[miniinterviuri cu invitații EgoPHobia din numerele precedente]
- Ce-ai mai scris/publicat de când ai apărut ca invitat în EgoPHobia?
Am fost invitatul numărului 3, de la sfârșitul anului 2004… Era o vreme romantică pentru scrisul meu – și cred că, în egală măsură, pentru EgopHobia. S-au întâmplat destule de atunci, mi-au ieșit volumele de poezie Circul domestic (Cartea Românească, 2005), o a doua ediție a cărțuliei cu care debutasem (Păpușarul și alte insomnii, Editura Vinea, 2003, 2007), apoi Un anotimp în Berceni (Cartier, 2009, 2010) și cobalt (Casa de Editură Max Blecher, 2013).
Pe lângă ele, multe articole critice și eseuri împrăștiate prin reviste, selecții în câteva antologii (rețin Compania poeților tineri în 100 de titluri alese de Dan Coman și Petru Romoșan, din 2011) și trei cărți care mi-au apărut în afara României: Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen (Ed. Korrespondenzen, Viena, 2012), Vrpce potaman za balu mesa (Treći Trg, Belgrad, 2015) și Bir Garip Roman (Yitik Ülke Yayınları, Istanbul, 2015).
Ar trebui, cred, să trec în catastif și că, începând din 2010, am editat în jur de 70 de cărți și antologii, ca redactor-șef al Casei de Editură Max Blecher, însă am lucrat și cu alte edituri, precum Tracus Arte (seria Cele mai frumoase poeme, în colaborare cu Radu Vancu, în 2011, 2012 și 2013), Cartier (antologia Oameni obosiți de Andrei Bodiu, 2016) sau Triade (o superbă carte-obiect cu 10 poeme și 10 gravuri, intitulată euforia din timpul, greața de după, 2016).
- Care consideri că e cel mai important text pe care l-ai publicat până acum?
Cel mai important e mereu cel care încă n-a apărut. Sau cel puțin gândul ăsta e motorul care mă face să continui. Cred că am poeme bune în fiecare din cărțile pe care le-am publicat (sau tradus), precum și articole sau eseuri literare pe care le recitesc fără să-mi crape obrazul de rușine.
- Te interesează părerile și calificativele acordate cărților (tale, dar nu numai) pe site-uri precum goodreads ori pe bloguri sau ții seama doar de recenziile criticilor consacrați?
„Criticii consacrați” sunt o ficțiune. Există buni cititori de poezie în stare să și scrie lucruri relevante, din care ai cu ce rămâne, despre cărțile tale. Ei pot fi la rândul lor poeți (aș spune că o bună parte dintre cronicarii care mă interesează, fiindcă scriu cu acuratețe și maximă exigență despre cărțile altora, sunt ei înșiși poeți) sau bloggeri / recenzenți internauți; nu am niciun fel de prejudecată sau de „exclusivism” când vine vorba de asta. Probabil că acum sunt într-o fază de tranziție, în care nu mă mai preocupă atât de mult „receptarea critică” – poate o să ajung cu timpul să nu mai am niciun fel de atașament față de jocul ăsta de societate, parazitat atât de des de parade și strategii literare, diverse exhibiționisme gratuite, polițe de plătit etc., dar încă mă interesează (fără să absolutizez sau să o iau ca pe ceva implacabil sau imposibil de ocolit) cum sunt citit.
- Preferi să citești pe hârtie sau în format electronic?
Hârtie.
- Te rugăm să ne recomanzi o carte în limba română apărută în ultimul an. Îți mulțumim!
Antologia Regele dimineții, din poezia unuia dintre cei mai mari scriitori 80-iști, Alexandru Mușina. A fost alcătuită de Radu Vancu și a apărut la Editura Cartier din Chișinău în 2016. Nu se poate vorbi despre ce a dat mai valoros poezia românească dintre 1980 și 2010 fără Mușina.
One thought on “miniinterviu cu Claudiu Komartin”