cu o oglindă. Raf deschise robinetul de apă caldă, iar aburii începură să se ridice. Se aplecă şi se holbă la imaginea ochilor săi căprui. În oglindă, în ochii săi, era o imagine mai mică a sa, o reflecţie a reflecţiei sale în centrul pupilelor de culoare închisă, iar aburii se ridicau între chipul său şi oglindă. Deschise gura, zâmbi şi-şi trecu limba peste dinţi. Deschise robinetul de apă rece şi făcu apa mai călduţă, spălându-şi mâinile cu un săpun de cireşe. O ciocănitură în uşă.

– Mai pun ceva de băut.

Raf închise robinetul, se şterse pe mâini şi ieşi.

Franco purta blugi albastru-închis, pantofi de piele neagră, un tricou verde-închis cu guler şi o brăţară de piele neagră la încheietura mâinii stângi. Luă farfuria cu paste şi îi oferi lui Raf un pahar cu Cinzano. Muzica se schimbă, “Close to me” a formaţiei “The Cure”.

– Deci, cine e fata ? întrebă el.

– O prietenă, răspune Raf.

– Ştiu, asta mi-ai spus la telefon.

– Bea-ţi vinul !

Amândoi băură. Raf luă sticla şi mai turnă în pahare.

– E drăguţă ? întrebă Franco.

– Şi asta ţi-am spus la telefon.

– Ai spus că mi-ar face plăcere s-o cunosc.

– Păi, iacă-tă !

Raf privi pictura cu fata roşie care ţinea cutia. Afară, claxonul unei maşini făcu ecou pe strada îngustă.

– Taxiul, spuse Franco. Îşi luă cheile şi portofelul de pe măsuţă.

Terminară de băut şi plecară.

Un Fiat Oggi alb se opri la capătul străzii, înainte ca aceasta să se îngusteze. Raf se aşeză în faţă, Franco  în spate, ţinând braţul pe spătarul scaunului lui Raf. Taximetristul băgă în marşalier şi acceleră fără să oprească pentru a vedea dacă veneau şi alte maşini pe Via Principale, trase frâna de mână şi trase de volan. Maşina se răsuci la nouăzeci de grade, iar taximetristul băgă în prima viteză, accelerând. Franco se lăsă pe spate, râzând, iar Raf îşi poticni piciorul în podeaua maşini, ţinându-se cu mâna de portieră, încercând să nu fie azvârlit. Taximetristul trase de volan cu ambele mâini, se aplecă în ambele direcţii, lăsă geamul jos şi începu să ţipe la oamenii care traversau, la aţi şoferi, claxonând totodată.

Intrară pe o stradă lăturalnică, cu un şir de case cu etaj pe-o parte şi cu un parc mare pe partea cealaltă, cu iarba tunsă şi cu alei de pietriş şi cu fagi înverziţi.

– La Grande Sosta, spuse taximetristul, arătând spre parc.

Raf se uită la o casă îngustă cu o placă de bronz pe un perete de piatră, lângă o uşă albastră din lemn, pe care era scris “Albergo Constante”.

– Asta este !

Un grup de oameni adunaţi în faţa hotelului, câţiva tineri alături de o fată îmbrăcată cu o haină de un roşu deschis, având părul şaten vopsit în roşu, cu buze roşi, ochii de un albastru deschis şi un machiaj strident aranjat cu delicateţe pe chipul ei cu pielea albă ca o pânză. Toţi fumau.

Franco se aplecă.

– Lăsaţi-ne undeva mai departe. Vreau să mai merg pe jos.

Taximetristul dădu din cap.

Opriră undeva mai departe, de-a lungul străzii, Franco îi plăti taximetristului şi coborî din maşină. O fată purtând o rochie neagră, care avea prea multe straturi de material de la şolduri până la coapse, tremurau la fiecare pas şi la fiecare unduire a şoldurilor. Ea se îndreptă spre ei, în joacă, se făcu că-l muşcă pe Raf şi râse. El se uită după ea şi-i admiră trupul în timp ce ea se îndrepta spre hotel. Franco puse mâna pe ceafa lui Raf, simţind firele de păr scurt. Se uitară unul la celălalt şi izbucniră în hohote. Taxiul plecă.

Rochia neagră se undui până la capătul străzii, în faţa lor, şi încetini paşii în timp ce fata se apropia de hotel. Un amalgam de zgomote se auzea din demisol: muzică dată la maximum, oameni care vorbeau, râsete. Raf şi Franco ajunseră la grupul care stătea în stradă, fata în haina roşie cânta versuri dintr-o melodie:

“Vara în oraş înseamnă decolteu, decolteu, decolteu” – pauză, fata trase fum din ţigară –

“… la, la, la, la, la, la, la, decolteu, decolteu, decolteu”.

– Frate, ce sexy e tipa aia ! spuse fata.

– Care ? întrebă unul dintre bărbaţi care purta blugi strâmţi de un albastru-închis şi ochelari de soare cu rama argintie.

– Fata care cântă melodia asta, răspune fata.

Raf şi Franco se uitară la ei, coborâră nişte trepte de piatră până la o uşă deschisă şi intrară într-o cameră lungă plină cu oameni. Raf îşi croi drum până în mijlocul camerei, cineva îl prinse de braţ, se aruncă la gâtul lui şi îl pupă pe obraz.

– Bună, sexosule !

O fată îmbrăcată cu o flanelă albă strâmtă şi cu blugi strâmţi, cu părul negru, ochi albastru-verzui strălucind ca un cuarţ fumuriu.

– Imilia, rahat, ce bine arăţi ! Cum de te-ai făcut aşa de frumoasă ?

Raf zâmbi şi o pupă pe obraz.

– Vino, vreau să cunoşti pe cineva !

Raf se întoarse şi dădu peste un bărbat cu o şapcă mov de baseball, cu o barbă tunsă şi grizonată, care vorbea cu o fată îmbrăcată toată în negru, purtând o bluză şi blugi, cu un breton şaten deasupra ochilor albaştri evidenţiaţi cu un tuş argintiu. Raf le zâmbi, ei îi zâmbiră şi continuară să vorbească.

– Scuze, căutam pe altcineva, spuse Raf.

Se uită la Imilia.

– L-am pierdut, nu mai contează. Pe aici e o fată într-o rochie neagră. Ai văzut-o ?

Imilia dădu din cap că nu.

– Ei bine, mă duc să-mi iau ceva de băut, spuse el. Uită-te după Franco, amicul meu, cel pe care vreau să-l cunoşti.

– Cum îl voi recunoaşte ? întrebă Imilia, atingându-l şi simţind materialul jachetei lui gri, din lână moale.

– Întreabă-l dacă îl cheamă Franco.

El plecă.

Înspre camera din spate, scările duceau la etaj. Draperii mov din mătase cu un model încărcat în stil indian atârnau din tavan, erau trase în lături şi prinse de perete. Un DJ punea muzică house, melodiile lui Stephane Pompougnac, în spatele unei mese acoperite cu un cearceaf negru, două platane şi boxe mari puse pe podea, în faţa mesei. În colţul îndepărtat al etajului, lângă un alt grup de oameni, Nico şi Milos stăteau de vorbă cu o femeie asiatică, ce ţinea în mână un pahar cu vin alb, îmbrăcată cu o rochie polka cu buline, cu o curea lată în jurul taliei, purtând ochelari negri, având părul negru prins într-o coadă la spate. Milos îl văzu pe Raf şi-i făcu cu mâna.

– Hei, Raf, ea este Jun-ko.

Nico atinse braţul asiaticei, jucându-se cu pliurile rochiei polka cu buline.

– Încântată de cunoştinţă, spuse ea.

– Şi eu, spuse Raf.

– Jun-ko are o expoziţie la “Galleria le Cioccie e la Fica”, spuse Nico.

– Interesant. Ai expus acolo nişte opere ? Merge bine ? întrebă Raf.

– Da. A mers foarte bine, dar azi s-a încheiat, tocmai ce-i spuneam lui Nico.

– Eşti de aici ? întrebă Raf.

– Nu. Mâine plec.

– Acasă ?

Ea dădu din cap.

– Nu, mă duc pe coastă pentru o expoziţie la “Galerie de Bite et des Boules”.

– Super ! Milos e pictor, spuse Raf, dând din caps către Milos.

– Ştiu, chiar despre asta discutam.

Jun-ko îl privi pe Milos, apoi pe Raf.

Raf dădu din cap.

– Presupun că nu ai văzut o fată într-o rochie neagră.

Jun-ko scutură din cap.

– Ştii de unde-mi pot lua ceva de băut ? întrebă el.

Ea arătă în jos, spre scări, către o masă cu sticle de băutură şi pahare aliniate la perete.

– Mulţumesc ! Mi-a făcut plăcere.

– Şi mie, spuse ea.

Coborând scările, Raf se întâlni cu Franco.

– Te-am pierdut, spuse Franco.

– Da. Mă duc să-mi iau ceva de băut. Vrei ceva ?

Franco îi arătă paharul pe care îl avea, iar Raf îşi continuă drumul spre demisolul aglomerat, Franco urcă şi le făcu cu mâna lui Milos şi lui Nico. Se opri şi se uită la DJ cum mixa. Era un bărbat grizonat, ce purta o geacă neagră peste un tricou alb, blugi, avea căştile pe o ureche; o melodie cânta, o opri şi îi dădu drumul celeilalte, schimbând viteza mixerului şi potrivind tempoul. La etaj era un perete scund din piatră, iar Franco se uită la oameni.

O femeie cu cercuri imense pe post de cercei, capul ei mic era scos în evidenţă de părul său negru tuns scurt. Aceasta stătea alături de un bărbat cu un nas mare şi ascuţit, cu părul roşcat. În timp ce el vorbea, ea dădea din cap şi continuă să dea din cap, după ce el nu mai vorbi, se întorcea des pentru a se uita la o tipă îmbrăcată într-o rochie roşie strâmtă cu spatele gol, pe care avea tatuat un dragon. Corpul ei, fin şi cu forme. Un bărbat cu părul lung şi rar, dat pe spate, pe după urechi, stătea sprijinit de perete, un alt bărbat, mai în vârstă, ras în cap, având cinci cercei de argint în vârful urechii drepte, stătea în faţa lui. Un bărbat care purta o pălărie extravagantă, croită în aşa fel încât să stea într-o parte, cu nişte nasturi mari şi albi cusuţi pe reverele hainei lui negre.  Ţinea de deget o femeie ce purta o rochie roşie strâmtă cu  crăpătură între sâni,  părul negru şi lung până la umeri, purtând ruj roşu şi mascara negru, se juca cu degetul ei mare de la mână, dat cu ojă roşie. Două tinere cu siluete de manechine stăteau de-o parte şi de alta a unui bărbat mult mai în vârstă, una avea părul roşcat, şi avea o dungă groasă de creion verde de pleoape pe pielea ei alb-palidă, părea plictisită, iar cealaltă avea părul lung şi negru, ochi albaştri, purta o jachetă din piele neagră, iar amândouă stăteau la braţul bărbatului în vârstă. Acesta se privea cu coada ochiului în oglinda de pe perete, iar lângă oglindă era o pânză pictată în totalitate cu negru. O fată cu părul vopsit negru, cu aluniţe de-o parte şi de alta a buzei de jos, purta o bluză albă cu steluţe negre, ţinea în mână o băutură, cu un băţ de cocktail şi cu o cireaşă pe buza paharului. Ea se uita la un adolescent ce avea cercel în nas, o tunsoare la modă, efeminată, şi care purta o jachetă neagră din bumbac, închisă la toţi nasturii.

– Nu-ţi găseşti pe nimeni cu care să vorbeşti ?

O fată purtând o flanelă albă strâmtă şi blugi veni lângă Franco.

Franco zâmbi şi ridică paharul.

– Franco ? întrebă ea.

El dădu din cap.

– Imilia, spuse ea, prezentându-se singură. Eşti prieten cu Raf ?

– Aham.

El ridică paharul spre cei din încăpere.

– Drăguţ loc. Îi cunoşti pe toţi ?

Ea îşi strânse buzele şi se uită prin încăpere.

– Probabil că nu. Iar camera aparţine hotelului.

(Milos îl împunse pe Nico, arătând spre Franco şi Imilia, Nico zâmbi.)

– Cauţi pe cineva anume ? întrebă Imilia.

– Nu chiar.

O femeie cu o bluză pe gât, stătea lângă uşa de la intrare, avea nişte ochi căprui hipnotizanţi,

iar părul său şaten, tuns scurt, era ciufulit în vârful capului. Ţinea o băutură în mână şi se uita la oameni.

– Deşi, Raf mi-a spus despre tine, spuse Franco.

– Ce ţi-a spus ?

– Mi-a spus că mi-ar face plăcere să te cunosc.

– Şi ţi-ar face ?

El zâmbi.

Imilia dădea din cap uşor pe ritmul muzicii şi-şi muşcă buza de jos. Prin bluza ei strâmtă se vedea linia fină a unui sutien alb ce-i acoperea sânii mici. Ea se aplecă spre el.

 – Spune-mi, Franco, ce te excită ?

El se scărpină pe-o parte a gâtului cu arătătorul şi privi în sus, spre dreapta.

– Nu te gândi, spuse ea, doar zi-mi.

El se scărpină pe ceafă, îşi aduse mâna în faţă şi şi-o trecu peste maxilar, pe sub obraz.

– Îmi place să privesc cum se dezbracă femeile în faţa mea. Îmi place să le văd trupurile. Îmi place când nu mă lasă să le ating, ci mă fac să le privesc cum se târăsc în faţa mea, goale, arătându-mi totul, fără să le ating, legându-mi mâinile la spate. Şi-mi place să mă gândesc la toate femeile pe care le-am văzut dezbrăcate sau cu care am fost şi mă gândesc cât de mult seamănă sau cât de mult diferă, şi mă gândesc la cât de bine este să fii din nou cu o femeie dezbrăcată. Dar, de asemenea, îmi place să mă gândesc că şi ea se gândeşte la toţi bărbaţii cu care a fost, şi sper că au fost sute de bărbaţi.

– De ce ?

– Mmm, poate pentru că ajunge să fie mai incitant, decât momentul în sine, şi e bine că pot lua parte la tot, de parcă totul s-a petrecut în aşa fel, de foarte mult timp, pentru a pregăti acel moment.

– Hmm…

– Sau poate pentru că mă gândesc că sunt “murdare” şi că sunt bune de futut.

– Îţi plac fetele “murdare” ?

– Îmi place fetele goale.

El privi spre o lampă de pe jos, becul se putea vedea prin abajur. Când privi din nou în sus, văzu cum în cameră pluteau pete galbene şi verzi cu margini roşi.

Ea îi luă degetul în palmă şi începu să mişte mâna în sus şi în jos, ţinând gura deschisă.

– Crezi că sunt o fată “murdară” ?

– Posibil…

– Vrei să mă vezi goală ?

– Posibil…

– Vrei să mi-o tragi ? întrebă ea.

Imilia văzu ceva cu colţul ochiului. Se întoarse şi privi în jos, Raf era  lângă ei, acoperindu-şi urechea cu mâna murdară de sânge.

– Ce ai păţit la ureche ?

– Ea m-a muşcat.

– Cine ? întrebă Franco.

– Fata în rochia neagră.

– Ah, ai găsit-o, spuse Imilia. De ce te-a muşcat ?

– I-am spus c-o poate face.

– Ah !

– Plec, spuse Raf.

– Unde? întrebă Franco.

– În altă parte.

Imilia îl trase pe Franco de deget şi acesta trosni, în vreme ce ea îi zâmbi.

– Să mergem !

– Cum rămâne cu petrecerea ? întrebă el.

Ea dădu din umeri, scutură din cap şi zâmbi:

– Nu-mi pasă.

Franco privi spre Raf.

– Ne vedem afară. Mă duc să-i iau pe Nico şi pe Milos.

Franco o conduse pe Imilia la Nico, Milos şi femeia cu rochia cu buline în stil polka.

– Ne ducem în altă parte, spuse el.

– Unde ? întrebă Milos.

– Nu ştiu.

Nico se aplecă către Jun-ko.

– Vrei să vii ?

Ea ridică paharul cu vin.

– Mulţumesc, dar nu pot. Trebuie să mă întorc la galerie, să termin de împachetat, zâmbi ea.

Mi-a făcut plăcere să te cunosc.

– Şi mie.

O pupă pe obraz.

– Multă baftă cu “Bite et des Boules” !

Ea râse.

Afară, în stradă, Raf îi aştepta cu un şerveţel la ureche pe post de bandaj. Felinarele cu lumină galbenă de pe străzi erau aprinse sub cerul albastru-întunecat.

– Ce-ai păţit la ureche ? întrebă Nico.

– M-a muşcat o tipă, răspunse Raf.

– O tipă te-a muşcat de ureche ? întrebă Milos.

– Da.

– Asta nu e bine.

Făcură semn unui taxi, un Fiat 600 Multipla roşu şi negru.

Milos se urcă în faţă, ceilalţi patru se înghesuiră pe bancheta din spate. Nico deschise geamul şi scoase capul şi umerii afară, având o ţigară aprinsă în gură. Raf se întinse, îl bătu pe Nico pe umăr şi întinse mâna pentru a cere o ţigară, luă una şi scoase capul afară, pe celălalt geam, ţinând şerveţelul la ureche cu cealaltă mână. Imilia puse braţele pe scaunele din faţă şi îi zâmbi lui Milos.

---

[1] brânză de origine italiană. Specifică din partea de sud a Italiei.

[2] tunsoare la modă în perioada anilor ’50. Numele vine de la Jeanne-Antoinette Poisson, Marchiză de Pompadour, cunoscută şi sub numele de Madame de Pompadour (amanta oficială a regelui Ludovic al XV-lea în perioada 1745-1750)