Cum se gândeşte o teorie în mecanica cuantică

de Mario Barangea

Michel Bitbol ne arată cum se poate gândi într-o logică aparte demersul actual al mecanicii cuantice. Cartea lui (Mécanique quantique – une introduction philosophique, Ed. Flamarion-1999) încearcă abordarea unei structuri conceptuale a unor teorii care stau astăzi la baza conceperii epistemologice a fizicii teoretice. Fără să caute să fie alambicat in extremis, aşa cum ne-am putea imagina că o asemenea carte ar trebui să fie, Bitbol nu cade însa nici în tentaţia popularizării. Echilibrul cercetării lui are lejeritatea unui eseu şi în acelaşi timp complexitatea inerentă unui filosof al ştiinţei. Cartea lui Michel Bitbol tratează problemática unui paradox definitoriu pentru mecanica cuantică. Este vorba despre faptul că aceasta, fiind o teorie importantă a fizicii contemporane, un face de fapt altceva decât să-şi chestioneze neîncetat propriul statut. Teoriile ce alcătuiesc mecanica cuantică vorbesc despre ce înseamnă şi despre ce se vorbeşte înăuntrul mecanicii cuantice. Este, cu alte cuvinte un mănunchi de teorii care în mod continuu este auto-referenţial. Autorul aminteşte de o critică a lui Albert Einstein, care spunea la un moment dat că “un empirism lipsit de sens” poate apare atunci când cercetătorul nu face decât să constate doar masa de dubii pe care o are sub observaţie. Ceea ce îi lipseşte cercetătorului este chiar acel ceva ce se sustrage acestei aglomerări de îndoieli şi necunoscute de care amintea Wittgenstein într-o scriere de a sa. Între critica lui Einstein şi posibilitatea unui discurs cu adevărat epistemologic al mecanicii cuantice, Michel Bitbol lasă ocazia cititorului neavizat să înţeleagă un mecanism al cunoaşterii prezent în cadrul special al logicii ştiinţei, care împinge limita retoricii experimentului înspre imaginar. Ce înseamnă acest lucru? Nimic altceva decât că teoriile mai vechi sau mai noi ale mecanicii cuantice răspund la întrebarea despre posibilitatea cunoaşterii cu propria lor logică. Cele două rezolvări pe care le dă Bitbol problemei lui Einstein configurează natura oricărei teorii ce priveşte mecanica cuantică. Primul răspuns analizează faptul că forma teoriei reflectă condiţiile de posibilitate ale unui mod general de a face anticipări şi de a obiectiva rezultatele experimentale.Al doilea răspuns se adresează înţelegerii naturii referinţei. Referinţa este în mecanica cuantică tocmai actul care vizează un “dincolo” existent în relaţie cu manipulările instrumentale. Acesta a fost, într-o primă fază, blocat. Dar aceasta un s-a întâmplat decăt pentru a se reliefa criteriile de alegere care pot fi făcute într-un “al doilea timp” al cercetării, între mai multe reprezentări ale obiectului presupus al fizicii cuantice. Dacă aceste lucruri vi se par deja greu de digerat este şi pentru faptul că un asemenea subiect pare prima facie închis profanilor. Totul este, ne asigură însă Bitbol, să nu cădem în această eroare. Felul cum se gândeşte o teorie, în acest caz a mecanicii cuantice, nu este decât o modalitate de exprimare simplă a unor parametri pe care orice persoană cu o cultură cât de cât întinsă îi poate înţelege. Michel Bitbol face cunoscute unele condiţii de înţelegere a realităţii, nu realitatea însăşi. Structura acesteia, în regim macro sau în registru discret, face obiectul unor cercetări care depăşesc pretenţiile acestui articol.