Scurta viaţă a Fovismului

de Adrian Grauenfels

Pe la 1904 pictorul Henri Matisse, aflat cu amicii Paul Signac şi Edmond Cross la Saint-Tropez, încearcă un gen pictural nou. Multă culoare, aplicată abundent, cu o cromatică în contrast, care accentua toate virtuţiile pânzei în lucru. Anul următor el continuă experimentele cu culori puternice împreună cu pictorul Derain la Collioure. Se strâng destule tablouri cu care cei doi vor participa la “Salonul de Toamnă” din 1905.

[Derain]

Un critic de artă, Louis Vauccelles, observă o statuie renascentistă uitată pe piedestal în mijlocul sălii unde expuneau tinerii (Matisse, Derain, Rouault, Vlaminck). “Donatello între sălbateci!” (în franceză: fauves) exclamă criticul şi aşa s-a născut numele mişcării. Alţi critici au fost şi mai agresivi: “O găleată de vopsea a fost aruncată în obrazul publicului” scria Camille Mauclair. Cele mai multe ironii le capătă lucrarea lui Matisse “Femeie cu pălărie”, dar fraţii Stein achiziţioneză acest tablou salvând autorul din starea de depresie în care căzuse. Mişcarea capătă noi aderenţi, deşi nu avea un program bine stabilit.

[Matisse]

Culorile arbitrare, pure, dizarmonii voite, tuşele neglijente, senzaţia de nefinisare erau atributele principale ale curentului.
Matisse căuta o anume “stare de condensare a emoţiei”, dar tablourile se năşteau după lungi discuţii şi pregătiri. Scandalul produs în 1905 marchează naşterea publică a mişcării Fove. În general foviştii pictau peisaje, cu culori extrem de intense, reuşind să obţină efecte emoţionale sau decorative. De exemplu, Vlaminck a produs superbe imagini ale satelor Chatou şi Bougival, fiind atât de entuziast în execuţie încât storcea vopselele din tub direct pe pânză. Chiar şi astăzi tablourile lui transmit emoţie şi exaltare.

[Vlaminck]

În 1906 se deschide la Paris “Salonul Independenţilor”. Alături de Matisse au apărut nume noi precum Van Dongen, Marquet, Manguin. Pe scena europeană, Munch preia ştafeta fovistă, multe din lucrările sale părând a fi o directă reacţie la acest curent. La Praga, vom întâlni “Grupul celor 8” condus de Emil Filla şi Bohumil Kubista, ai cărui membri produc o gamă largă de picturi foviste şi expresioniste. Un alt ceh, stabilit la Paris, Kupka trece printr-o fază fovistă spectaculoasă, folosind culorile într-un mod halucinant.
În Germania, la Dresda, un grup numit “Die Brucke” (Podul) era condus de Heckel, Kirchner şi Pechstein. Acesta din urmă vizitează Parisul în 1907 şi-l invită pe Kees van Dongen să apară într-o expoziţie comună a foviştilor francezi şi germani deschisă la Dresda. La München influenţa fovismului se împleteşte cu arta populară germană şi rusă, exponenţii de acolo fiind Kandinsky şi Jawlensky.

[Kandinsky]

Diferit de ceilalţi fovişti, van Dongen preferă portretul. El inventează un nou mod de expresie, figurile sale sunt senzual sunt construite din linii groase de o brutală frontalitate. Culorile arbitrare pe care le folosea pe când picta în atelierul din Bateau Lavoire (1906) şochează chiar pe Vlamink şi pe Derain. Iubita lui Picasso Fernande Olivier îi pozează. În Olanda, fovismul lui van Dongen a fost preluat de Sluijters şi Mondrian. Van Dongen se va alătură grupului Die Brucke în 1908.

[Dongen]

După Salonul din 1907, mişcarea fovistă decade. Ecouri mai găsim în lucrările lui Dufy sau Marquet care produc picturi despre viaţa şi clipele de odihnă în Normandia sau aiurea. Artiştii încep să se separe şi să caute drumuri proprii. Deşi o mişcare de scurtă durata, fovismul a influenţat enorm arta europeană, a cristalizat expresionismul german, şcoala olandeză şi a produs numeroase capodopere prin pensulele unor mari pictori precum Matisse, Derain, Vlaminck sau Munch.

[Munch]