Tribul

[fragment din nuvela Dialogul păsărilor]

de Laszlo Tarko

Casa unde locuia Filtens era aproape de zona de coborâre a discurilor, la câ-teva minute de mers pe jos. Venade nu se grăbea. Ştia că va vedea în curând amestecul mai puţin obişnuit de lemn, cristal, metal şi piatră al clădirii pe care o admirase întotdeauna, ascunsă încă de arborii scunzi.
Imediat după ce părăsise vehiculul văzuse în apropiere aparatul lui Uvalon. Îi invitase Filtens pe amândoi? Nu se mai întâlniseră toţi trei de anul trecut, de la aniver-sare. Mai chemase şi alte Păsări? Ar fi trebuit să îl prevină. Venade încerca, fără suc-ces, să-şi imagineze motivul întâlnirii, motiv pe care puiul său nu dorise să-l dezvălu-ie.
Poarta grădinii, niciodată încuiată … cărarea acoperită cu muşchi moi, porto-caliu-pal, flancată de micul bazin acvatic şi de movila scundă cu pietriş mărunt … in-trarea uni-direcţional transparentă … La trei paşi de cadrul uşii îl întâmpină melodia simplă, din trei tonuri joase, în urcare. Era identificat, era aşteptat, era binevenit.
– Uvalon …
– Venade …
– Mamă, ia loc. Tată … intră, te rog …
Venade nu agrea complimentele false şi spuse sincer:
– Uvalon, Filtens, felicitări pentru … aspect … elegante ca întotdeauna.
Uvalon şi Filtens tăceau, iar Venade, după un moment de derută, întrebă
contrariat:
– Uvalon, pari supărată, iar tu, Filtens … Îmi spuneţi şi mie care este motivul
invitaţiei, îmi spuneţi şi mie ce se întâmplă?
Filtens nu-l lăsă să aştepte.
– Tată, mama a venit puţin mai devreme, i-am spus … am încercat să-i explic
… în câteva cuvinte … Voi pleca departe … departe. Voi pleca într-un Trib Sălbatic.
Venade încremeni. Vedea pete colorate în nuanţe închise mişcându-se lent,
haotic, într-un spaţiu fără limite. Auzea un vuiet uşor, un amestec ciudat de cascadă joasă şi vânt puternic. Înota într-un fluid cu o rezistenţă tot mai slabă, tot mai … Deschise ochii şi o văzu lângă el pe Uvalon, gemând fără cuvinte.
– Filtens, puicuţa noastră dragă şi frumosă, ce s-a întâmplat, cum ai ajuns să
iei hotărârea asta îngrozitoare?
– Tată, nu e uşor de explicat … dar …
– Ai o muncă destul de importantă, ai prieteni buni, poţi avea tot ce-ţi doreşti,
poţi rezolva orice problemă …
Venade se opri, deocamdată nu găsea alte argumente, iar Filtens spuse:
– Tată, nu am nimic important de rezolvat şi pot avea, într-adevăr, aproape
37
orice. Dar … cu ce preţ?
Uvalon îşi revenise şi, în acelaşi timp cu Venade, întrebă:
– Cum “cu ce preţ?”.
Venade continuă contrariat:
– Nu înţeleg. Cu preţ … zero … ca toate Păsările.
Filtens suferea aproape la fel de mult ca ei şi căuta încă motivaţii mai solide. Spuse încet:
– Trăim într-o lume în care totul are preţul zero. Totul! Simt că mor, mamă,
nu sunt fericită, tată, şi … am hotărât să … plec. Asta e!
– Să pleci într-un Trib Sălbatic?! Crezi că acolo vei fi fericită? Acolo trebuie
să lupţi pentru orice …
Uvalon se opri, gândindu-se că nu era contraargumentul cel mai potrivit
pentru Filtens, apoi continuă:
– Va trebui să lupţi pentru apă şi hrană …
– Da, mamă.
– Nu vei avea medicamente şi …
– Da, tată.
– Vei fi nevoită să … să naşti!
– Da, mamă.
– Iar dorinţa de viaţă va deveni speranţă de viaţă!
– Da, tată, o speranţă de viaţă probabil nu prea mare. Dar ce viaţă!
Venade simţea că va asculta din nou, în curând, vuietul cascadei şi vântului,
dar o auzi pe Uvalon întrebând:
– Vei pleca singură?
– Nu, voi fi împreună cu Amarila.
– Cum, curcanul acela cu pene albastre şi roşii la coadă şi pe aripa stângă te-a
convins să … ?
– Nu, mamă, eu l-am convins pe el.
– Iar el, aşa drăguţ, inteligent şi informat cum este, a acceptat această …?
– Da, mamă, pentru că ţine foarte mult la mine .. foarte mult … înţelegi?
Venade ştia că viaţa lui nu va mai fi niciodată la fel şi întrebă:
– De fapt, unde plecaţi?
– Foarte probabil în Belamor. Acolo sunt două zone sălbatice şi cele mai
multe triburi. Vom încerca să ajungem într-o regiune mai înaltă, nu ne place savana sau jungla.
– Veţi căuta … veţi încerca … Peste cât timp plecaţi?
– Cam peste o săptămână.
Uvalon îşi găsea greu cuvintele.
38
– Filtens, tu eşti primul meu pui …
– Da, mamă.
– Te voi mai vedea vreodată?
– Voi încerca să iau legătura cu voi din când în când, poate la trei ani odată.
Nu va fi prea uşor.
– Vei încerca … din trei în trei ani …
Uvalon se opri. Un suflet gol care se umplea încet cu durere şi tristeţe, iar
mângâierea blândă a lui Venade nu ajuta prea mult.
Filtens încerca să convingă, încerca să se convingă că perspectivele nu sunt chiar foarte sumbre. Nu dorea să repete dialogul cu Amarila.
– Mamă, tată, viitorul nu este atât de întunecat pe cât pare. Probabil. Se poate
trăi acolo. Am aflat destul de multe …
– De unde ai aflat? Credeam că …
– Zonele sălbatice nu sunt complet izolate. Foarte rar unele Păsări se întorc de
acolo şi povestesc.
– Se întorc? De ce au mai plecat? N-am întâlnit niciuna.
– Vin uneori acolo şi turişti dinafară, dar pleacă repede.
– Am vorbit şi eu cu unul.
– Viaţa primitivă este studiată de oameni de ştiinţă de tot felul. Cei mai mulţi
stau la mare înălţime în discuri şi analizează de la distanţă … zi şi noapte …
– Ce poţi descoperi de la distanţă? Doar nu priveşti Denil prin lunetă.
– Poţi afla destule. Mai sunt şi cutiile cu mesaje.
– Astea ce sunt?
– Sunt cutii plasate la limita zonelor sălbatice, la mare distanţă una de alta. În
ele cei dinăuntru pun mesaje scrise, cu numele expeditorului şi al destinatarului. Din când în când, foarte rar, cutiile sunt golite de cei dinafară şi …
– De ce sunt golite foarte rar?
– Pentru că sunt foarte rar umplute … iar de la Pasărea … primitivă … care tri-
mite vestea, până la cutie, mesajul trece prin multe ciocuri, de multe ori vine de la depărtări uriaşe.
– E trimis din cioc în cioc?!
– Da, pentru că …
Venade bănuia răspunsul, dar Uvalon interveni cu voce abătută:
– Cum este viaţa acolo, Filtens, viaţa obişnuită?
– Viaţa e grea, mamă, pentru că toate obiectele şi tehnologiile care au legătură
cu hrana, energia, sănătatea sau telecomunicaţiile sunt produse acolo. Nu e admis nimic care vine de aici. Se trăieşte ca în urmă cu paisprezece generaţii.
– Fără câmpuri electrice şi magnetice?!
39
– Fără, tată, pentru că …
– Cu hrană obţinută de la animale domestice?!
– Da, tată, pentru că …
– Fără discuri aeriene?!
– Fără, pentru că …
– Fără inginerie genetică?!
– Tată, doar nu-ţi închipui că …
– Nu-mi închipui nimic sau poate, dimpotrivă, îmi imaginez orice …
– Pe de altă parte …
– “Pe de altă parte” ce? Hai, arată-mi partea cealaltă, minunată, strălucitoare
ca diamantul, a monedei coclite de aramă!
– Pe de altă parte … există o întrecere …
Dar Venade nu putea încă să se abţină.
– Întrecere, pentru ce? Pentru peştele din baltă, viermişorii din pământ sau
pentru puicuţe?
– Tată, Triburile Sălbatice produc hrana în ferme, nu vânează şi nu pescuieşte
nimeni prin păduri sau râuri, nu culege nimeni grâul sălbatic din văile umbroase. Pentru puicuţe competiţia este însă într-adevăr dură!
– Filtens!
– Asta a fost o glumă, mamă. Doream să spun, tată, că e puternic stimulată o
competiţie pentru unelte şi tehnologii noi, perfecţionate sau inventate acolo. Înţelegi?
– Nu!
– Nu poţi avea curent electric, medicamente bune sau … motoare în lipsa unei
tehnologii … cât de cât … avansate. Acolo viaţa e grea, dar toate Păsările luptă ca ea să fie mai bună, pentru ele, puii şi puii puilor lor! Înţelegi?
– Dacă sălbaticii nu admit niciun … import, da, asta e singura soluţie …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *