poeme de Raluca Leontina Neagu

cârtița

 

sălbăticia trestiei mă întristează

sub conducte groase de mâl se strecoară pușcăriașii invizibili ai orașului

iar eu dragostea mea tot aduc deasupra cât mai mult pământ

asta am învățat să fac de prima dată când

am rămas în mijlocul tuturor străzilor cu parfum de bărbat

iubit și neapărat uitat

 

lasă-mă să-ți spun cum

te învârți în alte sfere

cum îmi scapă mecanismul tău de cal troian

cum azi cred că te cunosc și mâine

îmi tremură inima de frică

 

când dormi mă rog

ca dimineața să nu te găsesc înlocuit

învârt cheia cu grijă

ce-mi pregătești în liniștea camerei

ce răni ți-ai crestat în palme

și mai ales

de ce taci dacă eu îți vorbesc prin toate limbile pământului?

 

 

despre vii doar tăcere

 

tot ce fac se întoarce împotriva mea

oglindă răsturnată

tot ce ating se îndepărtează tot ce iubesc are spini crescuți înăuntru

am un vierme în inimă

se îngrașă în fiecare zi

mă aștept să-mi bubuie pieptul să împroșc în jur

doar tristețe

 

viața ca marea moartă mă ține la suprafață

fac pluta prin toate zilele în care nu mă privești

și oamenii cred că levitez de fericire

că-s un mag, un profet

că am în buzunar pietre filosofale

că o să cresc așa mare încât cu o mână o să-i îngheț

cu cealaltă o să le mângâi rănile

și ele se vor închide zgomotos ca niște uși

 

câte nu știți dragii mei

cuvintele mi-au alunecat pe limbă acid sulfuric

nespusele se adună și fac implozie

feriți-vă feriți-vă de cei ce par rupți din soare

cu umbrele lor țuguiate

cu părul lor de sălcii

și chipul de lună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.