Repere patristice împotriva dialogului dintre teologie şi ştiinţă

de Marius-Cristian Ene

Înainte de a deveni capabil să porţi un dialog, trebuie să îndeplineşti cel puţin două condiţii, dintre care una ţine de relaţia cu sine, iar cealaltă de relaţia cu celălalt.
În primul rând, trebuie să exişti ca partener de dialog. Adică să ai o opinie clar formulată despre ceea ce urmează să spui (altfel, dacă în propria gândire există contradicţii, trebuie mai întâi să porţi un dialog cu tine însuţi, pentru a le rezolva şi a deveni coerent), iar această opinie să îţi aparţină în totalitate (dacă te prezinţi la dialog susţinând opinia altcuiva, prezenţa ta acolo devine inutilă, deoarece nu aduce nimic nou).
Lucrarea „Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă“, redactată de un colectiv de zece autori, avându-l drept coordonator pe Adrian Lemeni, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi apărută la Editura Basilica a Patriarhiei Române chiar în acest an, încalcă flagrant aceste condiţii, în ciuda principiilor generoase enunţate în Prefaţa Patriarhului Daniel.
În ceea ce priveşte prima condiţie – coerenţa – lacunele sunt evidente pe mai multe niveluri. În primul rând, colectivul de autori nu a reuşit să cadă de acord nici măcar asupra editurii la care urma să apară lucrarea. Gândită iniţial pentru a vedea lumina tiparului în cadrul colecţiei „Ştiinţă şi Religie“ de la Editura Curtea Veche – motiv pentru care a fost organizată inclusiv o întâlnire la Bucureşti, pe data de 24 septembrie 2008, organizată de polul Bucureşti şi numită „Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă“ – lucrarea a fost publicată în final la editura Basilica a Patriarhiei Române. După mai bine de o jumătate de an de pregătire a lucrării, 8 dintre cei 14 autori ai diferitelor texte, inclusiv coordonatorul, cereau retragerea volumului de la Curtea Veche. Apoi aceştia s-au răzgândit încă o dată, spunând că acceptă publicarea la Curtea Veche, dar cu două condiţii: eliminarea frazei standard care se pune pe coperta a patra a cărţilor din colecţie, precum şi scoaterea din volum a unei lucrări prezentate de grupul de la Ploieşti. Cum a doua condiţie nu a putut fi acceptată, s-a convenit să aibă loc o întâlnire de lucru pentru a fi lămurite aceste probleme, întâlnire care nu a mai avut loc niciodată. Şi, în final, volumul a apărut la o altă editură decât cea pentru care fusese pregătit, cu un conţinut sensibil modificat faţă de ceea ce se intenţionase iniţial şi cu o introducere de 60 de pagini pe care o semnează „Autorii“, deşi ne este greu să credem că 11 oameni au putut lucra împreună la un astfel de text.
Pe un alt nivel – acela al textului în sine – lipsa de coerenţă şi de continuitate cu sine însuşi în discurs este ilustrată perfect dacă alăturăm afirmarea chiar în primele pagini ale volumului a necesităţii „depăşirii unei poziţii reducţioniste bazate pe aroganţă şi pe autosuficienţă“, cu alte afirmaţii făcute în Introducere, de genul: „adevărul poate fi trăit, la modul cel mai intens şi plenar, doar în cadrul experienţei duhovniceşti, eclesiale“. Superb exemplu de autosuficienţă, condamnată drastic cu numai 15 pagini mai devreme, în aceeaşi carte!
A doua condiţie care ţine de propria pregătire pentru un dialog – cea de a fi capabil să vii cu propria opinie – are de suferit chiar ca urmare a faptului că Introducerea nu este semnată, sau mai precis, autorul ei se ascunde în spatele sintagmei „autorii“. Astfel, o introducere de 60 de pagini la o lucrare despre dialogul dintre ştiinţă şi religie are pretenţia de a avea un autor colectiv şi anonim, la fel ca o doină populară în care un tânăr aude cântecul cucului şi, emoţionat, începe să cânte din fluier despre mândruţa lui dragă. Opiniile din Introducere nu sunt, aşadar, asumate, şi nu putem şti cui îi aparţin cu adevărat.
În ceea ce priveşte condiţiile de pregătire a unui dialog care ţin de propria persoană, am remarcat inconsecvenţe crase, cereri de modificare a unei structuri care fusese iniţial acceptată, dorinţa de a exclude lucrări din volum, schimbarea editurii, afirmarea unor principii pentru a le încălca după zece pagini, ascunderea unui autor în spatele unui grup de 11 persoane.
Condiţiile care ţin de relaţia cu celălalt – posibilul partener de dialog – presupun respectul pentru ceea ce acesta are de spus şi convingerea că o discuţie poate fi constructivă. Altfel, dialogul se transformă în două monologuri perfect paralele, fără nici un fel de legătură între ele.
„Respectul“ autorului colectiv şi anonim al Introducerii faţă de ştiinţă este ilustrat de alte două afirmaţii: citatul din Cuviosul Paisie Aghioritul, prezentat drept concluzie la un subcapitol: „Ştiinţa ajută mult, dar şi tulbură mult“, dar şi îndemnul de „a nu te aventura în speculaţii, cu o îndrăzneală necuvenită, cu privire la ceea ce depăşeşte puterile de înţelegere, cum ar fi, de exemplu, taina Treimii în teologie, taina creaţiei lumii din nimic, sau a originii lumii în cosmologie, a începutului vieţii în bioetică sau a veacului viitor“. Cu alte cuvinte, întreaga cercetare din domenii precum fizica, astronomia sau biologia este taxată drept o „îndrăzneală necuvenită“, o obrăznicie care depăşeşte flagrant limitele fixate de teologie.
Ori, cu un astfel de partener obraznic nu porţi un dialog, ci doar îi ţii prelegeri despre buna purtare şi îl pui la punct pentru că nu se conformează principiilor tale. Şi exact acest lucru se întâmplă în Introducere. Bohme este condamnat ca eretic, ştiinţa este denunţată ca obraznică, transdisciplinaritatea este pusă la zid pentru că doreşte un dialog real, în care fiecare partener de discuţie îşi respectă partenerul, şi nu un dialog al surzilor, în care partenerii să se comporte ca nişte personaje ale lui Ionesco.
Ştiinţa a întins o mână teologiei, dar aceasta din urmă a demonstrat că nu poate depăşi poziţia absorbţiei ştiinţei contemporane în teologia ortodoxă.
Din toate aceste motive, credem că un titlu mai potrivit pentru volumul apărut la editura Basilica a Patriarhiei Române este „Repere patristice împotriva dialogului dintre teologie şi ştiinţă“.