libris.ro

Poezii de Cosmin Perţa

Poem de spus

Ce mă împresoară pe mine acum este labilitatea.
Sunt un bărbat bun, fac tot ce pot,
Vreau să fac şi mai mult.
De multe ori pântecul meu recită poeme absconse
Pe care le reproduc cu fidelitate, în absenţa inimii mele.

Sunt Whitman, sunt Maiakovski, Ferlinghetti, Petrarca,
Trakl, Celan, sunt toţi cei care până la mine au scris ce credeam.
Sunt Gherasim Luca, Villon, Sanguinetti, Passolini, Lorca, O’Hara,
Sunt Gottfried Benn, David şi Mazilescu, din care am scris.

Sunt nimeni, şi nimeni e numele meu, locuiesc în aburii fericirii ce mă-nconjoară,
nu sunt prietenul vostru, nu vă cunosc,
Locuiesc în aburii fericirii ce mă-nconjoară,
Gândurile mele mă obosesc,

Mătasea inimii mele se înfăşoară
În jurul picioarelor mele.
Nu pot exista.


Fără titlu

Şi atunci: de ce oare m-aş apuca eu acum de tristeţe,
Când viaţa mea este plină de lucruri pe care nu mi le pot explica?
Am doi copii, pe care îi văd rar, când se cade,
Am un serviciu, pentru care nu pot face mai mult decât fac,
Am zeci de alte obligaţii pe care le onorez când şi cum pot.

Sunt un om rupt de realitate, realitatea nu mă poate conţine
Şi eu în ea nu pot exista, copiii mei sunt crescuţi de un vierme
Pe care îl ademenesc seară de seară să mă suplinească, să-i întreţină,
Pe spate mi-au crescut două aripi de rădaşcă, în cupa lor car apă
Pentru soţia mea iubitoare, care niciodată nu-şi dă, cu adevărat,
Seama de starea în care mă aflu.
În cangele mâinilor mele port găleţi cu nectar şi cu lapte
Cu care-i adăp în fiecare zi pe şefii, patronii, prietenii mei,
Explicându-le cât sunt de frumos şi cât aş putea fi de iubit.

Nu fac nimic bine, pe nimeni nu mulţumesc.
Sunt un tată groaznic, un soţ odios, din cangele mîinilor mele
Se scurge pelin şi puroi cu fiecare somn în care mă adâncesc.
Nu lucrez pentru nimeni, decât pentru mine, şi cu toate acestea
Nimic nu-mi iese ca lumea, cum ar trebui, cum se face.

Lucrez la o sută de lucruri deodată,
Am o soţie absolut minunată,
Nimeni şi nimic nu ar putea înlocui pântecele ei,
Mâna ei caldă, vorba ei, cum numai ea o ştie şi eu.
Mi-e greu să mă concentrez, mă îngrijorez,
Am nişte copii ca o lamă de fierestrău.

Şi atunci mă îngrijorez, albesc, sunt neputincios,
Nimic din cele pe care le-aş putea explica nu vă mai sunt pe plac.
Bine, fie aşa, să fiu eu târfa voastră,
Să mă duceţi prin baruri şi să mă spurcaţi.
Un fagure de miere îmi iese din limbă ca un furuncul,
Limpede vin în faţa voastră ca un fagure plin de rahat.

Aripi, aripi de ţelină şi de pătrunjel peste aripile mele de carne
Se leagă şi se tot înăspresc.

Nu ştiu despre ce vă vorbesc.

libris.ro%20

1 Comments

  1. v.n.

    Sunt încântat şi rămas minunat de simplitatea versului care dacă exclude ceva,acel ceva nu este nici într-un caz complexitatea emoţională ce caracterizează zidirea poetică.Cosmin are curajul confruntării.El nu poate fi un laş cum scrie undeva.Şi-ar dori să fie,pentru ca să poată scăpa dintr-o mărginire tot de el inventată ca să o poată boci mai bine.Dar scutele îl exced.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *