Murim?

(egoZaur)

de Sorin-Mihai Grad

Ultimul număr Respiro e de prin 2009, AgoraOnLine a încremenit cu câteva luni mai înainte, Prăvălia culturală a rămas la fel din 2007, electr@ chiar din 2003, Revista scriitorului şi Actualitatea literară nu mai au noutăţi din primăvară, Asymetria, NordLitera şi NoiNu! au devenit altceva, Argos nu mai apare, iar de Arcada nu cred că-şi mai aminteşte nimeni. Pe poziţii sunt în continuare, dintre e-revistele care merită citite, veteranii de la Tiuk! şi Sisif, ultimii cu apariţii cam prea rare, Biblioteca de Poezie, Visul, Nautilus şi Europe’s Times and Unknown Waters. Şi EgoPHobia.

Nu ştiu de ce au murit sau sunt în comă e-revistele literare enumerate în prima frază. Am trecut şi noi la EgoPHobia prin momente dificile. Entuziasmul iniţial s-a topit destul de repede, au apărut în viaţa fiecăruia dintre noi examene, lucrări, persoane, slujbe sau proiecte care ne-au luat din timpul alocabil revistei, uneori suprimându-l, unii au renunţat, alţii ni s-au alăturat, iar revista a continuat să apară, autorii şi cititorii având în continuare încredere în ea. Spre deosebire de alte proiecte efemere gen Prolog, cele pe care le-am enumerat mai sus erau conduse şi realizate de scriitori implicaţi în jungla literară, nu de entuziaşti care renunţă la primul obstacol. O fi fost de vină lipsa timpului liber, a colaborărilor, probleme interne, schimbarea priorităţilor, epuizarea proiectului sau altceva, nu ştiu şi nici nu am încercat să aflu. Totuşi cred că nu motive gen lipsa cititorilor sau a unei perspective de a monetiza revistele cu pricina le-au scos din joc.

Pe la începutul mileniului actual se părea că presa culturală se va muta aproape în întregime pe internet, iar în ultimul timp se vorbeşte că nu doar pentru cea culturală viitorul e în mediul electronic. Totuşi, în loc ca e-revistele culturale româneşti cu o oarecare vechime şi notorietate să profite de acest fenomen, acestea îngheaţă, îşi schimbă profilul sau dispar. În acest timp, prin ţară apar diverse reviste culturale tipărite pe care probabil că nu le-ar citi nimeni dacă nu şi-ar difuza gratuit conţinutul prin intermediul internetului. Nu reuşesc să înţeleg cu ce e mai atractivă pentru un cititor o astfel de revistă decât, să zicem, Tiuk! De la puţinele chioşcuri şi librării unde e pusă la vânzare nu o cumpără nimeni, iar bibliotecile care o primesc oferă şi acces la internet. În plus, banii necesari apariţiei pe hârtie vin şi ei de undeva, iar cineva de acolo poate avea şi pretenţii care pot influenţa direct sau indirect calitatea revistei, de obicei în sens negativ.

Să fie concluzia logică aceea că e-revistele mor pentru că suratele lor tipărite le-au invadat spaţiul? Deşi s-ar părea că e aşa, cred că răspunsul e mai complex şi că îl vom putea formula abia peste doi-trei ani. Dacă mi se va arăta mie, îl veţi găsi în EgoPHobia, la adresa cunoscută.