de Doru Chirodea
Două babe în tramvai
– Ioi, tu Jadranka, vezi tu, aici în Temeşvar, aici la Elisabetin, atâta frumos era odat. Tot casele vopsiţi nou, tot curǎţit szeip şi fekete la trotoar ! Nu era aci, nici ţigan, nici român nu era, numa câţiva slugi sârbi ca tine era. Ioi tu, acuma uitǎ-te şi tu draga !
– Ooh, ştii mata domna Ilonka, ştii mata cum spus român demult demult ? Torna fratre, torna ! spus el. Şi el tot torna torna în pahar şi tot torna şi băut el şi pie pie şi vezi dumitale unde am ajuns noi cu ǎsta rumun.
– Da, da, şi torna îndǎrǎt şi fuge el şi nu uitat înapoi, numa fuje ca laş. Şi şi la comunist turnat roman pe Ilonka cǎ eu avut multe aur şi argint.
5AM
Cobor din tren la marginea Vienei
Vânt maxim la 5 cu minus
Blocuri comuniste în jur
Vienezele răzbat prin frig plimbându-și câinii
Una grasă înfășurată standard în shahib
Alta mai libertină doar în nikab
Câinii, nerușinații, goi pușcă
Plutind în văzduhul înghețat, o cioară mă simte nesigur
Și mă croncăne la mișto
O oră de per pedes și ajung la adresa X
La poartă, din copacul înțepenit în iarnă
Mă fișcure un pițigoi răzleț
În timp ce futea de zor un sticlete
Undeva printre pene, era o pată de sânge
Da’ n-am văzut-o
Spațiu negativ
Era o vară minunată. Eu inspectând NYC-ul prin 85. Plimbare aproape romantică printre buruienile bitumate din Central Park.
Și-i zic, hai pân la ăștia la muzeu, că-i aici lângă, la doi pași.
Intrăm la muzeu pe la 3PM. Sute, mii, de capodopere, ți-ar fi trebuit
treișpe vieți să te tot minunezi două minute la fiecare chestie.
După o oră, zic, totul are o limită frate și propun, hai în pula mea să facem o pauză, să bem o bere.
Întreb paznicul care păzea peștele lu Brâncuși, unde-i birtu.
Cică în grădina interioară. Două etaje mai jos, drept înainte, o stângă după Dali și-i chiar în față, o să vezi o capră.
Thank you Sir!
Zis și făcut. Jos de două ori, Dali la stânga, capra în față, două beri.
Și cum eram la a șaptea bere plus cea de față pe ziua respectivă, îmi venea să pipi.
Așa s-a nimerit că numai masa de lângă capra X fusese liberă. În imensa mea înțelepciune mă tot întrebam ce fras caută capra aia acolo.
Și-ntreb chelnerița, unde-o fi toaleta. Trei etaje mai sus, stânga după Le Douanier și a patra ușă la dreapta.
Thanks!
E clar, e imposibil. Mă uit spre capră, un boschet lângă ea, dacă mă tirez juma de metru de pe scaun, nu mă vede nime și pișându-mă pe capră nici nu se aude nimic.
Într-un moment propice, mă glisez spre capră, mă piș pe ea și revin în poziția de client cuminte.
Ok, mai bem două beri și-i spun fetei ce servea, faină capră aveți aici.
Da, e o chestie de Picasso.
Subțirica
Am fost o scroafă.
La început am fost o purcelușă inocentă și neștiutoare în de-ale vieții.
Cu timpul am realizat că nu numai porcii sunt porci ci și că oamenii sunt niște porci.
Când făcusem 7 luni am avut primul noroc. În loc să fiu dusă la abator ca să fiu ucisă am fost ținută în viață ca scroafă de prăsilă.
Eram 17 ele, care ne ocupam cu fătatul și alăptatul și un el, care ne futea de 2 ori pe an.
Pe vier îl chema Gaghi. Gaghi era un băiat fain, aproape că mă îndrăgostisem de el. Era blând și enorm.
Se zvonea prin imensa cocină că Gaghi are un penis mirific dar eu personal nu i-am văzut niciodată puța fiindcă el mi-o trăgea numai pe la spate și deci n-aveam cum să i-o văd dar fetele din boxele vecine mi-au spus că ele au observat că puțulica lui Gaghi era în formă de tirbușon și eu cu aia-n mine păream a fi o sticlă de vin.
Era un dulce, mă penetra cu mare grijă, parcă atent ca nu cumva să mă rănească și când era peste mine icnea oarecum compătimitor dar și al dracului de pasional.
Am trăit aproape 6 ani. În ultimii mei 5 ani am fătat de 10 ori. Cam 10 purcei pe tură deci 20 pe an. Am produs 100 de vieți care au ajuns grătare și felurite ciorbe sorbite de ăștia cu 2 picioare.
La un moment dat Gaghi a dispărut. În locul lui a apărut un alt vier. Se numea Tolstoi. Era exact opusul lui Gaghi. O brută și un nesimțit, care practic mă viola. Schimbarea asta mi-a adus pieirea.
Într-o zi, când iar eram în călduri, vine dobitocul de Tolstoi, și-o bagă în mine și mă-mpinge atât de violent în zidul boxei încât îmi rupe piciorul stâng din față.
Fractură deschisă. Mă infectez, fac septicemie, mă învinețesc, mă albăstresc și crăp.
În ziua morții mele cântăream 166 de kilograme așa că 3 oameni m-au târât cam 166 de metri până într-un fost canal de irigații la marginea satului.
Deci moartă și aruncată în șanț.
Peste noapte au venit niște țigani din satul vecin și mi-au decupat pulpele din spate și le-au cărat acasă ca să-și facă șonc.
Apoi au venit câinii și au mâncat restul cărnii de pe mine.
Apoi m-au mâncat viermii.
Apoi m-am împuțit și descompus complet și n-a mai rămas absolut nimic din Subțirica.
Eu am apărut și dispărut într-o zi ca oricare alta.
Dar vă spun.
Am fost și eu un suflet.