Dana Dumitru, Bookishstyle
Radu Găvan aduce un suflu proaspăt în peisajul beletristicii române contemporane prin tematicile urbane pe care le abordează în nuvelele sau romanele sale. Pe alocuri macabre și dezgustătoare, nepotrivite pentru ochii cititorilor conservatori, dar pline de umanitate și trăiri intense, textele sale au darul de a te scoate din zona de confort până la punctul în care realizezi că literatura este într-adevăr o pagină ruptă din realitățile zilnice ce se desfășoară sub uși închise. Personajele principale sunt de obicei oameni culți, ce duc o existență mizeră, inevitabil înconjurați de parveniți ce reprezintă atât salvarea cât și decăderea acestora. La nivel stilistic, scriitura lui Radu Găvan curge ușor, într-o cascadă de invective pentru scenele violente și un pârâu domol de fraze duioase când construiește episoade de fericire domestică. „Exorcizat”, primul său roman, oferă o viziune sumbră asupra vieții prin intermediul unui tânăr captiv între lumea parșivă a agențiilor imobiliare, propriile frustrări sexuale și demonii interiori pe care încearcă cu disperare să îi îngroape. Trecerea la o narațiune mai suavă, dar la fel de densă și pătrunzătoare, cu un limbaj mai puțin brutal, se face prin intermediul nuvelelor din volumul „Amurgul unui scriitor” ce reprezintă anticamera celui de-al doilea roman, „Neverland”, un text despre iubire și sacrificiul unui părinte în lupta pentru o existență mai bună. Controversată, incomodă, proza lui Radu Găvan se constituie ca o lectură obligatorie pentru consumatorii de povești moderniste, ce zac ascunse fragmentar în fiecare dintre noi.
Jovi Ene, filme-carti.ro
În ultimii ani, am tot citit, am devenit apoi pasionat de literatura română contemporană. Împrumutându-și mereu cadrele din realitate, Radu Găvan mi-a plăcut încă de la debutul cu „Exorcizat”, chiar dacă lumea agenților imobiliari este populată de pățanii și personaje pe care nu le întâlnești chiar zilnic. Este o lume destul de cenușie, violentă, a suburbiilor, plină de șmecherii și de oameni fără scrupule, dar nimic nu mi s-a părut forțat, iar numai cei care trăiesc în puf i-ar putea nega autenticitatea. Această realitate este prezentă și în „Neverland”, al doilea roman al lui Radu Găvan, dar eroul nu mai este de data aceasta agent imobiliar, ci un profesor de literatură aproape ratat. Lumea este tot a periferiei bucureștene, un loc propice autorului, o lume plină de marasm, din care puțini pot reuși să iasă, puțin au curajul să facă un pas în plus fără să încalce regulile sau propriile principii. Eroii săi nu sunt personaje lipsite de personalitate, sunt intelectuali care se întreabă în fiecare clipă cum pot răzbate din această lume dură și rece fără traume, cu morala și integritatea nepătate. Și, mai ales, fără să comită fărădelegi. Aproape imposibil, dar tocmai pentru această imprevizibilitate, prin construirea unor situații folosindu-se de realitatea pe care o trăim, romanele lui Radu Găvan sunt extrem de antrenante, cititorul fiind conștient că a intrat într-o lume din care nu mai poate ieși până nu află totul.
Dincolo de textele sale, fie că este vorba despre romane sau despre prozele scurte, îl admir pe Radu Găvan pentru că este un scriitor complet adaptat modernității, o prezență constantă în social media. Am citit despre cărțile sale atât în revistele culturale, cât și pe bloguri cu trafic destul de mic, am citit interviuri acordate diferiților jurnaliști și am ținut permanent legătura cu el, fără ca el să și-o dorească sau să o știe. Ceea ce este remarcabil, mai ales când vorbim de literatura română, scriitorii noștri, cei mai mulți dintre ei oricum, având o oarecare temere (sau poate neștiință?) să sară peste bariera criticilor literari și să se apropie prin orice mijloace de cititorii simpli. Cum să ai succes altfel, dacă nu prin asumarea metodelor moderne de publicitate? Iar aici includem și Facebook (sau alte mijloace de social media), și colaborarea cu bloggerii literari, dar și discuții libere cu cititorii cărților tale. În acest sens, pentru cei mai mulți scriitori români „necunoscuți”, Radu Găvan este un exemplu pozitiv, fiind conștient de propriul talent, pe care îl aduce mereu cumva în fața publicului (altfel, ar rămâne undeva închistat, dacă lași totul pe seama hazardului, cum o fac majoritatea scriitorilor).
Loredana Malic, Literary Jungle
Să citești un text de Radu Găvan este ca și cum ai străbate o pădure deasă în acel moment în care ziua predă ștafeta nopții, în timp ce suferi de amnezie. Habar nu ai cum naiba ai ajuns acolo, și ai inima cât un purice de spaimă, dar adrenalina care îți curge prin vene te face să te simți viu și…prezent! Dacă „Exorcizat” mi-a deschis ochii asupra talentului acestui autor, „Neverland” și colecția de povestiri „Amurgul unui scriitor” mi-au confirmat admirația și fascinația resimțite inițial. Niciodată nu știi ce urmează să se întâmple într-o carte semnată de Găvan, dar știi cu siguranță că sentimentul de satisfacție final nu va întârzia să apară! Dorințele și impulsurile primare sunt bine sondate și stârnite, ca un mușuroi de furnici zgândărit de un copil obraznic, iar dacă Radu Găvan se pricepe de minune la ceva anume, acel ceva este de a spune lucrurilor pe nume. Aștept cu mare nerăbdare următoarea sa carte, indiferent de genul literar în care se va încadra!
Constantin Piştea, constantinpistea.ro
Pentru mine, Radu Găvan este scriitorul român care caută să crească în afara oricărui cerc de interese. M-a impresionat povestea ascensiunii lui în scris şi, cum dau atenţie şi caracterului unui scriitor atunci când îi citesc proza, i-am privit cărţile cu oarecare îngăduinţă. Ori cu un soi de încurajare inofensivă şi, prin urmare, cu subiectivism. Nu, însă, fără atenţie. I-am subliniat erorile – ori ceea ce am considerat eu că ar fi erori – nu pentru a mă da zbir, ci pentru a-i crea un teren de la care să poată urca în mintea mea.
Ştiu că nu-l protejează nimeni în lumea asta orgolioasă şi interesată a literaturii din România. Nu are prietenii printre criticii literari, nu se milogeşte pentru cronici, însă răspunde sincer şi repede la orice solicitare care îi vizează munca de scriitor. Radu Găvan urcă, aşadar, doar pe puterile sale, atât cât se poate urca în lumea aceasta în care se citeşte tot mai puţin şi se scrie tot mai mult.
Creionul meu a lăsat pe cărţile lui numai însemnări ce ţin de frazeologie. Nimic exagerat, totul perfect normal pentru un scriitor care încă mai creşte, deşi a primit un premiu important chiar de la primul roman. Şi spun că am marcat doar astfel de greşeli pentru a-mi limpezi faptul că îmi place despre ce şi cum scrie. Lumea lui livrescă, marcată de violenţă şi de întuneric, are mereu un licăr, pentru care cititorul va fi curios să meargă mai departe. El vorbeşte despre astăzi, despre chestiuni la ordinea zilei, din familia şi societatea în care ne învârtim, nu pentru a le expune inutil, o dată în plus, ci pentru a spune că mai există o şansă. Personajele lui sunt el, cu nevoia lui de a se reformula, de a trăi o nouă viaţă sau noi vieţi.
Cred că Radu Găvan, pe măsură ce-şi va exersa şi mai mult stilul, va deveni una dintre vocile puternice ale scriitorimii de la noi. Asta, în măsura în care va găsi editori dispuşi să-l publice, iar el va continua să creadă în originalitatea vocii lui.
Andreea Toma, BookHub
Până să îl descopăr pe Radu Găvan, grație romanului „Exorcizat”, aveam o oarecare reținere față de literatura tinerei generații. Cartea asta a reprezentat pentru mine o revelație, m-a surprins și m-a zguduit de-a binelea. Mi-a plăcut enorm stilul în care Radu Găvan prezintă lumea în care trăim, fără ocolișuri, fără cosmetizări ridicole – pe șleau și totuși foarte profund. Are o efervescență căreia cu greu îi poți rezista și te surprinde la fiecare pagină. Scriitura sa pătrunde în adâncurile conștiinței, spulberând întunericul, aducând la lumină ceea ce tinde să rămână ascuns. A urmat „Neverland” și surpriza mi-a fost și mai mare. Intuisem potențialul acestui scriitor încă din primul roman, iar al doilea mi-a întărit convingerile. Complexitatea lumii în care trăim, sentimentele care ne guvernează viețile apar în toată goliciunea lor în paginile acestor romane, uneori poate prea dur, dar nu mai puțin fascinant. Un fel de duș rece care se dovedește a fi surprinzător de plăcut. Din „Exorcizat” mi-a rămas în minte un paragraf care-mi revine adeseori în gând, ca un refren tăios, pătrunzător – „Crezi că ai timp da nu-i așa, ai pe dracu! Nici nu știi când ajungi ca moșii ăia de care râzi când ești tânăr. Te uiți într-o zi în oglindă și nu-ți vine să crezi. Doar ochii mai sunt ai tăi, restul s-a pierdut.” – și pentru mine asta înseamnă mult, mai precis modul în care o carte își pune amprenta asupra mea.
Proza lui Radu Găvan dă dependență, ți se insinuează pe nesimțite în minte și în suflet. Pe mine m-a făcut să îmi doresc din ce în ce mai mult, să-i aștept cu nerăbdare viitoarele scrieri, iar apariția recentă a volumului de povestiri „Amurgul unui scriitor m-a bucurat nespus de mult. Nu m-a surprins foarte mult faptul că autorul a ales să îl pună la dispoziție cititorilor în mod gratuit, deși nu avea câtuși de puțin nevoie de promovare. Am plasat acest minunat gest în sfera pasiunii sale pentru literatură, pentru actul scrisului, firesc în cadrul unei relații inedite între scriitor și cititorii săi. Naturalețea cu care scriitorul așterne pe pagină frază după frază se regăsește și în omul Radu Găvan, care a știut să dărâme bariera dintre cel care scrie și cel care citește, înfățișându-se cu prietenie și modestie, fără ostentație.