e-revista EgoPHobia - ISSN 1584-6210
de Rodica Bretin În vacanţa de vară am petrecut două săptămâni de neuitat la Costineşti. Am şters de neuitat; dacă nu mi-aş fi adus aminte, atunci n-aş fi scris nimic. La mare m-am dus împreună cu mama. Pe tata, şeful lui nu l-a lăsat să plece, fiind mult de lucru la contabilitate.
de Doina Roman Rodica Bretin se înscrie într-un curent distinct și paradoxal al literaturii românești contemporane – acel spațiu unde fantasticul nu este evaziune, ci instrument de cunoaștere; unde supranaturalul devine metodă de investigare a realului; unde limitele percepției și ale realității sunt permanent testate. Scriitoarea reprezintă o voce singulară în peisajul literar românesc, situându-se […]
de Rodica Bretin Când spui balcon, te gândeşti la nişte marsupii de ciment agăţate de faţada blocurilor. Al nostru se întindea pe nouăsprezece metri, umbrind jumătate din curte. Pe puntea aceea de ciment mergeam de la uşa apartamentului până la palierul scării, trecând pe lângă ferestrele familiei Spireanu. Şi, la întoarcere, ca să ajungem în […]
de Rodica Bretin De când mă ştiu am vrut un animăluţ al meu, dorinţă cu atât mai fierbinte cu cât mi-era cu desăvârşire interzisă. Mama crescuse la ţară, de unde adusese la oraş o învăţătură deprinsă de la mama ei şi bunica mea: oamenii stau în casă, animalele afară. De-asta în apartamentul nostru sclipitor de […]
de Rodica Bretin În vara lui 1966 aveam şapte ani şi, în vacanţa mare petrecută în satul bunicii – unde altundeva? –, descoperisem nişte creaturi minunate: câinii de stână. Odată acceptată de fiarele cele miţoase, mă înfiinţam în bătătura ciobanului odată cu primii zori, cu buzunarele pline cu felii de cârnaţi sau pastramă. Cum apăream […]
de Rodica Bretin „Nu e bine să îţi săruţi copilul altfel decât în somn“, citise mama într-o carte scrisă de un psiholog din anii ’60. De-asta căldura răsuflării, buzele ei pe fruntea mea se confundă cu visele copilăriei, în care se amestecă izul proaspăt al aşternutului, apretat şi călcat până ce foşnea ca hârtia.
de Rodica Bretin – S-a întâmplat în 1822, în Brazilia. Russell Morgan… se numea altfel pe atunci… ţi-a ucis părinţii. Ewan şi Freja Hayden. Mi-a luat un uriaş efort de voinţă să nu mă uit la Alix. În locul ei, ce aş fi simţit în clipa aceea? Ce-aş fi făcut? I-am auzit glasul, scăzând […]
de Rodica Bretin – A fost o zi în care a îngheţat iadul, a spus Raven. Halifax, 6 decembrie 1917. Era într-o marţi şi… … Iadul era în cer, pe pământ, în ape. N-aveai unde să fugi, să te ascunzi. Însă încercam, ferindu-mă de sfărâmături, una cu cortegiul umbrelor năuce, mânată de aceeaşi spaimă. Iar […]
de Rodica Bretin Când s-a deschis uşa, tobele spaimei îmi bubuiau sub tâmple, năucindu-mă. Nu la fel de mult ca vederea gardianului ce se întorsese singur. Ceva a zburat spre mine dinspre umbra decupată în dreptul uşii: cămaşă, pantaloni şi sacou cu ecusonul Global Vortex. – Îmbracă-te!
de Rodica Bretin Noi suntem Timpul. Clepsidra prin care se scurge nisipul erelor. Suntem trei, suntem una. Suntem ursitoarele Nordului şi ţesem destinele omeneşti. Pe scenă, Nornele îşi împleteau vocile – tonalităţi diferite, aceeaşi partitură. Trei penelope răsucind fuse din care porneau firele ce aveau să ţeasă tapiseria existenţei. Iar când firele ursitoarelor or să […]