O poveste despre… nouă povești sau Cum ne-am petrecut noi anul cu vârcolacii [II]

 #traiestefantastic

de Andreea Sterea

[prima parte a acestui articol o puteți citi în EgoPHobia #44]

Mica selecție

 Când l-am citit prima dată pe ALGERNON BLACKWOOD, i-am spus lui Andrei că povestirea a fost de fapt scrisă pentru ca el să o traducă (ulterior, Oliviu Crâznic avea să confirme că nu exista om mai potrivit pentru această misiune, și că rezultatul e absolut remarcabil – și Oliviu ESTE cumplit de perfecționist). Atmosfera este atât de copleșitoare și atât de superb transpusă pe hârtie, încât m-a sedus pe loc. Am descris-o ca pe o „muzică în proză” și chiar și acum, când o recitesc, mă iau fiori. Este o poveste cu vârcolaci, desigur. Lirică, suavă ca un șal de mătase, bogată în imagini vizuale, în metafore, în jocuri de cuvinte – și, după știința noastră cel puțin, necunoscută pieței de carte din România. În orice caz, Blackwood este și va rămâne unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai literaturii gotice, exemplu și influență majoră pentru scriitori precum William Hope Hodgson, Graham Joyce, Caitlin R. Kiernan, H.P. Lovecraft sau Henry Miller. Așa că nu te poți aștepta decât la artă pură în scriitura lui. Iar versiunea lui de vârcolac amerindian este, poate, cea mai neobișnuită din întreaga antologie.

Ziceam ceva, mai sus, de SIR ARTHUR CONAN DOYLE? Căutând texte inedite despre vârcolaci, am dat, bineînțeles, și de unul semnat de creatorul lui Sherlock Holmes. Și a trebuit să îl citim trei oameni ca să ne asigurăm că nu avea nici o treabă cu vârcolacii, în ciuda faptului că este inclus în numeroase antologii dedicate licantropiei. Eu personal l-am iubit și o să îl traduc odată, chiar și numai de dragul meu, căci este un crime/thriller absolut excepțional. Să nu credeți, însă, că ne-am lăsat păgubași. Era imposibil ca Doyle să nu fi scris ceva în domeniul pe care îl aveam noi în vedere. Și chiar a scris, după cum cititorii se vor convinge parcurgând rarul Barrington Cowles. Partea cea mai bună după ce am tradus (zile, săptămâni…) această povestire, a fost să îi concepem și ei secțiunea de Varia. Oliviu s-a dovedit extraordinar de inspirat, ca de obicei, și a completat lista cu o sumedenie de informații amuzante și interesante despre autor și despre unele elemente culturale la care se fac referiri în poveste („magnetismul animal” e unul dintre preferatele mele).

ROBERT E. HOWARD. Când am descoperit că părintele lui Conan Barbarul avea nu una, ci mai multe povestiri cu vârcolaci, complet necunoscute și nouă, și României, unde Howard, din motive inexplicabile, nu a captat atenția editorilor de gen, ne-am grăbit să aflăm mai multe despre De Montour, încercând să îl cunoaștem pe acest antierou care nu putea fi mai prejos decât alte personaje create de marele scriitor. Citind Proscrisul, ziua ne-a devenit sărbătoare. De Howard mă leagă o dragoste nețărmurită, pentru că am convingerea că este unul dintre cei mai mari scriitori de fantasy din toate timpurile. S-ar părea că și George R.R. Martin împărtășește această convingere, din moment ce își îndeamnă fanii să îl citească pe Howard, în așteptarea următorul volum din Cântec de gheață și foc. Cu această ocazie, am dat și peste o serie de informații remarcabile legate de diverse aspecte ale poveștii, pe care nu le știam și pe care am vrut să le împărtășim cu publicul nostru. Așa s-a întărit ideea la care ne gândeam de ceva timp, de a realiza câte o secțiune de Varia la finalul fiecărei opere selectate. S-ar părea, de pildă, că prin scrierile lui Robert E. Howard, vechiul mit european privitor la influența lunii pline asupra transformării în vârcolac a ajuns „material de bază” pentru filmele de la Hollywood. Și așa am dat și de citatul meu preferat din întreaga literatură cu vârcolaci: Vârcolacul nu este (așa cum mulți cred) un om care poate lua forma unui lup – este un lup care ia înfățișarea unui om! Asta da întorsătură de situație!

