Moștenirea lui Walter Benjamin (1892-1940) la Tel Aviv

de Adrian Grauenfels

Din păcate neinteresant pentru publicul larg al oraşului fără pauză, Walter Benjamin este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi filosofi şi critici din perioda interbelică. S-a născut la Berlin, a urmat studii la un liceu de elită, apoi a călătorit la Freiburg şi Paris de unde a revenit pentru a se înrola voluntar în primul război mondial. A fost refuzat pe motive medicale şi din acest moment tânărul Benjamin s-a dedicat filosofiei, literaturii şi lingvisticii, neglijând aspectele politice şi sociale ale vieţii. În 1915 îl cunoaşte pe Gershom Scholem cu care leagă o strânsă prietenie. Din 1917 îl găsim la Berna unde studiază filosofie, literatură şi estetică. În 1920 revine la Berlin ca să lucreze ca traducător şi critic la diverse reviste. Scholem îi obţine o bursă pentru a studia ebriaca la Ierusalim, dar Benjamin preferă să rămână în Germania până în 1933, când naziştii ajung la putere. Caută să fugă în Spania, dar este reţinut la graniţa spaniolă şi ameninţat că va fi predat Franţei şi mai departe Gestapoului. Se sinucide cu o supradoză de morfină.

**

Muzeul Tel Aviv prezintă pentru prima oară în Israel arhiva marelui filosof german care se distinge prin stilul aparte cu care a tratat subiecte extreme: trecutul şi viitorul, nostalgia şi revoluţia, istoria şi politica, materialismul şi misticismul. La fel de ferm şi inovativ este tratat subiectul identităţii sale: este oare evreu-german sau un german-evreu? Vom găsi în expoziţie manuscrise, note, scrisori, agende şi cărţi poştale. Sunt prezentate diverse aspecte ale activităţii sale: copilăria, Berlinul anilor prebelici, dialogurile sale cu alţi gânditori: Theodor Adorno, Gershom Scholem, Hannah Arendt, Bertolt Brecht. Este subliniată aprecierea sa pentru Goethe, meditaţiile sale asupra spaţiului şi timpului cât şi interesul său special pentru Zionism, Messianism şi Identitatea Evreiască.

Ca autor Benjamin este inspirat de conceptul arhivării, de ideea că o opera trăieşte prin percepţia, comentarea, critica şi reproductibilitatea ei. În expoziţie apar numeroase corespondenţe cu Ernst Bloch, Franz Hessel, Bertold Brecht, Arendt, Adorno, Gisele Freund. Benjamin interpretează texte din Kafka, le consideră a fi o muncă în progres, o transcendenţă. Mai găsim ecouri ale unor vizite la Moscova și Riga, în Toscana sau Insulele Baleare. Cu un simţ profetic al relelor care vor scufunda Europa, Benjamin reuşeşte să salveze arhiva sa personală fiind conştient că un viitor este posibil numai acelui prezent care se leagă şi se bazează pe generaţiile precedente.

Din ideile lui Walter Benjamin:

-despre copilărie: Percepţia copilului este deschisă şi nealterată. Fiecare copilărie este importantă şi ireplasabilă umanităţii. Copiii sunt curioşi, se interesează de tehnologie, de fenomene şi invenţii, înainte de a inventa ei însuşi ceva, ei leagă progresul de simbolurile şi realizările trecutului.

-despre mediul Intelectual: În 1932 în Cronica Berlineză, Benjamin scrie: Diagrama vieţii mele seamănă cu cea a unui labirint. În centrul labirintului locuieşte egoul sau soarta individului spre care numeroase poteci aduc cunoştiinţe, personaje, femei şi bărbaţi, care la un loc modelează personalitatea şi intelectul individului.

-despre amiciţia cu Ghershom Scholem (1897-1982): Zionist din tinereţe, Scholem emigrează în Palestina în 1923. Devine profesor la Universitatea Ebraică. Cei doi devin prieteni. La Berna, în 1918-19 cei doi fondează Universitatea Muri, o instituţie fictivă care parodia viaţa academică. Cei doi poartă discuţii aprige pe tema Zionismului, a identităţii Iudaice, a materialismului şi a metafizicii. Cei doi discută faţă în faţă şi ulterior prin corespondenţe impresionante. În centrul discuţiilor lor târzii se află Kafka. După al doilea război mondial, Scholem şi Teodor Adorno îşi asumă sarcina de a edita inestimabila moştenire rămasă de la Walter Benjamin.

-despre Kafka: În timpul Exilului Benajmin scrie un important eseu : “10 ani de la moartea lui Kafka”. În opinia lui Benjamin, Kafka este preocupat de condiţia opresivă a umanilor, a animalelor, depresia este starea fizică a personajelor sale obidite, învinse. Eseul se închide cu o imagine optimistă, o utopică idee a salvării: “Indiferent dacă este un cal sau un om, important este să i se dea jos povara cărată în spate. “

-lucrări critice: Benjamin traduce, critică şi comentează din Baudelaire, Marcel Proust, Andre Gide, Goethe, Karl Kraus, Peter Hebel şi alţii. Într-un studiu critic el afirmă că impactul cultural al unei opere nu este imediat. El este stabilit indirect prin mediile care preiau opera, cât şi din spiritul autorului: de predecesor, contemporan sau futurist.

-întâlnirea cu Andre Gide: Berlin 1928 – Benjamin este unicul jurnalist german pe care Gide acceptă să-l vadă. Întâlnirea devine o delicioasă experienţă, două ore de discuţii interesante, cei doi se simt atraşi reciproc.

-proiectul Arcade: În acest proiect Benjamin intenţiona să refacă în propria sa interpretare secolul XIX. Reconstrucţia arhitecturii, a modei, reclamele, prostituţia şi fotografia completau viziunea sa despre filosofia istoriei. Din proiectul lui Benjamin au rămas colecţii de citate culese de acesta din Biblioteca Naţională din Paris. Ca şi Baudelaire, Benjamin se axează pe cele refuzate de public şi de istorie. Cercetând negaţia, el pune lumină asupra adevărului.

Ne luăm rămas bun de la acest mare filosof şi arhivist repetând ultimele sale cuvinte adresate în franceză în anul 1940 amicului sau Teodor Adorno: “Nu îmi rămâne destul timp să scriu toate scrisorile pe care aş fi vrut să le scriu”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *