libris.ro

O scurtă istorie a scrisului

de Adrian Grauenfels

1 – De ce scriem ebraica fără vocale – o scurtă istorie a scrisului

Este cert – omul este singura fiinţă care comunică prin scris. Dar cum a început scrisul şi unde? Nu departe de noi, Sumerienii din Mesopotamia au pus bazele scrisului, acum vreo cinci mii de ani. Folosind ace de bambus ascuţite, ei desenau cuneiforme (simboluri din linii drepte, asemănatoare cuielor) pe suprafaţa unor tăbliţe de lut nears. Subiectele erau diverse: informaţii despre recolte, taxe, legi, scrisori, observaţii ştinţifice etc. Acest limbaj era migălos şi complicat la scris cât şi la citit, dar suficient în a consemna şi transmite ceva important semenilor. Acest scris arhaic reprezintă prima mare Revoluţie din cele 6 etape majore care marchează istoria informaţiei.

Independent, scrisul apare şi în Egipt în jur de 3200 BC şi în China la 1200 BC. Scrisul Egiptean hieroglific diferă total de cel Sumerian, cuneiform. La egipteni găsim un scris pictografic care reprezintă obiecte, animale, locuri sau cantităţi. Dar la început aceste sisteme nu sunt legate de limba uzuală, de fonetica vorbelor. Ele sunt sisteme informaţionale bazate pe simboluri aşa cum găsim şi azi în semnalele rutiere, picturi, hărţi, sau matematică, care nu necesită o limba vorbită. Dar civilizaţia înaintează, relaţiile şi informaţia devenind complexe, cer un mare număr de simboluri potrivite necesităţilor comunicaţionale. Aşa se face că în China setul de simboluri trece de 40.000 de semne. În Egipt numărăm circa 800 de semne în primele scrieri şi 5.000 în perioada Greco-Romană. Memorarea unui astfel de uriaş set de semne era o sarcina migăloasă şi lua ani de zile. Scribii îşi dedicau toată viaţă acestei îndeletniciri. Ineficienţa sistemelor de scris duce la o stratificare socială, la o piramidă structurată în care în vârf sunt aristocraţii, stăpânii şi preoţii care citesc şi înţeleg semnele.

Sub ei, vin supuşii: o mare de sclavi şi agricultori analfabeţi.
Dar perioada scrisului şi a informaţiei fusese declanşată. Se numărau şi alte culturi care probau scrisul: Olmecii din Mesoamerica (600 BC), Indienii (2600 BC) etc. Mai putem menționa și tăblițele de la Tărtăria. Putem rezuma starea scrisului primitiv cu trei categorii:

– Mnemonic: un desen (glifă) care aminteşte ceva
– Pictografic: glife care sugerau direct obiecte sau concepte
– Ideografic: glife care sunt simboluri abstracte reprezentând o idee sau concept

A doua Revoluţie în istoria comunicaţiei (şi cea mai importantă) se petrece în jur de 1800 BC, când lucrurile se schimbă radical.

2 – Alfabetul Proto-Semitic

Este vorba de raţionalizarea sistemului de scris la aproximativ 1000 de ani după apariţia cuneiformelor şi a hieroglifelor.
Această raţionalizare a derivat din adaptarea heroglifelor la limbile semite vorbite pe teritoriul estic al Imperiului Egiptean, adică peninsula Sinai şi la nord de ea, Cnaanul. Această raţionalizare a transformat hieroglifele egiptene în semne distincte, adaptate la limbile semite vorbite în acest teritoriul. Toate limbile Semitice sau Indo-Europene folosesc alfabete derivate din acest alfabet primordial, dezvoltat aproximativ acum 3700-3800 de ani. Acest alfabet poartă câteva denumiri, toate înseamnă acelaşi lucru, alfabet Sinaitic (proto-sinaitic) sau Cnaanit (proto-cnaanit).
Alfabetul Sinaitic era compus din semne care codificau heroglifele, care puteau fi inscripţionate mult mai simplu dar necesitau o “specializare” mai accentuată la citit. O populaţie semită aflată în Sinai “împrumută” circa 30 de heroglife egiptene şi le “raţionalizează” în 30 de semne diferite, fiecare reprezentând o consoană lingvistică (limbile semite nu aplică vocale în text).

Importanţa alfabetului (numele este luat de la primele litere ebraice alef şi bet ) este covârşitoare. Cu numai 24-26 de semne (litere) scribul reuşeşte să producă o informaţie complexă, care urmăreşte fonetica limbajului chiar şi fără vocalele pe care le folosim în viu grai .

Se explică acest fapt printr-o înlănţuire a factorilor care au cristalizat scrisul de la dreapta la stânga aşa cum este folosit de toate limbile derivate din Arameică. Egiptenii au dezvoltat tehnica cioplirii în piatră care păstra textul hieroglific timp de secole sau milenii. Tăbliţele de lut au fost abandonate. Preluând scrisul prin gravarea pietrei, triburile proto – semitice schimbă direcţia acestuia pentru raţionamentul expus în continuare.
În general oamenii folosesc de preferinţă mâna dreaptă care motoric este controlată de emisfera stângă a creierului. Este firesc să ţinem ciocanul în mâna dreaptă şi dalta în stânga. În felul acesta, lovitura de ciocan este precis aplicată daltei puţin înclinată spre stânga. S-a produs astfel o primă literă pe suprafaţa pietrei. Următoarea va fi plasată la stânga literei precedente pentru simplu fapt că spre stânga avem câmpul vizual liber şi nu obstrucţionat de mâna scribului care ţine dalta aproape de suprafaţa pietrei. Scribul continuă să cioplească linii lungi de text de la dreapta la stânga. Este o muncă grea, dar se poate economisi ceva energie eliminând vocalele. Emisfera stângă care este însărcinată cu cititul parcurge linii întregi de text, creierul integrând şi extrăgând înţelesul exact, din context. Aşa se face că limbile semitice sunt integrative, gândirea în acest caz este mai subiectivă, mai holistică spre deosebire de citirea alfabetului derivat din Greacă, scris de la stânga la dreapta, şi unde emisfera dreaptă a creierului are controlul. Uzul acestui alfabet duce la o gândire analitică, obiectivă, potrivită cu ştiinţele, precizia, determinismul. Sunt limbile europeene. Cei care scriu de la dreapta la stânga sunt capabili de abstractizare, ei sunt atraşi de o privire globală. Evreii propun ideea unui unic Dumnezeu care crează cosmosul, lumea şi omul. Prin cuvântul Domnului a fost creată lumea, spune legenda, conexând astfel materia, viaţa şi percepţia ei, ca fiind toate informaţie codată, structurată.
Triburile semitice produc (în secolul 13 IEN), o scriere fundamentală omenirii: Biblia, sau Vechiul Testament.
Biblia este un document copleşitor. Timp de 3000 de ani este scrisă, citită, copiată, comentată, recomentată, se scriu comentarii lacomentarii, interpretări, care şi ele vor fi comentate etc. (Obsesia studiului Bibliei se transformă în zicerea “casa mea e Thora mea”.) Evreii locuiesc într-o lume a informaţiei – orale şi apoi scrise.
Legenda spune că Dumnezeu predă cele 10 legi de conduită lui Moshe, pe muntele Sinai.
Sunt tablele legii, cioplite în piatră, textul este ebraic, un triumf al primului alfabet (şi unic) inventat de om. Biblia însăşi pomeneşteîn câteva locuri actul scrisului. Iată 3 exemple:
Yrmiahu – par. 30: Cuvântul rostit lui Yrmiahu din partea Domnului, Dumnezeul lui Israel: ” Scrie într-o carte toate cuvintele pe care ţi le-am spus”
Dvarim – Moshe a scris într-o carte cuvintele legii şi a încredinţat-o preoţilor, fii Leviţilor.
Ioshua – Ioshua a făcut un legământ cu poporul, i-a dat legi şi porunci – la Shem. A scris aceste lucruri în cartea legii lui D-zeu.
Rabi Jonathan Sacks ne atrage atenţia asupra unui verset în Biblie -Judecătorii- par. 8: Ghideon este ales să elibereze poporul lui Israel de sub jugul Medianiţilor. Cu 300 de luptători epuizaţi el intră în aşezarea Succoth şi cere pâine dar este refuzat. Evreii flămânzi şi disperaţi surprind armata inamică la Karkur, iar Ghideon capturează doi regi, pe Zevah şi Zalmun. Întorşi la Succoth Biblia ne spune:
“..a prins un tânăr care i-a dat în scris numele căpeteniilor din Succoth: erau 77 de bărbaţi “. Înţelegem că tânărul, cules la întâmplare, era cunoscător al scrisului , fapt uluitor la acea vreme.

 Alfabetul şi limba arameică scrisă de la dreapta la stânga va permite semiţilor să consemneze (în secolul 13 BC) geneza şi legendele generate ulterior, într-o scriere fundamentală omenirii: Biblia, sau Vechiul Testament.
Biblia este un document copleşitor. Timp de 3000 de ani este scrisă, citită, copiată, comentată, recomentată, se scriu comentarii la comentarii, interpretări, care şi ele vor fi comentate etc. Obsesia studiului Bibliei se transformă în zicerea “casa mea e Thora mea”. Evreii locuiesc într-o lume a informaţiei orale şi apoi scrise.
Legenda spune că Dumnezeu predă cele 10 legi de conduită lui Moshe, pe muntele Sinai. Sunt tablele legii cioplite în piatră, textul este ebraic, un triumf al primului alfabet (şi unic) inventat de om. Informaţia se naşte, este înregistrată, răspândită şi reprodusă. Dar, ca să transmitem informaţia mai departe, piatra cioplită este un mediu foarte incomod.
Egiptenii descoperă papyrusul, o plantă rezistentă pe care se poate scrie, evreii din Sinai inventează scrolul din pergament, un material bazat pe pielea de animale. Scrolul era scris cu o cerneală specială apoi rulat pentru stocare şi derulat în timpul citirii. În secolul XX se decoperă scroluri într-o peştera din Qumran (lângă Marea Moartă) – sunt cele mai vechi manuscrise care conţin texte biblice sau din perioada celui de la 2-lea templu, scrise în ebraică, în arameică, în dialect Nabateean, câteva în Greacă. Ele sunt datate a fi din sec. 3 – 1 înaintea erei noastre. Uzul scrolului este abandonat în secolul 6 al erei noastre. Apar cărţile.

3 – A treia Revoluţie: Codexul

La începutul creştinătăţii scrolul devine nepractic, este voluminos şi greu de manipulat. Romanii încep să folosească codexul care este un set de foi scrise şi legate între ele. Codexul era aşezat pe un pupitru sau o pe masă care prelua greutatea tomului. Pe hârtie, velum (o membrană subţire din piele de capră) sau pergament, se scria de mână, cu un scris caligrafic, cu aur, cerneală şi iluminat cu decoraţii colorate, numite anluminuri. Codexul era răsfoit în timpul rugăciunilor sau al citirii.

Următoarele revoluţii în istoria scrisului:

4- Tipografia mecanică

A fost inventată în Germania de Gutenberg în jur de 1440. A permis reproducerea rapidă şi exactă a textului scris. Prima carte produsă tipografic este Biblia Gutenberg, scrisă în Latină, a fost pusă în circulaţie la 1450 la Mainz. A marcat explozia culturală şi a catalizat renaşterea în Europa. Ea a transformat limbajul într-un bun de consum transportabil. Este prima producţie de masă, uniform repetabilă. Imprimatele devin repede materie primă pentru enciclopedii, manuale de învăţat limbi străine, ştiinţe, devin instrumente politice, la îndemână regilor sau a curtenilor. Shakespeare îl prezintă pe Henric V, a fi un literat, amator de artă şi ştiinţe în felul următor:

Întreabă-l orice tâlc politicesc
Va şti gordianul nod să îl dezlege
Ca vântul chiar, ştrengarul răsfăţat
Se astâmpără când regele vorbeşte.


5- Ziarul

În anul 1605 apare la Strassbourg o publicaţie periodică datorită Germanului Johann Carolus numită “Relation aller Fürnemmen und gedenckwürdigen Historien” (Socoteală ştirilor importante şi comemorabile) care este primul ziar din lume.
Ziarul devine rapid instrumentul de informare şi comunicare între oameni şi naţiuni. El centralizează părearea despre guvern dar şi opoziţia.
Omul devine tipografic, secvenţial, pictural. Este fascinat de imaginea printată, de grafică şi desenele care însoţesc textul.
Tipografia şi ziarul au spart tăcerea şi ignoranţa maselor.


6 – Ultima revoluţie: internetul, telefonul celular şi declinul care a urmat.

La începutul lui internetul a fost salutat şi admirat. Iată spuneau, rezolvată problema transmisiei de date şi de imagini, practic nelimitată, în toate colţurile planetei.
În câţiva ani, poate o decadă, noi modernii, am căpătat acces liber la informaţii, articole, ziare şi cărţi on line, am căpătat filme, muzică, artă, socializare.. cât şi posibiltatea de stocare şi circulare a informaţiei produse de consumator: text, imagine, video. În paralel tehnologia a perfecţionat un alt produs fenomenal: telefonul celular care a adus în buzunarul fiecăruia din noi un mic computer portativ de care nu ne mai despărţim. Suntem accesibili oriunde, oricând. Planeta a devenit astfel un enorm sat global.
Programe ca Instagram sau Facebook încarcă zilnic netul cu text şi miliarde de imagini produse de clienţii reţelei. Waze indică şoferului calea. WhatsApp transmite voce, text şi fotografie indiferent unde în lume.

Iată un paradis nesperat care a schimbat radical relaţionarea între indivizi şi media. Dar entuziasmul iniţial a sucombat repede, netul făcând loc unor persoane şi instituţii care îl folosesc în scopuri malefice. Revista Time dedică recent un reportaj extensiv şi bine documentat despre situaţia netului, azi. Pe scurt, netul a fost acaparat de răuvoitori, “troli”, sunt numiţi de autorul reportajului. S-au găsit activităţi criminale, ameninţări, pedofilie, antisemitism, rasism, hărţuire, fraude, spionaj, furt intelectual, atacuri virale etc, etc. 70% din participanţi au fost agresaţi de 5% care se declară troli. Cine sunt trolii? Narcisişti, psihopaţi, deranjaţi sexual, sadici sau hakeri care se amuză distrugând ceva. Exemplele curg şi ne uimesc prin magnitudinea şi numărul crimelor făcute pe net. 80% din cei interogaţi recunosc că nu se mai angajează în discuţii de teama unei agresiuni on-line. 50% din femeile care se ocupă cu jurnalism pe net au fost interpelate de un trol care le-a numit proaste, le-a înjurat şi a declarat în public că merită să fie violate. Un jurnalist care reporta despre regiunea noastră, Orientul Apropiat, a primit ameninţări cu moartea. Într-un documentar făcut de BBC numit “Vânătorul de Troli” un arbitru de futbol este surprins rupând ameninţări postate pe coridoare, la şcoala fetei lui, mesajul cerând ca fata să fie violată. Trolii nu pot fi blocaţi. Administratorii reţelelor sociale sunt imposibil de accesat iar poliţia nu face faţă reclamaţiilor. Cei normali renunţă, din comoditate şi laşitate. Internetul a devenit cuibul celor laşi. Concluzia din Time: “Unii dintre noi sunt sănătoşi la minte, calmi, nimic nu ne înfurie. În era informaţională de azi a rămâne calm, este distructiv la fel ca şi furia”.


surse foto: internet, rabi Jonathan Sacks, Vechiul Testament

 

libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *