***********
Simt cu inima celorlalţi care am fost
continui o memorie începută de ei
tăcerea lor se aude până la mine
tac cu tăcerea lor până când devine a mea,
mă îmbrac cu lumina naşterii.
am fost mai mulţi
azi pot fi altul decât cel de ieri
mâine pot fi mai mulţi
pot fi unul
sau toţi împreună,
continui o geneză începută de ei.
respir şi pentru ei
au nevoie de spaţiul ocupat de mine pe planeta albastră.
lângă fiecare întâlnesc o geneză
o caut pe a mea.
******************
1
Ploaia vrea să coboare
(cineva o îndeamnă)
priveşte peste margini de pasăre
copacii ridică propriile sentimente
până când întâlnesc mişcările levogir.
se aud picăturile lovindu-se de sentimente
pic …. pic
pic …
pic…. pic
chemările unei îmbrăţişări
se aud rostogolindu-se în cascade.
apa îşi trimite sufletul să-şi anunţe venirea
sunt martor al ploii
când se loveşte de cuvintele nerostite
sufletul apei aleargă
printre sentimente şi culori.
2
Mie însumi îmi sunt martor
în urma apei
se nasc
râuri curgând altfel decât vertical
mă spăl cu sufletul apei
îmi inundă apusurile şi răsăriturile
nu ştiu cine merge în picioare
pe apa din spatele ochilor mei
nu ştiu a cui barcă s-a lovit de trupul celei de-a doua vederi
valuri dintr-o mare şi mai mare
se rostogolesc în apropiere
îşi aduc trupul pe ţărm
marea din spatele ochilor
m-a atins cu peştii săi
îmbrăcaţi în galben lichid.
valurile împing tăcerea spre mine.
**********
Am un trup
mare cât o fereastră deschisă.
Locuiesc spaţiul
dintre o ultimă coastă
şi marginea dinspre bunici
a sentimentelor.
bunicii dinspre mamă
au desenat ferestre la marginea sentimentelor,
nevăzutul poate fi atins cu mâna.
nu-mi aparţin sentimentele
doar le las să curgă,
sunt parte din trupul zilei de azi
au fost locuite de alţii mai înainte de mine;
culorile lor violet
inventează focul.