libris.ro

100 de ani de la primul poster dadaist

de Adrian Grauenfels

Desigur, arta posterului publicitar precede dadaismul. În timpul primului război mondial în turmentata Europă se nasc trei mişcări artistice care au influenţat şi maturizat artele cât şi grafica afişului. Este vorba de Suprematism în Rusia, de Stijl în Olanda şi Dadaism care a apărut iniţial la Zurich. 100 de ani mai târziu putem argumenta că Dadaismul a afectat profund arta Europeană şi a catalizat marea mişcare suprarealistă care i-a urmat. Dada moştenise metodele publicitare ale futurismului, inundând presa cu fabule şi oferind publicului fiţuici cu reclame sau invitaţii la galerii cu expoziţii care aveau mai toate ca temă anihilarea maşinăriilor sau glorificarea războiului. Cu timpul Dada s-a anagajat într-o totală respingere a societăţii, a războiului şi artei declanşând imediate contradicţii cu artiştii Dada care produceau literatură şi artă vizuală pentru a se întreţine. Nihilismul declarat al dadaiştilor umbreşte partea pozitivă a dadaismului. Era greu de identificat un stil Dada anume.

 

Ei ironizau cu sofisticare pe Duchamp, fotomontajele lui John Hartfield, grafica anti-militaristă produsă de George Grosz sau abstracţiile lui Jean Arp. Dar exista un numitor comun: iraţionalul, valorificat acolo unde logica şi raţiunea eşuaseră “în a stopa carnagiul războiului”. O metodă de a elimina raţiunea şi controlul a fost împrumutată de la filozofia Orientală care susţine că fluxul şi haosul naturii amintesc omului de locul sau în sânul naturii şi nu peste ea. Altă metodă Dada era întoarcerea la forme pre-culturale, reducerea limbajului la componentele de baza: sunete sau litere, sau simularea desenului infantil. O altă metodă dadaistă era parodia: simultaneităţi futuriste, colaje cubiste care evitau să folosească uleiul. Refuzul sistematic al mediului plastic convenţional preferându-se materiale noi, aşa zisele ready-made sau obiecte găsite, neacceptate de arta convenţională, au reverbat puternic în gândirea secolului XX. Arta Dada se diferea geografic de la centru la centru. În Zurich (unde se născuse în 1916) artiştii Dada puneau abstractul la baza “noii arte”.

 

Soldatul poet Hugo Ball fondează Cabaretul Voltaire, acolo scrie “Manifestul Dada” împreună cu Jean Arp, Huelsenbeck, Tristan Tzara şi Marcel Ianco. Ball se interesa de ideile filosofiei anarhiste şi chiar traduce porţiuni rămase nepublicate din Mihail Bakunin, tatăl şi teoreticianul anarhismului modern. În acelaşi an produce primele sale poezii sonore pe care le recită la seratele Dada, celebră devenind “Karawane” un poem german compus din sunete şi exclamaţii fără sens.
Amicilor le spunea: “Să introducem simetrii şi ritmuri în locul principiilor.
Să contrazicem ordinea normală a cuvintelor. Să celebrăm o bufonerie şi să intonăm un recviem”.
Costumaţiile, groteşti sau amuzante, măştile, scenetele de teatru lipsite de vreun sens, poemele recitate simultan sau pseudoconcertele cabaretului Voltaire s-au regăsit în mod firescîn peisajul locului, constituit în punctul zero al mişcării Dada. Legenda planează de asemenea asupra alegerii şi semnificaţiei numelui. După cum specifica Tristan Tzara în Manifestulsau, apărut în DADA nr. 3 din 1918, “Dada nu înseamnă nimic”.

 

Marcel Ianco, pictor şi arhitect, producea reliefuri abstracte în lemn şi ghips. El desenează două afişe dadaiste pentru sezonul artistic Zurich 1917. Unul pentru prima expoziţie dadaistă ţinută la galeria Corray, celălalt pentru a două expoziţie STURM, unde va adăuga desene de statui primitive. Primele afişuri dadaiste erau compuse din litere dispersate. Rama purta repetatul cuvânt Dada creând o obsesivă publicitate mişcării. În mod deliberat textele erau scrise cu litere copilăreşti, inegale, semnificanţă lor fiind primitivul, plecarea dela zero, un motiv fundamental filosofiei Dada.

 

Hugo Ball declara “copilăria este lumea nouă, naivitatea copilăriei, aspectele ei fantastice şi simbolice sunt îndreptate contra senilităţii lumii adulţilor”. Dada repetat într-un legatto fără sfârşit apare în poezia eufonică de tip Dada.
Tot Tzara ne învaţă cum se scrie o poezie dadaistă:

Ca să faceţi un poem dadaist

Pentru a face o poezie dadaistă
Luaţi un ziar.
Luaţi o pereche de foarfeci.
Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi să o daţi poeziei voastre.
Decupaţi articolul.
Taiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol şi puneţi toate aceste articole într-un săculeţ.
Agitaţi-l încetişor.
Scoateţi cuvintele unul după altul, dispunându-le în ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le cuviincios. Poezia vă va semăna.
Şi iată-vă un scriitor infinit de original şi înzestrat, cu o sensibilitate încântătoare, deşi, se înţelege, neînţeleasă de oamenii vulgari.

[poezie de Tristan Tzara din Manifest despre amorul slab şi amorul amar (1920)]

În acest spirit poezia Dada devine pur foneticism la Hausman sau la Kurt Schwitters care mai târziu declară că a dus plasticitatea la o culme insurmontabilă.
Dada în Berlin are o activitate total radicală. Condiţiile erau dure: foamete, revoluţie, lupte, toate devenind o aripă politică a dadaismului. Multă din arta Dada ia la Berlin drumul străzilor. Montaje de Grosz sau Heartfield mixau elemente grafice cu text tipărit, fotografii, anticipând uzul montajului în afişele din anii 1920. Multe erau produse pentru magazinele satirice tipărite de Wieland Herzfelde în Berlin imediat după război şi îndreptăţea contra republicii Weimar care se instala la putere. Tehnica fotomontajului avea scopuri politice, multe din postere aveau mesaje sociale sau antibelice. În expoziţii căpătau un loc ingrat, de multe ori fiind stocate în vraf. La expoziţia Dada din Berlin din1920 două curente au fost observate: Hausmann care printa poeme vizuale cu litere enorme plasate pe foi colorate de hârtie. Un poster anunţa astfel: “Arta e moartă, trăiască arta mecanică Tatlin. Acest slogan sublinia curiozitatea dadaismului german pentru noua Uniune Sovietică şi ce se petrecea acolo pe tărâmul Constructivismului mult trâmbiţat în anii postbelici. Alte producţii Dada încorporau experimente tipografice îndrăzneţe aşa cum iniţiase Tristan Tzara în revista periodică “Dada” vândută la Zurich.

 

Una din coperţi era supraîncărcată cu text şi linii în unghiuri ciudate care forţau scrisul obişnuit de la stânga la dreapta să se aşeze pe linii verticale. Revista Dada era produsă cu un buget derizoriu, Tzara plătind pentru foile pe care le semna iar Arp şi Ianco subvenţionau alte 4 pagini. Tipograful, un tip anarhist pe nume Heuberger se distra alegând fonturi plasate într-o grafică haotică lăsată la voia lui. Tzara scoate un poster numit “Salon Dada” pentru expoziţia ţinută la Paris în 1921. Posterul foloseşte tipografia poemului “Bulletin” lansat în revista Dada 3, în care fiecare linie avea caractere diferite. Sensul poemului este astfel distrus de structura de slogan a fiecărei linii. În afişul expoziţiei Tzara alege să combine litere mari şi mici la întâmplare, sfidând manierele tipografice în vigoare. Desigur Apollinaire era deja celebru cu ale sale “Calligrammes” care dispersau poemul într-un câmp vizual cu dimensiuni grafice. Poemele grafice subliniau crescendoul textului cu o mărire a caracterelor tipărite. Astfel de poeme futuriste au fost tipărite în prima revista Dada (1916) oferită la Cabaretul Voltaire din Zurich. Marinetti, şeful mişcării futuriste cerea un lirism brutal, imediat şi direct. În tipar această dorinţa era realizată prin atacarea armoniei din pagină. “Să folosim într-o singură pagină 3-4 culori şi chiar şi 20 de fonturi diferite dacă este necesar”, cerea. Se foloseau caractere italice pentru un conţinut blând, litere groase (bold) pentru onomatopee sau pasaje violente.

 

Şi totuşi posterul dadaist întrece şi lasă în urmă futurismul. Esenţa victoriei stă în lipsa de ideologie, de sistem. Dada nu avea nici un manifest sau set de convenţii şi de aici şi greutatea de a construi ceva solid fără o baza teoretică. În contrast, mişcarea de Stijl era fundată pe un set de teorii pozitive dezvoltate de olandezii Mondrian şi Theo van Doesburg. În esenţa definită de Mondrian concepţia Neoplastică se rezuma la: ” Ignorarea reproducerii particulare a formei şi a culorilor naturale. Din contră, arta trebuie să exprime abstracţia formei şi a culorilor folosind linii drepte şi numai culori primare, bine definite.”

Cele mai solide opere dadaiste se rezumau la explorarea materialului sau chiar la simpla sa prezenţă, fie ea tipografică. Noţiunea de creaţie directă a condus pe dadaişti la o poziţie formală apropiată de arta declarată a Constructivismului rusesc .
Această apropiere a fost încoronată de strânsa colaborare între Kurt Schwitters şi rusul Lissitzky. Pictorul Delaunay produce un ciudat desen, abstract, pentru o seară dadaistă “Balul inimii cu barbă”. (1922).

Pe la această dată scandalurile dadaiste cât şi cearta între dadaişti şi avangarda care se născuse din futurism şi dadaism ajung la dimensiuni groteşti. Tzara ia decizia să mute dadaismul la Paris. Acolo se concentrează pe o seară de poezie, muzică şi teatru sprijint fiind de Jean Cocteau, Zdanevici şi o echipă de ruşi atraşi de teatru, condusă de Tcherez. Zdanevici conducea întruniri cu numele “Facultatea 41 de grade” într-o cafenea din Montparnasse, cifra 41 dorind să dezvăluie “o febră creativă”. Tcherez care monta cabarete literare în spirit Dada, pare un aliat firesc pentru Tzara, în schimb Andre Breton şi clica sa “Literară” se simţeau provocaţi suficient ca să apară în carne şi oase la întâlniri pe care le deranjau (sabotau) fizic. Breton a fost repetat îndepărtat de poliţie dar cum activitatea Dada în Franţa pălise, suprarealiştii preiau conducerea avangardelor. Deşi nu aderase la Dada, Delaunay frecventa mai toate showuri-le Dada, devenind obiectul atacurilor. Un spirit gregar şi puternic el nu s-a lăsat influenţat de ideile Dada. În Mai 1922 Breton îi cere acestuia să deseneze postere pe care Breton şi amicii lui le vor purta în spate la o plănuită demonstraţie. Delauney se oferă să participe el însuşi ca om sandvici.

Mişcarea Dada a lăsat o lungă influenţă în arta europeană. Duchamp a continuat să producă postere, cărţi şi cataloage care poartă amprenta dadaismului. În Rusia pictorii Kazimir Malevitch, Lissitzky şi câţiva elevi elaborează postere care cer recrutarea de soldaţi pentru Armata Roşie, angajată în război civil cu bolşevicii. Grafica acestor postere este suprematistă, se face uz de cercuri, dreptunghiuri şi triunghiuri, forme geometrice în care roşul şi stelele Armatei transmit mesajul ” Ţara are nevoie de tine !”

Dada şi arta trezită de dadişti a reverberat în câteva ocazii care merită amintite. Prin anii 50 tipografii Germane şi Elveţiene reiau stilul avangardist al anilor 20 alterându-l şi adaptându-l la noile cerinţe cultural-sociale. În USA avantgarda a penetrat conştiinţa colectivă a secolului XX, a permis femeilor să practice şi să predea grafică şi design, s-au făcut inovaţii şi s-a creat un nou vocabular, texturi şi tehnici de transmitere a mesajului, care la un loc au permis noi perspective şi o nouă viaţă posterului folosit în lumea postmodernistă.

libris.ro

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #44 – sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *