Poeme de Fernando Pessoa

traducere & prezentare de Adrian Grauenfels

Poetul celor 72 de nume

Fernando Pessoa s-a născut la Lisabona, la 13 Iunie 1888. La numai 5 ani tatăl său moare iar mama  se remărită şi se mută
cu soţul, consulul Portugaliei, în Durban, Africa de Sud. Fernando se întoarce la 17 ani la Lisabona ca să urmeze cursuri la universitate, dar renunţă la studii după numai 8 luni. Ca să aibă cum achita chiria unor camere modeste traduce şi scrie în reviste de avangardă sau compune scrisori de afaceri în engleză şi franceză. Prin 1912 scrie critică, 1913 proză, ca să abordeze poezia în 1914.

În acest an începe să se folosească de alter ego-uri   pe care le numea heteronime: Alberto Caeiro, Ricardo Reis, Alvaro de Campos, etc. Cele mai multe poeme sunt publicate în ziare literare şi în magazinele timpului. Prima sa carte este scrisă în engleză, Atinous(1918) urmată de Sonete (tot 1918) şi Poeme Englezeşti (1921). În limba portugheză îi apare o singură carte Mensagem(1933).

Moare la Lisabona în 1935, izolat, aşa cum fusese toată viaţa un exaltat poet dar un sihastru social, evitând lumea şi tumultul literar. După moarte, opera sa ia avânt şi Pessoa este descoperit de cititori. Ca şi Ezra Pound, Rilke, Valery, Pessoa folosea nume împrumutate. El însă amplifică la extrem identificarea cu imaginarul, el conferă personajelor heteronime biografie, profil psihologic şi politic, le construieşte o estetică, o religie şi un anume fizic. Caeiro este tipul naiv, şomerul rural, semi analfabet. Reis un doctor, intelectual în stil clasic, el scrie ode în maniera lui Horatio. Alvaro de Campos, inginer naval, bisexual, călător oriental, şi dandy risipitor prin Londra. Despre “autorul” Caeiro, Pessoa scrie: Caeiro are o singură manie, să simtă lucrurile aşa cum sunt. În schimb Ricardo Reis are altă structură: percepţia trebuie să se încadreze în idealul clasic, să aibe reguli clar definite. Iar Alvaro de Campos, este un simplu tactil al întâmplărilor. Şi desigur un tip melancolic înclinat spre droguri.

 Ani mai târziu Pessoa îl inventează pe Bernardo Soares un semi heteronim care răspândeşte o agendă diurnă cunoscută sub numele “Manualul Neliniştii”, apoi pe Antonio Mora, un filosof şi sociolog prolific; baronul Teive, un eseist înfocat; Thomas Crosse, a cărui activitate critică a promovat
literatura portugheză, apare I.I.Crosse frate şi colaborator cu Thomas Crosse; Coelho Pacheco poet; Raphael Baldaya astrolog; Maria Jose, o tânără cocoşată de 19 ani,
tuberculoasă, care scrie scrisori de dragoste nepostate, unui frumos fierar care trece zilnic în drum spre lucru pe sub fereastra Mariei, etc.. etc

 Se cunosc cel puţin 72 de nume, în spatele lor şi responsabil al miilor de texte scrise şi plănuite este Fernando Pessoa. Este ştiut că Pessoa a publicat câteva opere sub pseudonime diverse dar ele se disting de opera sa heteronimică despre care specialiştii spun că este produsă de un personaj aparte, proiectat şi conceput de  autor, similar cu personajele fictive ale unei drame, care au stil, caracter, şi o unică prezenţa de scenă. Pessoa ne apare ca un mânuitor de păpuşi în teatrul kabuki, îmbrăcat în negru şi quasi nevăzut spectatorului, el manipulează personaje vii pline de viaţă şi culoare.

 
***

Sunt răcit

toţi ştiu cum o gripă rea
schimbă întregul univers
răceala ne asmute contra vieţii
ne obligă să strănutăm drept în metafizică
mi-am pierdut ziua suflându-mi nasul
capul m-a durut fără limită
o măruntă neplăcere pentru un poet minor.
sunt cu siguranţă un poet minor
cea am fost cândva erau doar visuri care au pierit

La revedere zâna din poveşti!

Aripile tale sunt făcute din lumină,
eu zac aici doborât de boală
neglijat de univers
şi iartă-mă acum.
O durere rea mă încearcă
aş putea folosi adevărul.. sau aspirina..
[Alvaro de Campos]

 
***

Ce milă am pentru florile grădinii publice
arată speriate de poliţie
în bunătatea lor înfloresc la fel toate
şi îmi întorc acelaşi zâmbet vechi
purtat dinainte de a fi privite de primul om
care, văzându-le înflorirea, le-a atins uşor
încercând să vadă dacă ele vor să-i vorbească…
[Alberto Caeiro]

***

Auto analiză

Poetul este un falsificator
care falsifică
atât de perfect adevărul
încât îşi schimbă trăirile
în reale dureri

Iar cei ce-i citesc poemele simt cu certitudine
nu duble dureri separate
ci numai durerile pe care nu le trăiesc.
Şi numai în felul acesta, deraind înţelegerea
trenul cu arc
numit de noi inimă
reuşeşte să circule
în lungul şinelor sale.