libris.ro

Lumile lui Abercrombie

o istorie de buzunar

de Ana-Maria Negrilă

1.

La intersecția dintre realism și fantastic, Prima lege este fără îndoială una dintre cele mai bune fantezii epice, alături de cea a lui R.R. Martin, Cântec de gheață și foc, primul volum al seriei, Urzeala tronurilor, fiind menționat de Abercrombie ca sursă de inspirație. Influențe există însă și din alte surse, iar alături de Tolkien și Stăpânul inelelor (citit și recitit în copilărie), se află și Margaret Weis, David Eddings, James Elroy, dar și lecturi mai târzii, care i-au trezit interesul pentru istorie, Shelby Foote, John Keegan, Alan Clark. Nu lipsesc nici clasicii, Dickens, Tolstoi, Trollope, Bulgakov, Stern, care și-au adus contribuția la rafinarea stilului și, probabil, și la dezvoltarea unor personaje sau a confruntărilor armate.

Am abordat seria lui Joe Abercrombie la îndemnul scriitorului Oliviu Crâznic, care mi-a recomandat-o știind că prefer romanele în care autorul a investit destul de mult în creionarea personajelor. Pot să spun că a fost o lectură extrem de plăcută, care a generat un schimb de păreri între noi în legătură cu misiunea scriitorului și cu modul în care acesta poate crea lumi credibile. Deși există destul de puține instrumente pe care un scriitor le poate utiliza, și, din păcate, niciunul dintre ele care să nu fi fost folosit în exces, totuși combinațiile, pe care acesta le poate realiza, sunt cele care vor da impresia de noutate. Există modele istorice la îndemână, care se pot folosi pentru a da cititorului impresia de veridic, dar există și posibilitatea ca scriitorul să creeze lumi cu totul noi, forțând imaginația cititorului și scoțându-l din zona de confort. Abercrombie a ales prima variantă, iar rezultatul este o serie bine realizată, alertă, cu personaje bine construite.

Prima lege a reprezentat debutul scriitorului, dar acest lucru nu se simte nici în stil, nici în construcția lumii. Seria conține o trilogie (The Blade Itself, 2006, Before They Are Hanged, 2007 și Last Argument of Kings, 2008) patru romane de sine stătătoare și mai multe nuvele localizate în aceeași lume.

Trilogia nu este extraordinară prin lumile imaginate, ci în special prin construcția atentă a personajelor și prin acțiune, aspecte la care mă voi referi ulterior. Cât despre lumea romanelor sale, Abercrombie preia modele din istorie și realizează civilizații destul de credibile, a căror logică nu este externă, ci internă, în cadrul romanului și a economiei acestuia, exemplificând astfel modelul (neo)medievalist, cultivat în cadrul culturii populare actuale, puternic mediatizate.

La prima vedere, avem de-a face cu civilizații destul de bine descrise, ce amintesc, desigur, de cele pământene, localizate undeva între sec. al XIV- al XV-lea. În nord, se dezvoltă un regat, Uniunea (compus din Angland, the Midderlands, orașul Dagoska, Starikland și Westport din Styria) ce pare inspirat de Țările de Jos, atât prin numele personajelor (folosirea prefixului dan înaintea numelor nobiliare), cât și prin economia regiunii, existența ghildelor și a băncilor. De asemenea, prezența Inchiziției, ca instituție represivă în slujba statului, pare să facă trimitere la perioada în care Spania a instituit teroarea religioasă în Țările de Jos, deși în trilogie, Uniunea nu are o religie clară, iar Inchiziția, deși numită ca atare, seamănă mai mult cu Securitatea, decât cu altceva, deoarece motivele ei sunt numai de natură politică și economică. Totuși, acest aspect, care ar putea deranja prin lipsa de acuratețe istorică, nu afectează cu nimic construcția lumii, fiind întru-totul tributară amestecului de date pseudo-istorice și elemente moderne ce primează în fantaziile epice.

Uniunea este un regat, iar armata regulată este bine organizată atât pe orizontală, cât și pe verticală. Asemănarea cu istoria pământului este foarte mare, deși gradele ofițerilor și subofițerilor sunt cele pe care te-ai aștepta să le întâlnești într-o armată a sec. al XIX-lea (spre exemplu gradul de colonel este folosit în sec. al XVI-lea, dar cel maior apare în Războaiele napoleoniene, sec. al XIX-lea, fiind comandant de companie etc.). Anacronismul evident între organizarea armatei și dotarea ei poate avea un impact negativ asupra receptării textului dacă nu se acceptă de la început amestecul de realitate și ficțiune. Deci, pe de-a parte, grade militare existente în sec. al XIX-lea  și trimiteri evidente la Regatul Unit din timpul reginei Victoria (modul în care interacționează oamenii amintesc de romanele lui William Thackeray etc.), pe de altă parte, cum am menționat mai sus, Uniunea este o națiune care pare să fi pășit timid în Renaștere, care nu are artilerie, dar folosește mercenari.

Dincolo de acest lucru, celelalte lumi ale trilogiei sunt mai bine realizate, încadrându-se fără probleme între secolele menționate mai sus: Gurkhul, imperiul din sud, este o variantă a unei lumi arabe unite, conduse de un împărat și adorând un profet/lider religios, magul Khalul, unul dintre personajele malefice ale lumii, creatorul devoratorilor care se hrănesc cu carne de om.

Regiunea de Nord, formată din triburi războinice, asemănătoare celților, este unită pentru prima dată de un rege, Bathod. Tot în această zonă, există o populație de creaturi umanoide, creații ale unui mare mag, numit Glustrod.

Nu în ultimul rând, există Vechiul imperiu, o regiune blestemată și plină de ruine, condusă în vechime de magul Juvens, și care amintește foarte bine de Imperiul Roman, atât prin arhitectura capitalei, prin organizare, denumiri geografice, cât și prin patronime.

Toate aceste regate/zone sunt legate printr-o istorie bine construită de intrigi, lupte și trădări. Există pe de-o parte conflictul între Uniune și Gurkhul, pe de altă parte, între aceeași Uniune și regatul constituit în nord. Este clar că Uniunea este expansionistă, urmându-și interesele economice și luând astfel în stăpânire teritorii din nord și sud. Este cazul orașului Dagoska, un avanpost comercial, controlat de Ghilda mirodeniilor, și pe care împăratul din Gurkhul dorește să îl recucerească. Un alt conflict, care pare mai mult de legendă, este cel între fii lui Eud, magii Glustrod, Kanedias Creatorul și Juvens. Acesta transpare în poveștile lui Bayaz (discipol al lui Juvens, apoi Kenedias) și este, de fapt, unul din motoarele care împing narațiunea în volumul al doilea al trilogiei.

Însă, după cum spuneam la început, nu lumea creată este punctul forte al seriei, ci personajele și relațiile dintre ele. Nu în istoria lumii, ci în cea a personajelor se vede măiestria autorului. Există oameni diverși, proveniți din toate colțurile lumii sau ale istoriei și ale căror acțiuni trecute și prezente sunt înregistrate minuțios și oferite cititorului. Astfel apare senzația de complet, de veridic, care transformă orice carte într-o lectură captivantă.

2.

Cărțile sunt este o oglindă a lumii; chiar dacă imaginea reflectată poate fi distorsionată, totuși recunoaștem ceea ce vedem în jurul nostru. Unele cărți pun accent pe personaje și pe frământările lor, altele pe acțiune, altele pe descrierea lumii. După cum am subliniat mai devreme, Prima lege este o carte în care personajele transformă universul ficțional într-unul posibil, în timp ce lumea imaginată este o recreere a trecutului prin prisma prezentului, ilustrând foarte bine (neo)medievalismul ca o fantazie construită peste altă fantezie, folosind așa cum spunea Umberto Eco, un fel de bricolaj medieval[i] (Eco, 2012, 1099), un aranjament de fragmente ale unui Ev Mediu stilizat, având ca rezultat un amestec eterogen, familiar și totuși străin.

Există o multitudine de personaje care populează țările. Unele au apariții meteorice, dar sunt bine individualizate printr-un gest sau printr-o întorsătură a frazei. Altele străbat cele trei volume și, chiar dacă nu sunt personaje principale, simpla lor mențiune în diferite părți ale narațiunii contribuie la coeziunea lumii.

În Uniune, există personaje care par coborâte dintr-un roman victorian, așa cum și Adua (capitala Uniunii) seamănă cu imaginea distorsionată a Londrei sec. al XIX-lea.  Primul volum al seriei adună personajele din toate colțurile lumii și le aduce împreună în acest loc. În primul rând, este Jezal dan Luthar, un ofițer al armatei Uniunii, fiul unui mic nobil, care nu pare să-l iubească, și care își petrece mare parte a timpului bând și jucând cărți cu prietenii. Indolent, mândru și, în aparență, nu foarte deștept, protestează de fiecare dată când este obligat să își părăsească viața fără griji. La un moment dat, este ales să participe la un Turnir, iar liniștea lui este tulburată pentru totdeauna, trezindu-se în mijlocul unor evenimente pe care nu le înțelege și la care nu dorește să ia parte. Maiorul West, unul dintre prietenii lui, are origine umilă și trebuie să se lupte pentru a obține recunoașterea. La început, faptul că West nu are și particula dan în nume pare să fie un impediment, deși pe parcursul cărții, temperamentul lui și talentul în probleme militare îl fac să-și depășească statutul.

Tot în Adua, inchizitorul Sand dan Glokta, un fost ofițer, care și-a dovedit eroismul în luptele cu gurkienii, încearcă să facă lumină în intrigile țesute de ghildele orașului, apoi de către Bayaz însuși. Este unul dintre antieroii „simpatici” ai seriei, un om care a fost torturat cât timp era prizonier, care a rămas schilodit, dar care și-a găsit o nouă vocație, intrând în slujba Inchiziției. Capacitatea lui de introspecție și tenacitatea cu care își trăiește viață, în ciuda handicapului, îl fac unul dintre cele interesante personaje ale seriei.

În Nord, Logen Nouădegete supraviețuiește înfruntării cu un shanka (ființe umanoide) și cade de pe o stâncă, despărțindu-se astfel de grupul lui de luptători. Este urmărit cum discută cu spiritele și cum este îndrumat să se întâlnească cu magul Bayaz. Totul face parte dintr-un plan bine pus la punct, care îl mână în cele din urmă spre Adua, apoi în căutarea unui vechi artefact, alături de Bayaz, Jezal, Ferro Maljinn și ucenicul Quai, dincolo de ruinele Vechiului Imperiu. Periplul său pare rod al întâmplării, însă, după jumătatea volumului al doilea, devine clar că în spatele aventurilor sale, ale lui Jezal, Ferro Maljinn, West, există ceva mai mult. În trecutul său, sunt și secrete întunecate, menționate fără să se insiste asupra lor, pentru că altfel cititorul ar avea acces prea curând la informații pe care le va primi mult mai târziu, în volumul al treilea.

În sud, Ferro Maljinn, femeia din imperiul Gurkhul, are parte de întâlnirea cu un alt mag, Yulwei, și este convinsă de acesta că va găsi răzbunarea împotriva celor care  i-au omorât familia și au dus-o în sclavie, numai dacă i se va alătura lui Bayaz. Parte din grupul care va pleca în călătorie spre Vechiul Imperiu este și Malacus Quai, un tânăr palid care studiază magia cu Bayaz, și ale cărui reacții sunt contradictorii, dând impresia că ar ascunde un secret. Ultimul din grup, este fratele Picior-Lung, un membru al Ghildei navigatorilor, care îi ajută să găsească drumul printr-o zonă pustiită de război și plină de pericole.

Personajele principale trăiesc în mijlocul unei lumi pe care o înțeleg prea puțin, își duc viețile luptându-se cu circumstanțele în care s-au născut sau au fost aruncate. Sunt prin excelență produsul societății în care au trăit. Logen Nouădegete și companionii lui sunt nemiloși, pentru că și-au petrecut întreaga viață luptând împotriva altor triburi și a populației shanka, inchizitorul Sand dan Glokta mărturisește sincer că nu face decât ceea ce știe mai bine, pentru că i s-a făcut de către alții, și anume să tortureze,  Jezal dan Luthar este filfizonul cu descendență aristocratică, destul de priceput la arme, dar fără principii clare, crezând că totul i se cuvine numai datorită calităților lui.

Există însă lucruri pe care nu le aflăm sau nu le putem ghici din informațiile pe care ni le dă autorul. Știm că unii dintre protagoniști (antieroii) au un trecut întunecat, dar faptul că par să își regrete faptele îi face să se potrivească statutului eroic pe care îl au în carte. Alții, însă, deși mult mai puțin „vinovați” de acțiuni violente, par să fie mai puțin simpatici din cauza unor păcate mai mici cum ar fi mândria excesivă, vanitatea, prostia etc. Există și cei care țes intrigi ce par inițial în favoarea Uniunii, dar care se dovedesc la fel de periculoase ca și acțiunile dușmanilor.

Prima lege este foarte bogată în personaje pitorești pentru care se potrivește foarte bine expresia „aparențele înșală”, iar acest lucru dă una un plus de veridicitate unei lumi destul de bine construite.

Deși seria este inedită prin personaje și acțiune, există un filon destul de puternic și în zona de mitologie, care ar putea să-l îndepărteze de Martin, la care magia nu are o importanță atât de mare, și să-l apropie de Tolkien și de nostalgia lecturilor din copilărie.

Există mai multe generații mitologice, începând cu creatura demiurgică, Eud, o ființă  jumătate om, jumătate demon, care face ordine în haosul de la începuturi și desparte lumea oamenilor de cea a demonilor. Totuși, partea demonică este cea care aduce darul magiei, iar folosirea acesteia înseamnă un împrumut de energie din lumea cealaltă, a demonilor. Bayaz, Primul dintre magi, menționează acest lucru, motivându-l prin necesitatea menținerii echilibrului de forțe între lumi. Eud este într-un fel creatorul lumii oamenilor și apărătorul acesteia prin cele două legi ale sale – interdicția de a deschide poarta spre lumea cealaltă și cea de a te hrăni cu carne de om.

El lasă moștenire celor trei fii ai săi mai mari cele trei ramuri ale magiei, după care dispare. Astfel, Juvens primește abilitatea de a modifica lumea, Kanedias, pe cea de a crea lucruri, iar Badesh, capacitatea de a comunica cu spiritele.

Mezinul, Glustrod nu se alege decât cu binecuvântările tatălui său. Singura putere pe care putea s-o primească ar fi fost cea de a comunica cu demonii, doar că acest lucru contravine Primei legi date de tatăl său.  Cere ajutorul fraților săi, dar aceștia refuză să îi împărtășească din puterile lor. Nemulțumit, se aliază cu demonii și pornește la luptă împotriva Imperiului Vechi, construit de Juvens. După atacul asupra capitalei Aulcus, Juvens și Bedesh pornesc război împotriva fratelui lor,  îl înving, dar nu îl pot opri să folosească Sămânța, o piatră de origine demonică, pentru a distruge orașul și a muri.

În a doua generație de ființe mitologice, Juvens își ia doisprezece ucenici, printre care Bayaz și Khalul, pe care este nevoit să îi trimită departe unul de altul din cauza vrajbei dintre ei. În cele din urmă, Juvens și Kanedias ajung să se înfrunte din cauza lui Bayaz, iar lupta lor este preluată de ucenici, cu consecințe grave. Kanedias își omoară fratele (conform versiunii lui Bayaz), dar este la rândul său azvârlit de ucenicul său din Casa Creatorului, turnul pe care-l construise în Adua. Astfel se ajunge la perioada narațiunii, la epoca oamenilor, în care intrigile lui Bayaz fac lucrurile să se miște, iar armatele să se ciocnească în Cercul lumii.

Există, desigur, multe elemente necunoscute, sau insuficient explicate, în mitologia creată de Abercrombie, fără însă a avea un impact major asupra narațiunii. Nu se menționează, de exemplu, dacă versiunea asupra morții lui Juvens este cea adevărată, nu se știe exact nici de ce Bayaz alege să o omoare pe Tolomei, fiica lui Kanedias, iar acțiunile acesteia după „înviere” sunt insuficient explicate, deși aluzii asupra noii ei ascunzători sunt făcute din al doilea volum al seriei.

Totuși, dincolo de toate acestea, trilogia lui Abercrombie este o lectură alertă, dar și complexă, plină de personaje bine construite, dar și de lupte și violenta. Din toată țesătura lumii acesteia, se ridică în primul rând protagoniștii, fiecare bine individualizat, cu problemele și frustrările lui, apoi acțiunea bine condusă, încărcată de momente tensionate, toate susținute de un stil clar, destul de lipsit de ornamente, dar care pare să se potrivească perfect acestui subgen literar.

[i] Eco, U. 2012. Scritti Sul Pensiero Medievale. Milan, Italy: Bompiani, p.1099.

#

ANA-MARIA NEGRILĂ este absolventă a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universității București, doctor în literatură veche, scriitoare și traducătoare.
Ana-Maria Negrilă a debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF, iar prozele sale au obținut numeroase premii la concursurile de profil (inclusiv premiul Vladimir Colin pentru roman, 2008). A publicat în Jurnalul SF, ArtPanorama, Haemus Revistë Evropiane, Argos, String etc.. Povestirea Trickster a fost publicată în Almanahul Anticipația, 2000, Peșterile de fum ale timpului în Antologia Nemira, 1996, iar ultima sa povestire, Agentul galenic, parte a seriei Stelarium, a apărut în revista Știință și Tehnică nr.66, 2017. A publicat în numeroase alte antologii printre care New Weird (ed. Ann & Jeff Vandermeer), unde povestirea sa De acum și până-n noapte s-a regăsit alături de proze semnate de M. John Harrison, China Mieville, Clive Barker, Michael Moorcock și alții. Povestirea Peșterele de fum ale timpului a fost tradusă în Nemira Anthology 1996 (Time’s Caves of Smoke) , iar Camera (Dhoma) a apărut în Haemus Reviste  Evropiane nr.8\ 2001.  A publicat mai multe romane și culegeri de povestiri: Orașul ascuns (2005), Împăratul gheţurilor (2006) pentru care a obținut premiul Vladimir Colin în 2008, și Lumile se prăbușesc (2015, ebook). În 2016, i-a apărut primul volum al seriei Stelarium, Regatul sufletelor pierdute, urmat, la câteva luni de volumul al doilea, Ascensiunea stelară, un space opera unic în peisajul românesc de gen. A publicat numeroase articole și studii științifice în reviste din țară și din străinătate pe subiecte diverse: limbaje de specialitate, social networking, Web 3.0, globalizare, discriminare, jocuri de război și altele. A făcut parte din editorial advisory board la lucrarea Artificial Intelligence Technologies and the Evolution of Web 3.0 (ed. Issa, Tomayess ), editura IGI Global, Hershey, Pennsylvania (USA), 2015. Operele sale sunt tratate în numeroase studii și articole, printre altele Păcatele tinereților – referințe critice de Dan-Silviu Boerescu, pag.210, editura Ex Ponto, 1999, Dicționarul scriitorilor de SF –  pag. 158-159, editura Nemira, 2000, colecție coordonată de Mihai-Dan Pavelescu,  Revista EgoPHobia, Vampirismul în literatura română, studiu semnat de Oliviu Crâznic. Alte recenzii despre cărțile sale au fost publicate în revista Observator cultural numerele 863-864. A susținut prelegeri în fața studenților de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” (Lumi ficționale în literatura modernă) și participat la numeroase emisiuni de radio și televiziune. Autoarea poate fi urmărită pe site-ul personal: https://anamarianegrila20.wixsite.com/stelarium și pe pagina de Facebook:                  https://www.facebook.com/anamarianegrilaautor/

libris.ro%20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *