poeme de Ion Buzu

A vrut să scape de ceva greu de suportat care a pus stăpînire

 

Care e versiunea ta despre moarte? – mă tot întrebi

Nu ştiu, nu mi-am bătut capul cu asta,

abia dacă mă descurc cu viaţa.

Tu nu ai fost, dar o profă

ne vorbea despre moartea uşoară a

unui academician de la litere.

Mama ei se află în chinurile lui Dumnezeu,

lui Hristos, spuneţi-i cum vreţi.

Mama ei, imobilizată la pat timp de 6 ani,

defecînd şi salivînd, incontrolabil;

are nevoie de o moarte uşoară,

ca aia a academicianului.

„Ştiţi cum a murit academicianul? Au descuiat

uşa apartamentului său şi după ce ginerele

l-a ajutat să intre, acesta şi-a dat suflarea.”

O altă profă vorbeşte despre Urmuz,

cum acesta a ieşit într-o noapte în oraş, a răsuflat adînc

şi a zis „în fine”

trăgîndu-și un glonte-n cap.

La fel ca în textele sale, a vrut să scape de ceva greu de suportat care a pus stăpînire.

La masterul ăsta se vorbește numai despre moarte.

E unicul lucru pe care mi-l amintesc.

Tu nu ai fost de faţă, dar aşa s-a întîmplat,

o profă de lingvistică care se uita de la documentare științifice

ne povestea despre mitocondriile care degajă energia în celulă

şi uneori, din motive necunoscute, acestea degajă plasmă,

şi dintr-o dată, undeva, din cauza asta un om a luat foc.

O schimbare bruscă asupra căreia nu mai avea niciun control.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Locul unde saliva se amestecă cu sîngele

 

 

Am luat pentru prima dată testul HIV

în iarna lui 2009.

Eram vreo 10 într-o încăpere,

medicul desfăcu punga cu

testele experimentale trimise de americani

şi ne întinse cîte un tubuleţ în faţa fiecăruia.

Erau pentru un sondaj cerut de Ministerul Sănătăţii.

„Desfaceţi tubuleţul, luaţi beţisorul cu vată

şi îl plimbaţi pe partea de sus a gingiilor,

apoi îl plimbaţi pe partea de jos,

locul unde saliva se amestecă cu sîngele.

După aceasta, băgaţi beţisorul în tubuleţul cu lichid

şi aşteptaţi:

o liniuţă e negativ,

două liniuţi e pozitiv.”

Unul din cei prezenţi a refuzat să ia testul.

Aşteptam cu toţii în tăcere,

nimeni nu îndrăznea să spună nimic,

ceasul de pe perete se auzea foarte clar

şi doar medicul:

„la urma urmei, e doar experimental,

dar aveţi grijă să nu panicaţi atunci cînd

obţineţi pozitiv în faţa unui respondent”.

Era decembrie 2009,

comuniştii nu mai erau la putere,

terminasem liceul,

vagabondam la întîmplare pe străzi în mica mea disperare,

beţişorul meu arăta o liniuţă –

era un an important, ce mai;

în liniştea de acolo m-am gîndit la

viaţa mea de atunci,

simplă şi clară,

ca liniuţa de pe tubuleţul cu testul HIV.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lucrurile nu arată prea bine în ultima vreme

 

 

am diaree de vreo 2 săptămîni,

taică-meu mă bate la cap să trec un control medical,

s-ar putea să am interiorul ferfeniţă – chiar aşa a zis.

Textele îmi ies din ce în ce mai proaste.

Pe facebook îmi sar în faţă titluri ca:

„infectat de povestea în care lipsesc eu”,

„viol metamorfizat”,

„m-ai înşelat cu o clemantină”.

Taică-meu e fochist la şcoala primară de lîngă noi

şi iarna, înainte să mă culc, eu trebuie să dau încălzirea la nivelul 3.

Cînd ajung acasă rupt şi adorm în pat

mă trezesc îngrozit că nu am dat focul la 3

şi copiii vor ajunge dimineaţa în frig.

În alte nopţi îmi pare doar că mă trezesc îngrozit

şi fug repede să aprind focul, însă e doar un vis.

Uneori mai împrumutam tot felul de lucruri de acolo,

iarna asta de exemplu, cît timp copiii erau în vacanţă,

am adus bradul lor decorat la noi în casă.

Alteori, ne puneam rufele la uscat pe caloriferele din clase.

Într-o noapte s-au rupt în sat cîteva fire de curent şi s-a stins lumina.

În camera mea, care se încălzeşte de la un reşou electric,

nu erau mai mult de 6 grade.

Am mers la şcoală, am intrat într-una din clase, clasa a 4-a,

mi-am dat un scaun jos lîngă calorifer şi am adormit cu capul pe bancă.

Şcoala asta obişnuia să fie casa unui secretar de partid, Manoveţ îi spunea.

Cînd a murit Manoveţ, soţia sa alerga la spital,

unii alergau la poştă, alţii alergau la primărie,

vecina noastră, Ana, alerga la cumnatul ei care avea telefon,

era însărcinată şi a căzut de vreo 2 ori în timp ce alerga.

Alergau cu toţii spre ceva care să nege moartea lui Manoveţ.

O tot întreb pe vecina Ana cum a murit Manoveţ

şi nu-mi răspunde, părinţii mei schimbă vorba,

iar vecinii trîntesc nişte glume de ţărani.

Totuşi, fratele meu cel mai mare mi-a spus pe ascuns că

Manoveţ s-a împuşcat

în camera unde acum se află clasa a 4-a.

În noaptea aia m-am trezit înainte să sosească copiii,

cînd să ies din clasă am privit în urmă

şi aveam senzaţia că uitasem de ceva,

de data asta am lăsat-o baltă.