poeme de Vlad Vlădulescu

Scurt tratat de supraviețuire

 

Istoria ți-a spus cine ești

școala te-a învățat cum trebuie să fii

Facultatea ți-a format comportamentul

Jobul ți-a arătat cum trebuie să-ți petreci timpul

Părinții te-au învățat ce fel de om trebuie să fii.

Toată lumea pare a ști mai bine decât tine

– cine ești

– ce simți

– ce trebuie să faci

– unde trebuie să faci

– cu cine trebuie sa faci etc.

Totul Trebuie

Totul este Obligatoriu

Toți ochii sunt pe tine

E imperativ ca toți să fie mulțumiți.

Nu vorbi urât

Nu injura

Nu scuipa

Nu fă sex

Nu-ți supăra părinții

Nu comenta în fața șefilor

Nu ridica privirea din pământ în metrou

Nu intra în vorbă cu necunoscuții

și mai ales

Stai departe de droguri și alcool.

Îndoapă-te cu pastile pentru orice stare

și sinucide-te dacă ți-ai pierdut jobul, iubita sau mașina.

Învață să iubești tot ce e material

Să crezi doar ceea ce vezi

Să judeci pe toată lumea dupa aceleași principii

și mai ales

învață să fii de neclintit în propria încăpățânare.

Nu citi decât cărți motivaționale și

uită-te doar la filme cu happy end

Mai toarnă un plod și nu uita să NU stingi niciodată teveu

e periculos să rămâi fără script

și în niciun caz n-ai vrea ca imginile ecranului

să fie schimbate cu cele ale ferestrei

ca actorii să fie înlocuiți de oameni reali sau

aerul condiționat cu cel de-afară.

Ai grijă să n-ai griji

Ai grijă să n-ai întrebări și

NU te abate niciodată de la plan!

Îmbătranirea e alternativa perfectă a Evoluției.

 

 

 

Penetrarea Evei

 

Sub pielea descompusă

sub albul ochilor înfipți în vid

sub cuvinte

sub șoapte

sub gânduri nerostite (sub viață)

sub unghiile jegoase de scormonit pământ

sub pielea sexelor arzând

sub pielea ta – se zbate EVA.

și i-am visat sfârșeala

greutatea pântecului spintecat

mirosul păcatului

arome orgasmice transpirându-i pielea umedă.

Am visat penetrearea Evei

prima picatură de sânge care-a condamnat conștiința

buzele-ncleștate sigilând plăcerea

Muza-Mama cu picioarele desfăcute

dând naștere Marii Viermuieli.

pântecele mușuroi

vomitându-și larvele și umbrele de oameni

(toți) târându-se pe pământul rece

părăsindu-și căldura mamei

spre-a gusta veninul necunoscutului.

Viermi tânjind spre mărul cunoașterii

fără-a ndrăzni a se apropia de copac.

viermi camuflați în fluturi

fluturi camuflați în oameni

și pizda Evei,

o poartă neferecată spre moartea conștiinței

avortându-și de secole

paraziții mărului în hăul dintre

Paradis și Paradis pierdut.

 

 

 

 

Psychedelia

 

Iisus era un hipiot tripat pe LSD

un timbru mic sub limba și-ncepea minunile.

tot el a fost primul care mi-a pasat un cui

a zis:”Hai coaie, incearcă! și mai incolo te invăț să zbori”

Iisus nu era un narcoman

era mai degrabă un experimentalist

LSD, MDMA, DMT, Ciuperci, Peyotl, Mescalină, Iarbă, Hash, Coca

tot ce vrei pentru a vedea

a zbura

a iubi

a simți sau chiar

a crede

și cât ne-am mai distrat când v-ați văzut paharul plin și peștele întreg.

așa era Iisus,

ii plăcea să-mpartă tripu

să ne ducă pe toți în același film

să ajungem singuri la esența lucrurilor.

Iisus e vecinul imaginar

care trăiește în capul meu

e îmbrăcat în curcubeu

are diamante în loc de ochi

nări lungi ca bacnotele de prizat

ciuperci în loc de urechi

(să-i faca mai suportabile lamentările și rugăciunile)

și pupila dilatată de la prea multă lumină (și-o gloată prea credulă).

Iisus e chimistul

ce-a sintetizat heroina

din scârbă față de voi.

A vrut sa fie numb

să nu vă mai vadă sau audă

rugaciunile obosite

dupa-o zi în care-ați supt și-mprăștiat venin.

Iisus a fost o metaforă

pe care-ați

țintuit-o-n seringi

de-un lemn la care vă-nchinați.

 

 

 

 

Viața ca o moarte

 

Lumea asta e doar o mare înmormântare

în fiecare zi se condamnă la moarte și se ingroapă

e cea mai lungă înmormântare din istorie.

se sugrumă zilnic

se autoflagelează și

se distruge în milioane de oameni

în grimase și fețe schimonosite

în minciună

dezgust și

desfigurare.

Pământul – casa oamenilor fără gânduri

viitor sau

viață.

și mă-ntreb – cum poate ceva atât de mort să continue să moară în fiecare zi?

câtă moarte mai are Pământul în el

și câtă viață ne permitem să mai murim?

2 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #44 – sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *