libris.ro

Capete tari

[fragment]

    de Ioan Suciu

În braserie era cald și plăcut; m-am dus la bar să cer o bere, cățărându-mă pe unul din scaunele acelea înalte și incomode (nu știu cine le-a inventat); din spate apăru o namilă de pluș, o arătare în formă de urs sau șoarece uriaș, care mi-a umplut o halbă cu multă spumă.

  • Dar ce, a început carnavalul? am întrebat eu.
  • Ce carnaval?
  • Nu știu; întrebam!
  • Nu! zise sec omul și se duse din nou în spate. În local nu era lume și m-am mutat pe scaunul unei mese din dreptul ferestrei. Era toamnă dar încă nu era prea frig; niște raze de soare răsfățau platoul din fața localului și hotelul de vizavi. Deodată în braserie intrară trei oameni cu cap de porc. Mi s-a părut că nu văd bine și m-am uitat la ei fascinat. Erau doi bărbați și o femeie (ea avea pe creștet o coadă de păr blond legată cu o fundiță), toți arătau având corp omenesc pe care erau grevate capete de porc; aveau boturi proeminente, fălci grozave, urechi mari tradafirii cu vene subțiri roșiatice; ochii erau mici și înfundați în grăsime;vocile lor erau groase, cu excepția femeii care avea un timbru puțin mai subțire. Se așezară la o masă din fundul localului și spre ei curseră nenumărate feluri de mâncare; ciorbe de burtă și ciorbe țărănești, fripturi uriașe pe farfurii plate din lemn, plăcinte de dovleac și de mere, prăjituri și înghețate diferite, pere, mere, portocale etc. Chelnerul în costum de urs de pluș aducea farfuriile ținând cu dexteritate câte trei într-o mână, și abia prididea să le adune pe cele golite că trebuia să aducă altele, fiindcă oamenii (sau ce erau ei) cereau întruna mâncare. Felul în care mâncau era de-a dreptul îngrozitor; ciorbele le dădeau pe gât răsturnând farfuriile peste cap, ca pe o cană, iar fripturile le devorau cu mâinile mușcând direct din bucățile de carne, fără să se folosească de tacâmuri. Li s-au adus și beri, halbă după halbă, și ei râgâiau pe rând zgomotos și foarte puternic, după care se prăpădeau de râs. Nu mi-au acordat nicio atenție, deși parcă la început femeia zisese: ”Ce se mai holbează și ăsta!”. Regretam că nu mai intră cineva în local pentru a putea vedea ce reacție pot avea alți oameni la spectacolul pe care-l vedeam eu, dar nu mai apăru nimeni. În stradă am văzut doi oameni călare, trecând la trap în urma unui bărbat îmbrăcat într-un trening cenușiu. Caii tropăiră cu zgomot puternic, lovind cu copitele asfaltul carosabilului, și bărbatul în cenușiu apăru din nou în cadrul ferestrei întorcându-se din direcția în care fugise inițial; formația defilă iar prin fața geamului, deplasându-se în sens invers și m-am mirat văzându-i mai bine pe călăreți, care aveau capete de câini; purtau un fel de uniforme negre asemănătoare soldaților SS văzuți prin filme, cizme cu carâmb înalt și aveau capete de rottweileri, cu boturi înspumate de salivă și ochi îngălbeniți și răi. Ei l-au prins pe omul urmărit și l-au ridicat în aer menținându-l între cei doi cai, ca-ntr-un număr de circ, ținându-l unul de un umăr și celălalt de alt umăr; dispărură în susul străzii. Am ieșit afară și m-am uitat în direcția în care se deplasaseră călăreții cu prada lor, dar se pare că o apucaseră pe o stradă laterală. Un bărbat bărbos se apropie în fugă de mine și mă apucă de braț.
  • Vino cu mine! îmi zise el și mă împinse într-o casă veche de la marginea drumului. M-am trezit într-un salon cu șemineu, cu mobilă veche.
  • Ce se-ntâmplă? am întrebat aruncând o privire bărbatului. Avea o barbă albă, deși nu părea să fi avut mai mult de 50 de ani; figura lui era aspră și arsă de soare, de om care petrece mult timp în aer liber; purta un pulover gri din lână, pe gât, și niște pantaloni de trening roșii.
  • Îi prinde pe toți! zise el gâfâind.
  • Cine? De ce? am întrebat eu.
  • Locuiesc în oraș de peste 40 de ani! E ceva de groază!

Am simțit deodată o nevoie imperioasă de a urina. Mi-a arătat unde era baia și de abia intrasem în toaletă că s-au auzit niște zgomote ce de luptă. Am întredeschis ușa și-am văzut cum doi indivizi cu capete de câini trăgeau de bărbatul cu barbă să-l scoată din casă. Am rămas singur înăuntru; am privit pe fereastră și-am văzut cum unul dintre haidamaci îl pusese pe cel răpit peste crupa unul cal; omul părea anesteziat și era manevrat ca un sac de cartofi; individul se urcă și el pe cal și plecară însoțit de cel de-al doilea bărbat cu cap de câine, călare și el pe un cal. M-am frecat la ochi; ceea ce vedeam părea o scenă din ”Planeta maimuțelor”, cu deosebirea că în cazul de față invadatorii aveau capete de cîini și nu de maimuțe. Privirea mi-a căzut pe un televizor cu ecran uriaș din cameră. I-am dat drumul de la telecomandă și imediat a apărut o tânără foarte drăguță în fața unui tablou foarte mare, cu o scenă de vânătoare. ”Vă transmitem de la…” și se întrerupse; imaginea se descompuse în linii orizontale colorate și pâlpâitoare și după ce se restabili apăru salonul de la hotelul Palas, pe care-l știam foarte bine. Într-un colț, un bărbat stătea într-un fotoliu. Camera de luat vederi se apropie de el, dar chiar în acel moment televizorul se stinse. Am ieșit din acea casă și pe stradă se auzea un fel de zgomot de fond apăsător, ca de cascadă. Nu se vedea lume; undeva, departe, spre un capăt sau altul al străzii se agitau niște oameni, dar nu se înțelegea prea clar ce fac. Am părăsit strada și am apucat pe o cărare care ducea spre o pajiște înverzită și însorită, pe care se aflau ici colo câte-un copac. Terenul era ușor înclinat înspre munte, dar unghiul nu era încă prea accentuat. De undeva din vale apăru o căruță trasă de un cal; animalul era biciuit la sânge și vehicului urca terenul înclinat în viteză. M-am dat pe după un grup de arbuști și am văzut că ”vizitiul” de pe capra căruței era o maimuță; echipajul se opri în mijlocul poienii și ființa care condusese atelajul coborî și dezlegă calul; acesta o luă la fugă ca din pușcă spre pădure; o altă maimuță îi dădu un pumn zdravăn ființei care ținuse frâiele și-o înjură, reproșându-i că a eliberat calul.

  • Păi am vrut să-l lase să mânânce! se auzi justificarea maimuței-vizitiu. Din căruță săriră alte trei maimuțe, care coborâră pe iarbă corpul unei tinere legate de mâini și de picioare.
  • Scoate-i călușul, aici poate să urle cât o vrea!

Unul dintre maimuțoi eliberă gura femeii (care fusese astupată cu o cârpă legată la spate) și tânăra începu să urle din toate puterile, de se auzea ecoul peste munți. Femeia avea o rochie lungă și crem, iar în picioare purta cizmulițe roșii. Folosindu-se de un cuțit, maimuțoiul tăie frânghiile cu care fusese imobilizară femeia și imediat se aruncă peste ea, mozolind-o prin iarbă și luptându-se cu ea, sub privirile celorlalți indivizi cu capete de maimuțe care se uitau ca la o partidă de lupte greco-romane. La un moment dat femeia scoase un țipăt ascuțit de parcă ar fi fost înjunghiată, după care urmară niște gemete de durere. Cei cinci indivizi cu fețe de gorile o violară pe rând pe tănăra tăvălită prin denivelările de pământ, după care, la un moment dat, femeia scăpă din gherele lor și o luă la fugă spre pădure; avea hainele sfâșiate și părul despletit. Cele cinci maimuțe rămaseră în preajma căruței și scoaseră la iveală o sticlă de băutură și care băură pe rând, aprizându-și niște țigări toți odată, cu gesturi identice și parcă sincronizate. Stătusem pe vine în spatele tufișului și amorțisem; m-am mișcat puțin și m-am furișat în direcția opusă celei în care se afla grupul de maimuțe, făcând câțiva pași în poziție aplecată; unul dintre maimuțoi mă văzu și luă startul spre mine; unul din aspectele fizice ale mele cu care stăteam foarte bine era fuga; făcusem atletism și aveam picioare solide și sprintene; am alergat pănă la oraș peste pajiște, urmărit de o namilă de gorilă; ajuns în stradă am continuat să mă deplasez cu viteză, gândindu-mă că pe undeva trebuie să fie vreun sediu de poliție; orașul nu era prea mare, trebuia să dau de el, dacă e prin partea asta. Obosit, m-am uitat în urmă și am constatat ușurat că maimuțoiul nu mai era pe urmele mele. Pe șosea apăru o mașină de poliție. Am făcut semn; mașina de poliție avea înăuntru doi lupi. Au ieșit amândoi și au venit spre mine. M-am mirat că nu aveau uniformă, ci erau îmbrăcați în haine civile, obișnuite. Capetele lor de lup păreau niște trofee de vânătoare montate peste tărtăcuțele lor, dar gura era foarte bine realizată, cu colți fioroși și limba lungă care le ieșea din când în când afară, ca și cum s-ar fi lins pe bot. Unul dintre ei era un bărbat obișnuit și avea un pulover gri pe gât și niște pantaloni  roșii de trening; el aducea foarte mult cu bărbatul prietenos care mă ascunsese în casa lui; dar nu înțelegeam cum de ajunsese polițist în timpul scurt în care fusese răpit, dacă nu cumva era vorba de vreo asemănare întâmplătoare. Dar am observat pe puloverul lui o monogramă în dreptul pieptului, o literă ”M” pe care se încolăceau niște ciorchini de viță de vie, pe care o remarcasem când fusesem în locuința lui. Plin de încredere, m-am adresat polițiștilor, spunând că am fost martor la un viol colectiv, înfăptuit de niște indivizi ciudați pe un teren din apropiere. Unul dintre lupi m-a laut de ceafă și m-a împins spre o clădire din apropiere, trezindu-mă în curând la o masă în fața unei foi de hârtie.

  • Scrie! îmi ordonă unul din polițiștii cu cap de lup. Avea o voce severă, puțin gâjâită și foarte neplăcută la auz.
  • Declarație! Nume, prenume, adresă, ocupație, relatează toată întâmplarea; în timp ce lucrezi, spui cu voce tare ce scrii! continuă să-mi explice el. Stătea în picioare într-un colț al camerei, în timp ce celălalt ”lup” se plimba prin spatele meu în chip enervant, mângâind un baston de cauciuc. Am început să lucrez și când am ajuns la descrierea violatorilor, polițistul cu bastonul mă întrerupse:
  • Cum spui că arătau oamenii?
  • Păi cu fețe de maimuțe!
  • Adică, nu erau cu fața goală, ca a ta?

Adresarea la persoana a doua mă deranja foarte mult. Dar asta n-a fost nimic față de ceea ce a urmat. Polistul cu pantaloni roșii (omul pe care-l cunoscusem) m-a luat de guler și m-a împins afară din secția de poliție, dându-mi un ghiont astfel încât am căzut pe trotuar. Celălalt s-a aplecat spre mine și mi-a dat câteva bastoane pe spinare, provocându-mi dureri îngrozitoare. M-am redresat cu greu și am pornit spre centrul orașului. Trebuia să mă duc să mă cazez cât mai repede, să am unde să mă întind la orizontală sau să fac o baie caldă. Am găsit destul de ușor vila în care-mi rezervasem o cameră, mergând pe stradă cu o oarecare teamă să nu mai apară vreun eveniment neplăcut. M-a întâmpinat o ființă îmbrăcată într-un capot colorat, având în cap o coamă de de blană care nu am înțeles bine ce era, fiindcă era înfășurată într-un fel de basma asemănătoare celor purtate de femeile musulmane; nu se înțelegea bine dacă era vorba de un bărbat sau femeie.

 

libris.ro%20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *