Probleme de chimie

(minDisecţii)

de iQ666

Nu va fi vorba despre câţi moli de acid brainhidric trebuie sacrificaţi pentru a obţine o soluţie miraculoasă, ci despre o trupă rock. Erau cinci, toţi cu niscaiva antecedente muzicale, dar nimic destul de important pentru a auzi cineva de ei. S-au găsit, au dat lovitura, au luat-o pe arătură, au stârnit controverse, au spulberat recorduri, s-au autodepăşit, au experimentat, s-au certat şi s-au despărţit. Faima câştigată împreună şi experienţa le-au adus public şi pentru producţiile ulterioare, dar nici unul n-a mai reuşit să atingă nivelul la care ajunseseră împreună. O poveste clasică a industriei muzicale. Cine e de vină?

Chimia, cine altcineva? Chimia dintre cei patru principali muzicieni ai trupei. Al cincilea membru al formulei iniţiale, bateristul, a avut şi el rolul său, desigur, dar înlocuirea sa n-a produs nici un efect remarcabil de ascultătorii normali. Apoi s-a rupt filmul, unul dintre chitarişti părăsind trupa în timpul turneului ocazionat de lansare a capodoperei lor pentru că, spre deosebire de colegii săi, renunţase la droguri. El contribuia serios şi la compoziţii şi, ciudat?, după plecarea sa formaţia n-a mai înregistrat în formula rămasă nici un cântec nou. Cel care l-a înlocuit nu s-a făcut de râs, dar deşi a salvat pe moment trupa de destrămare nu i-a restabilit chimia. Cu el s-a înregistrat doar un disc experimental pe care au fost reinterpretate cântece favorite din repertoriile altora, apoi s-a trezit concediat fără prea multe explicaţii. Mai rămăseseră în trupă trei dintre cei cinci care bulversaseră topurile, rockul, muzica contemporană în general. Într-o vreme când durata cântecelor de la radio se stabilizase sub patru minute, ei şi-au permis să arunce pe piaţă o baladă de aproape nouă, cu care au stabilit noi standarde.

Se spune că cei trei rămaşi au încercat să compună câte ceva alături de noii lor colegi, e posibil s-o fi şi făcut, dar ţin doar pentru ei ce le-a ieşit. Chimia se evaporase şi după un timp n-au mai reuşit nici măcar să discute. Doi au plecat. Unul a rămas şi după foarte mulţi ani a aruncat pe piaţă un nou disc purtând numele trupei pe care o completase între timp cu diverşi muzicieni, unii necunoscuţi, alţii celebri. Nu era rău, dar nu se putea compara cu ce cântase alături de vechii săi colegi. Aceştia au scos şi ei materiale audio, uneori împreună, alteori colaborând cu alţii. Nici acestea nu sună rău deloc, ba chiar unele mi se par mai bune decât ce-a făcut fostul lor coleg. Dar nici ele nu se apropie măcar de ce reuşiseră să producă împreună. Nici când s-au adunat trei dintre cei patru care umpluseră stadioanele şi influenţaseră decisiv istoria muzicii n-au mai scris vreun cântec ca pe vremuri. Unii insinuează că lepădarea de droguri le-ar fi inhibat creativitatea, alţii susţin că doar vocea şi talentul celui la care a rămas numele trupei ar putea duce la adevărata lor valoare noile compoziţii. Deci chimia e de blamat.

Periodic apar zvonuri despre revenirea în trupă a celor trei rătăcitori, dar sunt rapid dezminţite de impricinaţi. Cel puţin teoretic, cât timp trăiesc toţi e posibil să se împace şi să cânte iar împreună. Dacă şi-ar putea regăsi chimia ar putea produce alte capodopere şi poate că o să-mi iau şi eu un tricou cu pistoale şi trandafiri. Dacă nu vă spune nimic tot ce-am scris aici, luaţi cartea de chimie în mână, poate vă va ajuta cândva la ceva.