libris.ro

poeme de Maria Dinu

scrisoarea lui Mel către frate

 

Valurile se tot micșorau

și fratele meu îmi făcea semn

să se mișcăm și noi odată cu ele,

să ne-ascundem printre răsaduri

sau cartofi înfloriți.

Fac câțiva pași oarecare,

mișcarea mă sperie și

bărbatul care trage de funie o vaca

de la celălalt capăt al lumii.

Dintre copite îi crește

un șarpe negru-albăstriu.

Mersul ei îl știe femeia cu solzi

ascunsă de când cu uitarea

în nisipul din maluri.

Mă-ntorc spre fratele meu

și fratele meu e frumos,

se face frumos când vorbește,

așa negru-albăstriu.

Ca să ne treacă timpul acela

ne facem că privim cerul.

 

 

 

O piele mai bună

 

Retragerea mea o citisei

în palmă printre alte semne lumești.

Azi mi-am șters liniile și

de atunci m-am pierdut

în perdeaua-culoar dintr-o piele

bună, încăpătoare de uriaș.

Azi mi-a fost dor și tu

mi-ai dat semințe

cu laptele proaspăt

leac pentru ochiul cel nou.

 

 

 

 mă fac că uit

 

am învățat să număr șerpii din apă

vin de la celălalt capăt al lumii,

m-am împiedicat de el ca de-o rună

și tu mă tot plimbi

prin locuri străine

memoria îmi joacă feste sau

poate sunt eu cea care

îți cheamă șerpii, îmi desfac

bluza, îmbrac pielea lor.

ca să văd mai bine te privesc prin

borcanul cu sare, ceva se petrece

pe această parte sensibilă

dar nu e sigurul loc

infinit cald pe care îl pipăi

ca pe un animal proaspăt născut

poți să nu îmi prinzi mâna

nu înseamnă că n-am să te visez

într-o noapte. Până mâine nu am să plâng

și n-am să-mi imaginez cele mai ascunse

obiecte pe care le-aș vrea

 

 

 

Punctul pe o

 

Priviri învinețite și gânduri devorate

de păsările care au migrat dinspre est.

O realitate care trebuia privită

printr-un ochi de păun.

O groapă sapă cu răceala

peretelui de care te lipești în convulsii.

O sălbăticiune a nopții înnoadă

de gheare lumina și în sfârșit

stiloului cunoaște pasiunea

când îți picuri în vene poemul nescris.

O gură vorace te așteaptă

să muște din tine și să scuipe

de la etajul al optulea

bucăți descărnate în fața

celor de jos.

Dintr-o clipire dez-gustul

nu-i decât o floare

vomitată prin șanțuri.

 

 

 

În foile arse

 

ascunzi iarba de unghii și

treci mai departe de când

cu moartea asta o dată pe zi,

câte-o oră, trecem mai departe,

ți-am zis, la fel ca două obiecte

pierdute care își dau întâlnire

într-un loc luminos printre flori

am primit mult

vei suferi și mai mult,

ai încălcat regula, ai să-mi spui

cuvintele care se-ntorc

sau nu vin, hârtia arsă de fluturii negri

vezi prin tăișuri subtile ceva vă împarte

da, când mă voi trezi după ora de moarte

mă voi face cu minte, cu suflet

am înghițit tot ce nu ți-am spus

când te-am așteptat eram ceva anume,

nu-știu-cum nedefinit, dar tu știai

de ce fug când n-am aripi

libris.ro%20

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #51 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *