Jocul Elisei

de Ştefan Serşeniuc

 
Email no 1

 

Elisa,

 

Dă-mi voie să te numesc Elisa, pur şi simplu.

Numele meu este Marco, nume fictiv, iar adresa de email este nouă şi o voi desfiinţa după convorbirile noastre. Nu mă cunoşti şi nu ştii cine sunt, aşa că nu încerca să-mi dai de urmă, nu cred că ai să reuşeşti. Depinde de tine câte email-uri îţi voi trimite, oricum, nu mai mult de trei. Trei emailuri. Elisa, emailurile mele te vor îndruma şi tu, dacă vei vrea, vei face cum îţi voi scrie. Depinde de tine, nimic nu e făcut cu forţa. E un joc şi jocul e joacă şi se face cu plăcere şi din plăcere.

Mai întâi îţi spun câte ceva despre mine, nu chestii personale, ci aşa generalităţi.

Lucrăm împreună, nu în acelaşi domeniu, dar folosim aceleaşi informaţii, aceleaşi noutăţi, fapt ce face să ne găsim împreună la acest simpozion, săptămâna aceasta. Eu fac parte din comisia ce reprezintă firma la care lucrez, mai mult nu pot să-ţi spun. În aulă suntem peste 500 de persoane şi peste 130 de firme, aşa că e practic imposibil să afli cine sunt. Am vorbit de câteva ori la telefon acum câtăva vreme, de acolo am început să mă interesez de tine. Mi-a plăcut timbrul vocii dumitale. Ai o voce groasă, senzuală şi plăcută, şi din ce am discutat, eşti inteligentă, rapidă în decizii, nu stai mult să te gândeşti, acţionezi. Plăcut lucru la o femeie. Asta m-a împins să fac ceva căutări despre tine. Nu e mult, dar curiozitatea să aflu mai mult despre tine era deja în alertă. Numele meu l-ai pronunţat de câteva ori când am vorbit la telefon, dar nu încerca să-ţi aminteşti, să-ţi imaginezi, cine sunt, nu încerca, că nu reuşeşti. Îţi garantez. Ai o poziţie destul de înaltă pentru o femeie la 45 de ani, o poziţie nu de top, în firmă, dar cheie pentru încheierea tranzacţiilor. Felicitări. Ştiu că nu eşti abordabilă, aşa, precum alte femei ce vor să urce folosindu-şi fundul sau alte calităţi fizice. Ştiu asta, aşa ca bărbat, din vorbele ce circula pe holurile firmei unde lucrezi. Ce să-i faci, toţi întorc privirea după frumuseţe şi fluieră, în gând sau nu. Micile bârfe din culise spun că ai ajuns în postul pe care îl ai, aşa, singură. Mai ştiu că eşti căsătorită, fără copii. Nu am îndrăznit să intru în afacerile dumitale de familie, m-am oprit în căutările mele la dumneata, strict la persoana ta.

Cu cât înaintam cu căutările, cu atât mă înfierbântam mai tare, cu atât doream să te cunosc mai mult. Odată, la alt meeting am stat la două rânduri de scaune în spatele dumitale. Simţeam că mă înfierbânt numai la gândul că sunt aşa de aproape de tine. Elisa. Ai putea să spui că sunt o persoană bolnavă, vreun maniac şi îţi dau dreptate, cu tot ce se vede la televizor, prin jurnale sau mai ştiu eu pe unde. Nici eu nu pot să garantez pentru mine în ceea ce mă priveşte. Am reuşit să stau în umbră aproape doi ani fără să te contactez, fără să ştii că exist. Poate asta să fie o garanţie că sunt o persoană normală şi nu periculoasă? Îmi şi îţi dă siguranţa că nu sunt bolnav? Nu, nu ştiu dacă e destul! Pot să-ţi spun că mă gândesc mereu la tine, am zile când te am incontinuu în faţa ochilor, cum am şi zile în care mă opresc, în care te uit. Dar, îmi pare că după ce-mi trece uitarea asta, mă ia şi mai tare, şi mai tare mă gândesc la tine. Ai să râzi, mie frică să nu-ţi pronunţ numele în somn. Sunt căsătorit şi eu şi am doi copii. Nu sunt un aventurier şi nu umblu după femei, mă înţeleg de minune cu nevasta mea, am iubit-o când a fost vremea noastră. Nu vreau să mă pun în penibila situaţie de a explica soţiei ce şi cum, aşa că am încercat totdeauna să mă menţin la distanţă de alte femei, cu toate că am ochi şi sunt încă tânăr, am cu doi ani mai mult decât tine. Am salvat pe un disc, acasă, câteva fotografii cu tine, câteva luate de pe internet, câteva de la întrunirile la care am participat împreună. Uneori, când sunt singur, le privesc. Nu locuim în acelaşi oraş, pot să-ţi spun că unde locuiesc nu e departe de locul unde ai făcut şcoala.  Aşa că, cine ştie, poate ne-am întâlnit vreodată la vreun meci de fotbal sau am mers la cinema împreună fără să ştim. La gândul ăsta, mă cuprinde, aşa, că o înceţoşare a privirii la cât de orb am fost. Ar fi fost aşa de simplu dacă ne-am fi întâlnit acum 25-30 de ani. Deseori nu depinde de noi… viitorul meu nu depinde de mine şi asta e caraghios, ceva ce mă priveşte îndeaproape şi nu pot să acţionez. Poate că era mai… dar nu pot să spun nimic, nimic. De unde să ştiu eu cum ar fi fost viaţa cu tine. Elisa. Acum, că ne aflăm din nou împreună, aici in hotel, pentru o săptămână, încerc să te contactez, încerc să intru în vorbă cu tine. Mi-a trebuit mult să iau decizia, mi-a trebuit mult. Poate ar fi mai bine să nu-mi răspunzi, să nu bagi în seama ce-ţi scriu eu aici. Poate. Îţi repet, este un joc şi la joc, singura regulă este să vrei să joci. Îţi propun jocul meu şi dumneata o să hotărăşti dacă vrei sau nu. Eu nu mă supăr, nu am de ce să mă supăr, e vina mea că m-am îndrăgostit de tine. E vina mea că nu pot să mă controlez, să-mi controlez simţămintele.

Mâine după cină, când se calmează toată tevatura de la simpozion, ora 22.00, în holul hotelului de la parter. Dumneata îmbrăcată ca în prima zi din această săptămână, cu fusta neagră şi taiorul roşu, te aşezi pe unul dintre fotolii. Eu mă voi aşeza în faţa dumitale şi ne privim 5 minute, nu vorbim, nu încerca să mă întrebi ceva pentru că mă ridic şi plec. Plec, aşa, ca şi cum nimic nu ar fi. Dacă dumneata consideri că nu sunt un subiect interesant, când vrei, te ridici şi pleci şi aşa se termină aşa-zisa idilă. Dacă rămâi cele cinci minute am să-ţi dau indicaţii în al doilea email cum trebuie procedat.

Repet Elisa, tu hotărăşti, eu propun.

A! Mi-au plăcut grozav perlele gri ce le purtai în prima zi, se îmbinau perfect cu roşul taiorului şi îţi stăteau de minune! Sper să ne privim mâine pentru cinci minute, sper.

Mulţumesc,

Marco.

ps: După acest email nu voi mai fi prezent la conferinţe, nu încerca să te uiţi după mine, să mă cauţi.

 
 

Email no 2

 

Elisa,

 

Aseară costumul îţi stătea nemaipomenit, roşul îţi vine, aşa, de-ţi vine să înnebuneşti. Curios cum, câteodată, cinci minute par o eternitate. Curios cum cinci minute par o eternitate, dar tot nu ajung să-mi ajungă. Mulţumesc că ai venit! Nu ştii ce enormă bucurie am avut să te am aşa de aproape. Mi-era atât de frică să nu fi şters emailul şi să spui că o fi vreun nebun, vreun obsedat. Şi ţi-aş fi dat dreptate! Am avut timp să te văd, să te studiez, să mă îndrăgostesc şi mai tare de tine. Parcă n-ar fi fost de ajuns! Vezi, acum ştiu că te-am făcut curioasă, că am reuşit să-ţi trezesc interesul, numai că nu ştiu dacă eu ţi-am părut o persoană interesantă. Ştiu că nu poţi să cunoşti o persoană numai uitându-te la ea, dar îţi cer să faci exact cum am făcut eu, să mă îndrăgostesc de tine, văzându-te de câteva ori. Atât!

Ştiu că ai venit, aşa din curiozitate. Acesta e al doilea email pe care ţi-l trimit şi sunt bucuros că îţi place jocul. Acum a devenit jocul nostru şi nu-ţi dai seama cât de mult înseamnă pentru mine. Ne jucăm împreună!

Mâine tot la aceeaşi oră, te aştept în barul din afara hotelului, este exact de cealaltă parte a străzii. Traversezi şi intri. Te aşezi la prima masă liberă. Eu te aştept înăuntru şi mă pun şi eu cu tine. Cinci minute.

Asta va fi confirmarea că am prezentat un oarecare interes pentru dumneata, Elisa.

 

Mulţumesc,

Marco

 

 

Email no 3

 

Ştii, acum, că jocul nostru prinde contur, că tu răspunzi mereu invitaţiilor mele, te întreb dacă nu ar fi bine să-mi răspunzi printr-un email dacă îţi place jocul nostru sau nu. Este egoism din partea mea să spun numai eu cum să faci şi cum să facem. Am să aştept o săptămână răspunsul de la tine şi abia după am să desfiinţez emailul. O săptămână de la ultima întâlnire! O săptămână în care să aflu dacă ţi-a plăcut jocul nostru. Nu sunt un mic dictator care să dea ordine, iar tu să execuţi. Mi-e frică să nu treacă săptămână şi noi să nu terminăm jocul. Mi-e frică, Elisa, că n-o să te mai pot vedea niciodată, acum că ştii cine sunt.

Plăcerea de a-ţi simţi parfumul de aproape îmi dă fiori şi acum, plăcerea de a mă uita la tine îmi măreşte pulsaţiile inimii şi faptul că am simţit căldura mâinii tale, că m-ai lăsat să te ating mă ridică în al nouălea cer. Am simţit o uşoară tresărire când te-am atins, am simţit un tremur, un tremur cald. Să nu-ţi fie frică de mine, Elisa, să nu-ţi fie frică. Îţi vreau tot binele din lume, nu ţi-aş face niciun rău. Crede-mă! Îţi mulţumesc pentru ieri seară, pentru că ai fost din nou cu mine.

Mâine e ultima zi, mâine e ultima zi a jocului nostru.

Ai încă timp să gândeşti până mâine, dacă să vii sau nu. Este alegerea ta, al nostru este numai jocul şi mie deja îmi ajung cele două seri cu tine. Am la ce să mă gândesc încă o sută de ani de acum încolo! Mâine am să te rog să renunţi la cina oferită la conferinţă. E ultima seară şi sigur o să fie multă confuzie şi nimeni nu o să observe lipsa ta, cum nimeni nu a văzut că am dispărut eu. Curios cum pare că suntem de neînlocuit, curios cum nu ne simte nimeni lipsa. Am să te aştept în faţa hotelului cu un taxi, eu voi fi înăuntru, te urci lângă mine şi mergem împreună într-un alt cartier unde am închiriat un mic apartament. Ai să vezi, o să-ţi placă, e în partea veche a oraşului, e mic, dar pentru o seară, pentru noi doi, e destul. L-am ales, aşa cum cred că place ţie, aşa cum am văzut în fotografiile pe care le-ai pus pe site-ul tău. Sper să nu greşesc. Ascensorul o să ne ducă la etaj, grilajul metalic se închide greu şi scârţie, dar nu-ţi fie frică, vecinii nu ne cunosc. Am pregătit toată muzica ce-ţi place ţie. Eşti tu cea care ai vrut să te descoperi toată, ai pus totul ce-ţi place la vedere, nu ai ascuns nimic. Ştiu totul despre tine de pe internet, ştiu ce filme ai văzut, ştiu actorii pe care i-ai visat noaptea, ştiu muzica, ştiu ce-ţi place să mănânci, ştiu ce vrei să-ţi spună persoană care te iubeşte, ştiu tot. Ai lăsat totul la vedere şi eu, acum, mă folosesc de tine şi devin visul tău, idealul tău. Curios cum poţi şti totul despre o persoană fără ca măcar să o fi văzut sau atins. Înăuntru, am să-ţi pun în şoaptă muzica ta şi eu am să gătesc pentru tine. Nici nu ştii de câte ori am exersat acasă felurile tale preferate, până totul a venit perfect. De câte ori am visat că cinăm împreună, eu şi cu tine, Elisa. Cucina italiana, primul fel, riso allo zafferano, al doilea, cotoletta alla milanese. Zafferano am ales cel de Aquila, cunoscătorii zic că-i cel mai bun. Lămâia pentru cotoletta este din Sicilia. Vinul, sper să fie pe placul tău, am ales un vin din Venezia, uşor spumant. Desertul l-am cumpărat, e unul lejer, o să-ţi placă sigur. Voi găti într-o secundă, n-am să te las să aştepţi, oricum, ştiu pe dinafară toate mişcările, sunt mai rapid decât un şef-bucătar adevărat.

Amore, vreau să fac amore cu tine, vreau să facem dragoste liniştiţi pe canapea, pe pat, pe covor, unde vrei tu şi cum vrei tu. Este singurul amănunt pe care nu am de unde să-l ştiu, cum îţi place să faci amore. Va fi surpriza serii, va fi surpriza ta.

Aceasta va fi ultima seară împreună. Ultima. Jocul se termină!

Eu te aştept diseara în faţă la hotel, taxiul e al nostru toată noaptea, când îmi spui să mă opresc, mă opresc, după cină, înainte de cină, după ce-am făcut dragoste, înainte de a face dragoste.

Tu opreşti sau continui jocul. Tu, Elisa. Este jocul tău!

Mulţumesc,

Marco

 

 

 

Email no 4

 

Este jocul meu?

Tu mi-ai spus că este jocul meu şi pot să-l opresc numai când vreau eu.

Tu m-ai ameţit cu vorbele tale dulci şi m-ai făcut să fiu curioasă şi să mă întâlnesc cu tine. Am fost prezentă la prima întâlnire, în holul hotelului, la a doua, la micul bar de peste drum. Te-ai uitat la mine şi m-am uitat la tine, nu a fost dragoste la prima vedere, nici gând. Nu cred că poţi să te îndrăgosteşti aşa la vârsta noastră. Nu! A fost curiozitate, sigur, a fost poate nevoia de ceva nou, de o evadare de o seară. A doua oară, nu pot să nu-ţi spun, când mi-ai atins mâna, am simţit un fior. Mi-a plăcut. Curios cum o atingere poate să-ţi facă inima să o ia la fugă. Curios. M-am îmbrăcat cum mi-ai spus tu şi tot nu pricep de ce. Mi-am pus perlele gri precum mi-ai sugerat tu. Ţi-am făcut pe plac şi ţi-am îndeplinit toate cerinţele din emailurile tale, tot. La ultimul dintre ele, cel cu invitaţia finală, nu voiam să mă duc, nu. Mi-am spus că nu şi mi-am pus o rochie uşoară şi delicată cu roşu şi gri, aşa cum ştiam că-ţi place ţie. Nu şi iarăşi nu, atunci când mi-am ales parfumul pentru întâlnire. Nu pot să fiu aşa de proastă, îmi ziceam când ieşeam din hotel şi mă îndreptam înspre taxi. Speram să mi se întâmple ceva în momentul acela, să mă fulgere aşa din senin că să pot să mă opresc, să apară cineva cunoscut şi să mă strige pe nume, să mă trezească din transă, gândeam când mi-ai deschis uşa maşinii. Totul a fost minunat, îţi spun sincer, totul mi-a plăcut, cum ai pregătit cina, cum ai pus muzica, vinul tău veneţian… felul în care m-ai iubit.

Au trecut şase luni, Marco, de când ne-am cunoscut, şase luni de la seara minunată…

Iarăşi îţi scriu fără să fiu eu, fără să mă pot abţine. Iar îţi scrie Elisa din jocul pe care tu l-ai creat. Totuşi, Marco, acesta e jocul meu şi eu şi numai eu pot să-l opresc. Aceasta este singura regulă. Singura.

Dar eu nu vreau să-l opresc. Nu!

Elisa

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #42 – sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *