[despre cărţile scrise de Rodica Bretin şi Dan Apostol]
de Voicu Bugariu
Uniţi prin căsătorie, dar şi de pasiunea comună pentru domeniile de frontieră ale cunoaşterii, Dan Apostol şi Rodica Bretin sunt autorii unor cărţi remarcabile.
Regretatul Dan Apostol (1957 – 2013) a reuşit să devină un primus inter pares printre autorii de gen din România, impunând o manieră mai mult ştiinţifică decât jurnalistică şi ajungând, în cele mai bune pagini ale sale, să atingă nivelul profesional al unui istoric autentic. Preocupat de arheologie, antropologie, paleontologie, criptozoologie precum şi de multe alte domenii conexe acestora, el a scris cărţi şi articole în care acumularea faptelor şi logica lansării unor ipoteze sunt impecabile. Una dintre cărţile sale (“Atlantida – imperiul pierdut”, 2004) mi se pare în mod special semnificativă pentru un mod scriptural străin de improvizaţia jurnalistică, atât de des întâlnită la autorii de gen. Autorul ne dovedeşte că deţine răbdarea şi forţa analitică ale unui erudit, iar atunci când păşeşte pe terenul ipotezelor arată o adevărată virtuozitate a deducţiilor, precum şi o abilitate ieşită din comun în găsirea unor legături între fapte aparent disparate. Cum arătam, asemenea calităţi ridică textul din zona jurnalismului, desigur stimabil, şi îl transformă într-o eseistică pe teme ştiinţifice de înalt nivel. După lectura cărţii, cititorul începe să vadă altfel lucrurile în privinţa unei vechi etape din istoria umanităţii.
Dan Apostol a preferat domeniile unde probele materiale şi deducţiile logice joacă rolurile principale. În schimb, Rodica Bretin s-a ilustrat în domenii legate de psihicul uman şi de manifestările unor forţe greu de cunoscut altfel decât prin rezultatele unor acţiuni ale lor. Mai întâi, printr-o seamă de cărţi unde sunt prezentate în stil eseistic fenomene paranormale, imposibil de explicat prin metode strict ştiinţifice. Din acest punct de vedere, este ilustrativă cartea intitulată “Poltergeist – atacatori invizibili”, 2002. Ocupându-se de „psihokinezia spontană recurentă”, adică de numeroasele manifestări ale unor forţe obscure pătrunse zgomotos şi distructiv în existenţele cotidiene ale unor oameni din diferite epoci, autoarea reuşeşte o eseistică de bună calitate, presărată în mod inspirat cu înscenări epice demne de un excelent roman istoric.
Rodica Bretin este şi autoarea unor cărţi de ficţiune, unde arată virtuţi de stilist desăvârşit, dar şi intuiţii psihologice remarcabile. Ilustrativ este „Fecioara de fier”, 2002, un roman neogotic, unde elementele horror şi cele ţinând de recuzita romantică tradiţională sunt asamblate cu o mână de maestru. Tehnica narativă este sofisticată, mai multe personaje interpretând succesiv rolul naratorului. Este o proză poetică, desfăşurată ceremonios, cum nu se poate mai străină de stilul jurnalistic, expeditiv. Cultura istorică temeinică a autoarei, precum şi personajele (în special cele feminine) bine creionate, fac din această carte un text de divertisment, dar în acelaşi timp un bun roman istoric, dotat cu inserţii fantastice.
Memorabile sunt şi prozele din „Omul de nisip”, 2000. Încă o dată, Rodica Bretin dovedeşte virtuozitate în materie de tehnică literară. Imaginaţia sa este luxuriantă, iar arta înscenării unor întâmplări unde fantasticul apare în viaţa cotidiană este remarcabilă. O menţiune specială pentru personajele de sex feminin, întotdeauna fascinante şi înzestrate cu darul de a fi imprevizibile.