Mâinile pianistei

de Alexandru Drăgănoaia

Povestea este despre mâinile-i cu degete delicate, lungi, subțiri. Despre faptul că mâinile ei sunt îndrăgostite una de cealaltă. Ce muzică dumnezeiască nasc zburdând pe clape. Cum stânga urmărește tot timpul mână dreaptă, dreapta face cling, stânga se alătură imediat cling-cling. Fac împreună și alte lucruri minunate, iar uneori le vezi îmbrățișate în poala femeii. Dar unde e dragoste încape și puțină gelozie. De la o vreme celei stângi i se pare, este suspicioasă, uneori chiar îmbufnată. Nici cling-clingurile nu mai ies frumos. Și nici în poală nu le mai vezi ca deobicei: stau pumn, spate în spate. Ieri așa, azi tot așa. “Ar trebui să stăm de vorbă”, își dă cu părerea dreapta. Stânga însă nici nu vrea să audă: știe ea ce știe, adică bănuiește, dar ce mai contează…

Într-o seară femeia stă întinsă în semiîntuneric. Lângă tâmplă, mâna stângă este căzută și ea în toropeală. Liniște, doar liniște. Deodată, un foșnet ca de mătase. Mâna stângă devine atentă. Vede cum dreapta alunecă spre sâni și poc, poc se aud nasturi deschizându-se. Dreapta se strecoară sub cămașă. Scoate sânul alb, începe să mângâie sfârcul întărit. “Asta e, își zise cealaltă, iată dovada!” Mâna dreaptă coboară mângâind mătasea, apoi alunecă pe pielea caldă a femeii oprindu-se undeva jos. “Ce faci?”, a dat să strige stânga, dar n-a mai apucat: degetele-i delicate inundate de o căldură plăcută s-au înfipt în perna moale.