libris.ro

Creatorul de lumi, critica şi plagiatul

de Dorin Mureşan

1. Literatura, din punctul meu de vedere (şi s-ar părea că e doar punctul meu de vedere) nu este un mijloc social de comunicare… este, mai degrabă, un mijloc metafizic (ce ţine de solipsism) de a te comunica ţie însuţi/însăţi, este o lopată cu care sapi în tine la nesfârşit, pentru a-ţi găsi nerăspunsurile, pentru a-ţi găsi netrăirile, de fapt, pentru a-ţi săpa tu însuţi (şi a nu da şansa asta altora) groapa (metafizică) în care ai să mori aşa cum ştii şi vrei tu (desigur, moartea fizică nu va fi niciodată cum ştii şi cum vrei). Mai pe scurt: pentru a-ţi neantiza trăirile periferice (formale, fizice, deci sociale).
2. Datorită lui 1, literatura nu se scrie pentru ceilalţi. Cel care îşi spune scriitor şi scrie pentru a fi citit de ceilalţi, pentru a fi adulat de ceilalţi, va cădea – obligatoriu (dar nu pentru că spun eu asta) – în fals. Sigur, dacă are talent, întâmplător va da roade gustoase, aromate, însă va fi ca o vie plină de struguri acrii sau uscaţi, în care rareori cititorul va găsi un strugure bun; în mare, via va fi considerată neroditoare, iar aşa-zisul scriitor va da în curând “faliment”. Cu vreo 6-7 ani în urmă am avut o discuţie cu poetul Mihail Vakulovski, o discuţie în care eu insistam că scriitorul scrie pentru ceilalţi, în timp ce MV îm spunea blând şi răspicat că asta a fost şi încă este capcana tuturor scriitorilor obscuri şi netalentaţi (un grafoman publică exclusiv pentru a fi citit de ceilalţi, drept pentru care el ajunge în timp să nu mai spună nimic – întrucât se lasă consumat în favoarea celorlalţi, nespunându-şi sieşi, în mod repetat, nimic). Când vorbesc despre “a scrie pentru ceilalţi”, nu mă refer câtuşi de puţin la o strategie lingvistică facilă ori la subiecte accesibile tuturor. În fond, “a scrie pentru tine” nu echivalează cu a fi ermetic şi netransmisibil. Dimpotrivă, “a scrie pentru tine” este un proces creator amplu, extrem de dificil, şi realizabil abia atunci când scriitorul ajunge să se privească în textele sale ca-ntr-o oglindă (adică în cel mai simplu şi transmisibil mod posibil).
3. Datorită lui 1 şi 2, scriitorul este numai şi numai “CREATORUL DE LUMI”.
4. “Creatorul de lumi” trăieşte exclusiv în lumile pe care şi-i le creează. Din acest punct de vedere, el trăieşte în lumea formală doar pentru a supravieţui fizic. Doar în lumile pe care şi-i le creează traieşte cu adevărat (adică meta-fizic).
5. Datorită lui 4, teleologia acestor lumi este una complet închisă, încuiată, ca să zic aşa (dar nu netransmisibilă), şi nu poate fi valorificată decât în raport strict cu cel care o creează.
6. Datorita lui 5, orice critică (şi mă refer aici la critică de întâmpinare) făcută acestor lumi, deşi are un substrat social, rămâne pur formală întrucât, desigur, se bazează pe socializare, pe transmiterea unui mesaj (cvasi-ascuns) către ceilalţi (fapt pe care creatorul de lumi îl va găsi mereu inutil, întrucat în actul său creator el nu s-a adresat celorlalţi, el nu s-a bucurat în intimitate de propriile personaje gândindu-se la ceilalţi, de parcă ceilalţi ar urma să pună în drepturi ontologice aceste personaje, el nu s-a bucurat în intimitate de descrierea unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj, gândindu-se la ceilalţi, de parcă aceştia ar avea dreptul de a confirma sau infirma existenţa acelui obiect, acelei figuri ori a acelui peisaj… creatorul de lumi, în procesul său creator, nu a dat doi bani pe genericul numit CEILALŢI).
7. Evident, cel care critică are mereu dreptate întrucât el se bazează pe legea pe care tocmai am enunţat-o, că i s-a comunicat ceva, având aşadar dreptul ca şi el să comunice, ceea ce i s-a comunicat, celorlalţi. Pornind de la faptul că oamenii sunt diferiţi (un clişeu social, desigur), critica cu efecte sociale pozitive subliniază, în special, faptul că lumea pe care a creat-o scriitorul se intersectează, nu contează cât sau cum (dar se intersectează), cu lumea în care a intrat cititorul – critic. Este vorba de acea sintagmă specifică analizei critice care apare sub cunoscuta formă: “m-am regasit în acest poem/ acest text, etc”. Critica cu efecte sociale negative semnalează distanţa dintre aceste două lumi, în acest raport: scriitor – cititor-critic: “nu m-am regăsit aici, nu ader la acest tip de text, deci nu ma interesează”. Spre exemplu, eu, personal, nu am fost în stare să citesc Educaţia sentimentală (e doar unul dintre titluri), întrucât nu am reuşit să ader la acest tip de text. Horia Gârbea mărturisea, într-un fragment critic adresat unui text de-al meu, că a citit cartea mea Hypostasis cu interes, nu şi cu maximă plăcere, nefiind un text la care să adere (eu nu am scris cartea gândindu-mă la Horia Gârbea, etc).
8. Orice creator de lumi trebuie să se definească stilistic. Din nou, stilul nu este dezvoltat şi nu se defineşte în lumea formală, socială. Stilul este o formă de trăire care influenţeaza şi structurează textul. Cel care citeşte cărţi doar pentru a-şi defini stilul (atent, aşadar, la amănuntele lexicale, frazeologice, etc), nu face decât să se FORMALIZEZE, sau, INFORMEZE. O carte, aşa cum am spus mai sus, este o lume, şi nu o lume socială (decât aparent). Nu sunt de acord cu ce se spune: “trebuie să citeşti ce au scris cei dinaintea ta, ca să nu repeţi ce s-a spus”. După părearea mea, trebuie să ai cel puţin un moment de trăire în lumea celorlalţi scriitori, ca să le înţelegi (limitat, desigur) lumile (scriitorul care citeşte nu “studiază”;)… oricum, lumea ta e diferită. Lexical, frazeologic, etc, nu ai cum sa îl repeţi. Iar dacă eşti creator de lumi, nu o vei face, indiferent dacă îţi propui asta sau nu.
9. Aşadar, orice creator de lumi nu vrea şi nu e interesat să transmită un mesaj, ci “să-şi trăiască lumile”. Una dintre cele mai puternice dovezi că un scriitor este creator de lumi e faptul că îşi iubeşte “personajele”, prozastic, liric sau deliric. Foarte important de menţionat e că le iubeşte atât de mult, încât şi-ar da oricând viaţa pentru ele. Şi, iar, foarte important e că un creator de lumi nu este interesat de un beneficiu pentru asta. Dacă este plagiat, el se va bucura că lumea lui trăieşte şi prin alţii, şi îi va fi totuna dacă deasupra textului său va fi nominalizat el sau un altul.
10. Aşadar, indiferent câţi bani ar avea, un creator de lumi va fi mereu sărac. Pentru simplul fapt că… nu este ca Dumnezeu (sau ca ce se crede despre Dumnezeu).

p.s. a se vedea şi articolul meu în EgoPHobia #6

libris.ro

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #29-30

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *