Michael Ondaatje – “Pacientul englez”

(arena culturală: cartea & filmul)

de Alexandra Medaru

Michael Ondaatje (n. 1943) și-a petrecut primii ani din viață în Sri-Lanka, alături de familia sa în care se suprapun origini variate, incluzându-le pe cele olandeze, singaleze, portugheze și tamile. În 1954, pleacă în Anglia împreună cu mama sa după divorțul părinților. Mai târziu studiază literatura engleză la Toronto și Ontario, mutându-se în Canada în 1970. Autorul a publicat treisprezece volume de poezie, parte din ele fiind deținătoare ale unor premii literare de prestigiu, iar dragostea pentru cinematografie a experimentat-o în filmele documentare. Totuși scriitorul s-a consacrat în calitate de romancier pentru un stil literar ce „se încheagă în detaliu, din introspecție, din analiza atentă a epocilor din care personajele sale își trag seva” (M. Ondaatje, Pacientul englez, Ed. Univers, 2006). Printre cele mai cunoscute opere ale sale regăsim În pielea unui leu (1987)sau Obsesia lui Anil (2000).

Foto: Tulane Public Relations – Flickr: Michael Ondaatje, CC BY 2.0

Pacientul englez (Ed. Univers, 2006) este un roman de dragoste a cărui acțiune se desfășoară înaintea și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (de unde semnificațiile istorice). Opera este una postmodernistă ce preia figuri de stil caracteristice acestui curent. Pentru început trebuie făcută o delimitare între modernism și postmodernism. Modernismul ia naștere datorită Primului Război Mondial și se referă la idei care pun sub semnul întrebării vechile tradiții. Postmodernismul are în comun cu acesta în principal tehnicile narative, iar elementele cheie pe care le întâlnim sunt intertextualitatea, conștiința de sine, perspectivele multiple, metaficțiunea și fragmentarea, elemente pe care le regăsim și în Pacientul englez. Dintre acestea, cel mai puternic element este fragmentarea deoarece acțiunea nu este una liniară, firul narativ prezent fiind mereu întrerupt de cel trecut pentru ca apoi să se revină în prezent și tot așa, iar astfel perspectiva narativă se schimbă odată cu secvența redată de autor. Un al doilea element puternic este intertextualitatea care face referiri la opere antice cunoscute (o altă caracteristică a postmodernismului care se întoarce către valori trecute), precum Istoriile lui Herodot sau Analele lui Tacitus: „Multe cărți începeau cu un enunț al autorului despre structura povestirii. Te afundai în apele lor cu o vâslire tăcută../Îmi încep cronica de la vremea în care Servius Galba a fost consul./...Istoriile lui Tiberius, Caligula, Claudius și Nero, cât timp s-au aflat la putere, au fost falsificate prin teroare, iar după moartea lor au fost rescrise cu înnoită ură./Așa și-a început Tacitus Analele.

Romanul este unul al revelărilor. Astfel în centrul acțiunii se află o tânără asistentă canadiană (Hana), un genist Sikh (Kip), un hoț devenit spion (Caravaggio) și un bărbat ars a cărui identitate este necunoscută. De fapt, această identitate stă la baza poveștii, ea clarificându-se pe măsură ce pacientul englez, cum este el numit de tânăra Hana, își amintește despre o aventură amoroasă din deșertul nord-african. Dragostea și pasiunea se luptă cu ororile războiului și pe măsură ce identitatea pacientului englez este dezvăluită are loc și descoperirea identităților spirituale ale celorlalte personaje într-un mod subtil. Momentele rare de revelare luminează pentru scurt timp un peisaj întunecat și melancolic, însă este un timp suficient pentru a reflecta mici adevăruri. Cu toate acestea, adevărul absolut nu este pe deplin cunoscut în acest roman. Personajele se întâlnesc mereu în întuneric și singura cale de a le cunoaște este prin ciocniri accidentale în acele tenebre. Toate personajele sunt confruntate cu întrebări legate de națiune, limbaj și identitate, fiind unite de o stare de nelegitimitate dată de fuga de identitatea patriarhală și imperialistă. Cei patru eroi – Hana, Caravaggio, Almásy și Kip –  au fiecare câte o poveste de spus, acestea intersectându-se fără ca un motiv clar să fie dat.

Principala temă abordată se referă la iubire. Avem de-a face cu o poveste de dragoste ce abia se înfiripă, cea dintre Hana și Kip, dar și cu o dragoste adulteră între Katharine Clifton și Almásy, petrecută înainte de război la Cairo când cel căruia i se spune pacientul englez făcea expediții alături de soțul lui Katharine și un grup de alți câțiva în numele Societății Regale de Geografie. Cele două povești pot fi descrise prin rândurile puse de Ondaatje pe hârtie: „Există trădări într-un război care sunt mărunte în comparație cu trădările noastre umane pe timp de pace…/ O poveste de iubire nu e despre cei care își pierd inima, ci despre cei care găsesc acea ființă întristată pe care, când o afli, trupul nu mai poate înșela pe nimeni, nu mai are nici o mască – nici înțelepciunea somnului, nici ritualul fasoanelor sociale. Este o mistuire a sinelui și a trecutului”.

Personajele sunt variate. Întâlnim un pacient englez, ars în urma unui accident de avion, un personaj criptic care nu este dispus să se auto-examineze și care este înrobit de regretul trecutului: „totul la el era foarte englezesc, cu excepția faptului că pielea îi era arsă și neagră, una dintre acele ființe preistorice fosilizate în mlastini, păstrată prin istorie, așezată înaintea ofițerilor anchetatori”. Ceilalți eroi par a trăi cumva prin el, folosindu-l pentru a își vindeca propriile răni, așa cum face Hana care se leagă de el pentru a pune capăt suferințelor provocate de moartea tatălui ei. Kip este un genist de origine indiană care lucrează pentru britanici, acesta găsind un mentor în Lordul Suffolk mort în timpul unei explozii. David Caravaggio (o referință la celebrul pictor de origine italiană) este un hoț ale cărui mâini au fost amputate când a fost arestat în timpul războiului, și unul dintre ghizii Hanei, alături de Almásy. Personajele secundare precum Katharine Clifton și soțul acesteia, dar și Madox care își ia viața sunt conturate suficient de puternic cât să dea profunzime poveștii.

Titlul face referire la identități ascunse, identități care se pierd într-o lume plină de mistere, dar răvășită de război. Practic în acest roman, destinele personajelor sunt legate prin interconectarea dintre spiritul occidental și tainele deșertului arab, iar pacientul ars ar putea fi oricine, căci războiul uită cum te numești când te afli pe un pat de spital.

Atmosfera este una încărcată, stilul complex, iar romanul este recomandat a fi lecturat de cititori maturi, și mai ales de aceia pasionați de istorie și cultură, romanul fiind plin de referințe, printre acestea cele mai puternice sunt cele legate Herodot sau de Caravaggio despre care se spune: „Există un tablou de Caravaggio, pictat spre sfârșitul vieții sale. David, cu capul lui Goliat. În el, tânărul luptător ține în mâna întinsă capul lui Goliat, pustiu și îmbătrânit. Dar nu este aici adevărata tristețe a tabloului. Se presupune că fața lui David este un portret al lui Caravaggio în tinerețe, iar capul lui Goliat un autoportret încărunțit, așa cum arăta el când a pictat tabloul. Tinerețea judecând bătrânețea purtată în mâna întinsă. Judecarea propriei firi muritoare”. Pacientul englez i-a adus lui Ondaatje celebritatea, Booker Prize și Governor General’s Award.

Ecranizarea cinematografică

În 1996, romanul Pacientul englez a cunoscut relansarea mondială fiind ecranizat de Anthony Minghella și obținând nouă Premii Oscar, Ondaatje devenind unul dintre cei mai citiți scriitori contemporani.

Acest film poetic și evocator inspirat de romanul lui Michael Ondaatje urmărește o poveste al cărei mister este rezolvat piesă de puzzle cu piesă de puzzle doar pentru a aduce la lumină o poveste de dragoste damnată. Este un film ce poate fi urmărit de două ori, odată pentru mister și a doua oară pentru răspunsuri.

Scena care deschide filmul este aceea a unui avion care zboară deasupra deșertului cu doi pasageri, acesta fiind doborât de către germani. De-a lungul peliculei vom afla cine erau acești pasageri, de ce se aflau în avion și ce se întâmplă înainte și după ce avionul este doborât. Povestea este spusă cu ajutorul unui bogății vizuale, accentul fiind pus pe atenția unor fragmente de amintiri care evocă sentimente puternice.

Firul narativ prezent se desfășoară în Italia, în timpul ultimelor zile ale celui de-al Doilea Război Mondial. Pacientul englez (Ralph Fiennes), un bărbat ars pe toată suprafața corpului, face parte dintr-un convoi spitalicesc. Când acesta este prea bolnav pentru a fi transportat, o asistentă pe nume Hana (Juliette Binoche) se oferă să rămână cu acesta între ruinele unei vechi mânăstiri. Aici li se alătură doi geniști și un vizitator misterios pe nume Caravaggio (jucat de Willem Dafoe).

Hana va avea grijă cu tandrețe de pacient, poate pentru că îi amintește de alți bărbați pe care i-a iubit și care au murit, după cum ea însăși mărturisește. „Oricine mă iubește – sau se apropie de mine – moare”, spune ea referindu-se la posibilitatea de a intra într-o relație cu unul dintre geniști. Spre deosebire de aceasta, Caravaggio este mai cinic și nu crede că pacientul și-a pierdut memoria: „Întreabă–ți sfântul pe cine a ucis”.

Treptat povestea pacientului este asamblată piesă cu piesă, în timp ce asistenta îl îngrijește, uneori sărutându-l, spălându-l sau încercând să-i vindece rănile. Sunt scene cu mare impact emoțional la care se adaugă momente când Hana joacă șotronul singură sau când aceasta cântă la pian și este surprinsă de genistul Sikh.

Jocul actoricesc este de calitate ridicată, ajutându-ne să asamblăm povestea. Binoche este o femeie a cărei inimă a fost zdrobită de război și care are grijă de bolnavi pentru a uita propriile sale necazuri. Fiennes face un rol dual, jucând un om care ascunde cât de mult poate, la început deoarece aceasta este natura sa, apoi pentru că rănile îl constrâng. Iar Thomas (în rolul lui Katharine) este una dintre femeile britanice energice care se potrivesc perfect într-o furtună de nisip și care sunt făcute din curaj și oțel. Personajul jucat de Dafoe este mult mai întunecos, ascunzând multă furie, iar Andrews trăiește cel mai aproape de moarte (în calitate de genist) și pare cel mai recunoscător pentru viața sa.

Romanul lui Ondaatje a fost extrem de îndrăgit de-a lungul timpului, iar parte din cititori s-ar putea să fie dezamăgiți că personajul jucat de Andrews n-a fost scos în evidență și că povestea de dragoste dintre el și Binoche nu oferă o balanță pentru aceea sortită damnării.

Având în vedere că romanul este un adevărat labirint, Anthony Minghella a găsit calea de a transmite vizual întreg mesajul operei lui Michael Ondaatje, iar acest lucru a fost remarcat de critici din lumea întreagă, pelicula fiind premiată pe scară largă:

• nouă Premii Oscar din douăsprezece nominalizări;
• două Globuri de Aur din șapte nominalizări;
• șase Premii BAFTA din treisprezece nominalizări.

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie) și critic literar. A absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice București (cu o lucrare de diplomă susținută la disciplina „Geopolitică”, intitulată Conflicte rasiale – consecințe geoeconomice și geopolitice, 2010). De asemenea, deține o diplomă de master în cadrul aceleiași facultăți obținută la catedra de „Geopolitică” (cu lucrarea Tibet – China, un conflict latent, 2012). A lucrat ca specialist de comunicare, în prezent fiind copywriter. S-a implicat, de asemenea, în activități de voluntariat la ONG-urile Wilderness Research and Conservation și Queero – Accept România. A debutat în 2013 cu textul „Păcatul” (în Revista de Povestiri), iar un an mai târziu a participat la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, cu textul „Contrabandă-n alb și negru”, distins cu Premiul al II-lea. Tot în 2014 a absolvit Atelierul SF&F organizat de Revista de povestiri și Bookblog, fiind membră fondatoare a grupului literar Secția 14 din care a făcut parte până în septembrie 2016. În 2015, nuvela dark fantasy „ReÎnnoirea” este publicată în revista Argos, nr. 10, și, ulterior, în antologia Eroi fără voie (Ed. Millennium Books). În 2016, Alexandra Medaru a publicat proza scurtă „Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan” (Revista de suspans, nr. 25). Câteva luni mai târziu, se lansează și în critică literară, în paginile revistei culturale EgoPHobia, cu rubrica „Arena culturală: cartea și filmul” (cu articole despre autori precum Umberto Eco sau Truman Capote). A participat ca invitată specială la lansările Editurii Crux Publishing din cadrul Târgului Internațional Gaudeamus 2016 unde a vorbit despre romanul „Aer și MSbP” de Răzvan T. Coloja, făcând o prezentare „exemplu-școală” (conform Oliviu Crâznic, scriitor, critic literar și consilier juridic) a volumului. La sfârșitul aceluiași an, a susținut alături de Oliviu Crâznic prezentarea publică FANTASTICUL DE IMPACT: DE LA GHILGAMEȘ LA „URZEALA TRONURILOR. În 2017, a publicat la începutul lunii februarie, povestea „Ființele nopții din urmă” (space frontier) în Cotidianul Național Puterea, iar în același an parte din articolele sale critice au fost preluate de Select News. De curând, conduce o nouă rubrică literară în revista culturală EgoPHobia, intitulată „Lecturi potrivite/recomandate de Alexandra”. Blog personal: Taramuridenicaieri.ro.