libris.ro

Berilă

(jidovul rătăcitor)

de Paul Belce

Doi gardieni flancau matahala de 2,04 m şi 170 kg. Deţinutul îşi târa picioarele legate cu cătuşe, iar mâinile îi erau de asemenea legate la spate. Se opriră în faţa unei uşi decupate în grilaj, deasupra căreia se putea citi scris cu litere roşii : SECTIA 1 –SIGURANTA MAXIMA.

Câteva răsuciri de cheie şi paznicul din interior le eliberă calea de-a lungul unui hol lung până la celula din capăt, construită astfel încât lateralele din gratii groase să nu atingă pereţii închisorii. Namila îşi făcu intrarea în ceea ce urma să fie universul său : un paralelipiped de 3 m înălţime, 9m lungime şi 6 m lăţime, mobilat cu un pat, veceu de inox şi platformă de duş. Auzi uşa trântindu-se cu un bufnet surd în urma lui.

– Lipeşte-te de grilaj în faţă ! îi strigă primul gardian. Deţinutul execută ordinul ; i se îndepărtară cătuşele de la picioare mai întâi, apoi îşi introduse mâinile prin fanta îngustă : dimensiunea acesteia nu permitea introducerea unei farfurii de metal, astfel încât era nevoit să mănânce stând în picioare, introducând lingura de plastic în castronul aflat de cealaltă parte a fantei. Cătuşele zăngăniră şi îşi reluară locul la şoldul celui de-al doilea cerber.

Condamnatul se întinse pe pat ; cadrul şi arcurile de oţel s-au lăsat cu un scârţâit de protest. Pe figură i se lăfăia un zâmbet tâmp de satisfacţie, care nu l-a părăsit din momentul când şi-a făcut apariţia în clădirea tribunalului.

În sala de judecată îl întâmpinase un cor de huiduieli şi fluierături. Simţeai că stai pe un butoi de pulbere gata să explodeze. El s-a aşezat în tăcere în banca acuzaţilor, sigur pe sine şi surâzător, de parcă toată ura revărsată în jurul său n-ar fi reuşit decât să-i alimenteze un mic sentiment de fericire ascuns în colţul sufletului său.

Nu a răspuns la nici una dintre întrebările care i s-au adresat, sfidând completul de judecată şi publicul adunat să-l vadă ca pe un monstru de seamă, încă periculos şi care trebuia să dispară de pe faţa pământului. Părinţii fetelor ucise asistau cu ochii secaţi de lacrimi, muţi de durere. “Ți-aş smulge degetele, unul câte unul!”, i-a strigat sora unei dintre victime. Avocatul a pledat vinovat ; nimeni nu mai credea în achitarea lui, nici măcar el însuşi. Sentinţa a fost una deosebit de aspră, stârnind murmure de aprobare în sală : 25 de ani de detenţie pentru crimele săvârşite, plus încă o zi. Doar că sfârşitul acelei zile nu avea să-i fie comunicat vreodată.

După doi ani petrecuţi în celula de izolare, cineva din Administraţia Penitenciarelor a găsit de cuviinţă că Monstrul poate fi mutat la Secţia “Periculoşi”, împreună cu alţi trei deţinuţi într-o cameră. Obiceiul nescris al închisorii cerea ca fiecare nou-venit mai solid să fie luat “în primire” încă de la intrare : săreau toţi şi-i trăgeau o mardeală straşnică, să le ştie de frică. Atunci când matahala a umplut cadrul de oţel al uşii, nimeni n-a îndrăznit să-i comenteze. Totuşi, deţinuţii aveau un plan al lor.

Încă de la încarcerare, Ionuţ rămăsese acelaşi individ retras, participând doar când era necesar la activităţile societale : apelul de dimineaţă şi de seară, şi ocazionalele drumuri la bărbier sau avocat.

Într-una din seri, când Ionuţ zăcea întins ca de obicei cu ochii în tavan, Popa Nicu zis şi “Gheară” a scos un pachet de cărţi ungureşti şi a început să le împartă lui Avram “Neiki” şi “Şobolanului” Ovidiu . Jucară o vreme în tăcere, până când Neiki aruncă în lehamite cărţile pe masă şi se adresă Monstrului:

– Hai bă, să jucăm un douăş’unu !

Cu un aer la fel de plictisit, criminalul se ridică în capul oaselor, iar cadrul de metal gemu. Se aşeză la masă cu ceilalţi şi adună 19 puncte din două mâini.

– 21! exclamă binedispus Şobolanul. Dă încoa’ tricoul ăla Nike! Vrei să-l iei înapoi? Mai pune şi maieul ăla original şi jucăm pentru el.

Malacului îi surâse şansa : în palmele sale transpirate se odihneau un as şi un decar. Răsuflă uşurat la gândul că-şi va recupera pierderea. La rândul său, Gheară trase 3 cărţi.

– 21! rânji Gheară. Ai pierdut, frate, ce să-ţi fac. Banca ia tot!

Ionuţ, inert de obicei, apucase totuşi să vadă cu coada ochiului cum Avram “Neiki” îi palma un as lui Gheară. Înfuriat la culme, izbi cu pumnul în masă :
– Te fut în gură bă bulangiule !!!
– Ce morţii mă-tii vrei, grasule? eşti şmecher? Vezi-ţi de pula ta !sări Gheară.

În clipa următoare, un pumn zdravăn ateriză în falca lui Ionuţ şi îl răsturnă cu totul de pe scaun. Din spate, Neiki îşi înfingea degetele de fier în beregata criminalului. Şobolanul tocmai ce scotea de sub raft un capac de conservă ascuţit chibzuind cum să-i ia gâtul namilei, când Monstrul icni înăbuşit, se ridică şi-l azvârli pe Neiki din cârcă, răsturnând paharele de plastic de pe masă. Il înşfăcă de păr pe Gheară care se zbătea ca în ceasul morţii şi-l izbi cu capul de colţul mesei, îndoind metalul şi fracturându-i craniul. Şobolanul lovi fulgerător cu tăişul conservei în grumazul namilei, dar nu obţinu decât un un horcăit înăbuşit ca reacţie şi câţiva stropi de sânge pe slăninile namilei.

– N-am vrut, frate, se bâlbâi deţinutul. Aştia doi m-or pus, bulangii eştia, şi dădu cu piciorul în trupurile neînsufleţite. Iţi dau orice, suntem pretenari, ţigări, cartele, droguri, ţi-o iau şi-n gură, numa nu mă omorî, frate!

Ionuţ se opri locului, îşi încreţi fruntea ca pentru a procesa informaţiile primite, apoi în ochii săi sclipi o luminiţă vesela:
– Bine, hai încoa, zise cu o voce blajină. În genunchi, şi repede.

Şi pe când nefericitul se târa pe podeaua mânjită de sânge, alunecând pe bucăţi de creier şi dinţi sparţi, se auziră bocanci grei alergând pe hol şi cheile răsucindu-se în broasca uşii.
– Culcat! Culcat, n-auzi? Zbieră gardianul de serviciu. Te sparg, bă!

Monstrul îşi încolăci într-o fracţiune de secundă braţul păros în jurul gâtului Şobolanului şi-l ridică la nivelul umărului, astfel încât picioarele deţinutului nu mai atingeau podeaua.

– Dă-i drumul, n-auzi? Dă-i drumul, sau aici îţi putrezesc oasele, futu-ţi morţii tai de criminal, înjura panicat gardianul. Arde-l, Gheoghe!

În următorul moment al doilea gardian înfingea electroşocul în coapsele namilei şi 10000 de volţi alergau nebuni prin terminaţiile nervoase, paralizând muşchii şi producând o durere insuportabilă. Cu un ultim efort Ionuţ răsuci în sens contrar trunchiul şi capul Şobolanului; în acordurile vertebrelor care trosneau, două corpuri se prăbuşiră la pământ.

***

Se trezi la infirmerie, cu o botniţă, în cămaşă de forţă şi legat cu curele de pat. În afară de el, nu mai era nici un alt ocupant al salonului, goliseră camera ca măsură de precauţie. Nici nu era nevoie; înspăimântaţi, deţinuţii internaţi fie se însănătoşiseră brusc, fie îşi ceruseră transferul în alte închisori. Zilele treceau, iar Monstrul privea norii cum alunecă prin cadrul zăbrelit al ferestrei, ascultând picăturile soluţiei glucozate prin tuburi, sau pur şi simplu închizând ochii şi gândindu-se la victimele sale.

***

Una din zile îi aduse vizita avocatului ; Ionuţ îşi exprimase dorinţa de a intra în greva foamei pe termen nedeterminat, formulând cererea scrisă de a-i fi comutată pedeapsa în regim de lucru. Drept urmare, perfuziile au fost îndepărtate, locul lor fiind luat de un medic care supraveghea starea de sănătate a deţinutului. De la 200 kg în prima lună (se îngrăşase stând degeaba şi înfulecând jangale (n.a nelipsitele jumări de la fiecare masă) ajunse la 50 kg. Răsuflarea abia reuşea să-i umfle plămânii roşi de apăsarea coastelor scheletice; în toată această masă de o paloare cadaverică, singuri ochii bulbucaţi trădau viaţa, iar în luminile lor ardeau rând pe rând, dorinţa de răzbunare pe cei care l-au condamnat, pe victimele sale care muriseră mult prea repede, fără ca să asculte până la capăt justificarea pe care le-o săpa în carne cu pioletul. Era prea mult să primească puţină întelegere? Nimeni nu putea să-l ierte pentru faptul că acele fete au trebuit să moară ca el, Ionuţ, să existe, să fie liber si pur.

După câteva luni de chinuri, Monstrul îşi dădu ultima suflare, iar sufletul său mic şi hain se înălţă deasupra mesei, chicoti răutăcios şi zbură pe fereastră.

EPILOG

“sant distrusa nu am cuvinte si numi vine sa cred in ciuda faptului ca este adevarat am o durere in suflet imensa pentru cele 2 tinere care au fost seduse de un monstru fara sentimente care bineinteles stia de la inceput cea ce vroia sa urmareasca MOARTEA O MERITA ASA CUM AU SUFERIT ELE ASA SA SUFERE SI EL SI FAMILIA LUI.IN PUSCARIE MANANCA SI STA LINISTIT IAR CELE 2 FETE LE MANANCA INSECTELE IN PAMANT IAR SUFLETELE LOR PLINE DE DURERE SI CHINURI SI NU NUMAI ;LA FEL SI FAMILILE LOR,PRIETENI,RUDE,CUNOSTINTE..insist el nu este bolnav mintal este un criminal cu sange rece de cand sa nascut in fiecare clipa timp de 24 ore sai taie cate un deget sal loveasca in cap si sa puna sare pe el pe un bastard ca el..dar sant convinsa ca nu se va intampla ca in zilele de azi totul se bazeaza pe relati si pe blaturi din cauza guvernului si oameni tari ce bine era sa mai fie un VLAD TEPES SAU un CEAUSeCU ca acum vai de viata noastra nici o lege si nici o regula in tara romaneasca fiecare face ce vrea stau in guvern sa doarma batrani de 60 70 ani in loc sa lase tineretu sau macar oameni care se dau sa faca ceva oricum nu am cuvinte e strigator la cer la cea ce se intampla!!!”
[extrase dintr-un comentariu anonim]

libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *