libris.ro

Hardraad

de Rodica Bretin

Străbătut la răstimpuri de fulgerări verzi care sondau spaţiul în căutarea flotei Lluriene, întunericul nopţii cosmice căpăta o tentă lividă; aura transparentă, a cărei strălucire pălea treptat, se concentra asupra unui singur punct, ameninţător prin imobilitatea lui aparentă.

Simultan cu aprinderea avertizoarelor Deltra, se declanşă semnalul care chema echipajul la posturile de luptă: acut, aproape de limita superioară audibilă, vuietul alternativ se insinua în minţile celor trei mii de oameni aflaţi la bord, avertizându-i despre iminenţa pericolului. Înconjurat de rapidele escortoare, crucişătorul Hardraad aştepta neclintit apariţia inamicului. Cuirasatul Llurian se ivi brusc dintre tenebre: fortăreaţă cenuşie, gigantică, navigând în mijlocul formaţiei de distrugătoare spaţiale.

În segmentul de timp necesar stabilirii contactului vizual, comandantul Orm îşi simţi muşchii stomacului crispându-se. Aplecat peste ecranul locatorului – unde contururile navei duşmane, desprinse din neant, se dilatau mostruos – revăzu în minte fiecare unitate a maşinii perfecte de luptă care era Hardraad, chipurile ascunse sub căştile cu vizoare paraflăcări ale soldaţilor părând aproape inumane în lumina spectrală de la bordul navei. Pe puntea de comandă, muzica stranie, distorsionată, a mesajelor codificate acoperea zgomotul motoarelor şi accentua impresia de irealitate a războiului.

Când cel dintâi fascicul emis dinspre cuirasatul duşman despică bezna, Dalecksurile de pe Hardraad îi răspunseră simultan, făcând pereţii metalici să vibreze. Un distrugător explodă, iar valul luminos, reflectat prin hublouri în compartimentele interioare, scăldă chipurile servanţilor încremeniţi la posturi. Datorită undei de şoc, două escortoare se balansară haotic, abandonând vectorii poziţionali. Din corpul avariat al unui distrugător Llurian se desprinse un roi argintiu de Skua-fighters, năpustindu-se spre Hardraad. Au fost întâmpinate de tirul servanţilor de la tunurile-laser, zece skua fiind spulberate în tot atâtea secunde sau mistuindu-se ca nişte licurici prinşi de flacără.

Dacă prima ciocnire fusese indecisă, raportul de forţe înclina în favoarea Llurienilor, a căror escadră se regrupa pentru o nouă ofensivă. Când Hardraad rămase ultima navă terestră capabilă să riposteze, calea spre sistemul solar părea deschisă…

Orm studie harta, acordându-şi răgazul necesar să accepte gândul acela nebunesc, reprezentând totuşi singura soluţie: Hardraad putea simula o retragere, atrăgând navele duşmane în centura de radiaţii a unei gigante roşii, aflate la câţiva parseci de zona operaţiunilor. În capcana stelară exista şansa dereglării sistemelor defensive ale distrugătoarelor spaţiale, navele duşmane devenind astfel vulnerabile tirului lansat de pe Hadraad. Blindajul crucişătorului spaţial era impenetrabil la bombardamentul de particule grele, iar nava terestră avea să reziste. Dar echipajul? Şi dacă radiaţiile vor depăşi pragul de toleranţă al organismului uman?

Pentru comandor, alegerea era făcută – o bătălie de care depindea viitorul speciei trebuia câştigată. Rămâneau însă cei trei mii de soldaţi ai săi. Orm ar fi putut să le ceară orice, chiar şi sacrificiul suprem. Voia însă ca decizia să le aparţină.

Vestea se transmise prin difuzoarele navei, ajungând în toate cabinele, compartimentele, sălile comune. Răspunsul? O acceptare unanimă, necondiţionată, de a nimici duşmanul, chiar cu preţul propriei anulări. Reacţia nu pornise din ură – căci ura înseamnă cunoaştere, iar ei înfruntau un inamic pe care nu îl văzuseră niciodată – ci din disperarea unora aflaţi cu spatele la zid, într-o situaţie fără ieşire. Iar în orice război, un om care şi-a pierdut alternativele este cel mai primejdios adversar. Pentru el nu mai există prudenţă, teamă, ci doar o pornire mai puternică decât instinctul de supravieţuire: învinge sau mori.

 Şi mai era mândria… Erau profesionişti, elita trupelor terestre. Nu puteau concepe înfrângerea, nu când aveau crucişătorul Hardraad, tradiţie şi mit pentru generaţiile antrenate la bord. Erau ultimul scut al planetei lor, iar capitularea nu făcea parte dintre opţiuni.

Imediat ce operatorii programară noul curs, Orm se îndreptă spre  generatorul anti-G. Dacă planul dădea greş, iar forţele Lluriene treceau neafectate prin centura de radiaţii a stelei, trebuia provocată o perturbare majoră în câmpul energetic, generatorul însuşi devenind nucleul exploziei care ar fi însemnat – odată cu sfârşitul crucişătorului – pulverizarea navelor urmăritoare.

Când se ridică din faţa terminalului unde înregistrase codul amorsării, comandorul avu un moment de slăbiciune: dureri în ceafă, ameţeală şi o acută senzaţie de greaţă. Se clătină, cu genunchii îndoiţi sub o greutate imensă, pentru ca în secunda următoare corpul să nu îi mai cântărească aproape nimic. Obiectele din jur îi apăreau neclare, lipsite de consistenţă şi, într-un fel, neataşate persoanei sale.

Întinse o mână, încercând să îşi regăsească echilibrul şi îl străbătu un fior îngheţat: pielea îi devenise translucidă, conturând vizibil reţeaua vaselor sanguine, iar când atinse suprafaţa metalică a uşii, degetele îi pătrunseră adânc, fără să întâlnească nimic.

                                                        *

          Întoarcerea crucişătorului Hardraad – pe ruta păstrată în memoria computerului – cu echipajul mort şi comandorul dispărut, suscită reacţii contradictorii, stârnind panică în rândul populaţiei civile, care se temea de o iminentă invazie Lluriană. Cum sateliţii şi radarele nu semnalau apariţia flotei de ocupaţie, încordarea scăzu treptat, interesul focalizându-se asupra bizarului periplu al navei amiral.

Ceea ce uluia, exceptând cauzele morţii fulgerătoare a celor trei mii de soldaţi, era absenţa comandorului Orm printre ei. Straniu era şi  modul în care calculatorul navei putuse lua singur decizia de revenire la bază, din moment ce la bord nu mai era cine să îl programeze.

Studierea înregistrărilor lăsa rezultatul bătăliei incert, orice informaţie încetând în clipa când nava intrase în centura gigantei roşii. Deoarece un atac inamic reprezenta încă un spectru îngrijorător, numai reconstituirea complexului de factori sub a căror incidenţă se aflase Hardraad în secunda critică putea spulbera temerile tuturor. Echipajele ezitau însă să se îmbarce pe crucişător, alcătuirea unui grup de voluntari fiind o sarcină dificilă, dacă nu chiar o misiune imposibilă.

Singurul capabil să o îndeplinească era căpitanul Bjorn, pilot spaţial şi navigator care în secondase pe Orm în nenumărate zboruri, cu excepţia ultimului… Cunoştea bine nava şi psihologia oamenilor din trupele speciale. Dar nu de asta acceptase misiunea. Pentru el, Necunoscutul însemna o sfidare căreia trebuia să-i răspundă, iar primejdia îl exalta, fiindcă era născut să o înfrunte.

                                                                *

Hardraad ieşi din hiperspaţiu între coordonatele propuse, menţinându-şi cursul stabil, cu viteză subluminică, spre scânteia pierdută în oceanul întunecat. Computerul întocmise un grafic de navigaţie ce păstra o distanţă prudentă, totuşi, cu cât se apropiau de stea, încordarea oamenilor creştea vizibil. Bjorn sesiză modificarea stării de spirit a echipajului, nefirescul intervenit în relaţii, disimulat sub aparenta normalitate: gesturile aveau o notă forţată, iar mulţi îşi supravegheau atitudinile, ferindu-se parcă de pânda unui martor nevăzut.

Căpitanul percepea şi el o prezenţă, dar nu i se părea ameninţătoare, ci cumva familiară, ca reîntâlnirea cu un vechi prieten. De aceea nu avu un şoc când, în cabina de comandă, simţi că îl privea cineva. Întorcând capul, întâlni ochii comandorului Orm, obosiţi, înfundaţi în orbite, fixându-l cu o intensitate stranie. Bjorn recunoscu figura de corsar, crestată de zbârcituri, calmă şi aparent imobilă, schimbată totuşi de cutele noi care îi brăzdau obrajii.

Orm porni spre el, fără grabă; mişcările îi erau lente, aluneca purtat de propriul spaţiu închis, supus legilor unui timp iluzoriu. Ajunsă în centrul cabinei, imaginea începu să pălească, apărând şi dispărând intermitent, devenită apoi un contur tot mai nebulos, care se destrăma asemeni unei himere.

Cu micşorarea distanţei faţă de stea, materializările comandorului deveniră tot mai frecvente, avertizoarele semnalând o fluctuaţie a energiei generatoarelor navei, sub influenţa unui câmp de origine necunoscută. Echipajul constată şi primele devieri ale traiectoriei: puternica atracţie a gigantei roşii obliga nava la un anumit coridor spaţial – o curbă secantă centurii generate de giganta roşie – pe care crucişătorul se înscria irevocabil, repetând ruta fatală echipajului comandat de Orm.

La intrarea în centură, un sunet ascuţit anunţă creşterea periculoasă a cantităţii de particule ce bombardau învelişul. Bjorn schiţă un gest spre costumul de protecţie, dar se răzgândi în ultimul moment. N-avea timp pentru asta, trebuia să acţioneze rapid. Nu putea modifica traiectoria decât oprind pentru câteva secunde generatorul ­– printr-o comandă manuală.

Gândul că va trebui să intre singur acolo l-a făcut să-şi aducă aminte de comandorul Orm: încolţit între flota Lluriană şi radiaţile mortale ale stelei, obligat de scurgerea inexorabilă a secundelor să moară luptând sau distrugându-şi propria navă, acesta făcuse atunci o alegere. Dar care? Bjorn porni spre incinta generatorului cu senzaţia că, în curând, o să afle…

Înăuntru, sclipirea portocalie a display-urilor răspândea o lumină crepusculară. Nu remarcă nimic deosebit, în afara luminiscenţei slabe, generată de suprafeţele metalice, înceţoşate de emanaţiile gazoase ce se prelingeau de-a lungul pereţilor. Când îşi înţelese greşeala era prea târziu: o slăbiciune subită îi încovoie trupul, îşi pierdu echilibrul şi se prăbuşi pe podeaua neagră de titan, cu senzaţia că se afundă în vidul nopţii cosmice.

Bjorn se trezi în cabina postului central, fără să îşi amintească cum ajunsese acolo. Din dreapta hubloului îl privea Orm, cel real, nu doar imaginea sa. Comandorul supravieţuise datorită unei şanse extraordinare: accidentul l-a surprins lângă generator, izolat de radiaţiile cosmice. Câmpul energetic al gigantei roşii interacţionase cu ecranul de protecţie al dispozitivului anti-G, formând o trecere îngustă, o falie între două universuri. Fenomenul care îl salvase, exilându-l în spaţiul unei alte dimensiuni, se dovedea reversibil.

Orm continua să îl privească tăcut, în vreme ce cutele din obraji i se adânceau; îi cerceta insistent mâinile şi Bjorn constată cu groază că venele i se conturau vizibil prin pielea care devenise transparentă. Îndoi braţul, pipăindu-şi umărul, dar degetele-i tremurătoare nu întâlniră nimic…

libris.ro%20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *