cârtița
sălbăticia trestiei mă întristează
sub conducte groase de mâl se strecoară pușcăriașii invizibili ai orașului
iar eu dragostea mea tot aduc deasupra cât mai mult pământ
asta am învățat să fac de prima dată când
am rămas în mijlocul tuturor străzilor cu parfum de bărbat
iubit și neapărat uitat
lasă-mă să-ți spun cum
te învârți în alte sfere
cum îmi scapă mecanismul tău de cal troian
cum azi cred că te cunosc și mâine
îmi tremură inima de frică
când dormi mă rog
ca dimineața să nu te găsesc înlocuit
învârt cheia cu grijă
ce-mi pregătești în liniștea camerei
ce răni ți-ai crestat în palme
și mai ales
de ce taci dacă eu îți vorbesc prin toate limbile pământului?
despre vii doar tăcere
tot ce fac se întoarce împotriva mea
oglindă răsturnată
tot ce ating se îndepărtează tot ce iubesc are spini crescuți înăuntru
am un vierme în inimă
se îngrașă în fiecare zi
mă aștept să-mi bubuie pieptul să împroșc în jur
doar tristețe
viața ca marea moartă mă ține la suprafață
fac pluta prin toate zilele în care nu mă privești
și oamenii cred că levitez de fericire
că-s un mag, un profet
că am în buzunar pietre filosofale
că o să cresc așa mare încât cu o mână o să-i îngheț
cu cealaltă o să le mângâi rănile
și ele se vor închide zgomotos ca niște uși
câte nu știți dragii mei
cuvintele mi-au alunecat pe limbă acid sulfuric
nespusele se adună și fac implozie
feriți-vă feriți-vă de cei ce par rupți din soare
cu umbrele lor țuguiate
cu părul lor de sălcii
și chipul de lună.