Cât mi-a luat să îl traduc pe Howard? Zile, săptămâni, câteva zeci de e-mailuri schimbate între mine și Oliviu, dezbătând alegerea unui cuvânt sau a altuia, folosirea unui timp anume, intensificarea sau, dimpotrivă, atenuarea impactului emoțional al vreunei expresii…

RUDYARD KIPLING. Să fii obișnuit cu Cartea Junglei și apoi să dai peste Stigmatul bestiei este o aventură în sine. Povestirea a fost recomandată de Oliviu, care o știa dintr-o culegere de texte mai veche, pe care nu am reușit să o mai găsim pe piață. Dacă la început tonul umoristic m-a indus în eroare, crezând că povestea va fi una lejeră și poate chiar amuzantă, pe măsură ce dădeam paginile se întuneca totul în jurul meu. Despre scena de tortură umană nu am să zic nimic. Cert este că am iubit povestirea asta nu numai pentru evidentele ei calități literare (ori pentru frumoasa traducere a lui Andrei), ci pentru că a dat o nouă întorsătură mitologiei clasice cu vârcolaci. Aici nu avem omul care se transformă în lup sub clar de lună, cum ne-a învățat Hollywoodul (via Howard, după cum am semnalat mai sus), ci avem un alt fel de transformare, cu adânci semnificații și rădăcini în mitologiile și credințele Indiei.

Cel care nu putea, în nici un fel, lipsi din această colecție era, evident, H. P. LOVECRAFT. Inspirație pentru Pickman nu a mai fost tradusă la noi (cel puțin după știința noastră), dar peste graniță a fost ecranizată de cel puțin opt ori. Aici nenumitul este numit, în felul tipic al autorului, desigur, iar cine este curios să afle mai multe despre cum își găsesc artiștii inspirația, se poate consulta cu domnul Pickman în această privință. Sper să mai și trăiască după.

GEORGE MACDONALD este unul dintre acei părinți ai literaturii fantasy despre care se știe rușinos de puțin – în România. Celebru în țara lui, considerat unul dintre pionierii literaturii fantastice de calitate, MacDonald este prezent în această antologie cu una dintre povestirile care mi-au făcut o deosebită plăcere la citit, nu și la tradus. Deloc complicată ca stil, are totuși ceva, acel ceva subtil, ascuns printre rânduri, nedefinit, dar pe care dacă nu îl surprinzi, nu ai acea senzație pe care a intenționat autorul să ți-o transmită. Cert este că, fiind și prima pe care am pus mâna când a venit vorba să traduc, am revăzut-o de cel puțin zece ori înainte să fiu mulțumită de forma acesteia. Sigur, am ales-o și pentru că vârcolacii trebuie să aibă și reprezentanți de sex feminin, și nu voiam ca lupoaica lui Doyle să fie singură în toată colecția. Așa că „sura” lui MacDonald a poposit și ea pe meleagurile noastre.

Tot Oliviu Crâznic ne-a propus și Fiara lui GUY DE MAUPASSANT, tradusă la noi cu ceva timp în urmă, dar greu (dacă nu imposibil) de găsit pe piața actuală de carte, pentru ineditul situației: marele scriitor francez, cunoscut drept unul dintre părinții literaturii realiste, a fost și un apreciat scriitor de literatură fantastică. Fiara era cu atât mai importantă pentru această carte cu cât povestea în sine este o (nu prea) subtilă referire istorică la cazul „Fiarei din Gevaudan”. Evident, Maupassant o romanțează și o redă în stilul lui specific, ceea ce îi sporește, la fel de evident, calitățile. Și – dincolo de mesajul impresionant – pentru anul 1882, când a fost publicată, credeți-mă pe cuvânt că are destule elemente „horror” și „terror”, încât să îți dea fiori.

Cel mai mult la SAKI mi-a plăcut tonul negru, sec, și aproape psihopat cu care este scrisă povestirea Gabriel-Ernest (atât cât am putut să ne convingem, indisponibilă în format tipărit în limba română). De puține ori mi-a fost dat să citesc un text atât de scurt, dar atât de sinistru. Ce impact a reușit să producă acest scriitor cu numai câteva linii de dialog! Te face să îți dorești să îi citești opera completă. Și la Saki mi-a mai plăcut și acea mică parte de Varia delicios descoperită de Oliviu și care se referă la ultimele cuvinte ale autorului înainte de a fi fost ucis pe front în Primul Război Mondial, de către un lunetist german. Dacă aceea a fost ultima lui replică pe Pământ, omenirea a pierdut un geniu mult prea devreme.

În fine, fiind la vânătoare de clasici, ar fi fost cel puțin nepotrivit să îl omitem pe HUGH WALPOLE. Descendent al fondatorului literaturii gotice, faimosul Horace Walpole, Sir Hugh nu s-a lăsat nici el mai prejos. Încă mai cred că Tarnhelm este o minune care ni s-a întâmplat personal, pentru că este una dintre cele mai rare povestiri cu vârcolaci care apare în antologiile-mamut de peste ocean. O încântare și un recital fantasy – horror de excepție, cred că este povestea preferată a lui Oliviu din întreaga antologie. Traducând aceste texte pe tot parcursul verii, recunosc că unele zile toride nu erau chiar cele mai potrivite ca să lucrezi cu horror gotic. Ei bine, după ce stai câteva clipe cu Unchiul Robert la el în Turn și mai afli că un câine galben scheletic urmărește un copil de zece ani, desigur, nu ca să se joace cu el, frigul de pe șira spinării compensează elegant mercurul din termometre.

Subtilitățile

După aventura cu tradusul și editatul/re-editatul/re-re-editatul (și aici Oliviu mă somează să menționez că majoritatea traducerilor „la prima mână” – Doyle, Howard, MacDonald, Maupassant, Saki, Walpole – îmi aparțin, el traducând Lovecraft și asigurând adaptarea textelor, iar Andrei furnizând Blackwood și Kipling), ultima parte a procesului a fost și cea mai distractivă: conceperea rubricilor de Varia. Dincolo de a le oferi cititorilor câteva date despre autor și rolul său în istoria și dezvoltarea literaturii fantasy, am ales să oferim și o serie de detalii suplimentare. În timp ce eu citeam despre berberi și „zburliți” (tribul Hadendoa, da?), Oliviu scria despre „changeling”, iar Andrei despre Vrăjitoarele din Lancashire (roman fantasy inspirat din fapte reale – procesele vrăjitoarelor din Anglia secolului al șaptesprezecelea – pe care trebuie să îl am!). Într-adevăr, aceasta a fost pentru noi cea mai satisfăcătoare operațiune din crearea antologiei și sperăm să îi încânte în mod deosebit pe cititori, ajutându-i să înțeleagă mai bine operele avute în fața ochilor. Și, totuși, n-am scris nici jumătate din câte informații interesante aveam notate în agendă!

Ca un „bonus”, am adăugat colecției și două povești ale autorilor Crux (una publicată anterior și apreciată de critică și de public, cealaltă inedită și, suntem convinși, destinată a obține aprecieri de același calibru), având încredere că majoritatea cititorilor se vor bucura să afle că autori contemporani ca Oliviu Crâznic și Șerban Andrei Mazilu se luptă pentru un loc alături de maeștrii lor. Cu atât mai mult cu cât cei care vor decide cu privire la meritul de a ocupa respectivul loc sunt, bineînțeles, chiar cititorii.

Finalul… și un nou început

Ei bine, am făcut-o. Pe la început de noiembrie, am fost gata. După o vară petrecută în București traducând texte clasice cu vârcolaci de dimineața până noaptea, nu pot spune decât un lucru: sunt onorată că unii cititori au botezat această carte Ferma de vârcolaci a lu` Deea. O iau ca pe supremul compliment. Dar ferma nu e a mea, nici măcar a noastră, ci a voastră, a tuturor celor care o citiți și vă bucurați de ea. Și aveți puțintică răbdare, că mai sunt destui pricolici prin țarcuri care abia așteaptă să iasă și ei la rampă! Dacă mai vreți, vă mai dăm!

Sărbători fericite și nu uitați să TRĂIȚI FANTASTIC!

#

Despre autorul rubricii:

ANDREEA STEREA (n. 1982) este absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu un Masterat în Științele Educației. În ultimii ani a activat ca specialist în PR, având o bogată experiență editorială (Ed. Nemira, Ed. Millenium) și publicistică. A semnat cronici de carte și articole în importante publicații online și print (Ziare.com, Cosmopolitan.ro, Mayra.ro, Stilfeminin.ro, Kudika.ro, Epoca.ro, Revista Suspans, Nemira Blog, Galileo Online, Gazeta SF, Revista EgoPHobia, Revista Cronica Veche etc). Adevărat agent literar, a mijlocit publicarea volumelor The Angellove Society: Crux, The Angellove Society: Limbo și The Angellove Society: Magic and Madness (semnate de Șerban Andrei Mazilu) de către editura americană Wheelman Press. În prezent este co-fondator și director al editurii Crux Publishing, unde a coordonat și realizarea volumului de colecție Metamorfoze, dedicat autorilor clasici de literatură fantastică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.