[Ștefan Bolea, Theoria, Crux Publishing, 2015]
de Anamaria Virginia
Făcând un salt de la ficţiune la non-ficţiune, am citit „Theoria” lui Ştefan Bolea. Cartea este o compilaţie de articole şi eseuri scrise de autor între 2004 şi 2014.
Ştefan Bolea este doctor în filosofie. Domeniul îmi este foarte puţin cunoscut (poate singura excepţie fiind filosofia artei), dar cum întotdeauna îmi place să învăţ ceva nou, mi-a suscitat curiozitatea astă toamnă, când l-am auzit citind un fragment din carte la târgul Gaudeamus. Acea bucată de scriere mi s-a părut atât de bună încât am cumpărat volumul.
Cartea este împărţită în patru secţiuni. Trebuie să recunosc că parcurgerea primei mi-a fost dificilă, deoarece nu am pregătirea necesară pentru a înţelege pe deplin conceptele filosofice prezentate. Cu toate acestea, e atât de bine scrisă încât m-a făcut să nu abandonez lectura şi mă bucur că mi-am îmbogăţit cultura generală, aflând despre apartenenţa unor nume ce îmi erau foarte cunoscute, la un curent filosofic sau la altul.
Festinul intelectual a început de la a doua secţiune. Articolele sunt pastile de gândire pe teme extrem de variate – şi mi-a plăcut extrem de mult să citesc despre subiecte de zi cu zi, din perspectiva unui om care priveşte lumea prin lentila filosofică. Autorul aduce filosofia aproape de lumea obişnuită, iar în scriere se simte şi latura poetului Bolea (pe lângă filosofie, scriitorul este un poet laureat de şaisprezece ori la concursuri naţionale de poezie). Comentează despre sport, muzică, sau cinematografie într-o cheie care pentru mine a fost cu totul nouă. Am citit eseuri al căror subiect sunt simple cugetări – recunosc faptul că mie îmi plac foarte mult, deoarece mi se oferă permisiunea de a-i vedea trăirile dintr-un moment anume.
Două dintre scrieri mi-au rămas în minte în mod special. Prima, „Cj, Ro, EPH”, este o rememorare introspectivă a naşterii revistei online EgoPHobia, pe care o conduce. Autorul a atins o coardă sensibilă de-a mea. Mi-a plăcut foarte mult acurateţea cu care precizează motivele ce au dus la apariţiei revistei, cu referire nu numai la discuţiile pur intelectuale (acele „conversaţii care nu rezolvă nimic, dar care ţin în priză până te primenesc zorii” şi care îmi sunt atât de dragi). Însăşi atmosfera urbană a Clujului a participat la naşterea EgoPHobiei – şi pentru mine este extrem de rar să văd acest aspect luat în consideraţie şi conştientizat, cu toate că orice spaţiu construit ne afectează spiritul în permanenţă la nivel subliminal.
Cea de-a doua a reprezentat o plăcută reîntâlnire cu textul auzit în lectura sa, la Gaudeamus – „Nazismul celor slabi”. Ţin minte că îl ascultam incredulă – este atât de incorect politic încât nu am putut decât să-l admir pentru curaj. Poate subiectul nu este nou (n-am de gând să-l dezvălui, oricum) însă forma în care Ştefan Bolea îşi formulează ideea, cu trimiteri la cultura şi istoria contemporană împletite cu referinţe filosofice, a rezonat cu mine într-un mod cu totul aparte. Sunt convinsă că toţi prietenii mei ar avea o reacţie similară.
Ştiu că are în pregătire o nouă carte, dar nu cunosc cu exactitate subiectul. Mi-aş dori, sincer, să nu fie ceva de strictă specialitate, astfel încât să-i pot parcurge din nou rândurile. Până la apariţie, voi continua să urmăresc apariţiile din EgoPHobia.