Obsesia

de Ioan Suciu
click here for the English version

 
 

Inocențiu plecă vesel de la serviciu; intra în concediu. Pe stradă sări peste șotronul unor copii, dădu foc unui coș de gunoi, după care merse pe mijlocul carosabilului, printre mașini. Răspunse la înjurăturile șoferilor cu gestul degetului mijlociu de la mâna dreaptă ridicat. Mai avea niște petarde de la bradul de Crăciun și scăpă de ele aruncându-le la picioarele unor femei. O luă la fugă. Doi bărbați după el. Sări un gard într-o curte și ieși prin partea cealaltă pe o poartă care era deschisă. Se așeză la masa unei terase și ceru două halbe. O femeia tânără și grasă, cu sânii imenși aproape ieșiți din decolteu, îi răspunse cu bună dispoziție că o să-i aducă imediat. ”Două?” ”Două!”  ”Păi sunteți singur” ”Și?” Femeia îi aduse două halbe și Inocențiu dădu pe gât una din ele. ”Ce faceți cu a doua?” El se ridică și-i turnă halba peste sâni. Femeia vru să strige, dar nu reuși să scoată nici un sunet, doar un șuierat disperat. Inocențiu părăsi terasa în grabă. După un timp privi în urmă și constată că nu se luase nimeni după el. Pe un spațiu viran dintre două case niște puști se jucau cu o minge. El intră puțin în jocul lor, apoi luă mingea în mână și și-o poziționă la picior, după care execută un șut puternic direct în fereastra unei case. Geamul se sparse cu un zgomot înfricoșător. Copiii începură să țipe. Inocențiu plecă de acolo. Niște pietre zburară în preajma sa. Se urcă într-un tramvai și găsi un loc. Un bătrân de pe banca de vizavi avea  un ziar în mână și altul în poală. Inocențiu îi ceru voie să se uite în foaia pe care omul o ținea pe genunchi. Găsi în ziar un careu pe care începu să-l dezlege. Scria cu un pix alunecos și transparent. Bătrânul vru să coboare și-i ceru publicația. Fiindcă Inocențiu nu schița niciun gest, omul îi smulse hârtia din mână și se postă spre ușa de coborâre. Inocențiu se duse după el, urmărindu-l la un  pas distanță. Bătrânul se opri pe o bancă într-un părculeț, alături de alți doi bărbați în vârstă. El intenționă să-i smulgă omului ziarul cu rebusul, dar primi un pumn în figură de la unul dintre bătrânii de pe bancă. Cel de al treilea se aruncă peste el și se prăvăliră cu toții  pe pietrișul de pe alee. Inocențiu reuși primul să se ridice în picioare, apucă ziarul de la bătrânul cu care fusese în tramvai și se îndepărtă cu pas alert. Se refugie într-un cinematograf. Nimeri lângă o persoană care se foia continuu. Începu să plângă; își aminti ce făcuse în concediul din anul trecut. Nimeni nu văzuse; dar imaginile de atunci i se imprimaseră în minte cu o claritate dureroasă. O mână pufoasă se strecură în palma sa. ”Hai, calmează-te, e doar un film.” Vocea catifelată veni din întunericul sălii ca un balsam. Întinse și el o mână spre locul din dreapta sa și întâlni un fel de minge molcuță.  Imediat se simți mângâiat pe tot corpul și lins pe obraz și pe ureche. În același timp fu învăluit de o mireasmă  grea și sufocantă. Uită să mai plângă. Copleșitoarea ființă de lângă el începuse să-i descheie nasturii de la cămașă cu gura; niște săruturi ca niște ventuze supurante fuseseră pasional depuse pe pieptul lui păros, pe măsură ce buzele nesățioase alunecau pe sub bumbac. Se auzi un scârțâit ca de frâne de mașină și lumina se aprinse brusc. Inocențiu strigă înspăimântat. Peste el se zbătea un fel de caracatiță verde; o femeie de 150 de kilograme, într-un sarafan cu frunze pe el. O zbughi la goană afară din cinematograf. ”S-a reluat, abia acum vine partea frumoasă!” zise cineva în urma lui. Se duse direct acasă. În fața blocului său erau doi polițiști. Inocențiu încetini pasul și trecu ușor pe lângă ei. Urcă pe scară, nu folosi liftul.

–     Să-ți pun să mănânci? îl întrebă nevastă-sa.

–     Nu mi-e foame! zise el și dispăru în debara. Căută niște scule de zidărie: o mistrie, o găleată, o daltă etc. Apoi se închise în WC-ul de serviciu și nu mai ieși toată după amiaza, provocând zgomote puternice și repetate.

–     Ce tot strici acolo? îl întrebă nevastă-sa prin ușă.

Nu răspunse. Ieși spre seară și stinse toate luminile din casă inclusiv televizorul la care soția sa tocmai urmărea ”Vremea”. Privi pe fereastră vreo trei sferturi de oră după care coborî din apartament în spatele blocului. Se întoarse în casă cu un braț de cărămizi. Se mai  duse în spatele blocului de câteva ori aducând alte cărămizi, ciment, mortar, nisip.

–     Ce faci, omule? îl tot întrebă nevastă-sa, dar nescoțând nimic de la el se duse la culcare. Nu reuși însă să adoarmă din cauza zgomotelor din wc și a bătăilor  în calorifere ale vecinilor.

Dimineața ea își găsi soțul adormit într-o rână în spațiul îngust al toaletei, ținând încă în mână o mistrie; scosese scaunul  wc-ului  lăsând numai o gaură-n podea; zidise tot peretele ce dădea afară astfel că acoperise și gemulețul de aerisire. Din ceea ce vedea, doamna înțelesese că el intenționa să căptușească pereții cu un strat de cărămizi, nepricepând însă deloc la ce ar putea folosi așa ceva; el se trezi.

–     Să-ți dau ceva să mănânci? Sau ceva de durere de cap? îl  întrebă consoarta.

–     Nu mă doare capul! zise el și plecă.

Doamna se duse la serviciul ei. Inocențiu se-ntoarse acasă cu o furgonetă; șoferul îl ajută să care în apartament obiectele aduse: o ușă din fier masiv, un lacăt uriaș, un ciocan, un vătrai, câteva farfurii din tablă cositorită și o cană din același material. Șoferul îl întrebă:

–     Lucrați acolo?

–     Unde ”acolo”?

–     Ei, acolo! zise șoferul și făcu un gest cu mâinile încrucișate peste pântec.

Inocențiu se apucă de treabă. Scoase din țâțâni ușa firavă, din placaj cu geam de sticlă mată pe care o avea la toaletă și montă în schimb ușa grea de fier, care avea un mic geamlâc (de suprafața unei batiste) apărat de gratii solide. Gemulețul  se deschidea pe dinafară. Inocențiu fixă cu piroane groase în tocul ușii balamalele masive. După ce totul fu gata, introduse străchinile și plosca înăuntru și scoase globul luminos din tavan, lăsând becul gol, neprotejat, apoi îl schimbă și pe acesta  cu unul mai puternic; verifică dacă se răsucește cheia bine în broască pe dinafară și din interior și o unse bine cu vaselină; încercă și lacătul (care avea belciuge numai pe dinafară) și-l unse și pe acesta; apoi se-nchise înăuntru și stătu vreo opt ore, în picioare, cu ușa încuiată, refuzând hrana pe care nevastă-sa (sosită între timp acasă de la serviciu) voia să i-o administreze prin geamlâc. ”Ce-o fi cu el?” se tot întreba consoarta măsurând cu pași mari casa de la un capăt la altul și frângându-și mâinile. Se hotărî să cheme un medic pe care-l cunoștea. Medicul rămase stupefiat în fața improvizației în care se încuiase Inocențiu.

–     Vă rog să-l consultați, domnule doctor! spuse doamna.

–     Desigur, dar cum s-ajung la dânsul?

–     Bărbate, te rugăm deschide, e spre binele tău!

–     Fiecare știe numai pentru el ce e bine și ce e rău! spuse Inocențiu dinăuntru.

–     Spune-mi, te rog, îl întrebă doctorul, te simți bine?

–     Excelent! sună răspunsul.

–     Ai vreo parte a corpului vătămată?

–     Niciuna!

–     Te doare ceva?

–     Nicăieri!

Doctorul notă ceva într-un carnețel și se adresă doamnei:

–     Să știți că soțul dumneavoastră e perfect sănătos!

–     Bine, dar dacă are ceva la cap?

Doctorul reflectă o clipă, apoi se apropie de geamlâc și privi înăuntru. Inocențiu făcu câteva strâmbături oribile din obraji, căutând să miște și din urechi, așa cum reușea uneori când era mic. Medicul zise imediat:

–     N-aveți  nicio grijă, totul îi funcționează perfect!

Doamna plăti consultația și doctorul plecă. Se făcuse târziu, trecuse de miezul nopții.

–     Nu vrei să-ți fac patul?

–     Nu! Somn ușor!

–     Pot să te-ntreb ceva?

Inocențiu nu răspunse și doamna își apropie urechea de ușa rece de metal.

Ce să-i spună el nevestei? reflectă Inocențiu. Există gânduri atât de personale încât nici nu pot fi împărtășite. Și dacă poliția o fi descoperit ceva? Până la urmă se va ajunge și acolo!

Inocențiu își invită o rudă din Rahova să stea un timp la el acasă. Era un pensionar fost procuror, pe nume Ciomag. Cu toate că era vârstă se dovedea foarte vânjos și sănătos. În fiecare dimineață spărgea lemne pentru toți vecinii de la casele bătrânești din preajmă (el  locuia la bloc).

Omul s-a instalat în camera liberă în care Inocențiu își ținea biblioteca. Băură în prima seară doi litri de vin și se cam amețiseră.

–     Dacă vrei să te antrenez, trebuie să mă asculți orbește. Semnează angajamentul.

–     Păi aici scrie testament!

–     Nu te lega de amănunte!

–     Când începem?

–     Acum! Te duci și mături strada!

–     Dar e noapte!

–     Și?

Ciomag se duse în camera lui unde adormi imediat, iar Inocențiu se rugă de oamenii de la salubrizare de pe stradă să-i împrumute o mătură. După o jumătate de oră de muncă el aruncă mătura și reveni în apartament strecurându-se în pat lângă nevastă-sa. În  câteva secunde se trezi izbit de podea.

–     Ce faci aici, nesimțitule? Ce ordin ți-am dat eu?

–     Păi eu… adică noi suntem… eu ți-am…

–     Gura! Treci în celulă!

Inocențiu își adună corpul înfrigurat în pijama. Se duse în wc-ul amenajat ca un spațiu de detenție și se așeză direct pe jos, pe gresia rece ca gheața. Ciomag îi strigă prin geamlâc:

–     În picioare! Drepți!

Nevasta lui Inocențiu apăru în spatele lui, plângând.

–     Dar ce-a făcut? îngâimă ea.

–     Știe el mai bine! spuse Ciomag cu asprime.

Dimineață cineva sună la ușa apartamentului. Era un polițist.

Inocențiu, care tocmai fusese eliberat din celulă, se repezi la mâna omului, frământând-o în fel și chip.

–     Nu e cazul, vă rog să mă credeți! Eu n-am făcut nimic rău, sau chiar dacă am făcut, destul mă pedepsesc eu singur! Dacă vreți să vă arăt, am celulă amenajată la standarde europene!  Nu mă luați, vă implor, lăsați-mă să fiu eu aspru cu mine!

–     Dumneavoastră sunteți Ciomag?

–     Nu! Sunt un biet om amărât!

Fostul procuror apăru din camera lui și întrebă ce e gălăgia aia. Polițistul îl invită să părăsească locuința.

Consoarta lui Inocențiu îi explică soțului că ea dăduse telefon la poliție.

–     Acum o să-mi fie și mai greu! spuse Inocențiu.

Își afișase în bucătărie o listă de mâncăruri interzise. Fiindcă își încălcase regulamentul  mâncând ciuperci (văzând ciulamaua făcută de nevastă-sa nu rezistase tentației) se pedepsi cu patru zile. Ce, acolo îți dă ciuperci?

După ce îndeplini conștiincios această perioadă în celulă, nebărbierit, obosit, înfometat și slăbit, se trânti în patul conjugal și se gândi că-i mai rămăseseră puține zile de concediu. Și dintr-o dată toată ființa sa se revoltă contra pedepsei, de parcă aceasta nu venise de la el. ”În definitiv, ce-o fi, o fi! Tot nu pot să mă obișnuiesc cu așa ceva! Și p-ormă, de ce să mă chinuiesc de două ori, odată acum și altădată după o eventuală condamnare?”

Se hotărî să se elibereze:  își va face o ceafă la grătar, după care va bea două pahare de vin negru, iar înainte trei de țuică! (băutura figura pe lista de interdicții).

Zis și făcut, dar cheia nu mai voia să se miște în broasca ușii: căpătase o astfel de poziție că nu se mai urnea niciun milimetru, nici într-un sens, nici în altul. Nevastă-sa care pândea prin preajmă îl întrebă prin ușă :

–     Vrei  ceva, dragule?

–     Da!! urlă el. Sigur că vreau! Și anume să ies de aici! Nu-i normal?

–     Desigur, am să-ți pregătesc ceva bun de mâncare! zise doamna.

–     Nu vezi că nu pot să ies? S-a blocat ușa!

–     Și eu ce să-ți fac?

–     Du-te după un lăcătuș!

Inocențiu  așteptă cu o nerăbdare usturătoare. Minutele care-l despărțeau de eliberare i se păreau veacuri.

Doamna apăru după vreo oră însoțită de un bărbat uscățiv, îmbrăcat în salopetă.

–     Dar asta e o adevărată celulă! zise noul venit.

–     Și ce dacă? Dumneata forțează broasca să iasă soțul meu de acolo!

–     Și ce caută înăuntru?

–     Ce-ți pasă dumitale? Fă-ți meseria, doar îți plătesc! spuse doamna.

–     Ați spus că e vorba de ușa de la baie!

–     Deschide ușa odată, măi nene, n-auzi?! strigă din interior Inocențiu.

–          Nu strigați așa, că nu v-am vârât eu acolo! Asta-i bună! Stimată doamnă, să știți că asta nu e ușă de baie!

–     Omule, ai de gând să te apuci de treabă?

–          Dar cine a construit aici această celulă, care poate că nici nu corespunde normelor legale?

–     Ce te-nteresează?

–     Mă interesează! Cine a făcut o astfel de cușcă nu-i un om întreg la minte! Dacă-l scot de acolo și-mi dă una-n cap?

Până la urmă meșterul repară ușa. După ce omul plecă, Inocențiu fugi după el.

–     Domnul meu, te rog să mă ierți! Ai dreptate! Uite, îți promit că mă voi întoarce în celulă și nu voi mai ieși de acolo!

–     Fugi omule și lasă-mă-n pace! Du-te unde vrei, ești liber!

–     Asta e, că nu sunt liber!

Inocențiu se închise în celulă și nu mai ieși de acolo ani de zile. Își adusese televizorul la care se uita numai două ore pe zi. Dimineața mânca pâine neagră cu marmeladă. La prânz fasole sau varză. Seara ceai și un covrig cu susan. Televizorul se strică, dar el nu ceru să-i fie reparat. După o perioadă foarte îndelungată, constată că nu mai știe în ce dată e. Ieși din celulă și se împiedică de o mobilă. Strigă după nevastă-sa, dar acesta nu era nicăieri. Ieși în stradă.  Privea lumea fascinat. Multe femei frumoase și tinere. Nu se mai putea abține. Când se dumiri cu privire la dată (văzuse pe un panou electronic) se lumină la față. Stătuse mult prea mult în detenție pentru ceea ce făcuse. În parcul în care ajunsese, văzu o femeie frumoasă stând singură pe o bancă. Se îndreptă hotărât spre ea. Ispășise destul să-i mai rămână și de un viol.

 

3 Comments

  1. ICANSEE

    :))

    Foarte frumos! Nu stim ce a ispasit, dar stim ca a ispasit bine! interesanta istorisire!
    Am gasit accidental acest blog dar… ma bucur ca am facut-o!

    Ivan Daniel

  2. Pingback: EgoPHobia #41 – sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *