Avi Shein-poet stradal

de Adrian Grauenfels

Acum câteva zile, sâmbătă, trecând prin cartierul Shabazi am fost acostat de un tip cu barbă şi haine uzate.

– Vă place poezia? m-a întrebat direct omul. Desigur îi răspund, doar dacă e bună..

Sunt Avi Shein, poet stradal, se recomandă prompt şi îmi oferă două foi tipărite la xerox.

Trebuie să plăteşti, zice, eu din asta trăiesc. Am cumpărat deci poezie de un dolar încântat de magicul scenei.

Câţi din noi cunosc barzi în viaţă? Mă gândesc involuntar la Francois Villon, murdar şi flămând improvizând prin mahalalele Parisului. Oare vindea şi el poezie? Iată Tel Avivul oraş însorit, e sărbătoarea de Purim şi e multă veselie, copii costumaţi festiv, părinţii zâmbitori, nimic nu aminteşte de tristeţea străzilor, de banalul cotidian.

Dar gândurile mă duc la alte poveşti. Un invalid din războiul basc se aciuiase la Paris după 1914. Era un specialist în limbile străbune dar nu făcea nimic în viaţă. De fapt avea o ocupaţie, era erotoman, aborda prostituate şi le debita obscenităţi într-o limbă aleasă. Îl puteai asculta ore întregi, povesteşte Emil Cioran, care îl întâlnea în Montparnasse. Invalidul îl dăscălea pe Cioran:

"Dacă nu vei scrie corect, va trebui să te întorci în Balcani". Îl găseai dormind prin cafenele sau improvizând cu vervă poezii, adevărate acrobaţii verbale. Toate s-au pierdut în negura vremii. Dar strada monumentală în care Frederico Felini plasa fericire şi drame, întâlniri de dragoste, dar şi nenorocire,  produce revolta bardului nostru afectat de lumea automobilului modern:

 

Accidente de circulaţie

Avi Shein

 

La urmă vor rămâne felinare

decoltate, în negru

îngerii învăţăcei decapitaţi

sângerând pe pedala de gaz

şi parbrizuri mânjite de oameni.

claxonul orfan

murmură litanii de doliu

 

am fost un automobil

în vastul genocid

căutam victime

pe autostradă

 

iată copilul vostru

îmbrăcaţi-l în flanele comode

puneţi-l lângă cutia de viteze

în drumul său spre paradis

 

claxonaţi şi călcaţi

visele culese

pe şoselele verii – iată sfârşitul

protezelor pline de sânge

 

am fost un punct pe monitor

deviant de la linia dreaptă..

 

***

Era ora 13 cred, forfota şi atmosfera de bâlci erau în toi. Strada se desfăşoară ca o junglă cu multiple paliere.

Sus, peste case, păsări. Cer. Aer albastru, miros de săpun, de portocală. Mai jos pluteşte muzica de la radio, plânsete, lătrat de câine, ţipete de copil, motoare de taxiuri poluante, pocnitorile care înnebunesc căţeii cartierului. E lumea vocilor. Îmi zic că suntem lipsiţi de originalitate, omul singur e singur la Londra ca şi la Paris, Amstedam sau New York. Ce se schimbă cu meridianul? Noi ne schimbăm, noi, cu percepţia lucrurilor rafinată sau nu, alteraţi de cultura dobândită sau de teribila ei lipsă. Relativul stărilor stradale duce bardul la introspecţii, găsesc în " Regrete" o subtilă atitudine antisocială, un cinism dobândit după ani de eşecuri, căderi în căutările de apartenenţă la vreun grup sau altul. Încercările vin şi se dizolvă ca valurile, toate rezultă în acelaşi efect, dar sunt diferite ca formă. E aici un tenace refuz al cooperării cu mediul sau un semn al maturizării? Omul copt îşi cunoaşte limitele, un copil are infinitul şi sufletul în buzunare.

Regrete

Avi Shein

 

M-am întâlnit

după ani de indiferenţă

şi nu m-am recunoscut

ce păcat

că ziua e galbenă şi noaptea e inclusă în noi

iar omul este incolor, ce păcat..

 

în fiece dimineaţa, valuri noi

pe plaje, ele declară:

Noi suntem noi!

în spatele lor, valuri şi mai noi

se întâlnesc cu cele ce revin de la mal

şi malul se abţine să râdă

e obosit şi vrea să doarmă

în zare câmpul verde.

 

Noaptea sosesc oameni noi

să demonstreze vehement în piaţă

ei declară susţinut: Noi!

şi piaţa se abţine să râdă

piaţa vrea să doarmă.

 

M-am întâlnit cu mine

după mulţi ani

ce păcat, că nu m-am cunoscut mai de dinainte.

 

***

În galeria de Ceramică nou deschisă, strada Shabazi 33, tronează un cocoş mândru din ceramică cu coada făcută din crenguţe de arţar. E un exponat amuzant care satirizează vremea noastră tehnologică. Trăim intre

aparate, computere, telefoane şi sofisticare, ecrane colorate, şi procese strict controlate. Dar viaţa are formele ei care nu ascultă de tehnologie nici de minunile programelor Microsoft. La fel şi poetul tenebrelor Avi Shein, iată-l în al treilea strat, cel mai de jos, cel mai fetid şi dubios, plin de vietăţi absconse care colcăie avide după hrană şi lumină în marele oraş, contrastând cu opulenta acestuia , cu restaurantele sale snoabe, apartamentele de lux ce dau spre mare, terasele elegante pe care unii comandă caviar iar alţii caută în ţărână şi colb speranţe:

 

Florentin (*)

Avi Shein

 

La ora aceasta

oraşul îşi închide ferestrele

gândacii înarmaţi cu bastoane

mişcă antene de umbră

şi întuneric

 

şobolanii flexibili

aprind focuri

transmit stări de alarmă

şi înjura pe sub mustăţi

– şefule tu mă auzi?

 

Florentin…

 

acum se termină şi visele,

vampiri înhămaţi aterizează

în capcane triste

 

şi cameleoni atârnaţi de frânghiile de rufe

îşi tânguie sfârşitul în rafale

dar şeful nu ne mai aude !

 

avem nervii tensionaţi, sprâncenele crispate

ne injectăm cu imposibile senzaţii.

 

am fost doar un poet rebel

cerşesc la farfuria oraşului

întins pe jos

pe strada  Florentin.

Mi s-a făcut un chef nebun de revoluţie. Lucrurile trebuiesc schimbate. E nevoie de ordine, de echitate, şi desigur de energie catalizatoare. Arta, ea trebuie să ne conducă. Esteticul să elibereze prezentul ciumat ,angoasele, sărăcia. Avem nevoie de arhitectură dar şi de improvizaţie. De pomi înalţi, de apă limpede, de tractoare şi găini din lemn, de brazi, de cărţi colorate, de parcuri ale minţii, de ciocolată şi nori adevăraţi, nu de plastic.

Şi să se pună euforie în trăiri, şi bucurie în actele mărunte ale trecerii prin viaţă, în emoţiile ei.

 

(*) Florentin- cartier modest în sudul  Tel Avivului

 ***

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #31 / sumar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *