O poveste despre… nouă povești sau Cum ne-am petrecut noi anul cu vârcolacii [I]

 #traiestefantastic

Andreea Sterea

Ideea

Chiar de la lansarea editurii Crux Publishing, anunțam publicul că avem în plan traducerea unor texte semnate de autori străini clasici. Povestiri inedite, puțin cunoscute sau deloc traduse la noi, dar celebre peste graniță. De aici și până la ideea conceperii unei antologii tematice nu a mai fost decât un pas. Cu mult înainte de a publica primele cărți, împreună cu Oliviu Crâznic și cu Șerban Andrei Mazilu, am decis că era cazul să reînviem niște monștri sacri, care nu strălucesc, nu se fandosesc și nu se găsesc pe toate gardurile. Într-un cuvânt, care impresionează.

Așa că am ales Metamorfozele și, deci, vârcolacii, pentru că dintre toate creaturile fantastice și supranaturale din literatură, ei sunt printre cei mai vechi ca mitologie și folcloristică, printre cei mai răspândiți în culturile lumii și printre cei mai „verosimili”, legendele aferente nefiind lipsite de (cel puțin) un sâmbure de adevăr. Evident, celebrul caz al „Fiarei din Gevaudan”, cel al lui Jean Grenier și cele ale altor câtorva indivizi care au rămas în arhive ca acuzați de și condamnați pentru licantropie ne-au convins că vârcolacii merită toată atenția noastră.

Marea căutare

Să cauți texte literare semnate de mari scriitori ai lumii, care să abordeze tema licantropiei, nu este greu: sunt destule. Am luat la rând toate antologiile publicate peste ocean pe tema vârcolacului. Sunt enorme, sunt scumpe și se vând ca pâinea caldă. Majoritatea au același cuprins. Unele… au fost cu adevărat surprinzătoare. Aveam câteva nume pe care le voiam în mod deosebit, dar eram dispuși și interesați și să descoperim texte rare și valoroase. Am pornit la drum înarmați cu speranța că în vreo lună-două vom selecta în jur de douăzeci de texte și vom publica, într-un prim volum, cam jumătate.

Ce ți-e și cu socoteala de acasă… Nu ne-a luat foarte mult timp să descoperim că aproape toți autorii clasici au scris literatură fantastică rămasă în istorie. Maupassant și Arthur Conan Doyle sunt cele mai grăitoare exemple, deși nici cu Dumas nu mi-e rușine. Și enumerarea ar putea continua pe pagini întregi.

Ei bine, să alegi dintre atâtea povestiri, schițe, nuvele și romane pe acelea care vor contura cuprinsul antologiei… întreaga operațiune a durat aproape un an întreg. În esență, am citit zeci de texte (eliminându-le pe cele prea lungi, sau pe cele ale unor autori mai puțin cunoscuți la noi, dar punându-le la păstrare pentru eventuale volume sau proiecte viitoare) și am mai fi citit dacă antologia nu ar fi fost planificată pentru lansare la Târgul de carte Gaudeamus.

Unele povestiri mi le-a recomandat Oliviu Crâznic; altele le-am descoperit împreună, ajungând să înțelegem prea bine ce au simțit Schliemann la Troia și Carter la mormântul lui Tutankhamon, ori le-am căutat pentru că unii sau alții dintre noi le știam ecranizările; în fine, după altele am săpat doar eu, inclusiv prin arhivele Bibliotecii Congresului S.U.A. Am descoperit câteva bijuterii despre care cred că am auzit noi, autorul și editorul acela din secolul al XIX-lea care a publicat textul, și cam atât (exagerez puțin, desigur, dar nu foarte tare). Le-am citit pe nerăsuflate și le-am așezat pe categorii (obținerea textelor și sortarea s-au numărat printre atribuțiile mele, asumate la rugămintea colegilor de proiect). De la mituri sahariene la legende și fapte istorice europene, de la povești cu simbolism creștin la texte cu o atmosferă atât de apăsătoare că l-ar fi înfiorat și pe Dracula, am parcurs cât de multe am putut. Ne-am delectat o iarnă, o primăvară și un început bun de vară cu vârcolaci și cu pricolici de toate tipurile, rasele, sexele, originile și comportamentele posibile. Dar se apropia momentul să ne decidem, să facem lista finală, și să ne apucăm de tradus. Eram cu câteva luni în urma planificării, iar noi încă mai citeam.

M-am despărțit de câțiva dintre vârcolaci cu durere și regret în suflet, promițându-le că nu îi voi uita și că îi voi pune la loc de cinste într-o antologie următoare. Unii nu cred că m-au iertat nici acum.

[continuarea acestui articol o veți putea citi în EgoPHobia #45]

#

Despre autorul rubricii:

ANDREEA STEREA (n. 1982) este absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu un Masterat în Științele Educației. În ultimii ani a activat ca specialist în PR, având o bogată experiență editorială (Ed. Nemira, Ed. Millenium) și publicistică. A semnat cronici de carte și articole în importante publicații online și print (Ziare.com, Cosmopolitan.ro, Mayra.ro, Stilfeminin.ro, Kudika.ro, Epoca.ro, Revista Suspans, Nemira Blog, Galileo Online, Gazeta SF, Revista EgoPHobia, Revista Cronica Veche etc). Adevărat agent literar, a mijlocit publicarea volumelor The Angellove Society: Crux, The Angellove Society: Limbo și The Angellove Society: Magic and Madness (semnate de Șerban Andrei Mazilu) de către editura americană Wheelman Press. În prezent este co-fondator și director al editurii Crux Publishing, unde a coordonat și realizarea volumului de colecție Metamorfoze, dedicat autorilor clasici de literatură fantastică.